DWQA Questionsadeverinta licenta/refuz eliberare diploma
office@cjo.ro Echipa asked 4 ani ago

Buna ziua!
Am absolvit facultatea MKT si AEI, specializarea Afaceri Int., ID, in cadrul Universtatii Spiru Haret, cu examen de licenta sustinut si promovat in 2009. In urma acestuia mi s-a eliberat o adeverinta care sa ateste statutul meu de licentiat, pentru inscrierea la masterat si trecerea pe post cu studii superioare, la locul de munca. Aceasta adeverinta, desi se mentioneaza ca ar fi valabila pana la eliberarea diplomei de licenta, si-a incetat in fapt valabilitatea după 12 luni de la data eliberarii (termenul maxim admis petru eliberarea diplomei de licenta, cf.regimului actelor de studii). La solicitarea mea catre USH de a imi elibera diploma, mi s-a comunicat ca acest lucru se va intampla in sem.2/2010, cf.OG.10 (unde nu scrie nimic de vreun termen de eliberare!!!). Pana atunci, am fost sfatuita de facultate sa solicit o noua adeverinta, cu noua stampila MECTS, ceea ce am si facut, la aceasta ora aflandu-ma in posesia ei.
Nu mica mi-a fost surpriza cand, după nici 2 saptamani, USH a anuntat pe situl propriu organizarea unei noi sesiuni speciale de licenta, pentru absolventii cu „diplome incerte”, adica cei ce au urmat programe ID pe care Universitatea nu le-au autorizat, si astfel nu se regasesc in HG anuale din 2007 si 2008, lucru absolut necesar pentru recunoasterea studiilor si eliberarea diplomelor (conform raspunsului primit de mine la un memoriu adresat MECTS). Desi nu am vazut niciodata ca ar exista vreo reglementare clara in privinta sustinerii unei noi sesiuni de licenta, in afara adreselor de corespondenta intre USH catre MECTS (Ministru) de aprobare a acesteia , datorita timpului foarte scurt in care am fost nevoita sa iau o decizie, avand certitudinea ca acest examen se doreste de fapt o actiune menita sa indeparteze suspiciunile celor din MECTS vis-à-vis de gradul de dificultate al licentei de anul trecut, si nu in ultimul rand, presata de obligativitatea de a prezenta diploma de licenta la facultatea de stat unde urmez programul masteral, am depus acea cerere tipizata pentru licenta din 15-30 septembrie, la sediul facultatii.
Va rog sa imi spuneti daca prin depunerea acestei cereri de licenta:
– risc sa imi anulez valabilitatea examenului de licenta de anul trecut
– in cazul intampinarii unui nou refuz sau unei noi tergiversari din partea USH de a-mi elibera diploma, in urma sustinerii acestei duble licente, imi pot pierde dreptul de a actiona in instanta facultatea
Deasemenea, va rog frumos sa precizati ce efect pot avea 2 HG-uri asupra unui absolvent al ciclului de licenta Bologna, perioada 2006-2009, cu licenta sustinuta si promovata in 2009, in conditiile in care:
– In anul inmatricularii, anul 1 de studiu, HG nu prevedea obligativitatea autorizarii programului de studiu ID, ci facea referire strict la specializare
– In anii 2 si 3 de studiu, cele doua HG-uri aferente au prevazut si programele autorizate, nu doar specializarile, dar ele s-au aflat permanent in litigiu, pe toata perioada scolarizarii mele: USH le-a contestat si a avut mereu castig de cauza, in schimb CCJ s-a pronutat definitiv in favoarea MECTS, in toamna 2009 – dar cateva luni după sustinerea licentei din iunie 2009.
Ce varianta viabila exista pentru a intra in posesia diplomei de licenta, intr-un termen rezonabil, care sa-mi permita continuarea masterului, atata timp cat MECTS refuza elibrarea cartoanelor catre USH, motivand ca noi, studentii ID am urmat programe inexistente, si ca „ceea ce este nul produce efecte nule”?
Multumesc frumos.

6 Answers
office@cjo.ro Echipa answered 4 ani ago

Buna ziua,

1. In primul rand trebuie sa aveti in vedere ca daca nu sustineti acest examen din septembrie riscati sa nu vi se recunoasca studiile, ceea ce inseamna ca examenul de licenta de anul trecut oricum nu are importanta intrucat practic nu are nicio valoare. Problema se ridica de studentii care au fost in anul I in perioada 2005-2008 conform OG 10/2009 si a Ordinului 5202/2009 pentru dreptul studentilor inmatriculati la Universitatea Spiru Haret din Bucuresti in anul I, in perioada 2005-2008, la formele de invatamant la distanta si cu frecventa redusa

2. Nu puteti pierde niciun drept de a actiona in instanta daca sustineti o noua licenta.

3. Problema cu acele cursuri la ID a fost ca acestea nu erau autorizate de catre Minsiter, si practic Spitu Haret a format aceste cursuri de la sine putere. Deci, atat timp cat ele nu au fost autorizate de catre MECTS, practic nu sunt recunoscute si nu au existat din punct de vedere legal. Totusi, prin OG 10/2009, celor inscrisi in anul I intre anii 2005-2008, li se recunoaste dreptul de a-si continua studiile si in acelasi timp de a li se recunoaste studiile.

Prin urmare, pentru o compensare a nerecunoasterii acestor studii, Guvernul protejeaza absolventii din perioada 2005-2008 dandu-le dreptul de a-si continua studiile sau a le fi recunoscute studiile de catre Facultatile si Universitatile autorizate, in vederea obtinerii de catre studenti o diploma valabila si recunoscuta.

Pentru mai multe detalii puteti verifica OG 10/2009 si Ordin 5202/2009 pentru dreptul studentilor inmatriculati la Universitatea Spiru Haret din Bucuresti in anul I, in perioada 2005-2008, la formele de invatamant la distanta si cu frecventa redusa, de a continua studiile la specializari/programe de studii autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate.

office@cjo.ro Echipa answered 4 ani ago

Buna seara,

observand amploarea divergentei dintre USH si MECTS privind „relicentierea” din septembrie, examen de licenta precizat si de catre Dvs. in intrebarea adresata, doresc sa va aduc la cunostinta posibilitatea Dvs. de a actiona in instanta USH pentru eventualele prejudicii suferite de catre Dvs. in temeiul art. 998-999 Cod Civil, atat in ce priveste perioada de studii, eliberarea diplomelor, cat si consecintele acestei relicentieri.

office@cjo.ro Echipa answered 4 ani ago

Multumesc frumos pentru raspuns si completare.
Chiar ma gandeam in ce masura un OG, HG., etc. poate actiona retroactiv (din cunostintele mele, Constitutia prevede clar acest lucru, iar principiile care guvenează acţiunea legii civile în timp sunt, deasemenea, foarte clare), dar si in ce masura mi se poate imputa personal, lipsa autorizarii unei forme de invatamant (si nu a facultatii sau specializarii, care sunt acreditate/AP), autorizare/acreditare ce este in sarcina institutiilor de invatamant superior, si nu a studentului.
Deasemenea, inca nu imi este clar de ce ar trebui sa intru sub incidenta unor HG emise in anul 2 si 3 al studiilor mele de licenta, din moment ce MECTS afirma ca, pentru recunoasterea studiilor, trebuie verificat HG-ul in vigoare in anul 1, cel al inmatricularii, si in masura in care te regasesti in acel HG, totul este in regula. A cui este vina ca HG 1175/2006 nu face referire la nici un fel de forma de invatamant (zi, fr, id), ci prevede astfel: „Ciclul de studii universitare de licenta se organizează pe domenii de studiu, …care cuprinde una sau mai multe specializări universitare…….fiecărui absolvent de studii universitare de licentă i se eliberează diploma de licentă pe domeniul de studiu, precum si un supliment de diplomă al cărui continut este în conformitate cu normele europene si în care se va mentiona specializarea.”
La fel de adevarat este faptul ca in anul 2007 si 2008, au fost emise alte doua HG-uri, care prevedeau inclusiv forma de invatamant autorizata/acreditata. Aceste HG-uri modificau, fiecare, HG-ul din anul precednt, insa, asa cum am mai spus, ele s-au aflat permanent in litigiu intre cele doua institutii, initial USH obtinand suspendarea lor, pentru ca ulterior, cateva luni dupa sustinerea licentei de catre absolventii ciclului Bologna 2006-2009, MECTS sa obtina o decizie favorabila a instantei.
Nu reusesc deloc sa deslusesc acest aspect: in ce masura ma afecteaza litigiul si solutionarea definitiva a acestor doua HG-uri, care nu isi faceau efectul la momentul inscrierii mele la facultate, si a caror rezolutie a survenit la cateva luni dupa sustinerea si promovarea examenului de licenta, in iunie 2009.

office@cjo.ro Echipa answered 4 ani ago

Buna ziua,

Am sa incerc sa raspund pe rand intrebarilor Dvs.:

1. In ce priveste retroactivitatea. Retroactivitatea este reglementata ca principiu in art. 15 alin. 2 din Constitutie, alineat care precizeaza ca „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Prin urmare, o lege civila se aplica numai situatiilor care se ivesc in practica dupa intrarea ei in vigoare, iar nu si situatiilor anterioare.

Retroactivitatea unui act trebuie privita din punct de vedere al efectelor respectivului act. Spre ex., faptul ca OG 10/2009 dispune ca actul se aplica tuturor studentilor ce au fost inscrisi in perioada 2005-2008 in anul I, nu inseamna ca acest OG se aplica retroactiv, intrucat efectele OG 10 se aplica pentru viitor, in sensul in care dupa adoptarea lui OG 10, studentii vizati de Ordonanta isi pot continua studiile la o institutie avizata. In aceasta situatie nu este vorba de facta praeterita (fapte realizate in intregime inainte de intrarea in vigoare a legii noi), ci de facta futura (fapte care se vor naste in viitor) sau facta pendentia (situatii in curs de formare). Astfel, OG 10 sau Ordinul 5202, nu retroactiveaza, intrucat efectele acestora se vor produce in viitor.

Alaturat mentiunilor anterioare, in discutie se poate invoca si principiul de drept conform caruia „quod nullum est, nullum producit effectum”, in sensul in care ce este nul nu produce niciun efect (principiu ce decurge din principiul legalitatii), precum si principiul „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis” – principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului principal. Mai mult, nulitatea are un efect retroactiv, in sensul in care partile se vor repune in situatia anterioara conform principiului „restitutio in integrum” efectele producandu-se inca de la data nasterii raportului juridic.

Totusi, apreciez ca situatia studentilor de la Universitatea Spiru Haret nu trebuie ignorata, mai ales datorita numarului ridicat al acestora, situatiilor in care acestia se afla atat din punctul de vedere al studiilor cat si la nivel social (multi intampinand probleme la locurile de munca). Este evident faptul ca in cazul celor mai multi a existat o buna-credinta din partea acestora, iar in dreptul roman principiul bunei credinte prevaleaza.

Insa, un punct de vedere final il vor avea instantele judecatoresti si Curtea Constitutionala ce si-ar putea exprima parerea cu privire la retroactivitate in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie. Mai mult, in demersurile Dvs. ati putea sesiza si Avocatul Poporului cu privire la aceasta problema, Avocatul Poporului fiind numit pentru apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice conform art. 58 din Constitutie.

2. In ce priveste imputarea faptelor. Desigur ca din punct de vedere juridic, Dvs. sunteti de buna-credinta, iar cel de buna-credinta este protejat de catre lege. Mai mult, buna-credinta este prezumata (principiu confirmat in Dreptul Civil de art. 1899 Cod civil). Astfel, consider ca v-ati putea indrepta impotriva USH ca urmare a prejudiciilor cauzate, insa apeciez ca v-ati putea indrepta si impotriva MECTS, in situatia in care s-ar demonstra nevinovatia UHS in ce priveste sustinerea cursurilor de la ID sau fara frecventa. MECTS nu-si poate invoca nevinovatia atat timp cat Ministru in sine accepta un act si aproba, spre exemplu, reorganizarea unei licente in vederea intrarii in legalitate.

3. Relativ la efectul unei hotarari judecatoresti. O hotarare judecatoreasca are in principiu efecte declarative. Cu alte cuvinte, dispozitia instantei se va aplica atat pentru viitor, cat si pentru situatia din trecut. Spre exemplu, in cazul unui partaj, coproprietarul va fi considerat proprietar si pentru trecut asupra bunurilor carora a dobandit calitatea de proprietar unic prin hotararea judecatoreasca pronuntata anterior. Prin urmare, litigiul dintre cele doua institutii va afecteaza daca priveste neregularitati ale formelor de invatamant sustinute sau cu privire la autorizarea acestor forme.

In ce priveste aplicabilitatea celor doua HG-uri, apreciez ca acestea nu s-ar putea aplica pentru situatii juridice terminate in anul anterior, spre exemplu nu ar putea privi momentul inscrierii, insa problema se ridica din nou cu privire la producerea efectelor asupra faptelor in curs de formare sau care isi vor produce efectele in viitor.

Situatia celor de la Spiru Haret este complexa si trebuie analizata cu foarte mare atentie, insa consider ca USH a fost de rea-credinta de la data la care a aflat despre neautorizarea cursurilor sustinute si cu atat mai mult de la data la care au fost chemati in instanta.

Asa cum am precizat si anterior, dreptul dvs. intemeiat pe art. 998-999 Cod civil este intemeiat, Dvs. putand solicita pe baza bunei-credinte, acoperirea tuturor prejudiciilor suferite, desi inteleg ca important este in acest moment recunoasterea diplomelor.

office@cjo.ro Echipa answered 4 ani ago

Da, asa este, pentru mine, personal, dar si pentru multi alti colegi, important este in acest moment recunoasterea diplomelor. Si asta pentru ca aceste diplome nu au fost cumparate, cum gresit se vehiculeaza, ci pentru ca ele reprezinta, pentru un numar insemnat de absolventi, efortul unei munci sustinute pe parcursul catorva ani, in conditiile in care multi dintre noi, avad si slujbe, am renuntat la tot ceea ce inseamna timp liber sau distractie, optand pentru perfectionarea, de regula, in acelasi domeniu in care si profesam.
Mai mult, foarte multi dintre noi am optat pentru continuarea studiilor, prin masterate, la universitati de stat (iar unii chiar la zi, cu sacrificii enorme, ajungand la o munca sustinuta zilnica de aprox. 14/16, cateodata chiar si 18/20 ore/zi, insumand orele de lucru, cele de prezenta obligatorie la seminarii si cursuri si cele alocate studiului individual), pentru a inlatura orice urma de dubiu in ceea ce priveste gradul redus de inteligenta, atribuit in mod discriminatoriu si la scara foarte larga, absolventilor USH.
Cred ca va imaginati ce inseamna pentru noi, dupa tot acest efort, si in conditiile in care rezultatele obtinute la finele primului an masteral nu sunt cu nimic mai prejos decat cele ale absolventilor universitatilor de stat; as putea afirma – chiar dimpotriva – sa ne aflam in situatia unei iminente exmatriculari. Refuz sa ajung la concluzia, aberanta, de altfel, ca in Romania esti mai castigat si apreciat, in conditiile in care renunti de timpuriu chiar, la scoala, si iti indrepti atentia catre alte domenii de activitate, pentru a-ti castiga existenta. Refuz sa cred si sa accept ca un efort de sute de ore poate fi declarat nul, mai ales in conditiile in care rezultatele obtinute intr-o universitate de stat cu un anumit grad de incredere, vorbesc de la sine:(
Pentru mine este vital sa gasesc modalitatea optima si cea mai scurta, temporal vorbind, de recunoastere a studiilor de licenta, si implicit obtinerea diplomei, pentru a finaliza masteratul inceput.
Am observat, din toate raspunsurile Dvs. de pana acum, faptul ca ati acordat un timp insemnat studierii cat mai multor aspecte privitoare la aceasta speta, si va sunt in mod sincer recunoscatoare pentru tot acest efort si implicare.

Cu stima,
Un absolvent U.S.H.