Codul Fiscal actualizat octombrie 2013






On-Page Text Search

  Total rezultate:  Vezi rezultatele mai jos !!! 

TITLUL I
Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal

Art. 1
Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal
(1) Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, precizează contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite, taxe şi contribuţii sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislaţia privind procedurile fiscale.
(3) În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.
(4) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
(5) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;

Art. 2
Impozitele, taxele şi contribuţiile sociale reglementate de Codul fiscal
(1) Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale.
(2) Contribuţiile sociale reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) contribuţiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
d) contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj;
e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;
f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

CAPITOLUL II
Interpretarea şi modificarea Codului fiscal

Art. 3
Principiile fiscalităţii
Impozitele şi taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele principii:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin;
b) certitutinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcţie de mărimea acestora;
d) eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Art. 4
Modificarea şi completarea Codului fiscal
(1) Prezentul cod se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Art. 5
Norme metodologice, instrucţiuni şi ordine
(1) Ministerul Finanţelor Publice are atribuţia elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a prezentului cod.
(2) În înţelesul prezentului cod, prin norme se înţelege norme metodologice, instrucţiuni şi ordine.
(3) Normele metodologice sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, şi sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Ordinele şi instrucţiunile pentru aplicarea unitară a prezentului cod se emit de ministrul finanţelor publice şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinele şi instrucţiunile referitoare la proceduri de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod, datorate bugetului general consolidat, se emit de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(5) Instituţiile publice din subordinea Guvernului, altele decât Ministerul Finanţelor Publice, nu pot elabora şi emite norme care să aibă legătură cu prevederile prezentului cod, cu excepţia celor prevăzute în prezentul cod.
(6) Anual, Ministerul Finanţelor Publice colectează şi sistematizează toate normele în vigoare având legătură cu prevederile prezentului cod şi pune această colecţie oficială la dispoziţia altor persoane, spre publicare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 6
Înfiinţarea şi funcţionarea Comisiei fiscale centrale
(1) Ministerul Finanţelor Publice înfiinţează o Comisie fiscală centrală, care are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(3) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală.
(4) Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5) Comisia fiscală centrală constituită în baza prevederilor prezentului articol are competenţa de a emite soluţii fiscale individuale anticipate, la solicitarea contribuabililor mari, definiţi astfel potrivit legii, iar de la 1 ianuarie 2007, şi la solicitarea celorlalţi contribuabili, în baza analizelor efectuate asupra documentaţiilor depuse de către aceştia. Criteriile şi documentele necesare pentru obţinerea soluţiei fiscale individuale anticipate vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(6) Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ fiscal emis de Comisia centrală fiscală în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare.
(7) Soluţia fiscală individuală anticipată este opozabilă şi obligatorie faţă de organele fiscale numai dacă situaţia de fapt ulterioară coincide cu prezentările şi documentele avute în vedere la emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, în caz contrar, soluţia fiscală individuală anticipată se consideră desfiinţată cu efect retroactiv.
(8) Soluţia fiscală individuală anticipată nu mai este valabilă dacă prevederile legale în baza cărora a fost luată decizia se modifică.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 123/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 noiembrie 2004, M. Of. 1154/2004;

CAPITOLUL III
Definiţii

Art. 7
Definiţii ale termenilor comuni
(1) În înţelesul prezentului cod, cu excepţia titlului VI, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.activitate – orice activitate desfăşurată de către o persoană în scopul obţinerii de venit;
2.activitate dependentă – orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare;
2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii:
a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;
b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;
c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;
d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.
2.2. În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază.
3.activitate dependentă la funcţia de bază – orice activitate desfăşurată în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, declarată angajatorului ca funcţie de bază de către angajat; în cazul în care activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi angajatori, angajatul este obligat să declare fiecăruia locul unde exercită funcţia pe care o consideră de bază;
4.activitate independentă – orice activitate desfăşurată cu regularitate de către o persoană fizică, alta decât o activitate dependentă;
5.asociere, fără personalitate juridică – orice asociere în participaţiune, grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este o persoană impozabilă distinctă, în înţelesul impozitului pe venit şi pe profit, conform normelor emise în aplicare;
51.autoritate fiscală centrală – Ministerul Finanţelor Publice, instituţie cu rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale;
6.autoritate fiscală competentă – organul fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz, care au responsabilităţi fiscale;
7.contract de leasing financiar – orice contract de leasing care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte;
b) contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului;
c) utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferenţa dintre durata normală de funcţionare maximă şi durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcţionare maximă, exprimată în procente;
d) perioada de leasing depăşeşte 80% din durata normală de funcţionare maximă a bunului care face obiectul leasingului; în înţelesul acestei definiţii, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit;
e) valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului;
8.contract de leasing operaţional – orice contract de leasing încheiat între locator şi locatar, care transferă locatarului riscurile şi beneficiile dreptului de proprietate, mai puţin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală, şi care nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la pct. 7 lit. b)–e); riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduală există atunci când opţiunea de cumpărare nu este exercitată la începutul contractului sau când contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirării contractului;
9.comision – orice plată în bani sau în natură efectuată către un broker, un agent comisionar general sau către orice persoană asimilată unui broker sau unui agent comisionar general, pentru serviciile de intermediere efectuate în legătură cu o operaţiune comercială;
10.contribuţii sociale obligatorii – orice contribuţii care trebuie plătite, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru protecţia şomerilor, asigurări de sănătate sau asigurări sociale;
11.credit fiscal – o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului pe profit cu suma impozitului achitat în străinătate, conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau aşa cum se stabileşte în prezentul cod;
12.dividend – o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând următoarele:
a) o distribuire de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;
b) o distribuire efectuată în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare proprii de către persoana juridică, ce nu modifică pentru participanţii la persoana juridică respectivă procentul de deţinere a titlurilor de participare;
c) o distribuire în bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice;
d) o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi;
e) o distribuire de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui participant.
Se consideră dividend din punct de vedere fiscal şi se supune aceluiaşi regim fiscal ca veniturile din dividende:
– suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la un participant la persoana juridică peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri şi/sau servicii, dacă suma respectivă nu a făcut obiectul impunerii la primitor cu impozitul pe venit sau pe profit;
– suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.
13.dobânda – orice sumă ce trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, indiferent dacă trebuie să fie plătită sau primită în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit sau în conformitate cu un contract de leasing financiar, vânzare cu plata în rate sau orice vânzare cu plata amânată;
131. dreptul de autor şi drepturile conexe – constituie obiect al acestora operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile sui-generis, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.
14.franciza – sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu;
141.impozitul pe profit amânat – impozitul plătibil/recuperabil în perioadele viitoare în legătură cu diferenţele temporare impozabile/deductibile dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii şi valoarea fiscală a acestora;
15.know-how – orice informaţie cu privire la o experienţă industrială, comercială sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provine din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a progresului tehnicii;
16.mijloc fix – orice imobilizare corporală, care este deţinută pentru a fi utilizată în producţia sau livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriată terţilor sau în scopuri administrative, dacă are o durată normală de utilizare mai mare de un an şi o valoare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului;
17.nerezident – orice persoană juridică străină, orice persoană fizică nerezidentă şi orice alte entităţi străine, inclusiv organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, fără personalitate juridică, care nu sunt înregistrate în România, potrivit legii;
18.organizaţie nonprofit – orice asociaţie, fundaţie sau federaţie înfiinţată în România, în conformitate cu legislaţia în vigoare, dar numai dacă veniturile şi activele asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei sunt utilizate pentru o activitate de interes general, comunitar sau nonpatrimonial;
19.participant – orice persoană care este proprietarul unui titlu de participare;
20.persoană – orice persoană fizică sau juridică;
21.persoane afiliate – o persoană este afiliată cu altă persoană dacă relaţia dintre ele este definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
a) o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică, dacă acestea sunt soţ/soţie sau rude până la gradul al III-lea inclusiv. Între persoanele afiliate, preţul la care se transferă bunurile corporale sau necorporale ori se prestează servicii reprezintă preţ de transfer;
b) o persoană fizică este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana fizică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute la persoana juridică ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;
c) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă cel puţin:
(i) prima persoană juridică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează persoana juridică;
(ii) a doua persoană juridică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titulurilor de participare sau al drepturilor de vot la prima persoană juridică;
(iii) o persoană juridică terţă deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua.
22.persoană fizică nerezidentă – orice persoană fizică care nu este persoană fizică rezidentă;
23.persoană fizică rezidentă – orice persoană fizică ce îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) are domiciliul în România;
b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.
Prin excepţie de la prevederile lit. a)–d), nu este persoană fizică rezidentă un cetăţean străin cu statut diplomatic sau consular în România, un cetăţean străin care este funcţionar ori angajat al unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, un cetăţean străin care este funcţionar sau angajat al unui stat străin în România şi nici membrii familiilor acestora;
24.persoană juridică română – orice persoană juridică care a fost înfiinţată în conformitate cu legislaţia României;
241.persoană juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene – orice persoană juridică constituită în condiţiile şi prin mecanismele prevăzute de reglementările europene;
25.persoană juridică străină – orice persoană juridică care nu este persoană juridică română şi orice persoană juridică înfiinţată potrivit legislaţiei europene care nu are sediul social în România;
26.preţ de piaţă – suma care ar fi plătită de un client independent unui furnizor independent în acelaşi moment şi în acelaşi loc, pentru acelaşi bun sau serviciu ori pentru unul similar, în condiţii de concurentă loială;
27.proprietate imobiliară – orice teren, clădire sau altă construcţie ridicată ori încorporată într-un teren;
28.redevenţă – orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea ori dreptul de folosinţă al oricăruia dintre următoarele:
a) drept de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor, benzilor pentru emisiunile de radio sau de televiziune, precum şi efectuarea de înregistrări audio, video;
b) orice brevet, invenţie, inovaţie, licenţă, marcă de comerţ sau de fabrică, franciză, proiect, desen, model, plan, schiţă, formulă secretă sau procedeu de fabricaţie ori software.
Nu se consideră redevenţă, în sensul prezentei legi, remuneraţia în bani sau în natură plătită pentru achiziţiile de software destinate exclusiv operării respectivului software, fără alte modificări decât cele determinate de instalarea, implementarea, stocarea sau utilizarea acestuia. De asemenea, nu va fi considerată redevenţă, în sensul prezentei legi, remuneraţia în bani sau în natură plătită pentru achiziţia în întregime a drepturilor de autor asupra unui program pentru calculator;
c) orice transmisiuni, inclusiv către public, directe sau indirecte, prin cablu, satelit, fibre optice sau tehnologii similare;
d) orice echipament industrial, comercial sau ştiinţific, orice bun mobil, mijloc de transport ori container;
e) orice know-how;
f) numele sau imaginea oricărei persoane fizice sau alte drepturi similare referitoare la o persoană fizică.
În plus, redevenţă cuprinde orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru dreptul de a înregistra sau transmite sub orice formă spectacole, emisiuni, evenimente sportive sau alte activităţi similare;
29.rezident – orice persoană juridică română, orice persoană juridică străină având locul de exercitare a conducerii efective în România, orice persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, şi orice persoană fizică rezidentă;
30.România – teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului şi mării teritoriale, asupra cărora România îşi exercită suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă, asupra cărora România îşi exercită drepturile suverane şi jurisdicţia în conformitate cu legislaţia sa şi potrivit normelor şi principiilor dreptului internaţional;
31.titlu de participare – orice acţiune sau altă parte socială într-o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere limitată sau într-o altă persoană juridică sau la un fond deschis de investiţii;
311.titlu de valoare – orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investiţii sau alt instrument financiar, calificat astfel de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi părţile sociale;
32.transfer – orice vânzare, cesiune sau înstrăinare a dreptului de proprietate, schimbul unui drept de proprietate cu servicii ori cu un alt drept de proprietate, precum şi transferul masei patrimoniale fiduciare în cadrul operaţiunii de fiducie potrivit Codului civil;
33.valoarea fiscală reprezintă:
a) pentru active şi pasive, altele decât cele menţionate la lit. b) şi c) – valoarea de înregistrare în patrimoniu, potrivit reglementărilor contabile;
b) pentru titlurile de participare/valoare – valoarea de achiziţie sau de aport, utilizată pentru calculul câştigului sau al pierderii, în înţelesul impozitului pe venit ori al impozitului pe profit;
c) pentru mijloace fixe amortizabile şi terenuri – costul de achiziţie, de producţie sau valoarea de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, la data intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale, după caz. În valoarea fiscală se includ şi reevaluările contabile efectuate potrivit legii. În cazul în care se efectuează reevaluări ale mijloacelor fixe amortizabile care determină o descreştere a valorii acestora sub costul de achiziţie, de producţie sau al valorii de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz, valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza costului de achiziţie, de producţie sau a valorii de piaţă a mijloacelor fixe dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz. În situaţia reevaluării terenurilor care determină o descreştere a valorii acestora sub costul de achiziţie sau sub valoarea de piaţă a celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz, valoarea fiscală este costul de achiziţie sau valoarea de piaţă a celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, după caz.
d) pentru provizioane şi rezerve – valoarea deductibilă la calculul profitului impozabil.
34. Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară pentru determinarea valorii fiscale vor avea în vedere şi următoarele reguli:
a) pentru imobilizările necorporale, în valoarea fiscală se includ şi reevaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile. În cazul în care se efectuează reevaluări ale imobilizărilor necorporale care determină o descreştere a valorii acestora sub valoarea rămasă neamortizată stabilită în baza valorii de înregistrare în patrimoniu, valoarea fiscală rămasă neamortizată a imobilizărilor necorporale se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza valorii de înregistrare în patrimoniu;
b) în cazul în care se trece de la modelul reevaluării la modelul bazat pe cost, în valoarea fiscală a activelor şi pasivelor stabilită potrivit regulilor prevăzute la pct. 33, cu excepţia mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, nu se include actualizarea cu rata inflaţiei;
c) în cazul în care se trece de la modelul reevaluării la modelul bazat pe cost, din valoarea fiscală a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor se scad reevaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile şi se include actualizarea cu rata inflaţiei;
d) pentru proprietăţile imobiliare clasificate ca investiţii imobiliare, valoarea fiscală este reprezentată de costul de achiziţie, de producţie sau de valoarea de piaţă a investiţiilor imobiliare dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport la data intrării în patrimoniul contribuabilului, utilizată pentru calculul amortizării fiscale, după caz. În valoarea fiscală se includ şi evaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile. În cazul în care se efectuează evaluări ale investiţiilor imobiliare care determină o descreştere a valorii acestora sub valoarea rămasă neamortizată stabilită în baza costului de achiziţie/producţie sau valorii de piaţă a investiţiilor imobiliare dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, valoarea fiscală rămasă neamortizată a investiţiilor imobiliare se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza costului de achiziţie/producţie sau valorii de piaţă, după caz, a investiţiilor imobiliare.
e) pentru mijloacele fixe amortizabile clasificate ca active biologice, valoarea fiscală este reprezentată de costul de achiziţie, de producţie sau de valoarea de piaţă în cazul celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport la data intrării în patrimoniul contribuabilului, după caz, utilizată pentru calculul amortizării fiscale. În valoarea fiscală se includ şi evaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile. În cazul în care se efectuează evaluări ale activelor biologice care determină o descreştere a valorii acestora sub valoarea rămasă neamortizată stabilită în baza costului de achiziţie/producţie sau valorii de piaţă în cazul celor dobândite cu titlu gratuit ori constituite ca aport, valoarea fiscală rămasă neamortizată a activelor biologice se recalculează până la nivelul celei stabilite pe baza costului de achiziţie/producţie sau a valorii de piaţă, după caz.
(2) Criteriile care stabilesc dacă o activitate desfăşurată de o persoană fizică reprezintă o activitate dependentă sau independentă sunt prevăzute în norme.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 82/2010 – pentru modificarea art. 7 alin. (1) pct. 2 subpct. 2.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 8 septembrie 2010, M. Of. 638/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 8
Definiţia sediului permanent
(1) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent.
(2) Un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale, precum şi locul în care continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi pasivele unei persoane juridice române care intră într-un proces de reorganizare prevăzut la art. 271.
(3) Un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1)–(3), un sediu permanent nu presupune următoarele:
a) folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau al expunerii produselor ori bunurilor ce aparţin nerezidentului;
b) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi depozitate sau expuse;
c) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi procesate de către o altă persoană;
d) vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui nerezident, care au fost expuse în cadrul unor expoziţii sau târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună după încheierea târgului sau a expoziţiei;
e) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul achiziţionării de produse sau bunuri ori culegerii de informaţii pentru un nerezident;
f) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar de către un nerezident;
g) păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o combinaţie a activităţilor prevăzute la lit. a)–f), cu condiţia ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie de natură preparatorie sau auxiliară.
(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi (2), un nerezident este considerat a avea un sediu permanent în România, în ceea ce priveşte activităţile pe care o persoană, alta decât un agent cu statut independent, le întreprinde în numele nerezidentului, dacă persoana acţionează în România în numele nerezidentului şi dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:
a) persoana este autorizată şi exercită în România autoritatea de a încheia contracte în numele nerezidentului, cu excepţia cazurilor în care activităţile respective sunt limitate la cele prevăzute la alin. (4) lit. a)–f);
b) persoana menţine în România un stoc de produse sau bunuri din care livrează produse sau bunuri în numele nerezidentului.
(6) Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România dacă doar desfăşoară activitate în România prin intermediul unui broker, agent, comisionar general sau al unui agent intermediar având un statut independent, în cazul în care această activitate este activitatea obişnuită a agentului, conform descrierii din documentele constitutive. Dacă activităţile unui astfel de agent sunt desfăşurate integral sau aproape integral în numele nerezidentului, iar în relaţiile comerciale şi financiare dintre nerezident şi agent există condiţii diferite de acelea care ar exista între persoane independente, agentul nu se consideră ca fiind agent cu statut independent.
(7) Un nerezident nu se consideră că are un sediu permanent în România numai dacă acesta controlează sau este controlat de un rezident ori de o persoană ce desfăşoară o activitate în România prin intermediul unui sediu permanent sau altfel.
(71)Persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi sediul permanent/sediul permanent desemnat din România aparţinând persoanelor juridice străine beneficiare ale unor prestări de servicii de natura activităţilor de lucrări de construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României, au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii instituite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Contractele încheiate pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit prezentelor dispoziţii. Pentru încadrarea ca sediu permanent a unui şantier de construcţii sau a unui proiect de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor de supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare se va avea în vedere data de începere a activităţii din contractele încheiate sau orice alte informaţii ce probează începerea activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a consumat la realizarea contractului de bază.
(8) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent al unei persoane fizice se consideră a fi baza fixă.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

CAPITOLUL IV
Reguli de aplicare generală

Art. 9
Moneda de plată şi de calcul a impozitelor şi taxelor
(1) Impozitele şi taxele se plătesc în moneda naţională a României.
(2) Sumele înscrise pe o declaraţie fiscală se exprimă în moneda naţională a României.
(3) Sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda naţională a României, după cum urmează:
a) în cazul unei persoane care desfăşoară o activitate într-un stat străin şi îşi ţine contabilitatea acestei activităţi în moneda statului străin, profitul impozabil sau venitul net din activităţi independente şi impozitul plătit statului străin se convertesc în moneda naţională a României prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar pentru perioada căreia îi este aferent profitul impozabil sau venitul net;
b) în oricare alt caz, sumele se convertesc în moneda naţională a României prin utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau se plătesc sumele respective ori la altă dată prevăzută în norme.
(4) În înţelesul prevederilor alin. (3), cursul de schimb valutar, folosit pentru a converti în moneda naţională a României sumele exprimate în moneda străină, este cursul de schimb comunicat de Banca Najională a României, exceptând cazurile prevăzute expres în norme.

Art. 10
Venituri în natură
(1) În înţelesul prezentului cod, veniturile impozabile cuprind veniturile în numerar şi/sau în natură.
(2) În cazul venitului în natură, valoarea acestuia se stabileşte pe baza cantităţii şi a preţului de piaţă pentru bunurile sau serviciile respective.

Art. 11
Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal
(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. În cazul în care tranzacţiile sau o serie de tranzacţii sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convenţiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate.
(11) Contribuabilii declaraţi inactivi conform art. 781din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi economice în perioada de inactivitate, sunt supuşi obligaţiilor privind plata impozitelor şi taxelor prevăzute de prezenta lege, dar, în perioada respectivă, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate. Pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate operaţiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA care dau drept de deducere potrivit titlului VI, se ajustează în favoarea persoanei impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la art. 1562depus de persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA, sau, după caz, într-un decont ulterior, taxa aferentă:
a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate, constatate pe bază de inventariere, în momentul înregistrării;
b) activelor corporale fixe, inclusiv bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat, precum şi activelor corporale fixe în curs de execuţie, constatate pe bază de inventariere, aflate în proprietatea sa în momentul înregistrării. În cazul activelor corporale fixe, altele decât bunurile de capital, se ajustează taxa aferentă valorii rămase neamortizate la momentul înregistrării. În cazul bunurilor de capital se aplică prevederile art. 149;
c) achiziţiilor de bunuri şi servicii care urmează a fi obţinute, respectiv pentru care exigibilitatea de taxă a intervenit conform art. 1342alin. (2) lit. a) şi b) înainte de data înregistrării şi al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc după această dată.
(12) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi conform art. 781din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare.
(13) Contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)–e) nu beneficiază, în perioada respectivă, de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor efectuate, dar sunt supuşi obligaţiei de plată a TVA colectate, în conformitate cu prevederile titlului VI, aferentă operaţiunilor taxabile desfăşurate în perioada respectivă. Pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii efectuate în perioada în care persoana nu are un cod valabil de TVA, destinate operaţiunilor care urmează a fi efectuate după data înregistrării în scopuri de TVA care dau drept de deducere potrivit titlului VI, se ajustează în favoarea persoanei impozabile, prin înscrierea în primul decont de taxă prevăzut la art. 1562depus de persoana impozabilă după înregistrarea în scopuri de TVA, sau, după caz, într-un decont ulterior, taxa aferentă:
a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate, constatate pe bază de inventariere, în momentul înregistrării;
b) activelor corporale fixe, inclusiv bunurilor de capital pentru care perioada de ajustare a deducerii nu a expirat, precum şi activelor corporale fixe în curs de execuţie, constatate pe bază de inventariere, aflate în proprietatea sa în momentul înregistrării. În cazul activelor corporale fixe, altele decât bunurile de capital, se ajustează taxa aferentă valorii rămase neamortizate la momentul înregistrării. În cazul bunurilor de capital se aplică prevederile art. 149;
c) achiziţiilor de bunuri şi servicii care urmează a fi obţinute, respectiv pentru care exigibilitatea de taxă a intervenit conform art. 1342alin. (2) lit. a) şi b) înainte de data înregistrării şi al căror fapt generator de taxă, respectiv livrarea/prestarea, are loc după această dată.
(14) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la contribuabilii cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. b)–e) şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cadrul unei tranzacţii între persoane române şi persoane nerezidente afiliate, precum şi între persoane române afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:
a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;
b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;
c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independentei diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;
d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 46/2009 – privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale din 13 mai 2009, M. Of. 347/2009;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 12
Venituri obţinute din România
Următoarele venituri sunt considerate ca fiind obţinute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, sub formă de:
a) venituri atribuibile unui sediu permanent în România;
b) venituri din activităţile dependente desfăşurate în România;
c) dividende de la o persoană juridică română;
d) dobânzi de la un rezident;
e) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent;
f) redevenţe de la un rezident;
g) redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent;
h) venituri din proprietăţi imobiliare situate în România, inclusiv veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, venituri din folosirea proprietăţii imobiliare situate în România şi venituri din transferul dreptului de proprietate asupra proprietăţilor imobiliare situate în România;
i) venituri din transferul titlurilor de participare, aşa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 31, la o persoană juridică, dacă aceasta este persoană juridică română sau dacă cea mai mare parte a valorii mijloacelor fixe ale persoanei juridice, direct sau prin una ori mai multe persoane juridice, reprezintă proprietăţi imobiliare situate în România, precum şi veniturile din transferul titlurilor de valoare, aşa cum sunt definite la art. 65 alin. (1) lit. c), emise de rezidenţi români;
j) venituri din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat;
k) venituri din servicii prestate în România de orice natură şi în afara României de natura serviciilor de management, de consultanţă în orice domeniu, de marketing, de asistenţă tehnică, de cercetare şi proiectare în orice domeniu, de reclamă şi publicitate indiferent de forma în care sunt realizate şi celor prestate de avocaţi, ingineri, arhitecţi, notari publici, contabili, auditori; nu reprezintă venituri impozabile în România veniturile din transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport;
l) abrogată;
m) venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţii ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;
n) comisioane de la un rezident;
o) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent;
p) venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane;
q) abrogată;
r) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;
s) venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România;
t) orice alte venituri obţinute dintr-o activitate desfăşurată în România;
ţ) venituri realizate din lichidarea unei persoane juridice române.
u) venituri realizate din transferul masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 121.
Prevederi speciale privind schimbul de informaţii cu statele membre ale Uniunii Europene
Ministrul finanţelor publice va dispune prin ordin măsurile necesare pentru implementarea sistemului de cooperare administrativă şi schimb de informaţii cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul taxei pe valoarea adăugată, accizelor şi impozitului pe venit.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 123/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 noiembrie 2004, M. Of. 1154/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

TITLUL II
Impozitul pe profit

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 13
Contribuabili
Sunt obligate la plata impozitului pe profit, conform prezentului titlu, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu/mai multor sedii permanente în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de către persoana juridică română.
f) persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 14
Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul pe profit se aplică după cum urmează:
a) în cazul persoanelor juridice române şi al persoanelor juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate;
b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent/mai multor sedii permanente în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului permanent, respectiv asupra profitului impozabil determinat la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale;
c) în cazul persoanelor juridice străine şi persoanelor fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii care se atribuie fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română, asupra profitului impozabil aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile persoanei fizice rezidente.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 15
Scutiri
(1) Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:
a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;
b1) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în conformitate cu prevederile cuprinse în titlul IV1;
c) abrogată;
d) fundaţiile române constituite ca urmare a unui legat;
e) abrogată;
f) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obţinute din activităţi economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
g) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare;
h) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca asociaţii de proprietari, potrivit Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile obţinute din activităţi economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătăţirea utilităţilor şi a eficienţei clădirii, pentru întreţinerea şi repararea proprietăţii comune;
i) Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
j) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
k) Banca Naţională a României;
l) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.
(2) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
c) taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
d) veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive;
e) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
f) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri scutite;
g) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
h) resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
i) veniturile realizate din acţiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferinţe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
j) veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;
k) veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul culturii, cercetării ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale.
l) sumele primite ca urmare a nerespectării condiţiilor cu care s-a făcut donaţia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizaţiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului şi obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului, după caz;
m) veniturile realizate din despăgubiri de la societăţile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;
n) sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului III.
(3) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit şi pentru veniturile din activităţi economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevăzută la alin. (2). Organizaţiile prevăzute în prezentul alineat datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) sau în prezentul alineat, impozit calculat prin aplicarea cotei prevăzute la art. 17 alin. (1) sau art. 18, după caz.
(4) Prevederile alin. (2) şi (3) sunt aplicabile şi persoanelor juridice care sunt constituite şi funcţionează potrivit Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 16
Anul fiscal
(1) Anul fiscal este anul calendaristic.
(2) Când un contribuabil se înfiinţează sau încetează să mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic pentru care contribuabilul a existat.

Art. 17
Cotele de impozitare
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%, cu excepţiile prevăzute la art. 38.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 18
Impozit minim
(1) Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 87/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 septembrie 2010, M. Of. 669/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 22/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 19
Reguli generale
(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
(2) Metodele contabile, stabilite prin reglementări legale în vigoare, privind ieşirea din gestiune a stocurilor sunt recunoscute la calculul profitului impozabil, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). Metodele contabile de evaluare a stocurilor nu se modifică în cursul anului fiscal.
(3) Contribuabilii care au optat până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, conform prevederilor legale, pentru impunerea veniturilor aferente contractelor de vânzare cu plata în rate, pe măsură ce ratele devin scadente, beneficiază în continuare de această facilitate pe durata derulării contractelor respective; cheltuielile corespunzătoare sunt deductibile la aceleaşi termene scadente, proporţional cu valoarea ratei înregistrate în valoarea totală a contractului.
(4) În cazul contribuabililor care desfăşoară activităţi de servicii internaţionale, în baza convenţiilor la care România este parte, veniturile şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil, potrivit unor norme speciale stabilite în conformitate cu reglementările din aceste convenţii.
(5) Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului preţului pieţei libere, potrivit căruia tranzacţiile între persoanele afiliate se efectuează în condiţiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relaţiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente. La stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind preţurile de transfer.
(6) În scopul determinării profitului impozabil, contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze în registrul de evidenţă fiscală veniturile impozabile realizate din orice sursă, într-un an fiscal, potrivit alin. (1), precum şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestora, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, potrivit art. 21.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 191
(1) La calculul profitului impozabil, pentru activităţile de cercetare-dezvoltare se acordă următoarele stimulente fiscale:
a) deducerea suplimentară la calculul profitului impozabil, în proporţie de 50%, a cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi; deducerea suplimentară se calculează trimestrial/anual; în cazul în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispoziţiilor art. 26;
b) aplicarea metodei de amortizare accelerată şi în cazul aparaturii şi echipamentelor destinate activităţilor de cercetare-dezvoltare.
(2) În aplicarea prevederilor prezentului articol se elaborează norme privind deducerile pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi inovării.
(3) Stimulentele fiscale se acordă pentru activităţile de cercetare-dezvoltare care conduc la obţinerea de rezultate ale cercetării, valorificabile de către contribuabili, efectuate atât pe teritoriul naţional, cât şi în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele care aparţin Spaţiului Economic European.
(4) Activităţile de cercetare-dezvoltare eligibile pentru acordarea deducerii suplimentare la determinarea profitului impozabil trebuie să fie din categoriile activităţilor de cercetare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică, relevante pentru activitatea industrială sau comercială desfăşurată de către contribuabili.
(5) Stimulentele fiscale se acordă separat pentru activităţile de cercetare-dezvoltare din fiecare proiect desfăşurat.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;

Art. 192
Scutirea de impozit a profitului reinvestit
(1) Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.
(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.
(3) Pentru perioada 1 octombrie–31 decembrie 2009, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil înregistrat începând cu data de 1 octombrie 2009 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate după aceeaşi dată.
(4) Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situaţia în care se efectuează investiţii în trimestrele anterioare, din profitul contabil cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea.
(5) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 103 care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 1071, pentru aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil cumulat de la începutul anului investit în activele menţionate la alin. (1), produse şi/sau achiziţionate începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit. Pentru anul 2009 profitul contabil luat în considerare la aplicarea facilităţii este cel înregistrat după data de 1 octombrie 2009.
(6) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea rezervelor până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează regularizarea profitului investit, iar contribuabilul nu este obligat să repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.
(7) Pentru activele prevăzute la alin. (1) care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru lucrările realizate efectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări, pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv.
(8) Prevederile alin. (1) se aplică pentru activele considerate noi, în sensul că nu au fost anterior utilizate.
(9) Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin. (1) au obligaţia de a păstra în patrimoniu activele respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de funcţionare, stabilită potrivit Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc majorări de întârziere, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi activele transferate în cadrul operaţiunilor de reorganizare în cazul în care societatea beneficiară preia rezerva aferentă profitului scutit, asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente, precum şi activele înstrăinate în cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii.
(10) Abrogat.
(11) Contribuabilii care aplică prevederile prezentului articol nu pot beneficia de prevederile art. 261din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi ale art. 24 alin. (5), valoarea fiscală, respectiv valoarea de intrare a activelor prevăzute la alin. (1) se determină prin scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevăzută la alin. (1).
(13) Prevederile prezentului articol se aplică până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 87/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 septembrie 2010, M. Of. 669/2010;
Lege nr. 329/2009 – privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional din 5 noiembrie 2009, M. Of. 761/2009;

Art. 193.
Reguli fiscale pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară
Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară pentru determinarea profitului impozabil vor avea în vedere şi următoarele reguli:
a) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat din provizioane specifice, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară ca bază a contabilităţii, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele înregistrate în soldul creditor al contului «Rezultatul reportat din provizioane specifice», reprezentând diferenţele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările şi completările ulterioare, şi ajustările pentru depreciere, evidenţiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaţionale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, sunt tratate ca rezerve, acestea urmând să fie impozitate potrivit art. 22 alin. (5);
2. sumele înregistrate în soldul debitor al contului «Rezultatul reportat din provizioane specifice», reprezentând diferenţele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ajustările pentru depreciere, evidenţiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaţionale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, reprezintă elemente similare cheltuielilor, în mod eşalonat, în tranşe egale, pe o perioadă de 3 ani;
b) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din actualizarea cu rata inflaţiei, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară ca bază a contabilităţii, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele brute înregistrate în creditul contului rezultatul reportat, provenite din actualizarea cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, sunt tratate ca rezerve şi impozitate potrivit art. 22 alin. (5), cu condiţia evidenţierii în soldul creditor al acestuia, analitic distinct;
11. În situaţia în care sumele brute înregistrate în creditul contului rezultatul reportat, provenite din actualizarea cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, nu sunt menţinute în soldul creditor al acestuia, analitic distinct, sumele respective se impozitează astfel:
a) sumele care au fost anterior deduse se impozitează la momentul utilizării potrivit art. 22 alin. (5); diminuarea soldului creditor al contului rezultatul reportat, analitic distinct, în care sunt înregistrate sumele din actualizarea cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor cu sumele rezultate din actualizarea cu rata inflaţiei a amortizării mijloacelor fixe, se consideră utilizare a rezervei;
b) sumele care sunt deduse ulterior prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate şi/sau casate se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a mijloacelor fixe şi terenurilor, după caz;
2. sumele înregistrate în creditul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata inflaţiei a activelor, cu excepţia actualizării cu rata inflaţiei a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor, nu reprezintă elemente similare veniturilor;
3. sumele înregistrate în debitul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata inflaţiei a pasivelor, cu excepţia actualizării cu rata inflaţiei a amortizării mijloacelor fixe, nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;
c) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară ca bază a contabilităţii, cu excepţia sumelor care provin din provizioane specifice şi a sumelor care provin din actualizarea cu rata inflaţiei, se aplică următorul tratament fiscal:
1. sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care s-a acordat deducere reprezintă elemente similare veniturilor;
2. sumele care reprezintă elemente de natura veniturilor înregistrate suplimentar, potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, reprezintă elemente similare veniturilor;
3. sumele care reprezintă elemente de natura cheltuielilor înregistrate suplimentar, potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, sunt considerate elemente similare cheltuielilor numai dacă acestea sunt deductibile în conformitate cu prevederile art. 21;
4. sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care nu s-a acordat deducere nu reprezintă elemente similare veniturilor;
5. sumele care provin din anularea unor venituri care au reprezentat venituri neimpozabile nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;
d) în cazul în care în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară ca bază a contabilităţii, se înregistrează sume care provin din retratarea unor provizioane, altele decât cele prevăzute la lit. a), sumele care provin din anularea provizioanelor care au reprezentat cheltuieli nedeductibile nu reprezintă elemente similare veniturilor, iar sumele rezultate din introducerea provizioanelor conform reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară nu reprezintă elemente similare cheltuielilor.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;

Art. 20
Venituri neimpozabile
Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.
e) în perioada 1 ianuarie 2009–31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;
g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare/active biologice, după caz.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 201
Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene
(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
2. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1–3;
b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:
1. are una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (4);
2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;
3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;
4. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;
5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
(2) Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr-un stat membru.
(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)stat membru – stat al Uniunii Europene;
b)filială dintr-un stat membru – persoana juridică străină al cărei capital social include şi participaţia minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 4, deţinută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru;
c)stat terţ – oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene.
(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 1, formele de organizare pentru persoanele juridice străine sunt:
a) societăţile înfiinţate în baza legii belgiene, cunoscute ca ‘société anonyme’/‘naamloze vennootschap’, ‘société en commandite par actions’/‘commanditaire vennootschap op aandelen’, ‘société privée à responsabilité limitée’/‘besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid’, ‘société cooperative à responsabilité limitée’/‘cooperatieve vennootschap met beperkte aansprakelijkheid’, ‘société cooperative à responsabilité illimitée’/‘cooperatieve vennootschap met onbeperkte aansprakelijkheid’, ‘société en nom collectif’/‘vennootschap onder firma’, ‘société en commandite simple’/‘gewone commanditaire vennootschap’, întreprinderi publice ce au adoptat una dintre formele juridice menţionate mai sus, şi alte societăţi constituite conform legii belgiene, supuse impozitului pe profit belgian;
a1) societăţi înfiinţate în baza legii bulgare, cunoscute ca „събирателно дружество”, „командитно дружество”, „дружество с ограничена отговорност”, „акционерно дружество”, „командитно дружество с акции”, „неперсонифицирано дружество”, „кооперации”, „кооперативни съюзи”, „държавни предприятия” şi care desfăşoară activităţi comerciale;
a2) societăţi aflate sub incidenţa legislaţiei croate, denumite „dioničko društvo”, „društvo s ograničenom odgovornošću” şi alte societăţi constituite în conformitate cu legislaţia croată şi care sunt supuse impozitului pe profit în Croaţia;
b) societăţile înfiinţate în baza legii daneze, cunoscute ca ‘aktieselskab’ şi ‘anpartsselskab’, alte societăţi supuse impozitării, conform legii impozitului pe profit, în măsura în care venitul lor impozabil este calculat şi impozitat în conformitate cu regulile generale ale legislaţiei fiscale aplicabile la ‘aktieselskaber’;
c) societăţile înfiinţate în baza legii germane, cunoscute ca ‘Aktiengesellschaft’, ‘Kommanditgesellschaft auf Aktien’, ‘Gesellschaft mitbeschrănkter Haftung’, Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit’, ‘Erwerbs-und Wirtschaftsgenossenschaft’, ‘Betriebe gewerblicher Art von juristischen Personen des offentlichen Rechts’, şi alte societăţi constituite conform legii germane, supuse impozitului pe profit german;
d) societăţile înfiinţate în baza legii greceşti, cunoscute ca ‘ανώνυμη εταιρεία’, ‘εταιρεία περιωρισμένης ευθύνης (E.∏.E)’ şi alte societăţi constituite conform legii greceşti, supuse impozitului pe profit grec;
e) societăţile înfiinţate în baza legii spaniole, cunoscute ca ‘sociedad anonima’, ‘sociedad comanditaria por acciones’, ‘sociedad de responsabilidad limitada’, organsime de drept public care funcţionează în baza legii private; alte entităţi constituite conform legii spaniole, supuse impozitului pe profit spaniol (‘Impuesto sobre Sociedades’);
f) societăţile înfiinţate în baza legii franceze, cunoscute ca ‘société anonyme’, ‘société en commandite par actions’, ‘société a responsabilité limitée’, ‘sociétés par actions simplifiées’, ‘sociétés d’assurances mutuelles’, ‘caisses d’épargne et de prévoyance’, ‘sociétés civiles’, care sunt automat supuse impozitului pe profit, ‘coopératives’, ‘unions de coopératives’, întreprinderi publice industriale şi comerciale, precum şi alte societăţi constituite conform legii franceze, supuse impozitului pe profit francez;
g) societăţile înfiinţate sau existente în baza legii irlandeze, organisme înfiinţate în baza Legii asociaţiilor industriale şi de aprovizionare, societăţi de construcţii înfiinţate în baza Legii asociaţiilor de construcţii şi trusturi bancare de economii, înfiinţate în baza Legii trusturilor bancare de economii, 1989;
h) societăţile înfiinţate în baza legii italiene, cunoscute ca ‘società per azioni’, ‘società in accomandita per azioni’, ‘società a responsabilità limitata’, ‘società cooperative’, ‘società dimutua assicurazione’, şi entităţi publice şi private a căror activitate este în întregime sau în principal comercială;
i) societăţile înfiinţate în baza legii statului Luxemburg, cunoscute ca ‘société anonyme’, ‘société en commandite par actions’, ‘société à responsabilité limitée’, ‘société cooperative’, ‘société cooperative organisée comme une société anonyme’, ‘association d’assurances mutuelles’, ‘association d’épargne-pension’ ‘entreprise de nature commerciale, industrielle ou minière de l’Etat, des communes, des syndicats de communes, des établissements publics et des autres personnes morales de droit public’, şi alte societăţi constituite în baza legii luxemburgheze, supuse impozitului pe profit luxemburghez;
j) societăţile înfiinţate în baza legii olandeze, cunoscute ca ‘naamloze vennootschap’, ‘besloten vennootschap metbeperkte aansprakelijkheid’, ‘Open commanditaire vennootschap’, ‘Cooperaţie’, ‘onderlinge waarborgmaatschappij’, ‘Fonds voor gemene rekening’, ‘vereniging op cooperatieve grondslag’, ‘vereniging welke op onderlinge grondslag als verzekeraar of kredietinstelling optreedt’, şi alte societăţi constituite în baza legii olandeze şi supuse impozitului pe profit olandez;
k) societăţile înfiinţate în baza legii austriece, cunoscute ca ‘Aktiengesellschaft’, ‘Gesellschaft mit beschrănkter Haftung’, ‘Versicherungsvereine auf Gegenseitigkeit’, ‘Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaften’, ‘Betriebe gewerblicher Art von Korperschaften des offentlichen Rechts’, ‘Sparkassen’, şi alte societăţi constituite în baza legii austriece şi supuse impozitului pe profit austriac;
l) societăţile comerciale sau societăţile de drept civil ce au o formă comercială şi întreprinderile publice înfiinţate în conformitate cu legea portugheză;
m) societăţile înfiinţate în baza legii finlandeze, cunoscute ca ‘osakeyhtyiö/aktiebolag’, ‘osuuskunta/andelslag’, ‘säästopankki/sparbank’ and ‘vakuutusyhtiö/försäkringsbolag’;
n) societăţile înfiinţate în baza legii suedeze, cunoscute ca as ‘aktiebolag’, ‘forsäkringsaktiebolag’, ‘ekonomiska föreningar’, ‘sparbanker’, ‘ömsesidiga försäkringsbolag’;
o) societăţile înfiinţate în baza legii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
p) societăţile înfiinţate în baza Reglementării Consiliului nr. 2.157/2001/CE, din 8 octombrie 2001, privind Statutul societăţii europene (SE) şi a Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001, de completare a Statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor şi asociaţiile cooperatiste înfiinţate în baza Reglementării Consiliului (CE) nr. 1.435/2003, din 22 iulie 2003, privind Statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE) şi a Directivei Consiliului 2003/72/CE, din 22 iulie 2003, de completare a Statutului Societăţii Cooperative Europene cu privire la implicarea angajaţilor;
q) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei cehe, cunoscute ca ‘akciová společnost’, ‘společnost s ručením omezenym’;
r) societăţile înfiinţate în baza legii estoniene, cunoscute ca ‘täisühing’, usaldusühing’, ‘osaühing’, ‘aktsiaselts’, ‘tulundusühistu’;
s) societăţile înfiinţate în baza legii cipriote, cunoscute ca ‘εταιρείες’, supuse impozitului pe profit cipriot;
ş) societăţile înfiinţate în baza legii letone, cunoscute ca ‘akciju sabiedrība’, ‘sabiedrība ar ierobežotu atbildību’;
t) societăţile înfiinţate în baza legii lituaniene;
ţ) societăţile înfiinţate în baza legii ungare, cunoscute ca ‘közkereseti társaság’, ‘betéti társaság’, ‘közös vállalat’, ‘korlátolt felelőssegű társaság’, ‘részvénytársaság’, ‘egyesüles’, ‘közhasznú társaság’, ‘szövetkezet’;
u) societăţile înfiinţate în baza legii malteze, cunoscute ca ‘Kumpaniji ta’ ‘Responsabilita Limitata’, ‘Soċjetajiet en commandite li l-kapital tagħhom maqsum f’azzjonijiet’;
v) societăţile înfiinţate în baza legii poloneze, cunoscute ca ‘spółlka akcyjna’, ‘spółlka z ograniczoną, odpowiedzialnością,’;
w) societăţile înfiinţate în baza legii slovene, cunoscute ca ‘delniška družba’, ‘komanditna družba’, ‘družba z omejeno odgovornostjo’;
x) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei slovace, cunoscute ca ‘akciová spoločnost’, ‘spoločnost’ s rucĕním obmedzeným’, ‘komanditná spolocnost’.
(5) Dispoziţiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din diferite state membre.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 21
Cheltuieli
(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.
(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către contribuabil;
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ în categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi de cazare în ţară şi în străinătate, efectuate pentru salariaţi şi administratori, precum şi pentru alte persoane fizice asimilate acestora, stabilite prin norme;
f) contribuţia la rezerva mutuală de garantare a casei centrale a cooperativelor de credit;
g) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă;
h) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
i) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau noi, participarea la târguri şi expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii;
j) cheltuielile de cercetare, precum şi cheltuielile de dezvoltare care nu îndeplinesc condiţiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil;
k) cheltuielile pentru perfecţionarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreţinerea şi perfecţionarea sistemelor de management al calităţii, obţinerea atestării conform cu standardele de calitate;
l) cheltuielile pentru protejarea mediului şi conservarea resurselor;
m) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
n) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate, în următoarele cazuri:
1. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;
2. debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
3. debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;
4. debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.
o) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativteritoriale, primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei titulare a dreptului de proprietate;
p) cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărţile funciare sau cărţile de publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităţilor administrativteritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituţiei titulare a dreptului de proprietate.
r) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale;
s) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.
(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;
b) abrogată;
c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi ori unităţi aflate în administrarea contribuabililor: grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, pentru şcolile pe care le au sub patronaj, precum şi alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament;
d) perisabilităţile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administraţiei centrale, împreună cu instituţiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
e) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
f) abrogată;
g) cheltuielile cu provizioane şi rezerve, în limita prevăzută la art. 22;
h) cheltuielile cu dobânda şi diferenţele de curs valutar, în limita prevăzută la art. 23;
i) amortizarea, în limita prevăzută la art. 24;
j) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;
k) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;
l) cheltuielile pentru funcţionarea, întreţinerea şi repararea locuinţelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundare, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor construite prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%;
m) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat în locuinţa proprietate personală a unei persoane fizice, folosită şi în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafeţelor puse la dispoziţia societăţii în baza contractelor încheiate între părţi, în acest scop;
n) cheltuielile de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcţii de conducere şi de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat potrivit alin. (4) lit. t) la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuţii.
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursă în numele persoanelor fizice şi juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile, datorate către autorităţile române/străine, potrivit prevederilor legale;
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi stocurile şi mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin norme;
d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaţilor sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reţinere la sursă;
e) cheltuielile făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, altele decât cele generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la preţul de piaţă pentru aceste bunuri sau servicii;
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;
g) cheltuielile înregistrate de societăţile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de folosinţă al terenului agricol adus de membrii asociaţi, peste cota de distribuţie din producţia realizată din folosinţa acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;
h) abrogată;
i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepţia celor prevăzute la art. 20 lit. c);
j) cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;
k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III;
l) alte cheltuieli salariale şi/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu excepţia prevederilor titlului III;
m) cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităţilor desfăşurate şi pentru care nu sunt încheiate contracte;
n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepţia celor care privesc bunurile reprezentând garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;
o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 22, precum şi pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor incerte sau în litigiu, neîncasate, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. n). În această situaţie, contribuabilii care scot din evidentă clienţii neîncasaţi sunt obligaţi să comunice în scris acestora scoaterea din evidentă a creanţelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz;
p) cheltuielile de sponsorizare şi/sau mecenat şi cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, şi ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita minimă precizată mai jos:
1. 3‰ din cifra de afaceri;
2. 20% din impozitul pe profit datorat.
În limitele respective se încadrează şi cheltuielile de sponsorizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcţiei de localuri, al dotărilor, achiziţiilor de tehnologie a informaţiei şi de documente specifice, finanţării programelor de formare continuă a bibliotecarilor, schimburilor de specialişti, a burselor de specializare, a participării la congrese internaţionale;
r) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost supendat în baza ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
s) cheltuielile cu taxele şi cotizaţiile către organizaţiile neguvernamentale sau asociaţiile profesionale care au legătură cu activitatea desfăşurată de contribuabili şi care depăşesc echivalentul în lei a 4.000 euro anual, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. g) şi m).
ş) cheltuielile reprezentând valoarea deprecierilor mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări, se înregistrează o descreştere a valorii acestora.
ş1) cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş2) cheltuielile din reevaluarea mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş3) cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare, în cazul în care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş4) cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie;
ş5) cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării unei evaluări utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, se înregistrează o descreştere a valorii acestora;
ş6) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/ imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziţionate în baza unor contracte cu plată amânată.
t) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situaţiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;
2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;
3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;
5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.
Modalitatea de aplicare a acestor prevederi se stabileşte prin norme;
ţ) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaţilor în instrumente de capitaluri cu decontare în acţiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor dacă acestea sunt impozitate conform titlului III.
u) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupţie, potrivit legii.
(5) Regia Autonomă «Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat» deduce la calculul profitului impozabil următoarele cheltuieli:
a) cheltuielile reprezentând diferenţa dintre sumele cuvenite pe bază de contract de prestări de servicii cu Senatul, Camera Deputaţilor, Administraţia Prezidenţială, Guvernul României şi Curtea Constituţională pentru plata activităţii de reprezentare şi protocol şi cheltuielile înregistrate efectiv de regie;
b) cheltuielile efectuate, în condiţiile legii, pentru asigurarea administrării, păstrării integrităţii şi protejării imobilului «Palat Elisabeta» din domeniul public al statului;
c) abrogată.
(6) Compania Naţională „Imprimeria Naţională“ – S.A. deduce la calculul profitului impozabil:
a) cheltuielile aferente producerii şi emiterii permiselor de şedere temporară/permanentă pentru cetăţenii străini, în condiţiile reglementărilor legale;
b) cheltuielile aferente producerii şi eliberării cărţii electronice de identitate, a cărţii de identitate, a cărţii de alegător aferente şi a cărţii de identitate provizorii, în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) cheltuielile aferente producerii şi eliberării cărţii electronice de rezidenţă şi a cărţii de rezidenţă în condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 69/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 82/2012 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România din 4 decembrie 2012, M. Of. 838/2012;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 82/2012 – pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România din 4 decembrie 2012, M. Of. 838/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 94/2008 – pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie din 24 iunie 2008, M. Of. 485/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 203/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 22 decembrie 2005, M. Of. 1193/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 22
Provizioane şi rezerve
(1) Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor şi provizioanelor, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel:
a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicată asupra profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile aferente acestor venituri neimpozabile, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris şi vărsat sau din patrimoniu, după caz, potrivit legilor de organizare şi funcţionare. În cazul în care aceasta este utilizată pentru acoperirea pierderilor sau este distribuită sub orice formă, reconstituirea ulterioară a rezervei nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil. Prin excepţie, rezerva constituită de persoanele juridice care furnizează utilităţi societăţilor comerciale care se restructurează, se reorganizează sau se privatizează poate fi folosită pentru acoperirea pierderilor de valoare a pachetului de acţiuni obţinut în urma procedurii de conversie a creanţelor, iar sumele destinate reconstituirii ulterioare a acesteia sunt deductibile la calculul profitului impozabil;
b) provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor;
c) provizioanele constituite în limita unui procent de 20% începând cu data de 1 ianuarie 2004, 25% începând cu data de 1 ianuarie 2005, 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) şi i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate într-o perioadă ce depăşeşte 270 de zile de la data scadenţei;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;
d) provizioanele specifice, constituite de instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul general ţinut de Banca Naţională a României, de instituţiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituţiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române, care acordă credite legate de serviciile de plată, precum şi provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;
d1) ajustările pentru depreciere aferente activelor pentru care, potrivit reglementărilor prudenţiale ale Băncii Naţionale a României, se determină ajustări prudenţiale de valoare sau, după caz, valori ale pierderilor aşteptate, înregistrate de către instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state care nu sunt state membre ale Uniunii Europene sau din state care nu aparţin Spaţiului Economic European, potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, şi filtrele prudenţiale potrivit reglementărilor emise de Banca Naţională a României. Sumele reprezentând reducerea sau anularea filtrelor prudenţiale sunt elemente similare veniturilor;
d2) ajustările pentru depreciere înregistrate de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state membre ale Uniunii Europene şi state aparţinând Spaţiului Economic European, potrivit reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aferente creditelor şi plasamentelor care intră în sfera de aplicare a reglementărilor prudenţiale ale Băncii Naţionale a României referitoare la ajustările prudenţiale de valoare aplicabile instituţiilor de credit persoane juridice române şi sucursalelor din România ale instituţiilor de credit din state care nu sunt state membre ale Uniunii Europene sau din state care nu aparţin Spaţiului Economic European;
e) abrogată;
f) abrogată;
g) abrogată;
h) rezervele tehnice constituite de societăţile de asigurare şi reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare, cu excepţia rezervei de egalizare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării;
i) provizioanele de risc pentru operaţiunile pe pieţele financiare, constituite potrivit reglementărilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;
j) provizioanele constituite în limita unei procent de 100% din valoarea creanţelor asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili, altele decât cele prevăzute la lit. d), f), g) şi i), care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanţa este deţinută la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă această situaţie;
3. nu sunt garantate de altă persoană;
4. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
5. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului.
k) provizioanele pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitelor de deşeuri, constituite de contribuabilii care desfăşoară activităţi de depozitare a deşeurilor, potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părţi din tarifele de depozitare percepute.
l) provizioanele constituite de companiile aeriene din România pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparare a parcului de aeronave şi a componentelor aferente, potrivit programelor de întreţinere a aeronavelor, aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
m) provizioanele/ajustările pentru deprecierea creanţelor preluate de la instituţiile de credit în vederea recuperării acestora, în limita diferenţei dintre valoarea creanţei preluate prin cesionare şi suma de achitat cedentului, pentru creanţele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. sunt cesionate şi înregistrate în contabilitatea cesionarului după data de 1 iulie 2012 inclusiv;
2. sunt transferate de la o persoană sau datorate de o persoană care nu este afiliată contribuabilului cesionar;
3. au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului cesionar.
(2) Contribuabilii autorizaţi să desfăşoare activitate în domeniul exploatării zăcămintelor naturale sunt obligaţi să înregistreze în evidenţa contabilă şi să deducă provizioane pentru refacerea terenurilor afectate şi pentru redarea acestora în circuitul economic, silvic sau agricol, în limita unei cote de 1% aplicate asupra diferenţei dintre veniturile înregistrate în legătură cu realizarea şi vânzarea zăcămintelor naturale şi cheltuielile efectuate cu extracţia, prelucrarea şi livrarea acestora, pe toată durata de funcţionare a exploatării zăcămintelor naturale.
(3) Pentru titularii de acorduri petroliere, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă mai mare de 100 m, cota provizionului constituit pentru dezafectarea sondelor, demobilizarea instalaţiilor, a dependinţelor şi anexelor, precum şi pentru reabilitarea mediului este de 10%, aplicată asupra diferenţei dintre veniturile şi cheltuielile înregistrate, pe toată perioada exploatării petroliere.
(4) Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian“ – ROMATSA constituie trimestrial un provizion, potrivit prevederilor legale, pentru diferenţa dintre veniturile din exploatare realizate efectiv din activitatea de rută aeriană şi costurile efective ale activităţii de rută aeriană, care este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare care depăşesc tarifele stabilite anual de EUROCONTROL.
(5) Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv. Prevederile prezentului alineat nu se aplică dacă un alt contribuabil preia un provizion sau o rezervă în legătură cu o divizare sau fuziune, reglementările acestui articol aplicându-se în continuare acelui provizion sau rezervă.
(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, efectuată după data de 1 ianuarie 2004, care sunt deduse la calculul profitului impozabil prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate şi/sau casate, se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor mijloace fixe, după caz.
(52) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), rezervele din reevaluarea imobilizărilor necorporale, efectuată de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, care sunt deduse la calculul profitului impozabil prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor cu cedarea imobilizărilor necorporale, se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor imobilizări necorporale, după caz.
(6) Sumele înregistrate în conturi de rezerve legale şi rezerve reprezentând facilităţi fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere, de la data aplicării facilităţii respective, potrivit legii. Nu se supun impozitării rezervele de influenţe de curs valutar aferente aprecierii disponibilităţilor în valută, constituite potrivit legii, înregistrate de „societăţi comerciale bancare – persoane juridice” române şi sucursalele băncilor străine, care îşi desfăşoară activitatea în România.
(7) În înţelesul prezentului articol, prin constituirea unui provizion sau a unei rezerve se înţelege şi majorarea unui provizion sau a unei rezerve.
(8) Provizioanele constituite pentru creanţele asupra clienţilor, înregistrate de către contribuabili înainte de 1 ianuarie 2004, sunt deductibile în limitele prevăzute la alin. (1) lit. c), în situaţia în care creanţele respective îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) nu sunt garantate de altă persoană;
b) sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului;
c) au fost incluse în veniturile impozabile ale contribuabilului;
d) creanţa este deţinută asupra unei persoane juridice pentru care a fost deschisă procedura falimentului, pe baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă această situaţie;
e) nu au mai fost constituite provizioane deductibile fiscal pentru creanţa respectivă.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

Art. 23
Cheltuieli cu dobânzile şi diferenţe de curs valutar
(1) Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determină ca raport între capitalul împrumutat cu termen de rambursare peste un an şi capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului şi sfârşitul perioadei pentru care se determină impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se înţelege totalul creditelor şi împrumuturilor cu termen de rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.
(11) În înţelesul alin. (1), prin credit/împrumut se înţelege orice convenţie încheiată între părţi care generează în sarcina uneia dintre părţi obligaţia de a plăti dobânzi şi de a restitui capitalul împrumutat.
(2) În condiţiile în care gradul de îndatorare a capitalului este peste trei, cheltuielile cu dobânzile şi cu pierderea netă din diferenţele de curs valutar, aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare, sunt nedeductibile. Acestea se reportează în perioada următoare, în condiţiile alin. (1), până la deductibilitatea integrală a acestora.
(3) În cazul în care cheltuielile din diferenţele de curs valutar ale contribuabilului depăşesc veniturile din diferenţele de curs valutar, diferenţa va fi tratată ca o cheltuială cu dobânda, potrivit alin. (1), deductibilitatea acestei diferenţe fiind supusă limitei prevăzute la alin. (1). Cheltuielile din diferenţele de curs valutar, care se limitează potrivit prezentului alineat, sunt cele aferente împrumuturilor luate în calcul la determinarea gradului de îndatorare a capitalului.
(4) Dobânzile şi pierderile din diferenţe de curs valutar, în legătură cu împrumuturile obţinute direct sau indirect de la bănci internaţionale de dezvoltare şi organizaţii similare, menţionate în norme, şi cele care sunt garantate de stat, cele aferente împrumuturilor obţinute de la instituţiile de credit române sau străine, instituţiile financiare nebancare, de la persoanele juridice care acordă credite potrivit legii, precum şi cele obţinute în baza obligaţiunilor admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului articol.
(5) În cazul împrumuturilor obţinute de la alte entităţi, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), dobânzile deductibile sunt limitate la:
a) nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, corespunzătoare ultimei luni din trimestru, pentru împrumuturile în lei; şi
b) nivelul ratei dobânzii anuale de 9%, pentru împrumuturile în valută. Acest nivel al ratei dobânzii se aplică la determinarea profitului impozabil aferent anului fiscal 2004. Nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
(6) Limita prevăzută la alin. (5) se aplică separat pentru fiecare împrumut, înainte de aplicarea prevederilor alin. (1) şi (2).
(7) Prevederile alin. (1)–(3) nu se aplică societăţilor comerciale bancare, persoane juridice române, sucursalelor băncilor străine care îşi desfăşoară activitatea în România, societăţilor de leasing pentru operaţiunile de leasing, societăţilor de credit ipotecar, instituţiilor de credit, precum şi instituţiilor financiare nebancare.
(8) În cazul unei persoane juridice străine care îşi desfăşoară activitatea printr-un sediu permanent în România, prevederile prezentului articol se aplică prin luarea în considerare a capitalului propriu.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 24
Amortizarea fiscală
(1) Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.
(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau „în prestarea de servicii, pentru” a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;
b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;
c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.
Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte.
(3) Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:
a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune şi altele asemenea;
b) mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;
c) investiţiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanţe minerale utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în subteran şi la suprafaţă;
d) investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
e) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;
f) amenajările de terenuri.
g) activele biologice, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară.
(4) Nu reprezintă active amortizabile:
a) terenurile, inclusiv cele împădurite;
b) tablourile şi operele de artă;
c) fondul comercial;
d) lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;
e) bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;
f) orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;
g) casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor.
h) imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile.
(5) Abrogat.
(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:
a) în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;
b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;
c) în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.
(7) În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil.
(8) În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienţii următori:
a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 şi 5 ani;
b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 5 şi 10 ani;
c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.
(9) În cazul metodei de amortizare accelerată, amortizarea se calculează după cum urmează:
a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăşi 50% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix;
b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia.
(10) Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau fabrică şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil, cu excepţia cheltuielilor de constituire, a fondului comercial, a imobilizărilor necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii programelor informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de invenţie se poate utiliza şi metoda de amortizare degresivă sau accelerată.
(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;
b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;
c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;
d) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;
e) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a investiţiilor pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă.
Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează:
1. din 5 în 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de investiţii pentru descopertă;
2. din 10 în 10 ani la saline;
e1) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care stabilesc pentru amortizarea mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale politici contabile specifice domeniului de activitate, în concordanţă cu cele mai recente norme ale altor organisme de normalizare care utilizează un cadru general conceptual similar pentru a elabora standarde de contabilitate, alte documente contabile şi practicile acceptate ale domeniului de activitate, valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe casate se deduce prin utilizarea metodei de amortizare fiscală utilizate înainte de casarea acestora, pe perioada rămasă. Aceste prevederi se aplică şi pentru valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul retratării mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale;
f) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri sau numărul de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice, pentru cele achiziţionate după data de 1 ianuarie 2004;
g) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător suprafeţei construite prevăzute de legea locuinţei;
h) numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. n).
(111) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi 34, pentru mijloacele de transport de persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, din categoria M1, astfel cum sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile, pentru fiecare, în limita a 1.500 lei/lună. Pentru aceste mijloace de transport nu se aplică prevederile alin. (11) lit. f). Sunt exceptate situaţiile în care mijloacele de transport respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;
2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii, precum şi pentru test drive şi pentru demonstraţii;
3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închiriere către alte persoane, transmiterea dreptului de folosinţă, în cadrul contractelor de leasing operaţional sau pentru instruire de către şcolile de şoferi.
(112) Alin. (111) se aplică inclusiv pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, achiziţionate/produse anterior datei de 1 februarie 2013, pentru cheltuielile cu amortizarea stabilite în baza valorii fiscale rămase neamortizate la această dată.
(12) Contribuabilii care au investit în mijloace fixe amortizabile sau în brevete de invenţie amortizabile şi care au dedus cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora conform prevederilor legale, la data punerii în funcţiune a mijlocului fix sau a brevetului de invenţie, până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, au obligaţia să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, impozitul pe profit se recalculează şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data aplicării facilităţii respective, potrivit legii.
(13) Pentru investiţiile realizate în parcurile industriale până la data de 31 decembrie 2006 se acordă o deducere suplimentară din profitul impozabil, în cotă de 20% din valoarea investiţiilor în construcţii sau a reabilitărilor de construcţii, infrastructură internă şi de conexiune la reţeaua publică de utilităţi, ţinând seama de prevederile legale în vigoare privind clasificarea şi duratele normate de utilizare a mijloacelor fixe amortizabile. Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (12) nu pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezentul alineat.
(14) Cheltuielile aferente localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei activităţi pregătitoare pentru exploatarea resurselor naturale se recuperează în rate egale pe o perioadă de 5 ani, începând cu luna în care sunt efectuate cheltuielile. Cheltuielile aferente achiziţionării oricărui drept de exploatare a resurselor naturale se recuperează pe măsură ce resursele naturale sunt exploatate, proporţional cu valoarea recuperată raportată la valoarea totală estimată a resurselor.
(15) Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu amortizarea fiscală. Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabilă evidenţiată în sold la data de 31 decembrie 2003, amortizarea se calculează în baza valorii rămase neamortizată, pe durata normală de utilizare rămasă, folosindu-se metodele de amortizare aplicate până la această dată.
(151) În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale cu valoare fiscală rămasă neamortizată, cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. Valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale se recalculează în mod corespunzător, prin diminuarea acesteia cu valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite şi majorarea cu valoarea fiscală aferentă părţilor noi înlocuite, pe durata normală de utilizare rămasă.
(152) În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale după expirarea duratei normale de utilizare, pentru determinarea amortizării fiscale se va stabili o nouă durată normală de utilizare de către o comisie tehnică sau un expert tehnic independent.
(16) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi funcţionării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcţiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.
(17) În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o valoare fiscală mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizării sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.
(18) Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii de containere sau ambalaje, care circulă între contribuabil şi clienţi, se recuperează prin deduceri de amortizare, prin metoda liniară, pe durata normală de utilizare stabilită de contribuabilul care îşi menţine dreptul de proprietate asupra containerelor sau a ambalajelor.
(19) Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele privind clasificaţia şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.
(20) Abrogat.
(21) Pentru titularii de acorduri petroliere şi subcontractanţii acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri, se calculează amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale aferente operaţiunilor petroliere, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor, pe unitatea de produs, cu un grad de utilizare de 100%, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă, pe durata acordului petrolier. Cheltuielile aferente investiţiilor în curs, imobilizărilor corporale şi necorporale efectuate pentru operaţiunile petroliere vor fi reflectate în contabilitate atât în lei, cât şi în euro; aceste cheltuieli, înregistrate în contabilitate în lei, vor fi reevaluate la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar pe baza valorilor înregistrate în contabilitate în euro, la cursul de schimb euro/leu comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărui exerciţiu financiar.
(22) Prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică la calculul profitului impozabil, cu excepţia prevederilor art. 3 alin. 2 lit. a) şi ale art. 8 din aceeaşi lege.
(23) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, pentru activele imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, transferate în categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării şi reclasificate în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, valoarea fiscală rămasă neamortizată este valoarea fiscală dinaintea reclasificării ca active imobilizate deţinute în vederea vânzării. Durata de amortizare este durata normală de utilizare rămasă determinată în baza duratei normale de utilizare iniţiale, din care se scade durata în care a fost clasificat în categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării. Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna următoare celei în care a fost reclasificat în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

Art. 25
Contracte de leasing
(1) În cazul leasingului financiar utilizatorul este tratat din punct de vedere fiscal ca proprietar, în timp ce în cazul leasingului operaţional, locatorul are această calitate.
Amortizarea bunului care face obiectul unui contract de leasing se face de către utilizator, în cazul leasingului financiar, şi de către locator, în cazul leasingului operaţional, cheltuielile fiind deductibile, potrivit art. 24.
(2) În cazul leasingului financiar utilizatorul deduce dobânda, iar în cazul leasingului operaţional locatarul deduce chiria (rata de leasing).

Art. 251
Contracte de fiducie
(1) În cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispoziţiilor Codului civil, în care constituitorul are şi calitatea de beneficiar, se aplică următoarele reguli:
a) transferul masei patrimoniale fiduciare de la constituitor către fiduciar nu este transfer impozabil în înţelesul prezentului titlu;
b) fiduciarul va conduce o evidenţă contabilă separată pentru masa patrimonială fiduciară şi va transmite trimestrial către constituitor, pe bază de decont, veniturile şi cheltuielile rezultate din administrarea patrimoniului conform contractului;
c) valoarea fiscală a activelor cuprinse în masa patrimonială fiduciară, preluată de fiduciar, este egală cu valoarea fiscală pe care acestea au avut-o la constituitor;
d) amortizarea fiscală pentru orice activ amortizabil prevăzut în masa patrimonială fiduciară se determină în continuare în conformitate cu regulile prevăzute la art. 24, care s-ar fi aplicat la persoana care a transferat activul, dacă transferul nu ar fi avut loc.
(2) În cazul contractelor de fiducie, încheiate conform dispoziţiilor Codului civil, în care calitatea de beneficiar o are fiduciarul sau o terţă persoană, cheltuielile înregistrate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la constituitor către fiduciar sunt considerate cheltuieli nedeductibile.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;

Art. 26
Pierderi fiscale
(1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se recuperează de aceşti contribuabili şi de cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.
(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1), respectiv alin. (5) se aplică luându-se în considerare numai veniturile şi cheltuielile atribuibile sediului permanent, respectiv veniturile şi cheltuielile atribuibile fiecărui sediu permanent cumulate la nivelul sediului permanent desemnat în România. Pierderile fiscale înregistrate până la data de 30 iunie 2013 de sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine, care aplică prevederile art. 291, nerecuperate până la această dată, se transmit sediului permanent desemnat şi se recuperează în funcţie de perioada în care acestea au fost înregistrate, astfel:
a) pierderea fiscală înregistrată în perioada 1 ianuarie–30 iunie 2013 inclusiv este luată în calcul la stabilirea profitului impozabil/pierderii fiscale din perioada 1 iulie–31 decembrie 2013 inclusiv, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi anului 2013, perioada 1 iulie–31 decembrie 2013 inclusiv nefiind considerată an fiscal în sensul celor 7 ani consecutivi;
b) pierderea fiscală înregistrată în anii anteriori anului 2013, rămasă nerecuperată la data de 30 iunie 2013, se recuperează, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează acestei date, pe perioada de recuperare rămasă din perioada iniţială de 5 ani, respectiv 7 ani, în ordinea înregistrării acesteia; anul 2013 este considerat un singur an fiscal în sensul celor 5 ani, respectiv 7 ani consecutivi.
(4) Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală intră sub incidenţa prevederilor alin. (1), respectiv alin. (5), de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 5 ani, respectiv 7 ani, după caz.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2009, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, M. Of. 480/2008;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 27
Reorganizări, lichidări şi alte transferuri de active şi titluri de participare
(1) În cazul contribuţiilor cu active la capitalul unei persoane juridice în schimbul unor titluri de participare la această persoană juridică se aplică următoarele reguli:
a) contribuţiile nu sunt transferuri impozabile în înţelesul prevederilor prezentului titlu;
b) valoarea fiscală a activelor primite de persoana juridică este egală cu valoarea fiscală a acelor active la persoana care contribuie cu activul;
c) valoarea fiscală a titlurilor de participare primite de persoana care contribuie cu activele este egală cu valoarea fiscală a activelor aduse drept contribuţie de către persoana respectivă.
(2) Distribuirea de active de către o persoană juridică română către participanţii săi, fie sub formă de dividend, fie ca urmare a operaţiunii de lichidare, se tratează ca transfer impozabil, exceptându-se cazurile prevăzute la alin. (3).
(3) Prevederile prezentului articol se aplică următoarelor operaţiuni de reorganizare, dacă acestea nu au ca principal obiectiv evaziunea fiscală sau evitarea plăţii impozitelor:
a) fuziunea între două sau mai multe persoane juridice române, în cazul în care participanţii la oricare persoană juridică care fuzionează primesc titluri de participare la persoana juridică succesoare;
b) divizarea unei persoane juridice române în două sau mai multe persoane juridice române, în cazul în care participanţii la persoana juridică iniţială beneficiază de o distribuire proporţională a titlurilor de participare la persoanele juridice succesoare;
c) achiziţionarea de către o persoană juridică română a tuturor activelor şi pasivelor aparţinând uneia sau mai multor activităţi economice ale altei persoane juridice române, numai în schimbul unor titluri de participare;
d) achiziţionarea de către o persoană juridică română a minimum 50% din titlurile de participare la altă persoană juridică română, în schimbul unor titluri de participare la persoana juridică achizitoare şi, dacă este cazul, a unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10% din valoarea nominală a titlurilor de participare emise în schimb.
(4) În cazul operaţiunilor de reorganizare prevăzute la alin. (3) se aplică următoarele reguli:
a) transferul activelor şi pasivelor nu se tratează ca un transfer impozabil în înţelesul prezentului titlu;
b) schimbul unor titluri de participare deţinute la o persoană juridică română cu titluri de participare la o altă persoană juridică română nu se tratează ca transfer impozabil în înţelesul prezentului titlu şi al titlului III;
c) distribuirea de titluri de participare în legătură cu divizarea unei persoane juridice române nu se tratează ca dividend;
d) valoarea fiscală a unui activ sau pasiv, aşa cum este prevăzut la lit. a), este egală, pentru persoana care primeşte un astfel de activ, cu valoarea fiscală pe care respectivul activ a avut-o la persoana care l-a transferat;
e) amortizarea fiscală pentru orice activ prevăzut la lit. a) se determină în continuare în conformitate cu regulile prevăzute la art. 24, care s-ar fi aplicat de persoana care a transferat activul, dacă transferul nu ar fi avut loc;
f) transferul unui provizion sau al unei rezerve nu se consideră o reducere sau anulare a provizionului sau rezervei, potrivit art. 22 alin. (5), dacă un alt contribuabil le preia şi le menţine la valoarea avută înainte de transfer;
g) valoarea fiscală a titlurilor de participare prevăzute la lit. b), care sunt primite de o persoană, trebuie să fie egală cu valoarea fiscală a titlurilor de participare care sunt transferate de către această persoană;
h) valoarea fiscală a titlurilor de participare prevăzute la lit. c), care au fost deţinute înainte de a fi distribuite, se alocă între aceste titluri de participare şi titlurile de participare distribuite, proporţional cu preţul de piaţă al titlurilor de participare, imediat după distribuire.
(5) Dacă o persoană juridică română deţine minimum 15%, respectiv 10%, începând cu anul 2009, din titlurile de participare la o altă persoană juridică română care transferă active şi pasive către prima persoană juridică, printr-o operaţiune prevăzută la alin. (3), anularea acestor titluri de participare nu se consideră transfer impozabil.
(6) Abrogat.
(7) În înţelesul prezentului articol, valoarea fiscală a unui activ, a unui pasiv sau a unui titlu de participare este valoarea utilizată pentru calculul amortizării şi al câştigului sau pierderii, în înţelesul impozitului pe venit ori al impozitului pe profit.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 271
Regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, transferurilor de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din diferite state membre ale Uniunii Europene
(1) Prevederile prezentului articol se aplică după data aderării României la Uniunea Europeană.
(2) Prevederile prezentului articol se aplică:
a) operaţiunilor de fuziune, divizare, divizare parţială, transferurilor de active şi schimburilor de acţiuni în care sunt implicate societăţi din două sau mai multe state membre;
b) transferului sediului social al unei societăţi europene din România în alt stat membru, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene (SE), în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE).
(3) În sensul prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.fuziune – operaţiunea prin care:
a) una sau mai multe societăţi, în momentul şi ca efect al dizolvării fără lichidare, îşi transferă totalitatea activelor şi pasivelor către o altă societate existentă, în schimbul emiterii către participanţii lor a titlurilor de participare reprezentând capitalul celeilalte societăţi şi, dacă este cazul, al plăţii în numerar a maximum 10% din valoarea nominală ori, în absenţa valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor respective;
b) două sau mai multe societăţi, în momentul şi ca efect al dizolvării fără lichidare, îşi transferă totalitatea activelor şi pasivelor unei alte societăţi care se înfiinţează, în schimbul emiterii către participanţii lor a unor titluri de participare reprezentând capitalul noii societăţi şi, dacă este cazul, a plăţii în numerar a maximum 10% din valoarea nominală ori, în absenţa valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor respective;
c) o societate, în momentul dizolvării fără lichidare, îşi transferă totalitatea activelor şi pasivelor către societatea care deţine toate titlurile de participare ce reprezintă capitalul său;
2.divizare – operaţiunea prin care o societate, în momentul şi ca efect al dizolvării fără lichidare, îşi transferă totalitatea activelor şi pasivelor către două sau mai multe societăţi existente ori nou-înfiinţate, în schimbul emiterii către participanţii săi, pe bază de proporţionalitate, de titluri de participare reprezentând capitalul societăţilor beneficiare şi, dacă este cazul, a sumei în numerar de maximum 10% din valoarea nominală sau, în absenţa valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor;
3.divizare parţială – operaţiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, una sau mai multe ramuri de activitate, către una sau mai multe societăţi existente ori nou-înfiinţate, lăsând cel puţin o ramură de activitate în compania cedentă, în schimbul emiterii către participanţii săi, pe bază de proporţionalitate, titlurile de participare reprezentând capitalul societăţilor beneficiare şi, dacă este cazul, a sumei în numerar de maximum 10% din valoarea nominală sau, în absenţa valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor;
4.active şi pasive transferate – activele şi pasivele societăţii cedente care, în urma fuziunii, divizării sau divizării parţiale, sunt integrate unui sediu permanent al societăţii beneficiare, situat în statul membru al societăţii cedente, şi care contribuie la generarea profiturilor sau pierderilor luate în calcul la stabilirea bazei de impozitare;
5.transfer de active – operaţiunea prin care o societate transferă, fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe ramuri ale activităţii sale către altă societate, în schimbul transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul societăţii beneficiare;
6.schimb de acţiuni – operaţiunea prin care o societate dobândeşte o participaţie în capitalul altei societăţi în aşa fel încât dobândeşte majoritatea drepturilor de vot sau majoritatea titlurilor de participare în societatea respectivă sau, deţinând această majoritate, achiziţionează încă o participaţie, în schimbul emiterii către participanţii acesteia din urmă, în schimbul titlurilor lor, a titlurilor reprezentând capitalul societăţii iniţiale şi, dacă este cazul, a sumei în numerar de maximum 10% din valoarea nominală sau, în absenţa valorii nominale, a valorii nominale contabile echivalente a titlurilor emise ca valoare de schimb;
7.societate cedentă – societatea care îşi transferă activele şi pasivele ori care transferă totalitatea sau una ori mai multe dintre ramurile activităţii sale;
8.societate beneficiară – societatea care primeşte activele şi pasivele sau totalitatea ori una sau mai multe dintre ramurile de activitate ale societăţii cedente;
9.societate achiziţionată – societatea în care altă societate deţine o participaţie, în urma unui schimb de titluri de participare;
10.societate achizitoare – societatea care achiziţionează o participaţie, din acţiunile unei societăţi, în urma unui schimb de titluri de participare;
11.ramură de activitate – totalitatea activului şi pasivului unei diviziuni dintr-o societate care, din punct de vedere organizatoric, constituie o activitate independentă, adică o entitate capabilă să funcţioneze prin propriile mijloace;
12.societate dintr-un stat membru – orice societate care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) are una dintre formele de organizare prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul titlu;
b) în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată ca avându-şi sediul fiscal în statul membru şi, în temeiul convenţiei încheiate cu un stat terţ privind evitarea dublei impuneri, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;
c) plăteşte impozit pe profit sau un impozit similar impozitului pe profit, fără posibilitatea unei opţiuni ori exceptări.
13.transferul sediului social înseamnă o operaţiune prin care o societate europeană sau o societate cooperativă europeană, fără să se lichideze ori fără să creeze o societate nouă, îşi transferă sediul social din România într-un alt stat membru.
(4) Operaţiunile de fuziune sau de divizare nu sunt transferuri impozabile pentru diferenţa dintre preţul de piaţă al elementelor din activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală.
(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică numai dacă compania beneficiară calculează amortizarea şi orice câştig sau pierdere, aferente activelor şi pasivelor transferate, în concordanţă cu dispoziţiile care ar fi fost aplicate companiei cedente dacă fuziunea, divizarea sau divizarea parţială nu ar fi avut loc.
(6) În cazul în care provizioanele sau rezervele constituite au fost anterior deduse din baza impozabilă de către societatea cedentă şi nu provin de la sediile permanente din străinătate, aceste provizioane sau rezerve pot fi preluate, în aceleaşi condiţii de deducere, de către sediul permanent al societăţii beneficiare situat în România, societatea beneficiară asumându-şi astfel drepturile şi obligaţiile societăţii cedente.
(7) Referitor la operaţiunile menţionate la alin. (2) lit. a), în situaţia în care societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală, determinată potrivit prezentului titlu, aceasta se recuperează de către sediul permanent al societăţii beneficiare situat în România.
(8) Atunci când o societate beneficiară deţine o participaţie la capitalul societăţii cedente, veniturile societăţii beneficiare provenite din anularea participaţiei sale nu se impozitează în cazul în care participaţia societăţii beneficiare la capitalul societăţii cedente este mai mare de 15%, respectiv 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009.
(9) În cazul schimbului de acţiuni se aplică următoarele:
a) atribuirea, în cazul fuziunii, divizării sau al unui schimb de acţiuni, a titlurilor de participare reprezentând capitalul societăţii beneficiare ori achizitoare unui participant al societăţii cedente sau achiziţionate, în schimbul unor titluri reprezentând capitalul acestei societăţi, nu reprezintă transferuri impozabile potrivit prezentului titlu şi titlului III;
b) atribuirea, în cazul divizării parţiale, a titlurilor de participare ale societăţii cedente, reprezentând capitalul societăţii beneficiare, nu reprezintă transferuri impozabile potrivit prezentului titlu şi titlului III;
c) dispoziţiile lit. a) se aplică numai dacă acţionarul nu atribuie titlurilor de participare primite o valoare fiscală mai mare decât valoarea pe care acestea o aveau înainte de fuziune, divizare sau schimb de acţiuni;
d) dispoziţiile lit. b) se aplică numai dacă acţionarul nu atribuie titlurilor de participare primite şi celor deţinute în compania cedentă o valoare fiscală mai mare decât valoarea titlurilor deţinute la societatea cedentă înainte de divizarea parţială;
e) profitul sau venitul provenit din cesionarea ulterioară a titlurilor de participare se impozitează potrivit prevederilor prezentului titlu sau ale titlului III, după caz;
f) expresia valoare fiscală reprezintă valoarea ce este utilizată pentru calcularea veniturilor sau pierderilor, în scopul determinării venitului impozabil ori aportului de capital al unui participant al societăţii;
(10) Dispoziţiile alin. (4)–(9) se aplică şi transferului de active.
(101) În cazul în care activele şi pasivele societăţii cedente din România transferate într-o operaţiune de fuziune, divizare, divizare parţială sau transfer de active includ şi activele şi pasivele unui sediu permanent situat într-un alt stat membru, inclusiv în statul membru în care este rezidentă societatea beneficiară, dreptul de impozitare a sediului permanent respectiv revine statului membru în care este situată societatea beneficiară.
(102) Reguli aplicabile în cazul transferului sediului social al unei societăţi europene sau al unei societăţi cooperative europene:
a) atunci când o societate europeană sau o societate cooperativă europeană transferă sediul social din România într-un alt stat membru, acest transfer al sediului social nu reprezintă transfer impozabil pentru plusvaloarea calculată ca diferenţă între preţul de piaţă al elementelor din activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală, pentru acele active şi pasive ale societăţii europene ori societăţii cooperative europene, care rămân efectiv integrate unui sediu permanent al societăţii europene sau al societăţii cooperative europene în România şi care contribuie la generarea profitului ori pierderii luate în calcul din punct de vedere fiscal;
b) transferul este neimpozabil numai dacă societăţile europene sau societăţile cooperative europene calculează amortizarea şi orice câştiguri sau pierderi aferente activelor şi pasivelor care rămân efectiv integrate unui sediu permanent ca şi cum transferul sediului social nu ar fi avut loc;
c) provizioanele sau rezervele care anterior transferului sediului social au fost deduse din baza impozabilă de către societăţile europene ori societăţile cooperative europene şi care nu provin de la sediile permanente din străinătate pot fi preluate, în aceleaşi condiţii de deducere, de către sediul permanent din România al societăţii europene sau al societăţii cooperative europene;
d) referitor la operaţiunile menţionate la alin. (2) lit. b), în situaţia în care o societate europeană sau o societate cooperativă europeană înregistrează pierdere fiscală, determinată potrivit prezentului titlu, aceasta se recuperează de către sediul permanent al societăţii europene ori al societăţii cooperative europene situat în România;
e) transferul sediului social al societăţilor europene sau al societăţilor cooperative europene nu trebuie să dea naştere impozitării venitului, profitului sau plusvalorii acţionarilor.
(11) Prevederile prezentului articol nu se aplică atunci când fuziunea, divizarea, divizarea parţială, transferul de active sau schimbul de acţiuni:
a) are ca obiectiv principal sau ca unul dintre principalele obiective frauda şi evaziunea fiscală. Faptul că una dintre operaţiunile prevăzute la alin. (2) nu este îndeplinită din motive economice valabile, cum ar fi restructurarea sau raţionalizarea activităţilor societăţilor participante la operaţiune, poate constitui o prezumţie că operaţiunea are ca obiectiv principal sau ca unul dintre obiectivele principale frauda şi evaziunea fiscală;
b) are drept efect faptul că o societate, implicată sau nu în operaţiune, nu mai îndeplineşte condiţiile necesare reprezentării angajaţilor în organele de conducere ale societăţii, în conformitate cu acordurile în vigoare înainte de operaţiunea respectivă. Această prevedere se aplică în măsura în care în societăţile la care face referire prezentul articol nu se aplică dispoziţiile comunitare care conţin norme echivalente privind reprezentarea angajaţilor în organele de conducere ale societăţii.
(12) Dispoziţiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 2009/133/CE a Consiliului din 19 octombrie 2009 privind regimul fiscal comun care se aplică fuziunilor, divizărilor, divizărilor parţiale, cesionării de active şi schimburilor de acţiuni între societăţile din state membre diferite şi transferului sediului social al unei societăţi europene sau societăţi cooperative europene între statele membre.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 28
Asocieri fără personalitate juridică
(1) În cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare în asociere.
(2) Orice asociere fără personalitate juridică dintre persoane juridice străine, care îşi desfăşoară activitatea în România, trebuie să desemneze una din părţi care să îndeplinească obligaţiile ce îi revin fiecărui asociat potrivit prezentului titlu. Persoana desemnată este responsabilă pentru:
a) înregistrarea asocierii la autoritatea fiscală competentă, înainte ca aceasta să înceapă să desfăşoare activitate;
b) conducerea evidenţelor contabile ale asocierii;
c) plata impozitului în numele asociaţilor, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (5);
d) depunerea unei declaraţii fiscale trimestriale la autoritatea fiscală competentă, care să conţină informaţii cu privire la partea din veniturile şi cheltuielile asocierii care este atribuibilă fiecărui asociat, precum şi impozitul care a fost plătit la buget în numele fiecărui asociat;
e) furnizarea de informaţii în scris, către fiecare asociat, cu privire la partea din veniturile şi cheltuielile asocierii care îi este atribuibilă acestuia, precum şi la impozitul care a fost plătit la buget în numele acestui asociat.
(3) Într-o asociere fără personalitate juridică între două sau mai multe persoane juridice române, veniturile şi cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, corespunzător cotei de participare din asociere.
(4) Într-o asociere fără personalitate juridică cu o persoană juridică străină şi/sau cu persoane fizice nerezidente, precum şi cu persoane fizice române, persoana juridică română trebuie să îndeplinească obligaţiile ce îi revin fiecărui asociat, potrivit prezentului titlu.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 281
Reguli generale aplicabile persoanelor juridice cu sediul în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene
Prevederile referitoare la persoana juridică română ale art. 13 lit. d) şi e), art. 14 lit. d) şi e), art. 20 lit. a), art. 201alin. (1)–(3), art. 23 alin. (7), art. 27 alin. (2)–(5), art. 28 alin. (3) şi (4), art. 30 alin. (1), (11), (3) şi (4), art. 31 alin. (1) şi (3), precum şi ale art. 36 se aplică, în aceleaşi condiţii şi situaţii, şi persoanelor juridice cu sediul în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 282
Asocieri cu personalitate juridică înfiinţate potrivit legislaţiei unui alt stat
(1) În cazul unei asocieri cu personalitate juridică înregistrate într-un alt stat, dintre persoane juridice străine şi/sau persoane fizice nerezidente şi/sau persoane fizice rezidente şi/sau persoane juridice române, care desfăşoară activitate în România, sunt aplicabile prevederile art. 28.
(2) În cazul în care o persoană juridică română este participant într-o asociere cu personalitate juridică înregistrată într-un alt stat, aceasta determină profitul impozabil luând în calcul veniturile şi cheltuielile atribuite corespunzător cotei de participare în asociere.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;

CAPITOLUL III
Aspecte fiscale internaţionale

Art. 29
Veniturile unui sediu permanent
(1) Persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România au obligaţia de a plăti impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent.
(2) Profitul impozabil se determină în conformitate cu regulile stabilite în cap. II al prezentului titlu, în următoarele condiţii:
a) numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent se includ în veniturile impozabile;
b) numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii acestor venituri se includ în cheltuielile deductibile.
(3) Profitul impozabil al sediului permanent se determină prin tratarea acestuia ca persoană separată şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea preţului de piaţă al unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. Atunci când sediul permanent nu deţine o factură pentru cheltuielile alocate lui de către sediul său principal, celelalte documente justificative trebuie să includă dovezi privind suportarea efectivă a costurilor şi alocarea rezonabilă a acestor costuri către sediul permanent utilizând regulile preţurilor de transfer.
(4) În situaţia în care persoana juridică străină îşi desfăşoară activitatea în România printr-un singur sediu permanent, acesta este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin potrivit prezentului titlu.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 291
Profitul impozabil al persoanei juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România
(1) Începând cu data de 1 iulie 2013, persoana juridică străină care desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente în România are obligaţia să stabilească unul dintre aceste sedii ca sediu permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care îi revin potrivit prezentului titlu. La nivelul sediului permanent desemnat se cumulează veniturile, respectiv cheltuielile sediilor permanente aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine.
(2) Sediile permanente care aplică dispoziţiile alin. (1) închid perioada impozabilă potrivit legislaţiei în vigoare până la data de 30 iunie 2013 inclusiv. Calculul, plata şi declararea impozitului pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut de fiecare sediu permanent în perioada 1 ianuarie 2013–30 iunie 2013 se efectuează până la 25 iulie 2013 inclusiv, prin excepţie de la prevederile art. 34 şi 35.
(3) Profitul impozabil al persoanei juridice străine care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor sedii permanente se determină la nivelul sediului permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile care îi revin potrivit prezentului titlu, în conformitate cu regulile stabilite în cap. II, în următoarele condiţii:
a) numai veniturile ce sunt atribuibile fiecărui sediu permanent se transmit spre a fi cumulate de sediul permanent desemnat pentru a îndeplini obligaţiile fiscale;
b) numai cheltuielile efectuate în scopul obţinerii veniturilor fiecărui sediu permanent se transmit spre a fi cumulate de sediul permanent desemnat pentru a îndeplini obligaţiile fiscale.
(4) Profitul impozabil la nivelul sediului permanent desemnat se determină pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de fiecare sediu permanent aparţinând aceleiaşi persoane juridice străine, cu respectarea prevederilor alin. (3) şi prin utilizarea regulilor preţurilor de transfer la stabilirea preţului de piaţă al unui transfer făcut între persoana juridică străină şi sediul său permanent. Atunci când sediul permanent nu deţine o factură pentru cheltuielile alocate lui de către sediul său principal, celelalte documente justificative trebuie să includă dovezi privind suportarea efectivă a costurilor şi alocarea rezonabilă a acestor costuri către sediul permanent utilizând regulile preţurilor de transfer.
(5) Sediul permanent desemnat în România calculează, declară şi plăteşte obligaţiile ce revin potrivit titlului II pe baza veniturilor şi cheltuielilor înregistrate de toate sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine.
(6) În situaţia în care sediul fix care îndeplineşte obligaţiile fiscale potrivit titlului VI constituie şi sediu permanent în sensul art. 8, sediul fix este şi sediul permanent desemnat pentru îndeplinirea obligaţiilor care revin potrivit prezentului titlu.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;

Art. 30
Venituri obţinute de persoanele juridice străine din proprietăţi imobiliare şi din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare
(1) Persoanele juridice străine care obţin venituri din proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română au obligaţia de a plăti impozit pe profit pentru profitul impozabil aferent acestor venituri.
(11) În perioada 1 ianuarie 2009–31 decembrie 2009 inclusiv, nu se impozitează profitul obţinut de persoanele juridice străine din tranzacţionarea pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română.
(2) Veniturile din proprietăţile imobiliare situate în România includ următoarele:
a) veniturile din închirierea sau cedarea folosinţei proprietăţii imobiliare situate în România;
b) câştigul din vânzarea-cesionarea drepturilor de proprietate sau al oricăror drepturi legate de proprietatea imobiliară situată în România;
c) câştigul din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică, dacă minimum 50% din valoarea mijloacelor fixe ale persoanei juridice sunt, fie direct, fie prin intermediul mai multor persoane juridice, proprietăţi imobiliare situate în România;
d) veniturile obţinute din exploatarea resurselor naturale situate în România, inclusiv câştigul din vânzarea-cesionarea oricărui drept aferent acestor resurse naturale.
(3) Orice persoană juridică străină care obţine venituri dintr-o proprietate imobiliară situată în România sau din vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română are obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit, potrivit art. 34 şi 35. Orice persoană juridică străină poate desemna un împuternicit pentru a îndeplini aceste obligaţii.
(4) În cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) obţinute de persoanele juridice străine, obligaţia de a calcula, reţine, declara şi vira impozitul pe profit revine cumpărătorului atunci când cumpărătorul este o persoană juridică română sau o persoană juridică străină care are un sediu permanent înregistrat fiscal în România la momentul tranzacţiei, urmând ca persoana juridică străină să declare şi să plătească impozit pe profit potrivit art. 35.
(5) Abrogat.
(6) Prevederile art. 119 se aplică oricărei persoane care are obligaţia să reţină impozit, în conformitate cu prezentul articol.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;

Art. 31
Credit fiscal
(1) Dacă o persoană juridică română obţine venituri dintr-un stat străin prin intermediul unui sediu permanent sau venituri supuse impozitului cu reţinere la sursă şi veniturile sunt impozitate atât în România cât şi în statul străin, atunci impozitul plătit către statul străin, fie direct, fie indirect prin reţinerea şi virarea de o altă persoană, se deduce din impozitul pe profit ce se determină potrivit prevederilor prezentului titlu.
(2) Deducerea pentru impozitele plătite către un stat străin într-un an fiscal nu poate depăşi impozitul pe profit, calculat prin aplicarea cotei de impozit pe profit prevăzute la art. 17 alin. (1) la profitul impozabil obţinut în statul străin, determinat în conformitate cu regulile prevăzute în prezentul titlu sau la venitul obţinut din statul străin.
(21) Deducerea prevăzută la alin. (2) se acordă doar din impozitul pe profit calculat pentru anul în care impozitul a fost plătit statului străin.
(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin.
(4) Abrogat.
(5) Abrogat.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 32
Pierderi fiscale externe
Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent situat într-un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau situat într-un stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri este deductibilă doar din veniturile obţinute de sediul permanent respectiv. În acest caz, pierderile realizate printr-un sediu permanent se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;

CAPITOLUL IV
Reguli speciale aplicabile vânzării-cesionării proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare

Art. 33
Reguli speciale aplicabile vânzării-cesionării proprietăţilor imobiliare şi titlurilor de participare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL V
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale

Art. 34
Declararea şi plata impozitului pe profit
(1) Declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol, se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I–III. Definitivarea şi plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 35.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
(3) Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (2). Opţiunea efectuată este obligatorie pentru cel puţin 2 ani fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual de declarare şi plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (1). Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
(4) Contribuabilii societăţi comerciale bancare – persoane juridice române şi sucursalele din România ale băncilor – persoane juridice străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
(5) Următorii contribuabili au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, astfel:
a) organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
b) contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
c) contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c)–e) au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit trimestrial, conform alin. (1).
(6) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), care, în anul precedent, se aflau în una dintre următoarele situaţii:
a) nou-înfiinţaţi;
b) înregistrează pierdere fiscală la sfârşitul anului fiscal precedent;
c) s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente, după caz;
d) au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în anul pentru care se datorează impozitul pe profit aplică sistemul de declarare şi plată prevăzut la alin. (1). În sensul prezentului alineat nu sunt consideraţi contribuabili nou-înfiinţaţi cei care se înregistrează ca efect al unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii prevăzuţi la alin. (4) nou-înfiinţaţi, înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
(8) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, determină plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele preţurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.
(81) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, plăţile anticipate trimestriale se efectuează în sumă de o pătrime din impozitul pe profit aferent anului precedent determinat potrivit alin. (8), fără a lua în calcul influenţa ce provine din aplicarea prevederilor art. 193, inclusiv pentru anii fiscali în care se deduc sumele evidenţiate în soldul debitor al contului rezultatul reportat din provizioane specifice.
(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la alin. (2) şi care, în primul an al perioadei obligatorii prevăzute de alin. (3), înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
(10) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut la alin. (2) şi care, în anul precedent, au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu mai beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul şi impozitul pe profit scutit.
(11) În cazul următoarelor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, stabilesc impozitul pe profit pentru anul precedent, ca bază de determinare a plăţilor anticipate, potrivit următoarelor reguli:
a) contribuabilii care absorb prin fuziune una sau mai multe persoane juridice române, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru acelaşi an de celelalte societăţi cedente;
b) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea a două sau mai multe persoane juridice române însumează impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societăţile cedente. În situaţia în care toate societăţile cedente înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (9);
c) contribuabilii înfiinţaţi prin divizarea unei persoane juridice române împart impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, conform proiectului întocmit potrivit legii. În situaţia în care societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (9);
d) contribuabilii care primesc active şi pasive prin operaţiuni de divizare a unei persoane juridice române, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, conform proiectului întocmit potrivit legii;
e) contribuabilii care transferă, potrivit legii, o parte din patrimoniu uneia sau mai multor societăţi beneficiare, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, recalculează impozitul pe profit datorat pentru anul precedent proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor menţinute de către persoana juridică care transferă activele.
(12) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, şi care în cursul anului devin sedii permanente ale persoanelor juridice străine ca urmare a operaţiunilor prevăzute la art. 271, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, aplică următoarele reguli pentru determinarea plăţilor anticipate datorate:
a) în cazul fuziunii prin absorbţie, sediul permanent determină plăţile anticipate în baza impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de către societatea cedentă;
b) în cazul divizării, divizării parţiale şi transferului de active, sediile permanente determină plăţile anticipate în baza impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat pentru fiecare sediu permanent, proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, potrivit legii. Societăţile cedente care nu încetează să existe în urma efectuării unei astfel de operaţiuni, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, ajustează plăţile anticipate datorate potrivit regulilor prevăzute la alin. (11) lit. e).
(13) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, implicaţi în operaţiuni transfrontaliere, altele decât cele prevăzute la alin. (12), aplică următoarele reguli în vederea determinării impozitului pe profit pentru anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate:
a) în cazul contribuabililor care absorb una sau mai multe persoane juridice străine, începând cu trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, impozitul pe profit pentru anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat de societatea absorbantă în anul fiscal precedent celui în care se realizează operaţiunea;
b) contribuabilii care absorb cel puţin o persoană juridică română şi cel puţin o persoană juridică străină, începând cu trimestrul în care operaţiunea respectivă produce efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru acelaşi an de celelalte societăţi române cedente;
c) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea uneia sau mai multor persoane juridice române cu una sau mai multe persoane juridice străine însumează impozitul pe profit datorat de societăţile române cedente. În situaţia în care toate societăţile cedente române înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilul nou-înfiinţat determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (9).
(14) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au obligaţia să depună declaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la data depunerii situaţiilor financiare la organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(15) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligaţia să depună declaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile.
(16) Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat.
(17) Prin excepţie de la prevederile alin. (16), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere şi amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de societăţile comerciale în care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate, respectiv aprobate prin acte normative, sunt venituri ale bugetelor locale respective până la sfârşitul anului fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul acordului/contractului de împrumut.
(18) Pentru aplicarea sistemului de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, indicele preţurilor de consum necesar pentru actualizarea plăţilor anticipate se comunică, prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 15 aprilie a anului fiscal pentru care se efectuează plăţile anticipate.
modificat de
Lege nr. 177/2012 – pentru modificarea art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 18 octombrie 2012, M. Of. 712/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 87/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 septembrie 2010, M. Of. 669/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 22/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2010, M. Of. 201/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 110/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 21 decembrie 2006, M. Of. 1028/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 35
Depunerea declaraţiei de impozit pe profit
(1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (14) şi (15), care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.
(2) Contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) şi e) au obligaţia de a depune şi declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL VI
Impozitul pe dividende Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende

Art. 36
(1) O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol.
(2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române.
(3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.
(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv.
(41) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor distribuite/plătite de o persoană juridică română:
a) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;
b) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.
(5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;

CAPITOLUL VII
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 37
Pierderi fiscale din perioadele de scutire
Orice pierdere fiscală netă care apare în perioada în care contribuabilul a fost scutit de impozitul pe profit poate fi recuperată din profiturile impozabile viitoare, potrivit art. 26. Pierderea fiscală netă este diferenţa dintre pierderile fiscale totale pe perioada de scutire şi profitul impozabil totaljn aceeaşi perioadă.

Art. 371
Pierderi realizate printr-un sediu permanent din străinătate
(1) Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate, înregistrate până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv, se recuperează potrivit prevederilor în vigoare până la această dată.
(2) Pentru anul 2010, pierderile realizate printr-un sediu permanent situat într-un stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri se determină luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate de la începutul anului fiscal.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;

Art. 38
Dispoziţii tranzitorii
(1) În cazul persoanelor juridice care au obţinut, înainte de 1 iulie 2003, certificatul permanent de investitor în zonă defavorizată, scutirea de impozit pe profitul aferent investiţiilor noi se aplică în continuare pe perioada existenţei zonei defavorizate.
(2) Contribuabilii care au efectuat cheltuieli cu investiţii înainte de 1 iulie 2002, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliează sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării“, republicată, cu modificările ulterioare, şi care continua investiţiile conform ordonanţei menţionate, beneficiază în continuare de deducerea din profitul impozabil a cheltuielilor distinct evidenţiate, făcute cu investiţiile respective, fără a depăşi data de 31 decembrie 2006.
(3) Contribuabilii care îşi desfăşoară activitatea în zona liberă pe bază de licenţă şi care până la data de 1 iulie 2002 au realizat investiţii în zona liberă, în active corporale amortizabile utilizate în industria prelucrătoare, în valoare de cel puţin 1.000.000 dolari S.U.A., beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit, în continuare, până la data de 31 decembrie 2006. Dispoziţiile prezentului alineat nu se mai aplică în situaţia în care survin modificări în structura acţionariatului contribuabilului. În înţelesul prezentului alineat, modificare de acţionariat în cazul societăţilor cotate se consideră a fi o modificare a acţionariatului în proporţie de mai mult de 25% din numărul acţiunilor, pe parcursul unui an calendaristic.
(4) Cu excepţia prevederilor alin. (3), contribuabilii care obţin venituri din activităţi desfăşurate pe bază de licenţă într-o zonă liberă au obligaţia de a plăti impozit pe profit în cotă de 5% pentru profitul impozabil care corespunde acestor venituri, până la data de 31 decembrie 2004.
(5) Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (1)–(4) nu pot beneficia de amortizarea accelerată sau de deducerea prevăzută la art. 24 alin. (12).
(6) Unităţile protejate destinate persoanelor cu handicap, definite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările ulterioare, sunt scutite de la plata impozitului pe profit dacă minimum 75% din sumele obţinute prin scutire se reinvestesc în vederea achiziţiei de echipament tehnologic, maşini, utilaje, instalaţii şi/sau pentru amenajarea locurilor de muncă protejate. Scutirea de la plata impozitului pe profit se aplică până la data de 31 decembrie 2006.
(7) Contribuabilii direct implicaţi în producţia de filme cinematografice, înscrişi ca atare în Registrul cinematografic, beneficiază, până la data de 31 decembrie 2006, de:
a) scutirea de la plata impozitului pe profit a cotei-părţi din profitul brut reinvestit în domeniul cinematografiei;
b) reducerea impozitului pe profit în proporţie de 20%, în cazul în care se creează noi locuri de muncă şi se asigură creşterea numărului scriptic de angajaţi, cu cel puţin 10% faţă de anul financiar precedent.
(8) Societatea Naţională „Nuclearelectrica“ – S.A. beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit până la data de 31 decembrie 2010, în condiţiile în care profitul este utilizat exclusiv pentru finanţarea lucrărilor de investiţii la obiectivul Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă–Unitatea 2, potrivit legii.
(9) Societatea Comercială „Automobile Dacia” – S.A. beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit până la data de 31 decembrie 2006.
(10) Societatea Comercială „Sidex“ – S.A. beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit până la data de 31 decembrie 2004.
(11) Compania Naţională „Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni“ – S.A. beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit până la data de 31 decembrie 2006.
(12) La calculul profitului impozabil, următoarele venituri sunt neimpozabile până la data de 31 decembrie 2006:
a) veniturile realizate din activităţile desfăşurate pentru obiectivul Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă–Unitatea 2, până la punerea în funcţiune a acestuia;
b) veniturile realizate din aplicarea unei invenţii brevetate în România, inclusiv din fabricarea produsului sau aplicarea procesului, pe o perioadă de 5 ani de la prima aplicare, calculaţi de la data începerii aplicării şi cuprinşi în perioada de valabilitate a brevetului, potrivit legii;
c) veniturile realizate din practicarea apiculturii.
(13) Pentru investiţiile directe cu impact semnificativ în economie, realizate până la data de 31 decembrie 2006, potrivit legii, contribuabilii pot deduce o cotă suplimentară de 20% din valoarea acestora. Deducerea se calculează în luna în care se realizează investiţia. În situaţia în care se realizează pierdere fiscală, aceasta se recuperează potrivit dispoziţiilor art. 26. Pentru investiţiile realizate se poate calcula amortizare accelerată, cu excepţia investiţiilor în clădiri. Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la prezentul alineat nu pot aplica prevederile art. 24 alin. (12).
(14) Facilităţile fiscale privind impozitul pe profit din actele normative menţionte în prezentul articol, precum şi cele care decurg din alte acte normative date în aplicarea acestora rămân în vigoare până la termenele şi în condiţiile stipulate de acestea.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 123/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 noiembrie 2004, M. Of. 1154/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

TITLUL III
Impozitul pe venit

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 39
Contribuabili
Următoarele persoane datorează plata impozitului conform prezentului titlu şi sunt numite în continuare contribuabili:
a) persoanele fizice rezidente;
b) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România;
d) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri prevăzute la art. 89.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 40
Sfera de cuprindere a impozitului
(1) Impozitul prevăzut în prezentul titlu, denumit în continuare impozit pe venit, se aplică următoarelor venituri:
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a), veniturilor obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România;
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului permanent;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în România, venitului salarial net din această activitate dependentă;
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin veniturile prevăzute la art. 39 lit. d), venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund categoriei respective de venit.
(2) Persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România.
(3) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt aplicabile prevederile convenţiilor.
(4) În cursul anului calendaristic în care persoanele fizice nerezidente, cu excepţia celor menţionate la art. 40 alin. (3), îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) sunt supuse impozitului numai pentru veniturile obţinute din România.
(5) O persoană este considerată rezident sau nerezident pentru întregul an calendaristic, nefiind permisă schimbarea rezidenţei pe parcursul anului calendaristic.
(6) Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri trebuie să îşi dovedească rezidenţa fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.
(7) Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii 3 ani calendaristici.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 41
Categorii de venituri supuse impozitului pe venit
Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:
a) venituri din activităţi independente, definite conform art. 46;
b) venituri din salarii, definite conform art. 55;
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 61;
d) venituri din investiţii, definite conform art. 65;
e) venituri din pensii, definite conform art. 68;
f) venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, definite conform art. 71;
g) venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 75;
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 771;
i) venituri din alte surse, definite conform art. 78 şi 791.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 42
Venituri neimpozabile
În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizaţiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale şi din alte fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, precum şi cele de aceeaşi natură primite de la alte persoane, cu excepţia indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă. Nu sunt venituri impozabile indemnizaţiile pentru: risc maternal, maternitate, creşterea copilului şi îngrijirea copilului bolnav, potrivit legii;
a1) veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile sub forma deşeurilor prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum şi orice alte drepturi, cu excepţia câştigurilor primite de la societăţile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale;
b1) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform legii;
c) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităţilor naturale, precum şi pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
d) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadraţi în gradul I de invaliditate, precum şi pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuţii obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat;
e) abrogată;
f) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat;
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul personal, altele decât câştigurile din transferul titlurilor de valoare, precum şi altele decât cele definite la cap. VIII1. Sunt considerate bunuri mobile la momentul înstrăinării şi bunurile valorificate prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul Programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice;
h) drepturile în bani şi în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenţii şi elevii unităţilor de învăţământ din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională şi persoanele civile, precum şi cele ale gradaţilor şi soldaţilor concentraţi sau mobilizaţi;
i) bursele primite de persoanele care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare în cadru instituţionalizat;
j) sumele sau bunurile primite cu titlu de moştenire ori donaţie. Pentru proprietăţile imobiliare, în cazul moştenirilor şi donaţiilor se aplică reglementările prevăzute la art. 771alin. (2) şi (3);
k) abrogată;
l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, în condiţii de reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;
m) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
n) veniturile primite de oficialii organismelor şi organizaţiilor internaţionale din activităţile desfăşurate în România în calitatea lor oficială, cu condiţia ca poziţia acestora, de oficial, să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
o) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activitatea de consultanţă desfăşurată în România, în conformitate cu acordurile de finanţare nerambursabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaţionale şi organizaţii neguvernamentale;
p) veniturile primite de cetăţeni străini pentru activităţi desfăşurate în România, în calitate de corespondenţi de presă, cu condiţia reciprocităţii acordate cetăţenilor români pentru venituri din astfel de activităţi şi cu condiţia ca poziţia acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
q) sumele reprezentând diferenţa de dobândă subvenţionată pentru creditele primite în conformitate cu legislaţia în vigoare;
r) subvenţiile primite pentru achiziţionarea de bunuri, dacă subvenţiile sunt acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare;
s) veniturile reprezentând avantaje în bani şi/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii şi văduvele de război, accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmaşii eroilor-martiri, răniţilor, luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, precum şi persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945;
t) premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene şi la jocurile olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi în legislaţia în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanţă: clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene, campionatele mondiale şi jocurile olimpice, precum şi calificarea şi participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale şi europene, prima grupă valorică, precum şi la jocurile olimpice, în cazul jocurilor sportive. Nu sunt venituri impozabile primele şi indemnizaţiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor şi altor specialişti, prevăzuţi de legislaţia în materie, în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;
u) premiile şi alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport şi altele asemenea, obţinute de elevi şi studenţi în cadrul competiţiilor interne şi internaţionale, inclusiv elevi şi studenţi nerezidenţi în cadrul competiţiilor desfăşurate în România;
v) prima de stat acordată pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007;
x) alte venituri care nu sunt impozabile, aşa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 421
Reguli generale aplicabile veniturilor realizate din operaţiunea de fiducie
(1) Transferul de la constituitor la fiduciar al masei patrimoniale fiduciare nu generează venituri impozabile, în înţelesul prezentului titlu, la momentul transferului, pentru părţile implicate, respectiv constituitor şi fiduciar, în cazul în care părţile respective sunt contribuabili potrivit titlului III.
(2) Remuneraţia fiduciarului contribuabil potrivit titlului III, notar public sau avocat, primită pentru administrarea masei patrimoniale constituie, în înţelesul prezentului titlu, venit din activitatea adiacentă şi se supune impunerii cumulat cu veniturile din activitatea desfăşurată de notar sau avocat, potrivit prevederilor cap. II «Venituri din activităţi independente».
(3) Tratamentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar, altele decât remuneraţia fiduciarului, se stabileşte în funcţie de natura venitului respectiv şi se supune impunerii potrivit regulilor proprii fiecărei categorii de venituri. La determinarea venitului impozabil nu se deduc pierderile fiscale ale constituitorului, acestea reprezentând pierderi definitive. În cazul în care constituitorul este contribuabil potrivit titlului III, obligaţiile fiscale ale acestuia în legătură cu masa patrimonială administrată vor fi îndeplinite de fiduciar.
(4) Venitul realizat în bani şi în natură de beneficiarul persoană fizică la transferul masei patrimoniale de la fiduciar se supune impunerii potrivit prevederilor cap. IX «Venituri din alte surse». Fac excepţie veniturile realizate de beneficiar din transferul masei patrimoniale în situaţia în care acesta este constituitorul, caz în care veniturile respective sunt neimpozabile. Obligaţia evaluării veniturilor realizate, la preţul stabilit prin expertiză tehnică, la locul şi la data primirii acestora, revine fiduciarului. Pierderile fiscale înregistrate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar reprezintă pierderi definitive şi nu se deduc la determinarea venitului impozabil pentru beneficiar ulterior transferului masei patrimoniale de la fiduciar la beneficiarul persoană fizică.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;

Art. 43
Cotele de impozitare
(1) Cota de impozit este de 16% şi se aplică asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din:
a) activităţi independente;
b) salarii;
c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii;
e) pensii;
f) activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
g) premii;
h) alte surse.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevăzute expres pentru categoriile de venituri cuprinse în titlul III.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 44
Perioada impozabilă
(1) Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada impozabilă este inferioară anului calendaristic, în situaţia în care decesul contribuabilului survine în cursul anului.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 45
Stabilirea deducerilor personale şi a sumelor fixe
(1) Deducerea personală, precum şi celelalte sume fixe, exprimate în lei, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Sumele sunt calculate prin rotunjire la suta de mii de lei, în sensul că fracţiunile sub 100.000 lei se majorează la 100.000 lei.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

CAPITOLUL II
Venituri din activităţi independente

Art. 46
Definirea veniturilor din activităţi independente
(1) Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.
(2) Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii.
(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.
(4) Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

Art. 47
Venituri neimpozabile
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 48
Reguli generale de stabilire a venitului net anual din activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în partidă simplă
(1) Venitul net din activităţi independente se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia prevederilor art. 49 şi 50.
(2) Venitul brut cuprinde:
a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfăşurarea activităţii;
b) veniturile sub formă de dobânzi din creanţe comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o activitate independentă;
c) câştigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate într-o activitate independentă, exclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activităţii;
d) veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană;
e) veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă.
f) veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de transport persoane sau bunuri în regim de taxi.
(3) Nu sunt considerate venituri brute:
a) aporturile în numerar sau echivalentul în lei al aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;
b) sumele primite sub formă de credite bancare sau de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;
c) sumele primite ca despăgubiri;
d) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii.
(4) Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:
a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente;
b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite;
c) să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în titlul II, după caz;
c1) să respecte regulile privind deducerea cheltuielilor reprezentând investiţii în mijloace fixe pentru cabinetele medicale, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (16).
d) cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate pentru:
1. active corporale sau necorporale din patrimoniul afacerii;
2. activele ce servesc ca garanţie bancară pentru creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este autorizat contribuabilul;
3. prime de asigurare pentru asigurarea de risc profesional;
4. persoane care obţin venituri din salarii, potrivit prevederilor capitolului III din prezentul titlu, cu condiţia impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator.
e) să fie efectuate pentru salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în tară şi în străinătate, în interesul serviciului, reprezentând indemnizaţiile plătite acestora, precum şi cheltuielile de transport şi cazare.
(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:
a) cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii, în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform alin. (6);
b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);
c) abrogată;
d) cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat anual;
e) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele prevăzute de actele normative în materie;
f) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;
f1) cheltuielile reprezentând tichetele de vacanţă acordate de angajatori, potrivit legii;
g) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în vigoare, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru o persoană;
h) prima de asigurare voluntară de sănătate, conform legii, în limita echivalentului în lei a 250 euro anual pentru o persoană;
i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă, cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este aferentă activităţii independente;
j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii pentru salariaţi şi contribuabili, inclusiv cele pentru asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale, potrivit legii;
k) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;
l) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria – rata de leasing – în cazul contractelor de leasing operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing;
m) cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a 2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);
n) cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul brut realizat.
(6) Baza de calcul se determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private, cheltuielile de protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale.
(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:
a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale;
b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate;
c) impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu, inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;
d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. d) şi la alin. (5) lit. h);
e) donaţii de orice fel;
f) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite conform clauzelor din contractele comerciale;
g) ratele aferente creditelor angajate;
h) abrogată;
i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-inventar;
j) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu este acoperit de o poliţă de asigurare;
k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale în vigoare;
l) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în contul beneficiarilor de venit;
l1) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfăşurării activităţii şi a căror masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 3.500 kg şi nu au mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietate sau în folosinţă. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situaţiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;
2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;
3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către şcolile de şoferi;
5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
Cheltuielile care intră sub incidenţa acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.
În cazul vehiculelor rutiere motorizate, aflate în proprietate sau în folosinţă, care nu fac obiectul limitării deducerii cheltuielilor se vor aplica regulile generale de deducere.
Modalitatea de aplicare a acestor prevederi se stabileşte prin norme;
m) alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare.
(8) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă, cu respectarea reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în materie.
(9) În Registrul-inventar se trec toate bunurile şi drepturile aferente desfăşurării activităţii.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Lege nr. 71/2011 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, M. Of. 409/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2010 – privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane din 12 aprilie 2010, M. Of. 234/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 49
Stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit
(1) În cazul contribuabililor care realizează venituri comerciale definite la art. 46 alin. (2), venitul net anual se determină pe baza normelor de venit de la locul desfăşurării activităţii.
(2) Ministerul Finanţelor Publice elaborează nomenclatorul activităţilor pentru care venitul net se poate determina pe baza normelor anuale de venit, care se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, în conformitate cu activităţile din Clasificarea activităţilor din economia naţională – CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti au următoarele obligaţii:
a) stabilirea nivelului normelor de venit;
b) publicarea acestora, anual, în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.
(21) Norma de venit pentru fiecare activitate independentă desfăşurată de contribuabil care generează venit comercial nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma de venit fiind stabilită pentru fiecare membru asociat.
(3) La stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit determinat prin înmulţirea cu 12 a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de aplicarea criteriilor. Criteriile pentru stabilirea normelor de venit de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale şi a municipiului Bucureşti sunt cele prevăzute în normele metodologice.
(4) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate independentă, care generează venituri comerciale, pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă.
(5) Dacă un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi care generează venituri comerciale, venitul net din aceste activităţi se stabileşte prin însumarea nivelului normelor de venit corespunzătoare fiecărei activităţi.
(6) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate desemnată conform alin. (2) şi o altă activitate independentă, venitul net anual se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă, conform art. 48.
(7) Abrogat.
(8) Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit au obligaţia să completeze numai partea din Registrul-jurnal de încasări şi plăţi referitoare la încasări, potrivit reglementărilor contabile elaborate în acest scop.
(9) Contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit şi care în anul fiscal anterior au înregistrat un venit brut anual mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro, începând cu anul fiscal următor, au obligaţia determinării venitului net anual în sistem real. Această categorie de contribuabili are obligaţia să completeze corespunzător şi să depună declaraţia privind venitul estimat/norma de venit până la data de 31 ianuarie inclusiv. Cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro este cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a României, la sfârşitul anului fiscal.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2010 – privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane din 12 aprilie 2010, M. Of. 234/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 50
Stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală
(1) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:
a) o cheltuială deductibilă egală cu 20% din venitul brut;
b) contribuţiile sociale obligatorii plătite.
(2) În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, venitul net se stabileşte prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:
a) o cheltuială deductibilă egală cu 25% din venitul brut;
b) contribuţiile sociale obligatorii plătite.
(3) În cazul exploatării de către moştenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi în cazul remuneraţiei reprezentând dreptul de suită şi al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, potrivit legii, fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4) Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii vor completa numai partea din Registrul-jurnal de încasări şi plăţi referitoare la încasări. Această reglementare este opţională pentru cei care consideră că îşi pot îndeplini obligaţiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit. Aceşti contribuabili au obligaţia să arhiveze şi să păstreze documentele justificative cel puţin în limita termenului de prescripţie prevăzut de lege.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 51
Opţiunea de a stabili venitul net anual, utilizându-se datele din contabilitatea în partidă simplă
(1) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, impuşi pe bază de norme de venit, precum şi cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real, potrivit art. 48.
(2) Opţiunea de a determina venitul net pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă este obligatorie pentru contribuabil pe o perioadă de 2 ani fiscali consecutivi şi se consideră reînnoită pentru o nouă perioadă dacă contribuabilul nu solicită revenirea la sistemul anterior, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului următor expirării perioadei de 2 ani.
(3) Opţiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se exercită prin completarea declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit cu informaţii privind determinarea venitului net anual în sistem real şi depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul precedent, respectiv în termen de 15 zile de la începerea activităţii, în cazul contribuabililor care încep activitatea în cursul anului fiscal.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 52
Reţinerea la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate pentru unele venituri din activităţi independente
(1) Pentru următoarele venituri, plătitorii persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăţi anticipate, din veniturile plătite:
a) venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
b) venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent. Fac excepţie veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil obţinute de contribuabilii care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi sunt înregistraţi fiscal potrivit legislaţiei în materie;
c) venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
d) venitul obţinut de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, potrivit titlului IV1, care nu generează o persoană juridică.
(2) Impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte după cum urmează:
a) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. a)–c), aplicând o cotă de impunere de 10% la venitul brut din care se deduc contribuţiile sociale obligatorii reţinute la sursă potrivit titlului IX2;
b) în cazul veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. d), aplicând cota de impunere prevăzută pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor la veniturile ce revin persoanei fizice din asociere.
(3) Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, cu excepţia impozitului aferent veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. d), pentru care termenul de virare este reglementat potrivit titlului IV1.
(4) Plătitorii de venituri prevăzuţi la alin. (1) nu au obligaţia calculării, reţinerii la sursă şi virării impozitului reprezentând plată anticipată din veniturile plătite dacă efectuează plăţi către:
a) asocierile fără personalitate juridică, cât şi persoanele juridice care conduc contabilitate în partidă simplă şi pentru care plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu;
b) persoanele fizice, plăţile efectuate de plătitorii de venituri de la alin. (1) reprezentând venituri realizate de persoanele fizice din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul afacerii.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 521
Opţiunea pentru stabilirea impozitului final pentru unele venituri din activităţi independente
(1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţile menţionate la art. 52 alin. (1) lit. a)–c) pot opta pentru stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris în momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate pe baza acestuia.
(2) Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.
(3) Impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final.
(4) Impozitul astfel reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 53.
Plăţi anticipate ale impozitului pe veniturile din activităţi independente
(1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente au obligaţia să efectueze plăţi anticipate în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, potrivit art. 82, cu excepţia veniturilor prevăzute la art. 52, pentru care plata anticipată se efectuează prin reţinere la sursă sau pentru care impozitul este final, potrivit prevederilor art. 521.
(2) Impozitul reţinut la sursă de către plătitori pentru veniturile obţinute din valorificarea bunurilor mobile sub forma deşeurilor din patrimoniul afacerii, prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. f) calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut, reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat de către contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente determinate în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Plăţile anticipate vor fi luate în calcul la definitivarea impozitului anual de către organul fiscal competent.“
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 54
Impozitarea venitului net din activităţi independente
Venitul net din activităţi independente se impozitează potrivit prevederilor capitolul X din prezentul titlu.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL III
Venituri din salarii

Art. 55
Definirea veniturilor din salarii
(1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.
(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;
b) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;
c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;
d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome;
d1) remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăţilor comerciale;
d2) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;
f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;
g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;
h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale;
i) indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice. Aceste prevederi se aplică şi în cazul salariaţilor reprezentanţelor din România ale persoanelor juridice străine;
i1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, pentru partea care depăşeşte nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă;
j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor;
j1) sume reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile;
j2) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;
k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.
(3) Avantajele, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate la:
a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;
b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei;
c) împrumuturi nerambursabile;
d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;
e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;
f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;
g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii.
h) tichete-cadou acordate potrivit legii.
(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit:
a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.
Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget;
a1) abrogată;
a2) abrogată;
b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;
d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;
f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;
g) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţi, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile publice, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
g1) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de persoanele fizice care desfăşoară o activitate în baza unui statut special prevăzut de lege pe perioada deplasării, respectiv delegării şi detaşării, în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în limitele prevăzute de actele normative speciale aplicabile acestora, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
g2) indemnizaţiile şi orice alte sume de aceeaşi natură, primite de salariaţii care au stabilite raporturi de muncă cu angajatori nerezidenţi, pe perioada delegării şi detaşării, în România, în interesul serviciului, în limita nivelului legal stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru ţara de rezidenţă a angajatorului nerezident, de care ar beneficia personalul din instituţiile publice din România dacă s-ar deplasa în ţara respectivă, precum şi cele primite pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare;
h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;
j) abrogată;
k) abrogată;
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi al ministrului finanţelor publice;
m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori are sediul permanent în România, care sunt impozabile în România numai în situaţia în care România are drept de impunere;
n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestora;
r) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite.
(5) Avantajele primite în bani şi în natură şi imputate salariatului în cauză nu se impozitează.
(6) Pentru indemnizaţii şi orice alte sume de aceeaşi natură impozabile primite pe perioada delegării şi detaşării, în altă localitate, în România şi în străinătate, impozitul se calculează şi se reţine la fiecare plată, iar virarea impozitului la bugetul de stat se efectuează lunar sau trimestrial potrivit prevederilor art. 58 şi 60, după caz.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 56
Deducere personală
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
(2) Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.000 lei inclusiv, astfel:
– pentru contribuabilii care nu au persoane în întreţinere – 250 lei;
– pentru contribuabilii care au o persoană în întreţinere – 350 lei;
– pentru contribuabilii care au două persoane în întreţinere – 450 lei;
– pentru contribuabilii care au trei persoane în întreţinere – 550 lei;
– pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere – 650 lei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 lei şi 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive faţă de cele de mai sus şi se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acordă deducerea personală.
(3) Persoana în întreţinere poate fi soţia/soţul, copiii sau alţi membri de familie, rudele contribuabilului sau ale soţului/soţiei acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpozabile, nu depăşesc 250 lei lunar.
(4) În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi.
(5) Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniţi, ai contribuabilului sunt consideraţi întreţinuţi.
(6) Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreţinerea contribuabilului, pentru acea perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost întreţinute. Perioada se rotunjeşte la luni întregi în favoarea contribuabilului.
(7) Nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere:
a) persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 m2 în zonele montane;
b) abrogată.
(8) Deducerea personală determinată potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 57
Determinarea impozitului pe venitul din salarii
(1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.
(2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:
a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:
– deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
– cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
– contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro;
b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;
(21) În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
(22) În cazul veniturilor reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru veniturile realizate în afara funcţiei de bază, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite.
(3) Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.
(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.
(5) Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume prevăzute la alin. (4) revine organului fiscal competent.
(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) şi (5) se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 58
Termenul de plată a impozitului
(1) Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, calculat şi reţinut la data efectuării plăţii acestor venituri, se virează, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, de către următorii plătitori de venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor:
a) asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
b) persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
c) persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
d) persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.
(3) Numărul mediu de salariaţi şi veniturile totale se stabilesc potrivit prevederilor art. 29619 alin. (13) şi (14).
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 581
Deducerea sumelor pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 59
Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri din salarii
(1) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit în termenul prevăzut la art. 93 alin. (2).
(2) Plătitorul de venituri este obligat să elibereze contribuabilului, la cererea acestuia, un document care să cuprindă cel puţin informaţii privind: datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat şi reţinut. Documentul eliberat contribuabilului, la cererea acestuia, nu reprezintă un formular tipizat.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 60
Plata impozitului pentru anumite venituri salariale
(1) Contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi persoanelor fizice române care obţin venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, le sunt aplicabile prevederile prezentului articol.
(2) Orice contribuabil prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a declara şi de a plăti impozit lunar la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal. Impozitul aferent unei luni se stabileşte potrivit art. 57.
(3) Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi reprezentanţele organismelor internaţionale ori reprezentanţele societăţilor comerciale şi ale organizaţiilor economice străine, autorizate potrivit legii să îşi desfăşoare activitatea în România, pot opta ca pentru angajaţii acestora, care realizează venituri din salarii impozabile în România, să îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii. Prevederile alin. (2) nu se aplică contribuabililor, în cazul în care opţiunea de mai sus este formulată şi comunicată organului fiscal competent.
(4) Persoana fizică, juridică sau orice altă entitate la care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea, potrivit alin. (1), este obligată să ofere informaţii organului fiscal competent referitoare la data începerii desfăşurării activităţii de către contribuabil şi, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, cu excepţia situaţiei în care îndeplineşte obligaţia privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii, potrivit alin. (3).
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL IV
Venituri din cedarea folosinţei bunurilor

Art. 61
Definirea veniturilor impozabile din cedarea folosinţei bunurilor
(1) Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente.
(2) Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal, începând cu anul fiscal următor califică aceste venituri în categoria venituri din activităţi independente şi le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru această categorie. În aplicarea acestei reglementări se va emite ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(3) Sunt considerate venituri din cedarea folosinţei bunurilor şi veniturile obţinute de către proprietar din închirierea camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv.
(4) În categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor se cuprind şi cele realizate de contribuabilii prevăzuţi la alin. (3) care, în cursul anului fiscal, obţin venituri din închirierea în scop turistic a unui număr mai mare de 5 camere de închiriat, situate în locuinţe proprietate personală. De la data producerii evenimentului, respectiv de la data depăşirii numărului de 5 camere de închiriat, şi până la sfârşitul anului fiscal, determinarea venitului net se realizează în sistem real potrivit regulilor de stabilire prevăzute în categoria venituri din activităţi independente.
(5) Veniturile obţinute din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare mai mare de 5 camere de închiriat, sunt calificate ca venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină pe bază de normă de venit sau în sistem real şi se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II din prezentul titlu.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 62
Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinţei bunurilor
(1) Venitul brut din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendarea bunurilor agricole, reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părţi, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora. Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
(11) În cazul veniturilor obţinute din închirierea bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabileşte pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei.
(2) Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.
(21) În cazul veniturilor obţinute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, venitul brut se stabileşte pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.
(22) În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit în cadrul aceluiaşi termen direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru a fi comunicate unităţilor fiscale din subordine.
(23) Venitul net din arendă se stabileşte la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut.
(24) Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reţinere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plăţii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final.
(25) Impozitul astfel calculat şi reţinut pentru veniturile din arendă se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
(26) În cazul în care optează pentru determinarea venitului net din arendă în sistem real, contribuabilii sunt obligaţi să precizeze în scris, în contractul/raportul juridic încheiat, la momentul încheierii acestuia. Modalitatea de impunere aleasă este aplicabilă pentru toate veniturile realizate în baza contractului/raportului juridic respectiv.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), (2) şi (21)–(25), contribuabilii pot opta pentru determinarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.
(4) Dispoziţiile privind opţiunea prevăzută la art. 51 alin. (2) şi (3) se aplică şi în cazul contribuabililor menţionaţi la alin. (3).
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 621
Reguli privind stabilirea impozitului pe venitul determinat pe baza normei anuale de venit
(1) Contribuabilii care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, datorează un impozit pe venitul stabilit ca normă anuală de venit.
(2) Norma anuală de venit corespunzătoare unei camere de închiriat se determină de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, pe baza criteriilor stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice şi a propunerilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului privind nivelul normelor anuale de venit. Propunerile privind nivelul normelor anuale de venit se transmit anual de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cursul trimestrului IV, dar nu mai târziu de data de 30 noiembrie a anului anterior celui în care urmează a se aplica normele anuale de venit, Ministerului Finanţelor Publice.
(3) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, au obligaţia publicării anuale a normelor anuale de venit, în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.
(4) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia să depună la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 31 ianuarie inclusiv, declaraţia privind venitul estimat/norma de venit pentru anul în curs. În cazul în care contribuabilii încep să realizeze în cursul anului, după data de 31 ianuarie inclusiv, venituri definite potrivit art. 61 alin. (3), în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului aceştia au obligaţia completării şi depunerii declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit pentru anul fiscal în curs.
(5) Organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat pe baza declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi emite decizia de impunere la termenul şi potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(6) Impozitul anual datorat se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final.
(7) Impozitul anual datorat se virează integral la bugetul de stat.
(8) Plata impozitului se efectuează în cursul anului către bugetul de stat, în contul impozitului anual datorat, în două rate egale, astfel: 50% din impozit până la data de 25 iulie inclusiv şi 50% din impozit până la data 25 noiembrie inclusiv. Pentru declaraţiile privind venitul estimat/norma de venit depuse în luna noiembrie sau decembrie, impozitul anual datorat se stabileşte prin decizie de impunere anuală, pe baza declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit şi se plăteşte în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;

Art. 622.
Reguli privind stabilirea impozitului în cazul opţiunii pentru determinarea venitului net în sistem real
(1) Contribuabilii care realizează venituri definite la art. 61 alin. (3) au dreptul să opteze pentru determinarea venitului net anual în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit prevederilor art. 48.
(2) Opţiunea se exercită pentru fiecare an fiscal, prin completarea declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit pentru anul în curs şi depunerea formularului la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv. În cazul în care contribuabilii încep să realizeze în cursul anului, după data de 31 ianuarie inclusiv, venituri definite potrivit art. 61 alin. (3), opţiunea se exercită pentru anul fiscal în curs, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, prin completarea şi depunerea declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit.
(3) În cursul anului fiscal contribuabilii sunt obligaţi să efectueze plăţi anticipate cu titlu de impozit către bugetul de stat, în contul impozitului anual datorat, în două rate egale, astfel: 50% din impozit până la data de 25 iulie inclusiv şi 50% din impozit până la data 25 noiembrie inclusiv. În cazul în care decizia de impunere pentru anul fiscal în curs nu a fost emisă până la data de 1 noiembrie, precum şi în cazul contribuabililor care realizează venituri definite la art. 61 alin. (3) după data de 1 noiembrie a anului fiscal în curs, nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net anual urmând să fie supus impunerii potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat.
(4) Organul fiscal competent stabileşte plăţile anticipate prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual estimat din declaraţia privind venitul estimat/norma de venit şi emite decizia de impunere, care se comunică contribuabililor, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Pentru declaraţiile privind venitul estimat/norma de venit depuse în luna noiembrie sau decembrie nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat.
(5) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia de a depune declaraţia privind venitul realizat la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.
(6) Impozitul anual datorat se calculează de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual determinat în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, impozitul fiind final.
(7) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite decizia de impunere, la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(8) Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează obligaţii fiscale accesorii conform Codului de procedură fiscală.
(9) Impozitul anual datorat se virează integral la bugetul de stat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;

Art. 623.
Reguli de stabilire a impozitului final pentru veniturile realizate din închirierea în scop turistic în cazul depăşirii numărului de 5 camere în cursul anului fiscal
(1) În cazul în care, în cursul anului fiscal, contribuabilii prevăzuţi la art. 61 alin. (4) realizează venituri din închirierea unui număr mai mare de 5 camere, aceştia sunt obligaţi să notifice evenimentul, respectiv depăşirea numărului de 5 camere de închiriat, organului fiscal competent, în termen de 15 zile de la data producerii acestuia. Pentru perioada din anul fiscal în care venitul a fost determinat pe baza normei de venit, conform prevederilor art. 621, organul fiscal va recalcula norma de venit şi plăţile stabilite în contul impozitului anual datorat.
(2) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(3) Pentru perioada rămasă din anul fiscal, venitul net se stabileşte în sistem real, potrivit prevederilor art. 48. Contribuabilii respectivi sunt obligaţi să completeze şi să depună declaraţia privind venitul estimat/norma de venit, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, la organul fiscal competent, în vederea stabilirii plăţilor anticipate pentru veniturile aferente perioadei rămase până la sfârşitul anului fiscal. Regulile de impunere aplicabile pentru venitul realizat în perioada rămasă sunt cele prevăzute la art. 622alin. (3)–(9).
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;

Art. 63
Plăţi anticipate de impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor
(1) Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe parcursul unui an, cu excepţia veniturilor din arendare, datorează plăţi anticipate în contul impozitului pe venit către bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 82.
(2) Fac excepţie contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente pentru care plăţile anticipate de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, şi impozitul este final.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru contribuabilii care realizează venituri din închirierea camerelor, situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare în scop turistic cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, stabilite pe bază de normă anuală de venit sau care optează pentru determinarea venitului în sistem real, precum şi pentru cei care închiriază în scop turistic, în cursul anului, un număr mai mare de 5 camere de închiriat în locuinţe proprietate personală sunt aplicabile prevederile art. 621alin. (8), art. 622alin. (3)–(4) şi art. 623alin. (3).
(4) Impozitul reţinut la sursă de către plătitori pentru veniturile obţinute din valorificarea bunurilor mobile sub forma deşeurilor din patrimoniul afacerii, prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. f), calculat prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut, reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat de către contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor determinate în sistem real pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Plăţile anticipate vor fi luate în calcul la definitivarea impozitului anual de către organul fiscal competent.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 64.
Impozitarea venitului net din cedarea folosinţei bunurilor
(1) Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor se impune potrivit prevederilor cap. X din prezentul titlu.
(2) Pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la art. 61 alin. (3) şi (4) nu sunt aplicabile reglementările cap. X «Venitul net anual impozabil» din prezentul titlu.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL V
Venituri din investiţii

Art. 65
Definirea veniturilor din investiţii
(1) Veniturile din investiţii cuprind:
a) dividende;
b) venituri impozabile din dobânzi;
c) câştiguri din transferul titlurilor de valoare definite potrivit prevederilor art. 7;
d) venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare;
e) venituri din lichidarea unei persoane juridice.
(2) Sunt neimpozabile următoarele venituri din dobânzi:
a) abrogată;
b)abrogată;
c) abrogată.
c1) venituri repartizate membrilor caselor de ajutor reciproc în funcţie de fondul social deţinut.
(3) Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate la prima tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea» de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acţiuni, în condiţiile titlurilor I şi VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor de stat şi/sau a obligaţiunilor emise de către unităţile administrativ-teritoriale.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, M. Of. 480/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 66
Stabilirea venitului din investiţii
(1) Câştigul/pierderea din transferul titlurilor de valoare, altele decât titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii şi părţile sociale, reprezintă diferenţa pozitivă/negativă dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de titluri de valori, diminuată, după caz, cu costurile aferente tranzacţiei. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni primite de persoanele fizice cu titlu gratuit, în cadrul Programului de privatizare în masă, preţul de cumpărare la prima tranzacţionare va fi asimilat cu valoarea nominală a acestora. În cazul tranzacţiilor cu acţiuni cumpărate la preţ preferenţial, în cadrul sistemului stock options plan, câştigul se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de cumpărare preferenţial, diminuat cu costurile aferente tranzacţiei.
(2) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra titlurilor de participare la fondurile deschise de investiţii, câştigul se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de răscumpărare şi preţul de cumpărare/subscriere. Preţul de răscumpărare este preţul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond. Preţul de cumpărare/subscriere este preţul plătit de investitorul persoană fizică pentru achiziţionarea titlului de participare.
(3) În cazul transferului dreptului de proprietate asupra părţilor sociale, câştigul din înstrăinarea părţilor sociale se determină ca diferenţă pozitivă între preţul de vânzare şi valoarea nominală/preţul de cumpărare. Începând cu a doua tranzacţie, valoarea nominală va fi înlocuită cu preţul de cumpărare, care include şi cheltuielile privind comisioanele, taxele aferente tranzacţiei şi alte cheltuieli similare justificate cu documente.
(4) Determinarea câştigului potrivit alin. (1)–(3) se efectuează la data încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi.
(41) Abrogat.
(42) Determinarea câştigului/pierderii potrivit alin. (1)–(3) revine fiecărui intermediar, societate de administrare a investiţiilor, în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii, sau plătitor de venit, după caz, la fiecare tranzacţie.
(5) Abrogat.
(51) Câştigul net anual/Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului respectiv. Câştigul net anual/Pierderea netă anuală se determină de către contribuabil, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, depusă conform prevederilor art. 83. Câştigul net anual impozabil se determină de organul fiscal competent.
(6) Pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul anului fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii:
a) calcularea câştigului/pierderii la fiecare tranzacţie, efectuată pentru contribuabil;
b) calcularea totalului câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil;
c) transmiterea în formă scrisă către fiecare contribuabil a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat;
d) depunerea la organul fiscal competent a declaraţiei informative privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat.
(61) Procedura de aplicare a prevederii alin. (6) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Veniturile obţinute sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen reprezintă diferenţele de curs favorabile rezultate din aceste operaţiuni, în momentul încheierii operaţiunii şi evidenţierii în contul clientului. Câştigul net anual se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului respectiv din astfel de operaţiuni. Câştigul net anual se determină de către contribuabil pe baza declaraţiei privind venitul realizat, depusă potrivit prevederilor art. 83. Pentru tranzacţiile din anul fiscal, fiecare intermediar sau plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii:
a) calcularea câştigului anual/pierderii anuale pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului pentru fiecare contribuabil;
b) transmiterea informaţiilor privind câştigul anual/pierderea anuală, precum şi impozitul calculat şi reţinut ca plată anticipată, în formă scrisă către acesta, până în ultima zi a lunii februarie a anului următor celui pentru care se face calculul.
(8) Venitul impozabil realizat din lichidarea unei persoane juridice reprezintă excedentul distribuţiilor în bani sau în natură peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 67
Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii
(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.
(11) Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.
(11.1) Regimul fiscal aplicabil veniturilor din dividende prevăzut la alin. (1) se aplică şi pentru veniturile considerate dividende, reprezentând sume plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.
(2) Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile.
(21) Abrogat.
(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:
a) impozitul anual datorat de contribuabil pentru câştigul net anual impozabil se stabileşte de organul fiscal competent, potrivit prevederilor art. 84, pe baza declaraţiei privind venitul realizat.
Pentru câştigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate începând cu data de 1 ianuarie 2013 inclusiv, nu se efectuează plăţi anticipate în cursul anului fiscal, în contul impozitului anual datorat;
a1) abrogată;
b) în cazul câştigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise, şi din transferul părţilor sociale, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine dobânditorului. Calculul şi reţinerea impozitului de către dobânditor se efectuează la momentul încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului, la fiecare tranzacţie, impozitul fiind final. Transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sau a părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi/sau în registrul asociaţilor/acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virării impozitului la bugetul de stat. Termenul de virare a impozitului este până la data la care se depun documentele pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau a valorilor mobiliare la registrul comerţului ori în registrul acţionarilor, după caz, indiferent dacă plata titlurilor respective se face sau nu eşalonat;
c) câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se impune cu o cotă de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz. Impozitul calculat şi reţinut, reprezentând plată anticipată, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
d) venitul impozabil obţinut din lichidarea unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane fizice se impune cu o cotă de 16%, impozitul fiind final. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de lichidatori.
(4) Pierderile rezultate din tranzacţiile cu părţi sociale şi valori mobiliare, în cazul societăţilor închise, nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal, nu se compensează şi nu se reportează.
(5) Abrogat.
(6) Pierderile rezultate din operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, înregistrate în cursul anului fiscal, se compensează la sfârşitul anului fiscal cu câştigurile de aceeaşi natură realizate în cursul anului respectiv. Dacă în urma acestei compensări rezultă o pierdere anuală, aceasta nu se reportează.
(7) Abrogat.
(8) În aplicarea prevederilor prezentului articol se utilizează norme privind determinarea, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigul de capital din transferul titlurilor de valoare obţinut de persoanele fizice, aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
(9)Abrogat.
(10) Abrogat.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 671
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Lege nr. 247/2005 – privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente din 19 iulie 2005, M. Of. 653/2005;

Art. 672
Impozitarea câştigului net anual impozabil/câştigului net anual
Câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, şi câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen se impozitează potrivit prevederilor cap. X din prezentul titlu.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

CAPITOLUL VI
Venituri din pensii

Art. 68
Definirea veniturilor din pensii
Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 681
Venituri neimpozabile
Nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 69
Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii
Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a unei sume neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de persoana fizică.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 70
Reţinerea impozitului din venitul din pensii
(1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-l reţine şi de a-l vira la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol.
(2) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii.
(3) Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.
(4) Impozitul reţinut este impozit final al contribuabilului pentru veniturile din pensii.
(5) În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia.
(6) Drepturile de pensie restante se defalchează pe lunile la care se referă, în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi virării acestuia.
(7) Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş.
(8) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează asupra venitului impozabil lunar şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
(9) Impozitul pe veniturile din pensii se reţine şi se virează integral la bugetul de stat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 701
Abrogat
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 22/2010 – pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 2 martie 2010, M. Of. 144/2010;

CAPITOLUL VII
Venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură

Art. 71
Definirea veniturilor
(1) Veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute individual sau într-o formă de asociere, fără personalitate juridică, din:
a) cultivarea produselor agricole vegetale;
b) exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea;
c) creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
(2) Veniturile din silvicultură şi piscicultură reprezintă veniturile obţinute din recoltarea şi valorificarea produselor specifice fondului forestier naţional, respectiv a produselor lemnoase şi nelemnoase, precum şi cele obţinute din exploatarea amenajărilor piscicole.
(3) Veniturile din silvicultură şi piscicultură se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II «Venituri din activităţi independente», venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real. Pentru veniturile din silvicultură calificate drept venituri din alte surse se aplică prevederile cap. IX.
(4) Veniturile obţinute din valorificarea produselor prevăzute la alin. (1) în altă modalitate decât în stare naturală reprezintă venituri din activităţi independente şi se supun regulilor de impunere proprii categoriei respective.
(5) Veniturile definite la alin. (1) pentru care nu au fost stabilite norme de venit sunt venituri impozabile şi se supun impunerii potrivit prevederilor cap. II «Venituri din activităţi independente», venitul net anual fiind determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă. Pentru aceste venituri sunt aplicabile regulile de impunere proprii veniturilor din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 72
Venituri neimpozabile
(1) Nu sunt venituri impozabile veniturile realizate de persoanele fizice/membrii asocierilor fără personalitate juridică din valorificarea în stare naturală a următoarelor:
a) produse culese din flora sălbatică, exclusiv masa lemnoasă. În cazul masei lemnoase sunt venituri neimpozabile numai veniturile realizate din exploatarea şi valorificarea acesteia în volum de maximum 20 mc/an din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate;
b) produse capturate din fauna sălbatică, cu excepţia celor realizate din activitatea de pescuit comercial supuse impunerii potrivit prevederilor cap. II „Venituri din activităţi independente“.
(2) Veniturile definite la art. 71 alin. (1) sunt venituri neimpozabile în limitele stabilite potrivit tabelului următor:
Produse vegetale Suprafaţă
Cereale până la 2 ha
Plante oleaginoase până la 2 ha
Cartof până la 2 ha
Sfeclă de zahăr până la 2 ha
Tutun până la 1 ha
Hamei pe rod până la 2 ha
Legume în câmp până la 0,5 ha
Legume în spaţii protejate până la 0,2 ha
Leguminoase pentru boabe până la 1,5 ha
Pomi pe rod până la 1,5 ha
Vie pe rod până la 1 ha
Arbuşti fructiferi până la 1 ha
Flori şi plante ornamentale până la 0,3 ha
Animale Nr. capete/nr. de familii de albine
Vaci până la 2
Bivoliţe până la 2
Oi până la 50
Capre până la 25
Porci pentru îngrăşat până la 6
Albine până la 75 de familii
Păsări de curte până la 100“
(3) Nu sunt venituri impozabile veniturile obţinute din exploatarea păşunilor şi fâneţelor naturale.
(4) Cultivarea terenurilor cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde destinate furajării animalelor pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit şi a celor prevăzute la art. 72 alin. (2) nu generează venit impozabil.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 73
Stabilirea venitului anual din activităţi agricole pe bază de norme de venit
(1) Venitul dintr-o activitate agricolă se stabileşte pe bază de norme de venit.
(2) Normele de venit se stabilesc pe unitatea de suprafaţă (ha)/cap de animal/familie de albine.
(3) Normele de venit corespunzătoare veniturilor definite la art. 71 alin. (1) sunt stabilite pentru perioada impozabilă din anul fiscal 2013 cuprinsă între 1 februarie 2013 şi până la sfârşitul anului fiscal, potrivit tabelului următor:
Produse vegetale Suprafaţa destinată producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine Norma de venit
– lei –
Cereale peste 2 ha 449
Plante oleaginoase peste 2 ha 458
Cartof peste 2 ha 2.900
Sfeclă de zahăr peste 2 ha 697
Tutun peste 1 ha 1.060
Hamei pe rod peste 2 ha 1.483
Legume în câmp peste 0,5 ha 2.326
Legume în spaţii protejate peste 0,2 ha 5.117
Leguminoase pentru boabe peste 1,5 ha 801
Pomi pe rod peste 1,5 ha 3.800
Vie pe rod peste 1 ha 1.385
Arbuşti fructiferi peste 1 ha 1.385
Flori şi plante ornamentale peste 0,3 ha 11.773
Animale
Vaci peste 2 capete 453
Bivoliţe peste 2 capete 326
Oi peste 50 capete 47
Capre peste 25 capete 47
Porci pentru îngrăşat peste 6 capete 56
Albine peste 75 familii 40
Păsări de curte peste 100 capete 3
(4) Începând cu anul fiscal 2014, normele de venit se propun de către entităţile publice mandatate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, se aprobă şi se publică de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, până cel târziu la data de 15 februarie a anului pentru care se aplică aceste norme de venit.
(5) În cazul contribuabililor care realizează venituri din desfăşurarea a două sau mai multe activităţi agricole pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit, organul fiscal competent stabileşte venitul anual prin însumarea veniturilor corespunzătoare fiecărei activităţi.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 74
Calculul şi plata impozitului aferent veniturilor din activităţi agricole
(1) Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final.
(2) Contribuabilul care desfăşoară o activitate agricolă prevăzută la art. 71 alin. (1) pentru care venitul se determină pe bază de normă de venit are obligaţia de a depune anual o declaraţie la organul fiscal competent, până la data de 25 mai inclusiv a anului fiscal, pentru anul în curs. În cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţia depunerii declaraţiei la organul fiscal competent revine asociatului care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice în cadrul aceluiaşi termen. Anexa declaraţiei depusă de asociatul desemnat va cuprinde şi cota de distribuire ce revine fiecărui membru asociat din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii.
(3) Declaraţia prevăzută la alin. (2) nu se depune pentru veniturile prevăzute la art. 72.
(4) Organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat şi emite decizia de impunere, la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5) Plata impozitului anual stabilit conform deciziei de impunere anuale se efectuează către bugetul de stat în două rate egale, astfel:
a) 50% din impozit până la data de 25 octombrie inclusiv;
b) 50% din impozit până la data de 15 decembrie inclusiv.
(6) Impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;

CAPITOLUL VIII
Venituri din premii şi din jocuri de noroc

Art. 75
Definirea veniturilor din premii şi din jocuri de noroc
(1) Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decât cele prevăzute la art. 42, precum şi cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, potrivit legii.
(2) Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 76
Stabilirea venitului net din premii şi din jocuri de noroc
Venitul net este diferenţa dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc şi suma reprezentând venit neimpozabil.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 77
Reţinerea impozitului aferent veniturilor din premii şi din jocuri de noroc
(1) Veniturile sub formă de premii se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 16% aplicată asupra venitului net realizat din fiecare premiu.
(2) Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net. Venitul net se calculează la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor.
(3) Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine plătitorilor de venituri.
(4) Nu sunt impozabile veniturile obţinute din premii şi din jocuri de noroc, în bani şi/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilită în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil:
a) pentru fiecare premiu;
b) pentru câştigurile din jocuri de noroc, de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi.
(5) Impozitul calculat şi reţinut în momentul plăţii este impozit final.
(6) Impozitul pe venit astfel calculat şi reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL VIII1
Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

Art. 771
Definirea venitului din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal
(1) La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează astfel:
a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii, dobândite într-un termen de până la 3 ani inclusiv:
– 3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
– peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv;
b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani:
– 2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
– peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv.
(2) Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează în următoarele cazuri:
a) la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale;
b) la dobândirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie între rude şi afini până la gradul al III-lea inclusiv, precum şi între soţi.
(3) Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
(4) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici, impozitul se va calcula la nivelul valorii stabilite prin expertiză, cu excepţia tranzacţiilor încheiate între rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv, precum şi între soţi, caz în care impozitul se calculează la valoarea declarată de părţi în actul prin care se transferă dreptul de proprietate.
(5) Camerele notarilor publici vor actualiza cel puţin o dată pe an expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile, care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
(6) Impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se va calcula şi se va încasa de notarul public înainte de autentificarea actului sau, după caz, întocmirea încheierii de finalizare a succesiunii. Impozitul calculat şi încasat se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. În cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), se realizează prin hotărâre judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3) se calculează şi se încasează de către organul fiscal competent. Instanţele judecătoreşti care pronunţă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile comunică organului fiscal competent hotărârea şi documentaţia aferentă în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii. Pentru alte proceduri decât cea notarială sau judecătorească contribuabilul are obligaţia de a declara venitul obţinut în maximum 10 zile de la data transferului, la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului. Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri, registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de înscriere până la plata impozitului.
(7) Impozitul stabilit în condiţiile alin. (1) şi (3) se distribuie astfel:
a) o cotă de 50% se face venit la bugetul consolidat;
b) o cotă de 50% se face venit la bugetul unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află bunurile imobile ce au făcut obiectul înstrăinării.
(8) Procedura de calculare, încasare şi virare a impozitului perceput în condiţiile alin. (1) şi (3), precum şi obligaţiile declarative se vor stabili prin norme metodologice emise prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi ministrului justiţiei, cu consultarea Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 110/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 21 decembrie 2006, M. Of. 1028/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 110/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 21 decembrie 2006, M. Of. 1028/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 772
Rectificarea impozitului
În cazul în care, după autentificarea actului sau întocmirea încheierii de finalizare în procedura succesorală de către notarul public, se constată erori sau omisiuni în calcularea şi încasarea impozitului prevăzut la art. 771alin. (1) şi (3), notarul public va comunica organului fiscal competent această situaţie, cu motivarea cauzelor care au determinat eroarea sau omisiunea. Organele fiscale competente vor emite decizii de impunere pentru contribuabilii desemnaţi la art. 771alin. (1) şi (3), în vederea încasării impozitului. Răspunderea notarului public pentru neîncasarea sau calcularea eronată a impozitului prevăzut la art. 771alin. (1) şi (3) este angajată numai în cazul în care se dovedeşte că neîncasarea integrală sau parţială este imputabilă notarului public care, cu intenţie, nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 773
Obligaţiile declarative ale notarilor publici cu privire la transferul proprietăţilor imobiliare
Notarii publici au obligaţia să depună semestrial la organul fiscal teritorial o declaraţie informativă privind transferurile de proprietăţi imobiliare, cuprinzând următoarele elemente pentru fiecare tranzacţie:
a) părţile contractante;
b) valoarea înscrisă în documentul de transfer;
c) impozitul pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal;
d) taxele notariale aferente transferului.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;

CAPITOLUL IX
Venituri din alte surse

Art. 78
Definirea veniturilor din alte surse
(1) În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri:
a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii, potrivit cap. III din prezentul titlu;
b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare;
c) venituri, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;
d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial.
e) abrogată.
f) venituri obţinute din valorificarea prin centrele de colectare a deşeurilor de metal, hârtie, sticlă şi altele asemenea. Nu sunt impozabile veniturile realizate din valorificarea bunurilor mobile prin centrele de colectare, în vederea dezmembrării, care fac obiectul Programelor naţionale finanţate din bugetul de stat sau din alte fonduri publice, în conformitate cu prevederile art. 42 lit. a1) şi lit. g).
g) venituri obţinute de persoana fizică în baza contractului de administrare încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare. Fac excepţie veniturile realizate din exploatarea şi valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care contribuabilii le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, care sunt neimpozabile;
h) veniturile distribuite persoanelor fizice membrii formelor asociative de proprietate – persoane juridice, prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, altele decât veniturile neimpozabile realizate din:
1. exploatarea şi valorificarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, pentru fiecare membru asociat;
2. exploatarea masei lemnoase, definite potrivit legislaţiei în materie, din pădurile pe care le au în proprietate, în volum de maximum 20 mc/an, acordată fiecărui membru asociat.
(2)Venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a)–h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu, precum şi cele enumerate prin normele metodologice elaborate în aplicarea prezentului articol.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 79
Calculul impozitului şi termenul de plată
(1) Impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului brut.
(2) Impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final.
(3) Impozitul astfel reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 791
Definirea şi impozitarea veniturilor a căror sursă nu a fost identificată
Orice venituri constatate de organele fiscale, în condiţiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 16% aplicată asupra bazei impozabile ajustate pe baza procedurilor şi metodelor indirecte de reconstituite a veniturilor sau cheltuielilor. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor.“
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

CAPITOLUL X
Venitul net anual impozabil

Art. 80
Stabilirea venitului net anual impozabil
(1) Venitul net anual impozabil se stabileşte pe fiecare sursă din categoriile de venituri menţionate la art. 41 lit. a), c) şi f) prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate.
(2) Veniturile din categoriile prevăzute la art. 41 lit. a), c) şi f), ce se realizează într-o fracţiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual.
(3) Pierderea fiscală anuală înregistrată pe fiecare sursă din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole se reportează şi se completează cu venituri obţinute din aceeaşi sursă de venit din următorii 5 ani fiscali.
(31) Pierderile din categoriile de venituri menţionate la art. 41 lit. a), c) şi f) provenind din străinătate se reportează şi se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, realizate în străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în următorii 5 ani fiscali.
(4) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:
a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;
b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;
c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
(5) Prevederile alin. (1)–(4) nu se aplică în cazul veniturilor din activităţi agricole definite la art. 71 alin. (1) pentru care sunt stabilite norme de venit.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 801
Stabilirea câştigului net anual impozabil
(1) Câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se determină ca diferenţă între câştigul net anual şi pierderile reportate din anii fiscali anteriori.
(2) Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, stabilită prin declaraţia privind venitul realizat, se recuperează din câştigurile nete anuale obţinute în următorii 7 ani fiscali consecutivi.
(3) Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:
a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 7 ani consecutivi;
b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;
c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului.
(4) Pierderile nete anuale din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise provenind din străinătate se reportează şi se compensează cu veniturile de aceeaşi natură şi sursă, realizate în străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în următorii 7 ani fiscali.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 81
Declaraţii privind venitul estimat/norma de venit
(1) Contribuabilii, precum şi asociaţiile fără personalitate juridică, care încep o activitate în cursul anului fiscal sunt obligaţi să depună la organul fiscal competent o declaraţie referitoare la veniturile şi cheltuielile estimate a se realiza pentru anul fiscal, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat contribuabilii care realizează venituri pentru care impozitul se percepe prin reţinere la sursă.
(2) Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală, au obligaţia să depună o declaraţie privind venitul estimat/norma de venit, în termen de 15 zile de la încheierea contractului între părţi. Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit se depune odată cu înregistrarea la organul fiscal a contractului încheiat între părţi. Contribuabilii care obţin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de 15 zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
(3) Contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior depun, odată cu declaraţia privind venitul realizat, şi declaraţia privind venitul estimat/norma de venit.
(4) Contribuabilii care determină venitul net pe bază de norme de venit, precum şi cei pentru care cheltuielile se determină în sistem forfetar şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real depun declaraţia privind venitul estimat/norma de venit completată corespunzător.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 82
Stabilirea plăţilor anticipate de impozit
(1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole impuse în sistem real, prevăzute la art. 71 alin. (5), precum şi din silvicultură şi piscicultură, cu excepţia veniturilor din arendare, sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă.
(2) Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilii au obligaţia efectuării plăţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile privind venitul estimat/norma de venit depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:
a) pe baza contractului încheiat între părţi; sau
b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.
(3) Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Nu se datorează plăţi anticipate în cazul contribuabililor care realizează venituri din arendare şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, plata impozitului anual efectuându-se potrivit deciziei de impunere emise pe baza declaraţiei privind venitul realizat.
(4) Termenele şi procedura de emitere a deciziilor de plăţi anticipate vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(5) Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul estimat/norma de venit pentru anul curent, sau venitul net din declaraţia privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de impozit de 16% prevăzută la art. 43 alin. (1).
(51) Impozitul reţinut la sursă de către plătitori pentru veniturile prevăzute la art. 78 alin. (1) lit. f) se stabileşte prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut şi reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual datorat de către contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real.
(6) Plăţile anticipate stabilite pe baza contractelor încheiate între părţi în care chiria este exprimată în lei, potrivit prevederilor art. 63 alin. (2), precum şi pentru veniturile din activităţi independente, impuse pe baza normelor de venit, reprezintă impozit final.
(7) În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi în care chiria este exprimată în lei, plăţile anticipate stabilite potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) vor fi recalculate de organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de documente justificative.
(8) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente şi/sau din activităţi agricole impuse în sistem real, silvicultură şi piscicultură şi care în cursul anului fiscal îşi încetează activitatea, precum şi cei care intră în suspendare temporară a activităţii, potrivit legislaţiei în materie, au obligaţia de a depune la organul fiscal competent o declaraţie, însoţită de documente justificative, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, în vederea recalculării plăţilor anticipate.
(9) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (8) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 83
Declaraţia privind venitul realizat
(1) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie privind venitul realizat la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia privind venitul realizat se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.
(11) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plăţile anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82 alin. (7).
(2) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi se depune la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a câştigului net anual/pierderii nete anuale, generat/generată de:
a) transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.
(21) Declaraţia de impunere trimestrială se completează pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise.
(3) Nu se depun declaraţii privind venitul realizat pentru următoarele categorii de venituri:
a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;
b) venituri din activităţi menţionate la art. 52 alin. (1) lit. a)–c), a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 521;
b1) venituri din cedarea folosinţei bunurilor sub formă de arendă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 62 alin. (21);
c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la art. 63 alin. (2), a căror impunere este finală, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii privind venitul estimat/norma de venit în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;
d) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în declaraţia privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la art. 60;
e) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;
f) venituri din pensii;
g) veniturile din activităţi agricole a căror impunere este finală, potrivit prevederilor art. 74 alin. (1);
h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
i) venituri din alte surse.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 84
Stabilirea şi plata impozitului anual datorat
(1) Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra fiecăruia din următoarele:
a) venitul net anual impozabil;
b) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.
(11) Abrogat.
(2) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.
(3) Organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe:
a) venitul net anual impozabil;
b) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;
c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.
(4) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (1), (2) şi (3) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Abrogat.
(6) Abrogat.
(7) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat pe baza declaraţiei privind venitul realizat şi emite decizia de impunere, la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(8) Diferenţele de impozit rămase de achitat conform deciziei de impunere anuale se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie privind colectarea creanţelor bugetare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

CAPITOLUL XI
Proprietatea comună şi asociaţiile fără personalitate juridică

Art. 85
Venituri din bunuri sau drepturi care sunt deţinute în comun
Venitul net obţinut din exploatarea bunurilor şi drepturilor de orice fel, deţinute în comun, este considerat ca fiind obţinut de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, şi se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau în mod egal, în situaţia în care acestea nu se cunosc.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 86
Reguli privind asocierile fără personalitate juridică
(1) Prevederile prezentului articol nu se aplică:
– pentru asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 28;
– fondurilor de investiţii constituite ca asociaţii fără personalitate juridică;
– asocierilor cu o persoană juridică plătitoare de impozit pe profit, caz în care sunt aplicabile numai reglementările fiscale din titlul II;
– fondurilor de pensii administrat privat şi fondurilor de pensii facultative constituite conform prevederilor legislaţiei specifice în materie.
– asocierilor fără personalitate juridică, în cazul în care membrii asociaţi realizează venituri stabilite potrivit art. 49.
(2) În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociaţii au obligaţia să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activităţii, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:
a) părţile contractante;
b) obiectul de activitate şi sediul asociaţiei;
c) contribuţia asociaţilor în bunuri şi drepturi;
d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuţiei fiecăruia;
e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice;
f) condiţiile de încetare a asocierii. Contribuţiile asociaţilor conform contractului de asociere nu sunt considerate venituri pentru asociaţie. Contractul de asociere se înregistrează la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentului alineat.
(3) În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu restrânsă.
(4) Asocierile, cu excepţia celor care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe baza normelor de venit, au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, conform modelului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe asociaţi.
(5) Venitul/pierderea anual/anuală, realizate în cadrul asocierii, se distribuie asociaţilor, proporţional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuţiei, conform contractului de asociere.
(6) Tratamentul fiscal al venitului realizat din asociere, în alte cazuri decât asocierea cu o persoană juridică, va fi stabilit în aceeaşi manieră ca şi pentru categoria de venituri în care este încadrat.
(7)Abrogat.
(8)Abrogat.
(9) Venitul cuvenit unei persoane fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul IV1, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activităţi independente, din care se deduc contribuţiile obligatorii în vederea obţinerii venitului net anual.
(10) Impozitul reţinut de persoana juridică în contul persoanei fizice, pentru veniturile realizate dintr-o asociere cu o persoană juridică română care nu generează o persoană juridică, reprezintă plata anticipată în contul impozitului anual pe venit. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului, determinat conform metodologiei stabilite în legislaţia privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, revine persoanei juridice române.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

CAPITOLUL XII
Aspecte fiscale internaţionale

Art. 87
Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi independente
(1) Persoanele fizice nerezidente, care desfăşoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu permanent în România, sunt impozitate, potrivit prezentului titlu, la venitul net anual impozabil din activitatea independentă, ce este atribuibil sediului permanent.
(2) Venitul net dintr-o activitate independentă ce este atribuibil unui sediu permanent se determină conform art. 48, în următoarele condiţii:
a) în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent;
b) în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizării acestor venituri.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 88
Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependente
Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România sunt impozitate potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 89
Alte venituri ale persoanelor fizice nerezidente
(1) Persoanele fizice nerezidente, care obţin alte venituri decât cele prevăzute la art. 87, 88 şi la titlul V, datorează impozit potrivit reglementărilor prezentului titlu.
(2) Veniturile supuse impunerii, din categoriile prevăzute la alin. (1), se determină pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei categorii de venit, impozitul fiind final.
(3) Cu excepţia plăţii impozitului pe venit prin reţinere la sursă, contribuabilii persoane fizice nerezidente, care realizează venituri din România, potrivit prezentului titlu, au obligaţia să declare şi să plătească impozitul corespunzător fiecărei surse de venit, direct sau printr-un împuternicit, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 90
Venituri obţinute din străinătate
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cele care îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 40 alin. (2) datorează impozit pentru veniturile obţinute din străinătate.
(2) Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia.
(3) Contribuabilii care obţin venituri din străinătate conform alin. (1) au obligaţia să le declare, potrivit declaraţiei specifice, până la data de 25 mai a anului următor celui de realizare a venitului.
(4) Abrogat.
(5) Abrogat.
(6) Organul fiscal stabileşte impozitul anual datorat şi emite o decizie de impunere, în intervalul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(7) Diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie privind colectarea creanţelor bugetare.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 91
Creditul fiscal extern
(1) Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru acelaşi venit şi în decursul aceleiaşi perioade impozabile, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, denumit în continuare credit fiscal extern, în limitele prevăzute în prezentul articol.
(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin în care s-a plătit impozitul;
b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin respectiv;
c) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41.
(3) Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului impozabil din străinătate. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state, creditul fiscal extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare ţară şi pe fiecare natură de venit.
(31) După data aderării României la Uniunea Europeană, pentru veniturile din economii, definite la art. 1245, obţinute de persoanele fizice rezidente din acele state membre care au perioada de tranziţie specificată la art. 1249, se aplică metoda de eliminare a dublei impuneri, prevăzută la art. 12414 alin. (2).
(4) Abrogat.
(5) În vederea calculului creditului fiscal extern, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor transforma astfel:
a) din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;
b) din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 92
Pierderi fiscale externe
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL XIII
Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă

Art. 93
Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă
(1) Plătitorii de venituri, cu regim de reţinere la sursă a impozitelor, sunt obligaţi să calculeze, să reţină, să vireze şi să declare impozitul reţinut la sursă, până la termenul de virare a acestuia inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul titlu.
(2) Plătitorii de venituri, cu regim de reţinere la sursă a impozitelor, au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.
(3) Abrogat.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

CAPITOLUL XIV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 94
Dispoziţii tranzitorii
(1) Scutirile de la plata impozitului pe venit prevăzute în actele normative privind unele măsuri de protecţie ca urmare a concedierilor colective, pentru personalul disponibilizat, rămân valabile până la data expirării lor.
(2) Pierderile înregistrate în perioada de scutire de contribuabili nu se compensează cu veniturile obţinute din celelalte categorii de venituri în anii respectivi şi nu se reportează, reprezentând pierderi definitive ale contribuabililor.
(3) Prevederile privind îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 40 alin. (2) se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2004.
(4) Prevederile art. 49 alin. (21), art. 50 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) se vor aplica în mod corespunzător începând cu 1 iulie 2010.
(5) Prevederile art. 55 alin. (3) lit. h) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010. Veniturile reprezentând:
– tichetele de creşă, acordate potrivit legii;
– tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii;
– sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;
– sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie, devin impozabile începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010.
(6) Procedura de aplicare a prevederii alin. (4) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(7) Venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, precum şi câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, realizate de persoanele fizice în anul 2010, se declară în declaraţia privind venitul realizat, iar stabilirea şi plata impozitului se efectuează pe baza deciziei de impunere.
(8) Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi obţin venituri din activităţi independente pentru care venitul net a fost determinat în sistem real în anul 2011, în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul să opteze începând cu anul 2012 pentru determinarea venitului net anual pe bază de norme de venit.
(9) Opţiunea se exercită prin completarea declaraţiei privind venitul estimat/norma de venit cu informaţii privind stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit şi depunerea la organul fiscal competent până la data de 31 ianuarie inclusiv, în cazul contribuabililor care au desfăşurat activitate în anul 2011.
(10) Fişele fiscale care cuprind informaţii referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii aferente anului 2011 vor fi depuse până în ultima zi a lunii februarie a anului 2012.
(11) Dispoziţiile art. 59 şi art. 93 alin. (2) se aplică începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2012 pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor.
(12) Prevederile art. 48 alin. (4) lit. c1) se aplică numai pentru mijloacele fixe achiziţionate începând cu 1 ianuarie 2012.
(13) Pentru veniturile realizate în baza contractelor aflate în derulare la data de 1 octombrie 2011, pentru care la data respectivă erau aplicabile prevederile art. 52, obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului reprezentând plăţi anticipate sunt cele în vigoare la data plăţii veniturilor.
(14) Veniturile din arendare realizate în anul 2011 se declară în declaraţia privind venitul realizat care va fi depusă la organul fiscal competent până la data de 25 mai a anului 2012, plata impozitului efectuându-se pe baza deciziei de impunere anuală. În cazul contractelor de arendare aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2012, contribuabilii care realizează venituri din arendă sunt obligaţi să îşi exercite în scris opţiunea privind modalitatea de impunere aleasă, prin încheierea unui act adiţional, înainte de data efectuării primei plăţi, care să fie înregistrat la organul fiscal competent în termen de 15 zile de la încheierea acestuia.
(15) Propunerile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru anul 2012 privind nivelul normelor anuale de venit corespunzătoare unei camere de închiriat în cazul veniturilor din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, având o capacitate de cazare cuprinsă între una şi 5 camere inclusiv, se transmit Ministerului Finanţelor Publice până la data de 10 ianuarie 2012. Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, au obligaţia determinării şi publicării anuale a normelor anuale de venit până la data de 15 ianuarie 2012, pe baza criteriilor stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi turismului şi al ministrului finanţelor publice şi a propunerilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
(16) Pentru câştigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate până la data de 1 ianuarie 2013, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.
(17) Pentru veniturile din activităţi agricole realizate până la 1 februarie 2013, obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.
(18) Pentru veniturile din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit obţinute în perioada 1 ianuarie 2013 şi până la 1 februarie 2013, normele de venit se stabilesc de către direcţiile teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi se aprobă de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. Normele de venit se stabilesc, se avizează şi se publică până cel târziu la data de 31 mai a anului pentru care se aplică aceste norme de venit. Norma anuală de venit se corectează astfel încât să corespundă perioadei impozabile cuprinse între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013. Obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare la data realizării acestora.
(19) Pentru veniturile obţinute din activităţi agricole pentru care venitul net anual se determină în sistem real între 1 ianuarie 2013 şi 1 februarie 2013 nu se mai stabilesc plăţi anticipate, iar venitul net anual se declară până la data de 25 mai 2014.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 95
Definitivarea impunerii pe anul fiscal
(1) Pentru definitivarea impozitului aferent venitului realizat în anul fiscal 2006 se va elabora formularistica necesară, ce va fi aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Pentru definitivarea impozitului aferent venitului realizat într-un an fiscal se va elabora formularistica necesară, ce va fi aprobată prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 96
Venituri obţinute din străinătate a căror impunere în România este finală
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 97
Creditul fiscal extern
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 98
Pierderi fiscale externe
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 99
Obligaţii declarative ale plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 100
Dispoziţii tranzitorii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art.101
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 102
Dispoziţii finale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Titlul IV
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Art. 103
Definiţia microîntreprinderii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 104
Opţiunea de a plăti impozit pe veniturile microîntreprinderii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 105
Aria de cuprindere a impozitului
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 106
Anul fiscal
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 107
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 1071
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 110/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 21 decembrie 2006, M. Of. 1028/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 108
Baza impozabilă
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 109
Procedura de declarare a opţiunii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 110
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 111
Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microîntreprindere
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 112
Prevederi fiscale referitoare la amortizare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

TITLUL IV1
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Art. 1121
Definiţia microîntreprinderii
În sensul prezentului titlu, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele prevăzute la art. 1122alin. (6);
b) abrogată;
c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 65.000 euro;
d) capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.
e) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1122.
Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii
(1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este obligatoriu.
(2) Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1121.
(3) Pentru anul 2013, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 1121sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu 1 februarie 2013, urmând a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 25 martie 2013 inclusiv. Până la acest termen se va depune şi declaraţia privind impozitul pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut în perioada 1 ianuarie 2013–31 ianuarie 2013, prin excepţie de la prevederile art. 34 şi 35.
(4) O persoană juridică română care este nou-înfiinţată este obligată să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiţia prevăzută la art. 1121lit. d) este îndeplinită la data înregistrării la registrul comerţului.
(41) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), persoana juridică română nou-înfiinţată care, începând cu data înregistrării în registrul comerţului, intenţionează să desfăşoare activităţile prevăzute la alin. (6) nu intră sub incidenţa prezentului titlu.
(42) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), persoana juridică română nou-înfiinţată care, la data înregistrării în registrul comerţului, are subscris un capital social reprezentând cel puţin echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro poate opta să aplice prevederile titlului II. Opţiunea este definitivă, cu condiţia menţinerii valorii capitalului social de la data înregistrării, pentru întreaga perioadă de existenţă a persoanei juridice respective. În cazul în care această condiţie nu este respectată, persoana juridică aplică prevederile prezentului titlu, începând cu anul fiscal următor celui în care capitalul social este redus sub valoarea reprezentând echivalentul în lei al sumei de 25.000 euro de la data înregistrării, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1121. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în lei pentru suma de 25.000 euro este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României la data înregistrării persoanei juridice.
(5) Microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile prevăzute la art. 1121.
(6) Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentului titlu persoanele juridice române care:
a) desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
b) desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului.
(7) Persoanele juridice române care au optat pentru acest sistem de impunere potrivit reglementărilor legale în vigoare până la data de 1 februarie 2013 păstrează acest regim de impozitare pentru anul 2013.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1123
Aria de cuprindere a impozitului
Impozitul stabilit prin prezentul titlu, denumit impozit pe veniturile microîntreprinderilor, se aplică asupra veniturilor din orice sursă, cu excepţia celor prevăzute la art. 1127.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1124
Anul fiscal
(1) Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.
(2) În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1125
Cota de impozitare
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3%.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1126.
Impunerea microîntreprinderilor care realizează venituri mai mari de 65.000 euro
Prin excepţie de la prevederile art. 1122alin. (5) şi (7), dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita prevăzută în prezentul articol. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv. În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 1122alin. (3), limita de 65.000 euro şi impozitul pe profit datorat se calculează în mod corespunzător de la 1 februarie 2013.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1127
Baza impozabilă
(1) Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
d) veniturile din subvenţii de exploatare;
e) veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
(2) În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune, potrivit legii.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1128.
Termenele de declarare a menţiunilor
(1) Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.
(2) Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu menţiunea în cererea de înregistrare la registrul comerţului.
(3) În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
(4) Microîntreprinderile care intră sub incidenţa prevederilor art. 1126comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, în cursul anului respectiv, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 1129
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
(1) Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
(2) Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declaraţia de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
(3) Obligaţia fiscală reglementată de prezentul titlu reprezintă venit al bugetului de stat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 11210
Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microîntreprindere
În cazul unei asocieri fără personalitate juridică între o microîntreprindere şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea are obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti la bugetul de stat impozitul stabilit prin aplicarea cotei de 3% la veniturile ce revin acesteia din asociere, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Art. 11211
Prevederi fiscale referitoare la amortizare
Microîntreprinderile sunt obligate să ţină evidenţa amortizării fiscale, conform art. 24 al titlului II.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;

Titlul V
Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România

CAPITOLUL I
Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi

Art. 113
Contribuabili
Nerezidenţii care obţin venituri impozabile din România au obligaţia de a plăti impozit conform prezentului capitol şi sunt denumiţi în continuare contribuabili.

Art. 114
Sfera de cuprindere a impozitului
Impozitul stabilit prin prezentul capitol, denumit în continuare impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, se aplică asupra veniturilor brute impozabile obţinute din România.

Art. 115
Venituri impozabile obţinute din România
(1) Veniturile impozabile obţinute din România, indiferent dacă veniturile sunt primite în România sau în străinătate, sunt:
a) dividende de la un rezident;
b) dobânzi de la un rezident;
c) dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
d) redevenţe de la un rezident;
e) redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
f) comisioane de la un rezident;
g) comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat;
h) venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane;
i) abrogată;
j) venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române;
k) venituri din servicii prestate în România de orice natură şi în afara României de natura serviciilor de management, de consultanţă în orice domeniu, de marketing, de asistenţă tehnică, de cercetare şi proiectare în orice domeniu, de reclamă şi publicitate indiferent de forma în care sunt realizate şi celor prestate de avocaţi, ingineri, arhitecţi, notari publici, contabili, auditori; nu reprezintă venituri impozabile în România veniturile din transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport;
l) venituri din profesii independente desfăşurate în România – doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare –, în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă sau în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat;
m) veniturile din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, în măsura în care pensia lunară depăşeşte plafonul prevăzut la art. 69;
n) abrogată;
o) venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;
p) venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România, de la fiecare joc de noroc, obţinute de la acelaşi organizator într-o singură zi de joc;
q) venituri realizate de nerezidenţi din lichidarea unei persoane juridice române. Venitul brut realizat din lichidarea unei persoane juridice române reprezintă suma excedentului distribuţiilor în bani sau în natură care depăşeşte aportul la capitalul social al persoanei fizice/juridice beneficiare.
r) venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie.
(2) Următoarele venituri impozabile obţinute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol şi se impozitează conform titlului II, III sau IV1, după caz:
a) veniturile unui nerezident, care sunt atribuibile unui sediu permanent/sediu permanent desemnat în România;
b) veniturile unei persoane juridice străine obţinute din proprietăţi imobiliare situate în România sau din transferul titlurilor de participare, aşa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 31, deţinute într-o persoană juridică română;
c) venituri ale unei persoane fizice nerezidente, obţinute dintr-o activitate dependentă desfăşurată în România;
d) veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute din închirierea sau din altă formă de cedare a dreptului de folosinţă a unei proprietăţi imobiliare situate în România, din transferul proprietăţilor imobiliare situate în România, din transferul titlurilor de participare, aşa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 31, deţinute la o persoana juridică română, şi din transferul titlurilor de valoare, aşa cum sunt definite la art. 65 alin. (1) lit. c);
e) veniturile obţinute de nerezidenţi dintr-o asociere constituită în România, inclusiv dintr-o asociere a unei persoane fizice nerezidente cu o microîntreprindere.
(21) Tratamentul fiscal al veniturilor realizate din administrarea masei patrimoniale de către fiduciar, altele decât remuneraţia acestuia, este stabilit în funcţie de natura venitului respectiv şi supus impunerii conform prezentului titlu, respectiv titlului II şi III, după caz. Obligaţiile fiscale ale constituitorului nerezident vor fi îndeplinite de fiduciar.
(3) Veniturile obţinute de organismele nerezidente de plasament colectiv fără personalitate juridică din transferul titlurilor de valoare, aşa cum sunt definite la art. 65 alin. (1) lit. c), respectiv al titlurilor de participare, aşa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 31, deţinute direct sau indirect într-o persoană juridică română, nu reprezintă venituri impozabile în România.
(4) Abrogat.
(5) Veniturile obţinute de nerezidenţi pe pieţe de capital străine din transferul titlurilor de participare, aşa cum sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 31, deţinute la o persoană juridică română, precum şi din transferul titlurilor de valoare, aşa cum sunt definite la art. 65 alin. (1) lit. c), emise de rezidenţi români, nu reprezintă venituri impozabile în România.
(6) Venitul obţinut de la un fiduciar rezident de către un beneficiar nerezident atunci când acesta este constituitor nerezident, din transferul masei patrimoniale fiduciare în cadrul operaţiunii de fiducie, reprezintă venit neimpozabil.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 116
Reţinerea impozitului din veniturile impozabile obţinute din România de nerezidenţi
(1) Impozitul datorat de nerezidenţi pentru veniturile impozabile obţinute din România se calculează, se reţine şi se plăteşte la bugetul de stat de către plătitorii de venituri.
(2) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute:
a) abrogată;
b) abrogată;
c) 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc, prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p);
c1) 50% pentru veniturile prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. a)–g), k) şi l), dacă veniturile sunt plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii. Aceste prevederi se aplică numai în situaţia în care veniturile de natura celor prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. a)–g), k) şi l) sunt plătite ca urmare a unor tranzacţii calificate ca fiind artificiale conform art. 11 alin. (1).
d) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115.
(3) Prin derogare de la alin. (2), impozitul ce trebuie reţinut se calculează după cum urmează:
a) pentru veniturile ce reprezintă remuneraţii primite de nerezidenţi care au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române, potrivit art. 57;
b) pentru veniturile din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, potrivit art. 70.
(4) Impozitul se calculează, respectiv se reţine în momentul plăţii venitului şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine şi se plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua reţinerii impozitului pentru nerezidenţi. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor.
(5) Pentru veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul certificatelor de depozit şi al instrumentelor de economisire. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării.
(6) Reînnoirea depozitelor/instrumentelor de economisire va fi asimilată cu constituirea unui nou depozit/achiziţionarea unui nou instrument de economisire.
(7) Impozitul asupra dobânzilor capitalizate se calculează de plătitorul acestor venituri în momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv în momentul răscumpărării în cazul unor instrumente de economisire sau în momentul în care dobânda se transformă în împrumut ori în capital, după caz.
(8) Modul de determinare şi/sau de declarare a veniturilor obţinute din transferul titlurilor de participare la o persoană juridică română va fi stabilit prin norme.
(9) Pentru orice venit impozitul ce trebuie reţinut, în conformitate cu prezentul capitol, este impozit final.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, M. Of. 480/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 117
Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol
Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:
a) abrogată;
b) dobânda aferentă instrumentelor de datorie publică în lei şi în valută, veniturile obţinute din tranzacţiile cu instrumente financiare derivate utilizate pentru realizarea operaţiunilor de administrare a riscurilor asociate obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale şi veniturile obţinute din tranzacţionarea titlurilor de stat şi a obligaţiunilor emise de către unităţile administrativ-teritoriale, în lei şi în valută, pe piaţa internă şi/sau pe pieţele financiare internaţionale, precum şi dobânda aferentă instrumentelor emise de către Banca Naţională a României în scopul atingerii obiectivelor de politică monetară şi veniturile obţinute din tranzacţionarea valorilor mobiliare emise de către Banca Naţională a României;
c)abrogată;
d) premiile unei persoane fizice nerezidente obţinute din România, ca urmare a participării la festivalurile naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice;
e) premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate din fonduri publice;
f) abrogată;
g) veniturile persoanelor juridice străine care desfăşoară în România activităţi de consultanţă în cadrul unor acorduri de finanţare gratuită, încheiate de Guvernul României/autorităţi publice cu alte guverne/autorităţi publice sau organizaţii internaţionale guvernamentale sau neguvernamentale;
h) dividendele plătite de o întreprindere, care este persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică străină beneficiară a dividendelor întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. are una dintre formele de organizare prevăzute la art. 201alin. (4);
2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru al Uniunii Europene sau a unuia dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, este considerată a fi rezidentă a statului respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că este rezident în scopul impunerii în afara Uniunii Europene sau Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei;
3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unuia dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
4. deţine minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului.
Dacă beneficiarul dividendelor este un sediu permanent al unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, pentru acordarea acestei scutiri persoana juridică străină pentru care sediul permanent îşi desfăşoară activitatea trebuie să întrunească cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1–4.
Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică română care plăteşte dividendul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. este o societate înfiinţată în baza legii române şi are una dintre următoarele forme de organizare: «societate pe acţiuni», «societate în comandită pe acţiuni», «societate cu răspundere limitată»;
2. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.
Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, care plăteşte dividendul, trebuie să plătească impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.
i) abrogată;
j) începând cu data de 1 ianuarie 2011, veniturile din dobânzi sau redevenţe, aşa cum sunt definite la art. 12419, obţinute din România de persoane juridice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, sau de un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, sunt scutite de impozit, dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor deţine minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor;
k) abrogată.
l) dobânzile şi/sau dividendele plătite către fonduri de pensii, astfel cum sunt ele definite în legislaţia statului membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
m) veniturile obţinute de persoane fizice nerezidente ca urmare a participării în alt stat la un joc de noroc, ale cărui fonduri de câştiguri provin şi din România.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, M. Of. 480/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 118
Coroborarea prevederilor Codului fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii Europene
(1) În înţelesul art. 116, dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit prevăzută în convenţie care se aplică asupra acelui venit. În situaţia în care sunt cote diferite de impozitare în legislaţia internă sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Dacă un contribuabil este rezident al unei ţări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislaţia internă, legislaţia Uniunii Europene sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri. Legislaţia Uniunii Europene se aplică în relaţia României cu statele membre ale Uniunii Europene sau ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
(2) Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii Europene, nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului, certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, precum şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene. Dacă certificatul de rezidenţă fiscală, respectiv declaraţia ce va indica calitatea de beneficiar nu se prezintă în acest termen, se aplică prevederile titlului V. În momentul prezentării certificatului de rezidenţă fiscală şi, după caz, a declaraţiei prin care se indică calitatea de beneficiar se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau ale legislaţiei Uniunii Europene şi se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripţie. În acest sens, certificatul de rezidenţă fiscală trebuie să menţioneze că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripţie, rezidenţa fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenţia de evitare a dublei impuneri, într-un stat al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Calitatea de beneficiar în scopul aplicării legislaţiei Uniunii Europene va fi dovedită prin certificatul de rezidenţă fiscală şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere a acestuia de îndeplinire cumulativă a condiţiilor referitoare la: perioada minimă de deţinere, condiţia de participare minimă în capitalul persoanei juridice române, încadrarea în una dintre formele de organizare prevăzute în titlul II sau titlul V, după caz, calitatea de contribuabil plătitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări. Certificatul de rezidenţă fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plăţile este valabil şi în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă.
(3) În cazul în care s-au făcut reţineri de impozit ce depăşesc cotele din convenţiile de evitare a dublei impuneri, respectiv din legislaţia Uniunii Europene, suma impozitului reţinut în plus poate fi restituită la cererea beneficiarului de venit, respectiv a persoanei nerezidente.
Pentru restituirea impozitului reţinut în plus din veniturile plătite de un rezident român persoanelor nerezidente, acestea depun o cerere de restituire a impozitului plătit în plus la plătitorul de venit rezident român.
Cererea de restituire a impozitului va fi depusă de persoana nerezidentă în termenul legal de prescripţie, stabilit prin legislaţia statului român.
Restituirea impozitului reţinut în plus faţă de sarcina fiscală rezultată din aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri, respectiv a legislaţiei Uniunii Europene coroborat cu legislaţia internă, după caz, se efectuează independent de situaţia obligaţiilor fiscale ale contribuabilului rezident român, plătitor al venitului către nerezident, obligat potrivit legii să facă stopajul la sursă.
(4) Macheta certificatului de rezidenţă fiscală pentru persoane rezidente în România, precum şi termenul de depunere de către nerezidenţi a documentelor de rezidenţă fiscală, emise de autoritatea din statul de rezidenţă al acestora, se stabilesc prin norme.
(5) Machetele «Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România» şi «Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România» se stabilesc prin norme.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 119
Declaraţii anuale privind reţinerea la sursă
(1) Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitelor, cu excepţia plătitorilor de venituri din salarii, conform prezentului titlu, au obligaţia să depună o declaraţie privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.
(11) După data aderării României la Uniunea Europeană, plătitorii de venituri sub forma dobânzilor au obligaţia să depună o declaraţie informativă referitoare la plăţile de astfel de venituri făcute către persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene. Declaraţia se depune până la data de 28, respectiv 29 februarie inclusiv a anului curent, pentru informaţii referitoare la plăţile de dobânzi făcute în cursul anului precedent. Modelul şi conţinutul declaraţiei informative, precum şi procedura de declarare a veniturilor din dobânzile realizate din România de către persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Abrogat.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 120
Certificatele de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi
(1) Orice nerezident poate depune, personal sau printr-un împuternicit, o cerere la autoritatea fiscală competentă, prin care va solicita eliberarea certificatului de atestare a impozitului plătit către bugetul de stat de el însuşi sau de o altă persoană, în numele său.
(2) Autoritatea fiscală competentă are obligaţia de a elibera certificatul de atestare a impozitului plătit de nerezidenţi.
(3) Forma cererii şi a certificatului de atestare a impozitului plătit de nerezident, precum şi condiţiile de depunere, respectiv de eliberare se stabilesc prin norme.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 121.
Dispoziţii tranzitorii
Veniturile obţinute de partenerii contractuali externi, persoane fizice şi juridice nerezidente şi de contractorii independenţi ai acestora, din activităţi desfăşurate de aceştia pentru realizarea obiectivului de investiţii «Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă–Unitatea 2», sunt scutite de impozitul prevăzut în prezentul capitol până la punerea în funcţiune a obiectivului de mai sus.
modificat de
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

CAPITOLUL II
Impozitul pe reprezentanţe

Art. 122
Contribuabili
Orice persoană juridică străină, care are o reprezentanţă autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii, are obligaţia de a plăti un impozit anual, conform prezentului capitol.

Art. 123
Stabilirea impozitului
(1) Impozitul pe reprezentanţă pentru un an fiscal este egal cu echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro, stabilită pentru un an fiscal, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, valabil în ziua în care se efectuează plata impozitului către bugetul de stat.
(2) În cazul unei persoane juridice străine, care în cursul unui an fiscal înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în România, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporţional cu numărul de luni de existenţă a reprezentanţei în anul fiscal respectiv.
modificat de
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 124
Plata impozitului şi depunerea declaraţiei fiscale
(1) Orice persoană juridică străină are obligaţia de a plăti impozitul pe reprezentanţă la bugetul de stat, în două tranşe egale, până la datele de 25 iunie şi 25 decembrie inclusiv.
(2) Orice persoană juridică străină care datorează impozitul pe reprezentanţă are obligaţia de a depune o declaraţie anuală la autoritatea fiscală competentă, până la data de 28, respectiv 29 februarie a anului de impunere.
(3) Orice persoană juridică străină, care înfiinţează sau desfiinţează o reprezentanţă în cursul anului fiscal, are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la autoritatea fiscală competentă, în termen de 30 de zile de la data la care reprezentanţa a fost înfiinţată sau desfiinţată.
(4) Reprezentanţele sunt obligate să conducă evidenţa contabilă prevăzută de legislaţia în vigoare din România.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

CAPITOLUL III
Modul de impozitare a veniturilor din economii obţinute din România de persoane fizice rezidente în state membre şi aplicarea schimbului de informaţii în legătură cu această categorie de venituri

Art. 1241
Definiţia beneficiarului efectiv
(1) În sensul prezentului capitol, prin beneficiar efectiv se înţelege orice persoană fizică ce primeşte o plată de dobândă sau orice persoană fizică pentru care o plată de dobândă este garantată, cu excepţia cazului când această persoană dovedeşte că plata nu a fost primită sau garantată pentru beneficiul său propriu, respectiv atunci când:
a) acţionează ca un agent plătitor, în înţelesul art. 1243alin. (1); sau
b) acţionează în numele unei persoane juridice, al unei entităţi care este impozitată pe profit, conform regimului general pentru impozitarea profiturilor, al unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizat conform Directivei Consiliului nr. 85/611/CEE, din 20 decembrie 1985, privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrare privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), sau în numele unei entităţi la care se face referire la art. 1243alin. (2), iar în acest din urmă caz, dezvăluie numele şi adresa acelei entităţi operatorului economic care efectuează plata dobânzii şi operatorul transmite aceste informaţii autorităţii competente a statului membru în care este stabilită entitatea; sau
c) acţionează în numele altei persoane fizice care este beneficiarul efectiv şi dezvăluie agentului plătitor identitatea acelui beneficiar efectiv, în conformitate cu art. 1242alin. (2).
(2) Atunci când un agent plătitor are informaţii care arată că persoana fizică ce primeşte o plată de dobândă sau pentru care o plată de dobândă este garantată, poate să nu fie beneficiarul efectiv, iar atunci când nici prevederile alin. (1) lit. a), nici cele ale alin. (1) lit. b) nu se aplică acelei persoane fizice, se vor lua măsuri rezonabile pentru stabilirea identităţii beneficiarului efectiv, conform prevederilor 1242 alin. (2). Dacă agentul plătitor nu poate identifica beneficiarul efectiv, va considera persoana fizică în discuţie drept beneficiar efectiv.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1242
Identitatea şi determinarea locului de rezidenţă a beneficiarilor efectivi
(1) România va adopta şi va asigura aplicarea pe teritoriul său a procedurilor necesare, care să permită agentului plătitor să identifice beneficiarii efectivi şi locul lor de rezidenţă, în scopul aplicării prevederilor art. 1247–12411. Aceste proceduri trebuie să fie în conformitate cu cerinţele minime prevăzute la alin. (2) şi (3).
(2) Agentul plătitor va stabili identitatea beneficiarului efectiv în funcţie de cerinţele minime care sunt conforme cu relaţiile dintre agentul plătitor şi primitorul dobânzii, la data începerii relaţiei, astfel:
a) pentru relaţiile contractuale încheiate înainte de data de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor va stabili identitatea beneficiarului efectiv, respectiv numele şi adresa sa, prin utilizarea informaţiilor de care dispune, în special conform reglementărilor în vigoare din statul său de stabilire şi dispoziţiilor Directivei 91/308/CEE, din 10 iunie 1991, privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor;
b) în cazul relaţiilor contractuale încheiate sau al tranzacţiilor efectuate în absenţa relaţiilor contractuale, începând cu data de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor va stabili identitatea beneficiarului efectiv, constând în nume, adresă şi, dacă există, numărul fiscal de identificare, atribuit de către statul membru de rezidenţă pentru scopurile fiscale. Aceste detalii vor fi stabilite pe baza paşaportului sau a cardului de identitate oficial, prezentat de beneficiarul efectiv. Dacă adresa nu apare nici în paşaport, nici în cardul de identitate oficial, atunci va fi stabilită pe baza oricărui alt document doveditor de identitate prezentat de beneficiarul efectiv. Dacă numărul fiscal de identificare nu este menţionat în paşaport, în cardul de identitate oficial sau în oricare alt document doveditor de identitate, incluzând, posibil, certificatul de rezidenţă fiscală eliberat pentru scopuri fiscale, prezentate de beneficiarul efectiv, identitatea sa se va completa prin menţionarea datei şi a locului naşterii, stabilite pe baza paşaportului sau a cardului de identitate oficial.
(3) Agentul plătitor stabileşte rezidenţa beneficiarului efectiv, pe baza cerinţelor minime care sunt conforme cu relaţiile dintre agentul plătitor şi primitorul dobânzii la data începerii relaţiei. Sub rezerva prevederilor de mai jos, se consideră că rezidenţa se află în ţara în care beneficiarul efectiv îşi are adresa permanentă:
a) în cazul relaţiilor contractuale încheiate înainte de data de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor va stabili rezidenţa beneficiarului efectiv pe baza informaţiilor de care dispune, în special ca urmare a reglementărilor în vigoare în statul său de stabilire şi a prevederilor Directivei nr. 91/308/CEE;
b) în cazul relaţiilor contractuale încheiate sau al tranzacţiilor efectuate în absenţa relaţiilor contractuale, începând cu data de 1 ianuarie 2004, agentul plătitor va stabili rezidenţa beneficiarului efectiv pe baza adresei menţionate în paşaport, în cardul de identitate oficial sau, dacă este necesar, pe baza oricărui alt document doveditor de identitate, prezentat de beneficiarul efectiv, şi în concordanţă cu următoarea procedură: pentru persoanele fizice care prezintă paşaportul sau cardul de identitate oficial emis de către un stat membru şi care declară ele însele că sunt rezidente într-o ţară terţă, rezidenţa lor va fi stabilită prin intermediul unui certificat de rezidenţă fiscală, emis de o autoritate competentă a ţării terţe în care persoana fizică a declarat că este rezident. În lipsa prezentării acestui certificat, se consideră că rezidenţa este situată în statul membru care a emis paşaportul sau un alt document de identitate oficial.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1243
Definiţia agentului plătitor
(1) În sensul prezentului capitol, se înţelege prin agent plătitor orice operator economic care plăteşte dobânda sau garantează plata dobânzii pentru beneficiul imediat al beneficiarului efectiv, indiferent dacă operatorul este debitorul creanţei care produce dobândă sau operatorul însărcinat de către debitor sau de către beneficiarul efectiv cu plata dobânzii sau cu garantarea plăţii de dobândă.
(2) Orice entitate stabilită într-un stat membru către care se plăteşte dobândă sau pentru care plata este garantată în beneficiul beneficiarului efectiv va fi, de asemenea, considerată agent plătitor, la momentul plăţii sau garantării unei astfel de plăţi. Prezenta prevedere nu se va aplica dacă operatorul economic are motive să creadă, pe baza dovezilor oficiale prezentate de acea entitate, că:
a) este o persoană juridică, cu excepţia celor prevăzute la alin. (5); sau
b) profitul său este impozitat prin aplicarea regimului general referitor la impozitarea profiturilor; sau
c) este un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizat conform Directivei nr. 85/611/CEE. Un operator economic care plăteşte dobândă sau garantează plata dobânzii pentru o astfel de entitate stabilită în alt stat membru şi care este considerată agent plătitor, în temeiul prezentului alineat, va comunica numele şi adresa entităţii şi suma totală a dobânzii plătite sau garantate entităţii autorităţii competente a statului membru unde este stabilit, care va transmite mai departe aceste informaţii autorităţii competente din statul membru unde este stabilită entitatea.
(3) Entitatea prevăzută la alin. (2) poate totuşi să aleagă să fie tratată, în scopul aplicării prezentului capitol, ca un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, aşa cum acesta este prevăzut la alin. (2) lit. c). Exercitarea acestei posibilităţi face obiectul unui certificat emis de statul membru în care entitatea este stabilită, certificat care este prezentat operatorului economic de către entitate. România va elabora norme în ceea ce priveşte această opţiune ce poate fi exercitată de entităţile stabilite pe teritoriul său.
(4) Atunci când operatorul economic şi entitatea vizate la alin. (2) sunt stabiliţi în România, România va lua măsurile necesare pentru a da asigurări că acea entitate îndeplineşte prevederile prezentului capitol atunci când acţionează ca agent plătitor.
(5) Persoanele juridice exceptate de la prevederile alin. (2) lit. a) sunt:
a) în Finlanda: avoinyhtio (y) şi kommandiittiyhtio (ky)/oppet bolag şi kommanditbolag\
b) în Suedia: handelsbolag (HB) şi kommanditbolag (KB).
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1244
Definiţia autorităţii competente
În sensul prezentului capitol, se înţelege prin autoritate competentă:
a) pentru România – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
b) pentru ţările terţe – autoritatea competentă definită pentru scopul convenţiilor bilaterale sau multilaterale de evitare a dublei impuneri sau, în lipsa acestora, oricare altă autoritate competentă pentru emiterea certificatelor de rezidenţă fiscală.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1245
Definiţia plăţii dobânzilor
(1) În sensul prezentului capitol, prin plata dobânzii se înţelege:
a) dobânda plătită sau înregistrată în cont, referitoare la creanţele de orice natură, fie că este garantată sau nu de o ipotecă ori de o clauză de participare la beneficiile debitorului, şi, în special, veniturile din obligaţiuni guvernamentale şi veniturile din obligaţiuni de stat, inclusiv primele şi premiile legate de astfel de titluri de valoare, obligaţiuni sau titluri de creanţă; penalităţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate plăţi de dobânzi;
b) dobânzile capitalizate sau capitalizarea prin cesiunea, rambursarea sau răscumpărarea creanţelor, prevăzute la lit. a);
c) venitul provenit din plăţile dobânzilor fie direct, fie prin intermediul unei entităţi prevăzute la art. 1243alin. (2), distribuit prin:
– organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizate în conformitate cu Directiva nr. 85/611/CEE;
– entităţi care beneficiază de opţiunea prevăzută la art. 1243alin. (3);
– organisme de plasament colectiv stabilite în afara sferei teritoriale prevăzute la art. 1246;
d) venitul realizat din cesiunea, rambursarea sau răscumpărarea acţiunilor ori unităţilor în următoarele organisme şi entităţi, dacă aceste organisme şi entităţi investesc direct sau indirect, prin intermediul altor organisme de plasament colectiv sau entităţi la care se face referire mai jos, mai mult de 40% din activele lor în creanţe de natura celor prevăzute la lit. a), cu condiţia ca acest venit să corespundă câştigurilor care, direct sau indirect, provin din plăţile dobânzilor care sunt definite la lit. a) şi b). Entităţile la care se face referire sunt:
– organisme de plasament colectiv în valori mobiliare, autorizate în conformitate cu Directiva nr. 85/611/CEE;
– entităţi care beneficiază de opţiunea prevăzută la art. 1243alin. (3);
– organisme de plasament colectiv stabilite în afara sferei teritoriale prevăzute la art. 1246.
(2) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. c) şi d), atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informaţie cu privire a proporţia veniturilor care provin din plăţi de dobânzi, suma totală a venitului va fi considerată plată de dobândă.
(3) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. d), atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informaţie privind procentul activelor investite în creanţe, în acţiuni sau în unităţi, acest procent este considerat a fi superior celui de 40%. Atunci când nu se poate determina suma venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul este considerat ca fiind rezultatul cesiunii, rambursării sau răscumpărării acţiunii ori unităţilor.
(4) Atunci când dobânda, aşa cum este prevăzută la alin. (1), este plătită sau creditată într-un cont deţinut de o entitate prevăzută la art. 1243alin. (2), această entitate nefiind beneficiara opţiunii prevăzute la art. 1243alin. (3), dobânda respectivă va fi considerată ca plată de dobândă de către această entitate.
(5) În ceea ce priveşte alin. (1) lit. b) şi d), România cere agenţilor plătitori situaţi pe teritoriul ei să anualizeze dobânda peste o anumită perioadă de timp, care nu poate depăşi un an, şi să trateze aceste dobânzi anualizate ca plăţi de dobândă, chiar dacă nicio cesiune, răscumpărare sau rambursare nu intervine în decursul acestei perioade.
(6) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c) şi d), România va exclude din definiţia plăţii dobânzii orice venit menţionat în prevederile legate de organisme sau entităţi stabilite pe teritoriul lor, unde investiţia acestor entităţi în creanţele prevăzute la alin. (1) lit. a) nu depăşeşte 15% din activele lor. În acelaşi fel, prin derogare de la alin. (4), România va exclude din definiţia plăţii dobânzii prevăzute la alin. (1) plata dobânzii sau creditarea într-un cont al unei entităţi prevăzute la art. 1243alin. (2), care nu beneficiază de opţiunea prevăzută la art. 1243alin. (3) şi este stabilită pe teritoriul României, în cazul în care investiţia acestei entităţi în creanţele prevăzute la alin. (1) lit. a) nu depăşeşte 15% din activele sale. Exercitarea acestei opţiuni de către România implică legătura cu alte state membre.
(7) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, procentul prevăzut la alin. (1) lit. d) şi la alin. (3) va fi de 25%.
(8) Procentele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi la alin. (6) sunt determinate în funcţie de politica de investiţii, aşa cum este definită în regulile de finanţare sau în documentele constitutive ale organismelor ori entităţilor, iar în lipsa acestora, în funcţie de componenta reală a activelor acestor organisme sau entităţi.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1246
Sfera teritorială
Prevederile acestui capitol se aplică dobânzilor plătite de către un agent plătitor stabilit în teritoriul în care Tratatul de instituire a Comunităţii Europene se aplică pe baza art. 299.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1247
Informaţiile comunicate de un agent plătitor
(1) Atunci când beneficiarul efectiv este rezident într-un stat membru, altul decât România, unde este agentul plătitor, informaţiile minime pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorităţii competente din România sunt următoarele:
a) identitatea şi rezidenţa beneficiarului efectiv, stabilite conform art. 1242;
b) numele şi adresa agentului plătitor;
c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea creanţei generatoare de dobândă;
d) informaţii referitoare la plata dobânzii, în conformitate cu alin. (2).
(2) Conţinutul minim de informaţii referitoare la plata dobânzii, pe care agentul plătitor
trebuie să le comunice, va face distincţia dintre următoarele categorii de dobândă şi va indica:
a) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. a): suma dobânzii plătite sau creditate;
b) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. b) şi d): fie suma dobânzii sau a venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a venitului din cesiune, răscumpărare sau rambursare;
c) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. c): fie suma venitului prevăzut la respectivul alineat, fie suma totală a distribuţiei;
d) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (4): suma dobânzii care revine fiecărui membru din entitatea prevăzută la art. 1243alin. (2), care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1241alin. (1);
e) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (5): suma dobânzii anualizate.
(3) România va limita informaţiile care privesc plăţile de dobânzi ce urmează a fi raportate de către agentul plătitor la informaţia referitoare la suma totală a dobânzii sau a venitului şi la suma totală a veniturilor obţinute din cesiune, răscumpărare sau rambursare.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1248
Schimbul automat de informaţii
(1) Autoritatea competentă din România va comunica autorităţii competente din statul membru de rezidenţă al beneficiarului efectiv informaţiile prevăzute la art. 1247.
(2) Comunicarea de informaţii are un caracter automat şi trebuie să aibă loc cel puţin o dată pe an, în decursul a 6 luni următoare sfârşitului anului fiscal, pentru toate plăţile de dobândă efectuate în cursul acestui an.
(3) Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu cele ale cap. V din prezentul titlu, cu excepţia prevederilor art. 12435.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1249
Perioada de tranziţie pentru trei state membre
(1) În cursul unei perioade de tranziţie, începând cu data la care se face referire la alin. (2) şi (3), Belgia, Luxemburg şi Austria nu sunt obligate să aplice prevederile privind schimbul automat de informaţii în ceea ce priveşte veniturile din economii. Totuşi, aceste ţări au dreptul să primească informaţii de la celelalte state membre. În cursul perioadei de tranziţie, scopul prezentului capitol este de a garanta un minimum de impozitare efectivă a veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobândă efectuate într-un stat membru în favoarea beneficiarilor efectivi, care sunt persoane fizice rezidente fiscal în alt stat membru.
(2) Perioada de tranziţie se va termina la sfârşitul primului an fiscal încheiat care urmează după definitivarea ultimului dintre următoarele evenimente:
a) data de intrare în vigoare a acordului dintre Comunitatea Europeană, după decizia în unanimitate a Consiliului, şi Confederaţia Elveţiană, Principatul Liechtenstein, Republica San Marino, Principatul Monaco şi Principatul Andorra, care prevede schimbul de informaţii la cerere, aşa cum este definit în Modelul Acordului OECD privind schimbul de informaţii în materie fiscală, publicat la data de 18 aprilie 2002, denumit în continuare Modelul Acordului OECD, în ceea ce priveşte plăţile de dobândă, aşa cum sunt definite în prezentul capitol, efectuate de agenţii plătitori stabiliţi pe teritoriul acestor ţări către beneficiarii efectivi rezidenţi pe teritoriul pentru care se aplică prezentul capitol, în plus faţă de aplicarea simultană de către aceste ţări a unei reţineri la sursă cu o cotă definită pentru perioadele corespunzătoare prevăzute la art. 12410;
b) data la care Consiliul se învoieşte, în unanimitate, ca Statele Unite ale Americii să schimbe informaţii, la cerere, în conformitate cu Modelul Acordului OECD, în ceea ce priveşte plăţile de dobânzi efectuate de agenţii plătitori stabiliţi pe teritoriul lor către beneficiarii efectivi rezidenţi pe teritoriul în care se aplică prevederile referitoare la efectuarea schimbului automat de informaţii privind veniturile din economii.
(3) La sfârşitul perioadei de tranziţie, Belgia, Luxemburg şi Austria sunt obligate să aplice prevederile privind efectuarea schimbului automat de informaţii privind veniturile din economii, prevăzute la art. 1247şi 1248, şi să înceteze aplicarea perceperii unei reţineri la sursă şi a venitului distribuit, reglementate la art. 12410 şi 12411. Dacă, în decursul perioadei de tranziţie, Belgia, Luxemburg şi Austria aleg aplicarea prevederilor privind efectuarea schimbului automat de informaţii privind veniturile din economii, prevăzut la art. 1247şi 1248, atunci nu se vor mai aplica nici reţinerea la sursă, nici partajarea venitului, prevăzute la art. 12410 şi 12411.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12410
Reţinerea la sursă
(1) În decursul perioadei de tranziţie prevăzute la art. 1249, atunci când beneficiarul efectiv al dobânzii este rezident într-un stat membru, altul decât cel în care agentul plătitor este stabilit, Belgia, Luxemburg şi Austria vor percepe o reţinere la sursă de 15% în primii 3 ani ai perioadei de tranziţie (1 iulie 2005–30 iunie 2008), de 20% în timpul următorilor 3 ani (1 iulie 2008–30 iunie 2011) şi de 35% pentru următorii ani (începând cu 1 iulie 2011).
(2) Agentul plătitor va percepe o reţinere la sursă după cum urmează:
a) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. a): la suma dobânzii plătite sau creditate;
b) în cazul unei plăţi de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. b) sau d): la suma dobânzii sau venitului prevăzute/prevăzut la aceste litere sau prin perceperea unui efect echivalent care să fie suportat de primitor pe suma totală a venitului din cesiune, răscumpărare şi rambursare;
c) în cazul plăţii de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. c): pe suma venitului prevăzut la respectivul alineat;
d) în cazul plăţii de dobândă, în înţelesul art. 1245alin. (4): pe suma dobânzii care revine fiecărui membru al entităţii la care s-a făcut referire la art. 1243alin. (2), care îndeplineşte condiţiile art. 1241alin. (1);
e) atunci când un stat membru exercită opţiunea prevăzută la art. 1245alin. (5): pe suma dobânzii anualizate.
(3) În scopul aplicării prevederilor alin. (2) lit. a) şi b), reţinerea la sursă este percepută la pro-rata pentru perioada de deţinere a creanţei de către beneficiarul efectiv. Dacă agentul plătitor nu este în măsură să determine perioada de deţinere pe baza informaţiilor de care dispune, se consideră că beneficiarul efectiv a deţinut creanţa pe toată perioada de existenţă, dacă beneficiarul nu furnizează o dovadă a datei de achiziţie.
(4) Perceperea unei reţineri la sursă de statul membru al agentului plătitor nu împiedică statul membru de rezidenţă fiscală a beneficiarului efectiv să impoziteze venitul, conform legii sale naţionale, prin respectarea prevederilor Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.
(5) În decursul perioadei de tranziţie, statele membre care percep reţinerea la sursă pot prevedea ca un agent operator care plăteşte dobândă sau garantează dobânda pentru o entitate prevăzută la art. 1243alin. (2) lit. c) stabilită în alt stat membru să fie considerat ca fiind agent plătitor în locul entităţii şi va percepe reţinerea la sursă pentru această dobândă, dacă entitatea nu a acceptat formal numele şi adresa sa şi suma totală a dobânzii care îi este plătită sau garantată, care să fie comunicată conform ultimului paragraf al art. 1243alin. (2) lit. c).
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12411
Distribuirea venitului
(1) Statele membre care aplică o reţinere la sursă, conform art. 12410 alin. (1), vor reţine 25% din venitul lor şi vor transfera 75% din venit statului membru de rezidenţă al beneficiarului efectiv al dobânzii.
(2) Statele membre care aplică o reţinere la sursă, conform art. 12410 alin. (5), vor reţine 25% din venitul lor şi vor transfera 75% altor state membre, proporţional cu transferurile efectuate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1).
(3) Aceste transferuri vor avea loc nu mai târziu de 6 luni de la sfârşitul anului fiscal al statului membru al agentului plătitor, în cazul alin. (1), sau al statului membru al operatorului economic, în cazul alin. (2).
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12412
Excepţii de la sistemul de reţinere la sursă
(1) Statele membre care percep o reţinere la sursă, conform art. 12410, prevăd una sau două dintre următoarele proceduri, permiţând beneficiarului efectiv să ceară ca o asemenea reţinere să nu fie aplicată:
a) o procedură care permite beneficiarului efectiv să autorizeze în mod expres agentul plătitor să comunice informaţiile, în conformitate cu art. 1247şi 1248. Această autorizaţie acoperă toate dobânzile plătite beneficiarului efectiv de către respectivul agent plătitor. În acest caz se aplică prevederile art. 1248;
b) o procedură care garantează că reţinerea la sursă nu va fi percepută atunci când beneficiarul efectiv prezintă agentului său plătitor un certificat emis în numele sau de autoritatea competentă a statului său de rezidenţă fiscală, în concordanţă cu prevederile alin. (2).
(2) La cererea beneficiarului efectiv, autoritatea competentă a statului membru de rezidenţă fiscală va emite un certificat care indică:
a) numele, adresa şi numărul de identificare fiscală sau alt număr ori, în lipsa acestuia, data şi locul naşterii beneficiarului efectiv;
b) numele şi adresa agentului plătitor;
c) numărul de cont al beneficiarului efectiv sau, în lipsa acestuia, identificarea garanţiei.
(3) Acest certificat este valabil pentru o perioadă care nu depăşeşte 3 ani. Certificatul va fi emis fiecărui beneficiar efectiv care îl solicită, în termen de două luni de la solicitare.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12413
Măsuri luate de România pentru efectuarea schimbului de informaţii cu statele care au perioadă de tranziţie la impunerea economiilor
Procedura administrării acestui capitol în relaţia cu cele 3 state care au perioadă de tranziţie în aplicarea prevederilor acestui capitol se va stabili prin hotărâre a Guvernului, elaborată în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu avizul Ministerului Integrării Europene şi al Ministerului Afacerilor Externe.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12414
Eliminarea dublei impuneri
(1) România asigură pentru beneficiarii efectivi rezidenţi eliminarea oricărei duble impuneri care ar putea rezulta din perceperea reţinerii la sursă în ţările care au perioadă de tranziţie, prevăzute la art. 1249, în concordanţă cu prevederile alin. (2).
(2) România restituie beneficiarului efectiv rezident în România impozitul reţinut conform art. 12410.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12415
Titluri de creanţe negociabile
(1) Pe parcursul perioadei de tranziţie, prevăzută la art. 1249, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010, obligaţiunile naţionale şi internaţionale şi alte titluri de creanţe negociabile, a căror primă emisiune este anterioară datei de 1 martie 2001 sau pentru care prospectele emisiunii de origine au fost aprobate înainte de această dată de autorităţile competente, în înţelesul Directivei nr. 80/390/CEE privind cerinţele de redactare, verificare şi distribuire a informaţiilor necesare listării ce trebuie publicate pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a bursei, sau de către autorităţile competente ale ţărilor terţe, nu sunt considerate creanţe, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. a), cu condiţia ca niciun fel de emisiuni noi ale acestor titluri de creanţe negociabile să nu fi fost realizate începând cu data de 1 martie 2002. Totuşi, dacă perioada de tranziţie se prelungeşte după data de 31 decembrie 2010, prevederile prezentului alineat vor continua să se aplice doar în ceea ce priveşte aceste titluri de creanţe negociabile:
a) care conţin clauzele de sumă brută şi de restituire anticipată; şi
b) atunci când agentul plătitor, aşa cum este definit la art. 1243alin. (1) şi (2), este stabilit în unul dintre cele trei state membre care aplică reţinerea la sursă şi atunci când agentul plătitor plăteşte dobânda sau garantează dobânda pentru beneficiul imediat al beneficiarului efectiv rezident în România. Dacă o nouă emisiune pentru titlurile de creanţe negociabile menţionate mai sus, emise de un guvern sau de o entitate asimilată, care acţionează ca autoritate publică sau al cărei rol este recunoscut de un tratat internaţional, în înţelesul art. 12416, este realizată începând cu data de 1 martie 2002, ansamblul acestor titluri emise, constând în emisiunea de origine şi în oricare alta ulterioară, este considerat ca fiind o creanţă, în înţelesul art. 1245alin. (1) lit. a).
(2) Prevederile alin. (1) nu împiedică în niciun fel România de a impozita veniturile obţinute din titlurile de creanţe negociabile la care se face referire în alin. (1), în conformitate cu legislaţia fiscală naţională.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12416
Anexa referitoare la lista entităţilor asimilate la care se face referire la art. 12415
Pentru scopurile art. 12415, următoarele entităţi sunt considerate ca fiind entităţi care acţionează ca autoritate publică sau al căror rol este recunoscut de un tratat internaţional:
1. entităţi din Uniunea Europeană:
Belgia
– Vlaams Gewest (Regiunea Flamandă);
– Region wallonne (Regiunea Valonă);
– Region bruxelloise/Brussels Gewest (Regiunea Bruxelles);
– Communauté française (Comunitatea Franceză);
– Vlaamse Gemeenschap (Comunitatea Flamandă);
– Deutschsprachige Gemeinschaft (Comunitatea vorbitoare de limbă germană);
Bulgaria
– municipalităţi;
Spania
– Xunta de Galicia (Executivul Regional al Galiciei);
– Junta de Andalucia (Executivul Regional al Andaluziei);
– Junta de Extremadura (Executivul Regional Extremadura);
– Junta de Castilla – La Mancha (Executivul Regional Castilia – La Mancha);
– Junta de Castilla – León (Executivul Regional Castilia – Leon);
– Gobierno Forai de Navarra (Guvernul Regional al Navarrei);
– Govern de les Illes Balears (Guvernul Insulelor Baleare);
– Generalitat de Catalunya (Guvernul Autonom al Cataloniei);
– Generalitat de Valencia (Guvernul Autonom al Valenciei);
– Diputacion General de Aragon (Consiliul Regional al Aragonului);
– Gobierno de las Islas Canarias (Guvernul Insulelor Canare);
– Gobierno de Murcia (Guvernul Murciei);
– Gobierno de Madrid (Guvernul Madridului);
– Gobierno de la Comunidad Autónoma del País Vasco/Euzkadi (Guvernul Comunităţii Autonome a Ţărilor Bascilor);
– Diputacion Foral de Guipuzcoa (Consiliul Regional Guipuzcoa);
– Diputacion Foral de Vizcaya/Bizkaia (Consiliul Regional Vizcaya);
– Diputacion Foral de Alava (Consiliul Regional Alava);
– Ayuntamiento de Madrid (Consiliul Orăşenesc al Madridului);
– Ayuntamiento de Barcelona (Consiliul Orăşenesc al Barcelonei);
– Cabildo Insular de Gran Canaria (Consiliul Insulei Gran Canaria);
– Cabildo Insular de Tenerife (Consiliul Insulei Tenerife);
– Institute de Crédito Oficial (Instituţia Creditului Public);
– Instituto Catalan de Finanzas (Instituţia Financiară a Cataloniei);
– Instituto Valenciano de Finanzas (Instituţia Financiară a Valenciei);
Grecia
– Οργανισμός Τηγεπινωνιών Ελλάδος (Organizaţia Naţională de Telecomunicaţii);
– Οργανισμός Σιδηροδρόμων Ελλάδος (Organizaţia Naţională a Căilor Ferate);
– Δημόσια Επιχείρηση Ηλεκτρισμού (Compania Publică de Electricitate);
Franţa
– La Caisse d’amortissement de la dette sociale (CADES) (Fondul de Răscumpărare a Datoriei Publice);
– L’Agence frangaise de développement (AFD) (Agenţia Franceză de Dezvoltare);
– Reseau Ferré de France (RFF) (Reţeaua Franceză de Căi Ferate);
– Caisse Naţionale des Autoroutes (CAN) (Fondul Naţional al Autostrăzilor);
– Assistance publique Hôpitaux de Paris (APHP) (Asistenţa Publică a Spitalelor din Paris);
– Charbonnages de France (CDF) (Consiliul Francez al Cărbunelui);
– Entreprise minière et chimique (EMC) (Compania Minieră şi Chimică);
Italia
– regiuni;
– provincii;
– municipalităţi;
– Cassa Depositi e Prestiti (Fondul de Depozite şi împrumuturi);
Letonia
– Pašvaldības (guvernele locale);
Polonia
– gminy (comune);
– powiaty (districte);
– wojewodztwa (provincii);
– zwiazkigmîn (asociaţii de comune);
– powiatow (asociaţii de districte);
– wojewodztw (asociaţii de provincii);
– miasto stoleczne Warszawa (capitala Varşovia);
– Agencja Restrukturyzacji i Modernizacji Rolnictwa (Agenţia pentru Restructurare şi Modernizare a Agriculturii);
– Agencja Nieruchomości Rolnych (Agenţia Proprietăţilor Agricole);
Portugalia
– Região Autónoma da Madeira (Regiunea Autonomă a Madeirei);
– Região Autónoma dos Açores (Regiunea Autonomă a Azorelor);
– municipalităţi;
România
– autorităţile administraţiei publice locale;
Slovacia
– mestá a obce (municipalităţi);
– Železnice Slovenskej Republiky (Compania Slovacă de Căi Ferate);
– Štátny fond cestného hospodárstva (Fondul de Stat pentru Gestionarea Drumurilor);
– Slovenské elektrárne (Companiile Slovace de Energie);
– Vodohospodárska vỳstavba (Compania de Economie a Apei).
2. entităţi internaţionale;
– Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare;
– Banca Europeană de Investiţii;
– Banca Asiatică de Dezvoltare;
– Banca Africană de Dezvoltare;
– Banca Mondială – Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare – Fondul Monetar Internaţional;
– Corporaţia Financiară Internaţională;
– Banca InterAmericană de Dezvoltare;
– Fondul Social de Dezvoltare al Consiliului Europei;
– Euratom;
– Comunitatea Europeană;
– Corporaţia Andină de Dezvoltare (CAF);
– Eurofima;
– Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului;
– Banca Nordică de Investiţii;
– Banca Caraibiană de Dezvoltare.
Prevederile art. 12415 nu aduc atingere niciuneia dintre obligaţiile internaţionale pe care România şi le-a asumat în relaţiile cu entităţile internaţionale menţionate mai sus.
3. entităţi din state terţe:
– acele entităţi care îndeplinesc următoarele criterii:
a) entitatea care este considerată în mod cert ca fiind o entitate publică, conform criteriilor naţionale;
b) o astfel de entitate publică este un producător din afara Comunităţii, care administrează şi finanţează un grup de activităţi, furnizând în principal bunuri şi servicii din afara Comunităţii, destinate beneficiului Comunităţii şi care sunt efectiv controlate de guvernul central;
c) respectiva entitate publică este un emitent de datorii de mari dimensiuni şi cu regularitate;
d) statul vizat poate să garanteze că o asemenea entitate publică nu va exercita o răscumpărare înainte de termen, în cazul clauzelor de reîntregire a sumei brute.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12417
Data aplicării
Prevederile prezentului capitol, reprezentând transpunerea Directivei nr. 2003/48/CE a Consiliului, din 3 iunie 2003, privind impunerea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi, cu amendamentele ulterioare, se aplică începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL IV
Redevenţe şi dobânzi la întreprinderi asociate

Art. 12418
Sfera de aplicare şi procedura
(1) Plăţile de dobânzi şi redevenţe ce provin din România sunt exceptate de la orice impozite aplicate asupra acelor plăţi în România, fie prin reţinere la sursă, fie prin declarare, cu condiţia ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să fie o întreprindere din alt stat membru sau un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru situat în alt stat membru.
(2) O plată făcută de o întreprindere rezidentă în România sau de către un sediu permanent situat în România trebuie să fie considerată ca provenind din România, denumită în continuare stat sursă.
(3) Un sediu permanent este tratat ca plătitor al dobânzilor sau redevenţelor doar în măsura în care acele plăţi reprezintă cheltuieli deductibile fiscal pentru sediul permanent din România.
(4) O întreprindere a unui stat membru va fi tratată ca beneficiar efectiv al dobânzilor şi redevenţelor doar dacă primeşte acele plăţi pentru beneficiul său propriu, şi nu ca un intermediar pentru o altă persoană, cum ar fi un agent, un mandatar sau semnatar autorizat.
(5) Un sediu permanent trebuie să fie tratat ca beneficiar efectiv al dobânzilor sau redevenţelor:
a) dacă creanţa sau dreptul de utilizare a informaţiei, în privinţa căreia plăţile de dobânzi sau redevenţe iau naştere, este efectiv legată de acel sediu permanent; şi
b) dacă plăţile de dobânzi sau redevenţe reprezintă venituri cu privire la care acel sediu permanent este supus, în statul membru în care este situat, unuia dintre impozitele menţionate la art. 12420 lit. a) pct. (iii) sau, în cazul Belgiei, «impozitului nerezidenţilor/belasting der niet-verblijfhouders» ori, în cazul Spaniei, «impozitului asupra venitului nerezidenţilor» sau unui impozit care este identic sau în mod substanţial similar şi care este aplicat după data de intrare în vigoare a prezentului capitol, suplimentar sau în locul acelor impozite existente.
(6) Dacă un sediu permanent al unei întreprinderi a unui stat membru este considerat ca plătitor sau ca beneficiar efectiv al dobânzilor ori redevenţelor, nicio altă parte a întreprinderii nu va fi tratată ca plătitor sau ca beneficiar efectiv al acelor dobânzi ori redevenţe, în sensul prezentului articol.
(7) Prezentul articol trebuie să se aplice numai în cazul în care întreprinderea care este plătitor sau întreprinderea al cărei sediu permanent este considerat plătitor al dobânzilor ori redevenţelor este o întreprindere asociată a întreprinderii care este beneficiarul efectiv sau al cărei sediu permanent este tratat ca beneficiarul efectiv al acelor dobânzi ori al acelor redevenţe.
(8) Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă dobânzile sau redevenţele sunt plătite de către ori către un sediu permanent situat într-un stat terţ al unei întreprinderi dintr-un stat membru şi activitatea întreprinderii este, în întregime sau parţial, desfăşurată prin acel sediu permanent.
(9) Prevederile prezentului articol nu împiedică România să ia în considerare, la determinarea impozitului pe profit, atunci când aplică legislaţia sa fiscală, dobânzile sau redevenţele primite de către întreprinderile rezidente, de sediile permanente ale întreprinderilor rezidente în România sau de către sediile permanente situate în România.
(10) Prevederile prezentului capitol nu se vor aplica unei întreprinderi a altui stat membru sau unui sediu permanent al unei întreprinderi a altui stat membru, atunci când condiţiile stabilite la art. 12420 lit. b) nu au fost menţinute pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
(11) Îndeplinirea cerinţelor stabilite de prezentul articol şi de art. 12420 va fi dovedită la data plăţii dobânzilor sau redevenţelor printr-o atestare. Dacă îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezentul articol nu a fost atestată la data plăţii, se va aplica reţinerea impozitului la sursă.
(12) Abrogat.
(13) În sensul alin. (11), atestarea care va fi prezentată în legătură cu fiecare contract de plată trebuie să fie valabilă pentru un an de la data emiterii acestei atestări şi va conţine următoarele informaţii:
a) dovada rezidenţei, în scopul impozitării, pentru întreprinderea care primeşte dobânzi sau redevenţe din România şi, când este necesar, dovada existenţei unui sediu permanent atestat de autoritatea fiscală a statului membru în care întreprinderea care primeşte dobânzi sau redevenţe este rezidentă pentru scopuri fiscale sau în care este situat sediul permanent;
b) deţinerea dreptului de beneficiar efectiv al dobânzilor sau redevenţelor de către întreprinderea care primeşte astfel de plăţi, în conformitate cu prevederile alin. (4), sau existenţa condiţiilor în conformitate cu prevederile alin. (5), când un sediu permanent este beneficiarul plăţii;
c) îndeplinirea cerinţelor, în conformitate cu prevederile art. 12420 lit. a) pct. (iii), în cazul întreprinderii primitoare;
d) o deţinere minimă, în conformitate cu prevederile art. 12420 lit. b);
e) perioada pentru care deţinerea la care se face referire la lit. d) a existat.
Se poate solicita în plus justificarea legală pentru plăţile din cadrul contractului, de exemplu se poate solicita contractul de împrumut sau contractul de licenţă.
(14) Dacă cerinţele pentru acordarea scutirii încetează să fie îndeplinite, întreprinderea primitoare sau sediul permanent va informa imediat întreprinderea plătitoare sau sediul permanent plătitor.
(15) Dacă respectiva întreprindere plătitoare sau sediul permanent a reţinut impozitul la sursă asupra venitului ce urma să fie scutit de impozit, conform prezentului articol, aceasta poate face o cerere pentru restituirea acestui impozit reţinut la sursă. În acest sens se va solicita informaţia specificată la alin. (13). Cererea pentru restituirea impozitului trebuie să fie transmisă în cadrul termenului legal de prescripţie.
(16) Impozitul reţinut la sursă în plus va fi restituit într-un interval de un an de la primirea cererii de restituire a impozitului şi a informaţiilor doveditoare pe care le poate solicita în mod rezonabil. Dacă impozitul reţinut la sursă nu a fost restituit în perioada menţionată, întreprinderea primitoare sau sediul permanent va fi îndreptăţit, la expirarea anului în cauză, să solicite dobânda asupra sumei reprezentând impozitul care trebuie restituit. Dobânda solicitată se va calcula corespunzător prevederilor Codului de procedură fiscală.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12419
Definiţia dobânzii şi a redevenţelor
În sensul prezentului capitol:
a) termenul dobândă înseamnă venitul din creanţe de orice fel, însoţite sau nu de garanţii ipotecare ori de o clauză de participare la profiturile debitorului şi, în special, venitul din efecte publice, titluri de creanţă sau obligaţiuni, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanţă sau obligaţiuni; penalităţile pentru plata cu întârziere nu vor fi considerate dobânzi;
b) termenul redevenţe înseamnă plăţile de orice fel primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf şi software, orice patent, marcă de comerţ, desen ori model, plan, formulă secretă sau procedeu de fabricaţie, ori pentru informaţii referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial ori ştiinţific; plăţile pentru folosirea sau dreptul de folosire a echipamentului industrial, comercial ori ştiinţific vor fi considerate redevenţe.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12420
Definiţia întreprinderii, întreprinderii asociate şi a sediului permanent
În sensul prezentului capitol:
a) termenul întreprindere a unui stat membru înseamnă orice întreprindere:
1. (i)
care îmbracă una dintre formele enumerate în această privinţă în lista prevăzută la art. 12426; şi
2. (ii)
care, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, este considerată ca fiind rezidentă în acel stat membru şi nu este considerată, în înţelesul unei convenţii de evitare a dublei impuneri pe venit şi pe capital încheiată cu un stat terţ, ca fiind rezident în scopul impozitării în afara Comunităţii; şi
3. (iii)
care este supusă unuia dintre următoarele impozite, fără a fi scutită de impozit, sau unui impozit care este identic ori, în esenţă, similar şi care este stabilit după data de intrare în vigoare a prezentului articol, în plus sau în locul acelor impozite existente:
– impozitul societăţilor/vennootschapsbelasting, în Belgia;
– selskabsskat, în Danemarca;
– Korperschaftsteuer, în Germania;
– Φδρος εισοδηματος υομικωυ προσωπων în Grecia;
– impuesto sobre sociedades, în Spania;
– impôt sur les sociétés, în Franţa;
– corporation tax, în Irlanda;
– imposta sul reddito delle persone giuridiche, în Italia;
– impôt sur le revenu des collectivités, în Luxemburg;
– vennootschapsbelasting, în Olanda;
– Korperschaftsteuer, în Austria;
– imposto sobre o rendimento da pessoas colectivas, în Portugalia;
– vhteisoien tulovero/în komstskatten, în Finlanda;
– statlîn g în komstskatt, în Suedia;
– Corporation tax, în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
– dan z prijmu pravnickych osob, în Republica Cehă;
– tulumaks, în Estonia;
– Φορος εισοδηματος în Cipru;
– uznemumu ienakuma nodoklis, în Letonia;
– pelno mokestis, în Lituania;
– tarsasagi ado, în Ungaria;
– taxxa fuq l-income, în Malta;
– todatek dochodowy od osob prawnych, în Polonia;
– davek oddobicka praznih oseb, în Slovenia;
– dan zphjmovpravnickych osob, în Slovacia;
– impozitul pe profit, în România;
– корпоративен данък, în Bulgaria;
– porez na dobit, în Croaţia;
b) o întreprindere este o întreprindere asociată a unei alte întreprinderi dacă, cel puţin:
1. (i)
prima întreprindere are o participare minimă directă de 25% în capitalul celei de-a doua întreprinderi; sau
2. (ii)
cea de-a doua întreprindere are o participare minimă directă de 25% în capitalul primei întreprinderi; sau
3. (iii)
o întreprindere terţă are o participare minimă directă de 25% atât în capitalul primei companii, cât şi în al celei de-a doua.
Participările în capitalul social trebuie să fie deţinute numai la întreprinderile rezidente pe teritoriul Comunităţii Europene;
c) termenul sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri situat într-un stat membru, prin care se desfăşoară în întregime sau în parte activitatea unei întreprinderi rezidente într-un alt stat membru.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12421
Exceptarea plăţilor de dobânzi sau de redevente
(1) Nu se vor acorda beneficiile prezentului capitol în următoarele cazuri:
a) atunci când plăţile sunt tratate ca o distribuire de beneficii sau ca o restituire de capital, conform legislaţiei române;
b) pentru plăţile rezultate din creanţe care dau dreptul de participare la profiturile debitorului;
c) pentru plăţile rezultate din creanţe care dau dreptul creditorului să îşi schimbe dreptul de a primi dobânda contra unui drept de participare în profiturile debitorului;
d) pentru plăţile rezultate din creanţe care nu conţin niciun fel de prevederi referitoare la restituirea datoriei principale sau dacă restituirea este datorată pentru o perioadă mai mare de 50 de ani după data emisiunii.
(2) Când datorită relaţiilor speciale existente între debitor şi beneficiarul efectiv al dobânzii sau redevenţelor ori între unul dintre ei şi o altă persoană, suma dobânzilor sau redevenţelor depăşeşte suma care s-ar fi convenit între debitor şi beneficiarul efectiv, în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai în această ultimă sumă menţionată, dacă există o astfel de sumă.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12422
Fraudă şi abuz
(1) Prevederile prezentului capitol nu exclud aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale sau a celor bazate pe tratate, la care România este parte, care sunt necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului.
(2) România poate, în cazul tranzacţiilor pentru care motivul principal sau unul dintre motivele principale este frauda, evaziunea fiscală sau abuzul, să retragă beneficiile stabilite prin prezentul capitol sau poate să refuze aplicarea lui.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12423
Reguli tranzitorii pentru Republica Cehă, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia şi Slovacia
(1) Grecia, Letonia, Polonia şi Portugalia sunt autorizate să nu aplice prevederile privind scutirea plăţilor de dobânzi şi redevente între întreprinderi asociate până la data de 1 iulie 2005, iar pe durata perioadei de tranziţie de 8 ani, începând cu data de 1 iulie 2005, cota impozitului aplicată în aceste ţări plăţilor de dobândă sau redevente, care se fac către o întreprindere asociată rezidentă în alt stat membru sau către un sediu permanent al unei întreprinderi asociate a unui stat membru, situat în alt stat membru, nu trebuie să depăşească 10% în timpul primilor 4 ani şi 5% în timpul următorilor 4 ani.
Lituania este autorizată să nu aplice prevederile privind scutirea plăţilor de dobânzi şi redevente între întreprinderi asociate, până la data de 1 iulie 2005. Pe durata unei perioade de tranziţie de 6 ani, începând de la 1 iulie 2005, cota de impozit aplicată în această ţară asupra plăţilor de redevente făcute către o întreprindere asociată rezidentă în alt stat membru sau către un sediu permanent al unei întreprinderi asociate a unui stat membru, situat în alt stat membru, nu trebuie să depăşească 10%. În timpul primilor 4 ani din perioada de tranziţie de 6 ani, cota de impozit aplicată asupra plăţilor de dobânzi făcute unei întreprinderi asociate din alt stat membru sau unui sediu permanent situat în alt stat membru nu va depăşi 10%; pentru următorii 2 ani, cota de impozit aplicată asupra unor astfel de plăţi de dobânzi nu va depăşi 5%.
Spania şi Republica Cehă sunt autorizate, doar pentru plăţile de redevente, să nu aplice prevederile p/ivind scutirea plăţilor de redevente între întreprinderi asociate, până la data de 1 iulie 2005. În timpul unei perioade de tranziţie de 6 ani, începând cu data de 1 iulie 2005, cota impozitului aplicată în aceste ţări plăţilor de redevenţă făcute către o întreprindere asociată din alt stat membru sau către un sediu permanent al unei întreprinderi asociate a unui stat membru, situat în alt stat membru, nu va depăşi 10%. Slovacia este autorizată, numai pentru plăţile de redevenţe, să nu aplice prevederile privind scutirea de impozit pentru o perioadă de tranziţie de doi ani, începând cu data de 1 mai 2004.
Totuşi, aceste reguli tranzitorii sunt supuse aplicării permanente a oricăror cote de impozit, mai scăzute decât cele la care se face referire mai sus, în condiţiile unor acorduri bilaterale încheiate între Republica Cehă, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia sau Slovacia şi alte state membre.
(2) Când o întreprindere rezidentă în România sau un sediu permanent al unei întreprinderi a unui stat membru, situat în România:
a) primeşte dobânzi sau redevenţe din partea unei întreprinderi asociate din Grecia, Letonia, Lituania, Polonia sau Portugalia;
b) primeşte redevenţe din partea unei întreprinderi asociate din Republica Cehă, Spania sau Slovacia;
c) primeşte dobânzi sau redevenţe din partea unui sediu permanent situat în Grecia, Letonia, Lituania, Polonia sau Portugalia, al unei întreprinderi asociate a unui stat membru; sau
d) primeşte redevenţe de la un sediu permanent situat în Republica Cehă, Spania sau Slovacia al unei întreprinderi asociate a unui stat membru,
România acordă la calculul impozitului pe profit o sumă egală cu impozitul plătit în Republica Cehă, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia sau Slovacia, în conformitate cu alin. (1), stabilită asupra acelui venit. Suma se acordă ca o deducere din impozitul pe profitul obţinut de întreprinderea sau de sediul permanent care a primit acel venit.
(3) Deducerea prevăzută la alin. (2) nu poate să depăşească acea sumă mai mică:
a) faţă de impozitul de plată din Republica Cehă, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia sau Slovacia, pentru un astfel de venit, pe baza alin. (1); sau
b) a părţii de impozit pe profitul întreprinderii sau al sediului permanent care primeşte dobânda sau redevenţele, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă acelor plăţi, conform legislaţiei naţionale a României.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12424
Clauza de delimitare
Prevederile prezentului capitol nu exclud aplicarea prevederilor naţionale sau celor bazate pe tratatele la care România este parte şi ale căror prevederi au în vedere eliminarea sau evitarea dublei impozitări a dobânzilor şi a redevenţelor.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12425
Măsuri luate de România
Procedura administrării acestui capitol se va stabili prin hotărâre a Guvernului, elaborată în comun de Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu avizul Ministerului Integrării Europene şi al Ministerului Afacerilor Externe.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12426
Lista societăţilor acoperite de prevederile art. 12420 lit. a) pct. (iii)
Societăţile acoperite de prevederile art. 12420 lit. a) pct. (iii) sunt următoarele:
a) societăţi cunoscute în legislaţia belgiană ca: „naamloze vennootschap/société anonyme, commanditaire vennootschap op aandelen/société en commandite par actions, besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid/société privée à responsabilité limitée“ şi acele entităţi publice legislative care desfăşoară activitate conform dreptului privat;
b) societăţi cunoscute în legislaţia daneză ca: „aktieselskab“ şi „anpartsselskab“;
c) societăţi cunoscute în legislaţia germană ca: „Aktiengesellschaft, Kommanditgesellschaft auf Aktien, Gesellschaft mit beschrankter Haftung“ şi „bergrechtliche Gewerkschaft“;
d) societăţi cunoscute în legislaţia grecească ca: „ανωνυμη εταιρια“;
e) societăţi cunoscute în legislaţia spaniolă ca: „sociedad anonima, sociedad comanditaria por acciones, sociedad de responsabilidad limitada“ şi acele entităţi publice legale care desfăşoară activitate conform dreptului privat;
f) societăţi cunoscute în legislaţia franceză ca: „société anonyme, societé en commandite par actions, societé à responsabilité limitée“ şi entităţi publice şi întreprinderi industriale şi comerciale;
g) societăţi cunoscute în legislaţia irlandeză ca societăţi pe acţiuni sau pe garanţii, societăţi private pe acţiuni sau pe garanţii, entităţi înregistrate conform legislaţiei societăţilor industriale şi prudenţiale sau societăţi de construcţii înregistrate conform legii societăţilor de construcţii;
h) societăţi cunoscute în legislaţia italiană ca: „societa per azioni, societa in accomandita per azioni, societa a responsabilita limitata“ şi entităţi publice şi private care desfăşoară activităţi industriale şi comerciale;
i) societăţi cunoscute în legislaţia luxemburgheză ca: „societé anonyme, societé en commandite par actions şi societé à responsabilité limitée“;
j) societăţi cunoscute în legislaţia olandeză ca: „noomloze vennootschap“ şi „besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid“;
k) societăţi cunoscute în legislaţia austriacă ca: „Aktiengesellschaft“ şi „Gesellschaft mit beschrankter Haftung“;
l) societăţi comerciale sau societăţi înfiinţate conform legii civile, având formă comercială, şi cooperative şi entităţi publice înregistrate conform legii portugheze;
m) societăţi cunoscute în legislaţia finlandeză ca: „osakeyhtio/aktiebolag, osuuskunta/andelslag, saastopankki/sparbank“ şi „vakuutusyhtio/forsakrîn gsbolag“;
n) societăţi cunoscute în legislaţia suedeză ca: „aktiebolag“ şi „forsakrin gsaktiebolag“;
o) societăţi înregistrate conform legislaţiei Marii Britanii;
p) societăţi cunoscute în legislaţia cehă ca: „akciova spolecnost“, „spolecnost s rucenim omezenym“, „verejna obchodni spolecnnost“, „komanditni spolecnost“, „druzstvo“;
q) societăţi cunoscute în legislaţia estoniană ca: „taisuhin g“, „usaldusuhin g“, „osauhin g“, „aktsiaselts“, „tulundusuhistu“;
r) societăţi cunoscute în legislaţia cipriotă ca societăţi înregistrate în conformitate cu legea companiilor, entităţi publice corporatiste, precum şi alte entităţi care sunt considerate societăţi, conform legii impozitului pe venit;
s) societăţi cunoscute în legislaţia letonă ca: „akciju sabiedhba“, „sabiedhba ar ierobezotu atbildibu“;
ş) societăţi înregistrate conform legislaţiei lituaniene;
t) societăţi cunoscute în legislaţia ungară ca: „kozkereseti tarsasag“, „beteli tarsasag“, „kozos vallalat“, „korlatolt felelossegu tarsasag“, „reszvenytarsasag“, „egyesules“, „kozhasznu tarsasag“, „szovetkezet“;
ţ) societăţi cunoscute în legislaţia malteză ca: „Kumpaniji ta’ Responsabilita’ Limitata“, „Socjetajiet în akkomandita li l-kapital taghhom maqsum f’azzjonitjiet“;
u) societăţi cunoscute în legislaţia poloneză ca: „spolka akcyjna“, „spolka z ofraniczona odpowiedzialnoscia“;
v) societăţi cunoscute în legislaţia slovenă ca: “delniska druzba“, “komanditna delniska druzba“, „komanditna druzba“, „druzba z omejeno odgovornostjo“, „druzba z neomejeno odgovornostjo“;
w) societăţi cunoscute în legislaţia slovacă ca: „akciova spolocnos“, „spolocnost’s rucenim obmedzenym“, „komanditna spolocnos“, „verejna obchodna spolocnos“, „druzstvo.“
x) societăţi cunoscute în legislaţia română ca: „societăţi în nume colectiv“, „societăţi în comandită simplă“, „societăţi pe acţiuni», „societăţi în comandită pe acţiuni“, „societăţi cu răspundere limitată“;
y) societăţi cunoscute în legislaţia bulgară ca: „Акционерно дружество“, „Командитно дружество с акции“, „Дружество с ограничена отговорност“.
z) societăţi aflate sub incidenţa legislaţiei croate, denumite „dioničko društvo”, „društvo s ograničenom odgovornošću” şi alte societăţi constituite în conformitate cu legislaţia croată şi care sunt supuse impozitului pe profit în Croaţia.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12427
Data aplicării
Prevederile prezentului capitol, reprezentând transpunerea Directivei 2003/49/CE a Consiliului, din 3 iunie 2003, privind un sistem comun de impozitare aplicabil plăţilor de dobânzi şi redevenţe efectuate între societăţi asociate din state membre diferite, cu amendamentele ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL V
Schimb de informaţii în domeniul impozitelor directe

Art. 12428
Prevederi generale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12429
Schimb la cerere
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12430
Schimbul automat de informaţii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12431
Schimbul spontan de informaţii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12432
Limita de timp pentru transmiterea informaţiei
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12433
Colaborarea dintre oficialii statului vizat
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12434
Prevederi privind secretul
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12435
Limitări la schimbul de informaţii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12436
Notificarea
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12437
Verificări simultane
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12438
Consultări
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12439
Schimb de experienţă
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12440
Aplicabilitatea unor prevederi lărgite referitoare la asistenţă
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 12441
Data aplicării
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Titlul VI
Taxa pe valoarea adăugată

CAPITOLUL I
Definiţii

Art. 125
Definiţia taxei pe valoarea adăugată
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul statului şi care este colectat conform prevederilor prezentului titlu.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1251
Semnificaţia unor termeni şi expresii
(1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1.achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;
2.achiziţie intracomunitară are înţelesul art. 1301;
3.active corporale fixe reprezintă orice activ deţinut pentru a fi utilizat în producţia sau livrarea de bunuri ori în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative, dacă acest activ are durata normală de utilizare mai mare de un an şi valoare mai mare decât limita prevăzută prin hotărâre a Guvernului sau prin prezentul titlu;
4.activitate economică are înţelesul prevăzut la art. 127 alin. (2). Atunci când o persoană desfăşoară mai multe activităţi economice, prin activitate economică se înţelege toate activităţile economice desfăşurate de aceasta;
5.baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziţii intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. VII;
6.bunuri reprezintă bunuri corporale mobile şi imobile, prin natura lor sau prin destinaţie. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific şi altele de această natură se consideră bunuri corporale mobile;
7.produse accizabile sunt produsele energetice, alcoolul şi băuturile alcoolice, precum şi tutunul prelucrat, astfel cum sunt definite la titlul VII din prezenta lege, cu excepţia gazului livrat prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem;
8.codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 154 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 sau 1531, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru;
9.data aderării este data la care România aderă la Uniunea Europeană;
10.decont de taxă reprezintă decontul care se întocmeşte şi se depune conform art. 1562;
11.Directiva 112 este Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Referirile din facturile transmise de furnizori/prestatori din alte state membre la articolele din Directiva a 6-a, respectiv Directiva 77/388/CE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitul pe cifra de afaceri – sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 145 din 3 iunie 1977, vor fi considerate referiri la articolele corespunzătoare din Directiva 112, conform tabelului de corelări din anexa XII la această directivă;
12.factura reprezintă documentul prevăzut la art. 155;
13.importator reprezintă persoana pe numele căreia sunt declarate bunurile, în momentul în care taxa la import devine exigibilă, conform art. 136, şi care în cazul importurilor taxabile este obligată la plata taxei conform art. 1511;
14.întreprindere mică reprezintă o persoană impozabilă care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152 sau, după caz, un regim de scutire echivalent, în conformitate cu prevederile legale ale statului membru în care persoana este stabilită, potrivit art. 281–292 din Directiva 112;
15.livrare intracomunitară are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (9);
16.livrare către sine are înţelesul prevăzut la art. 128 alin. (4);
17.perioada fiscală este perioada prevăzută la art. 1561;
18.persoană impozabilă are înţelesul art. 127 alin. (1) şi reprezintă persoana fizică, grupul de persoane, instituţia publică, persoana juridică, precum şi orice entitate capabilă să desfăşoare o activitate economică;
19.persoană juridică neimpozabilă reprezintă persoana, alta decât persoana fizică, care nu este persoană impozabilă, în sensul art. 127 alin. (1);
20.persoană neimpozabilă reprezintă persoana care nu îndeplineşte condiţiile art. 127 alin. (1) pentru a fi considerată persoană impozabilă;
21.persoană reprezintă o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă sau o persoană neimpozabilă;
22.plafon pentru achiziţii intracomunitare reprezintă plafonul stabilit conform art. 126 alin. (4) lit. b);
23.plafon pentru vânzări la distanţă reprezintă plafonul stabilit conform art. 132 alin. (2) lit. a);
24.prestarea către sine are înţelesul prevăzut la art. 129 alin. (4);
25.regim vamal suspensiv reprezintă, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, regimurile şi destinaţiile vamale prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1–7;
26.servicii furnizate pe cale electronică sunt: furnizarea şi conceperea de site-uri informatice, mentenanţa la distanţă a programelor şi echipamentelor, furnizarea de programe informatice – software – şi actualizarea acestora, furnizarea de imagini, de texte şi de informaţii şi punerea la dispoziţie de baze de date, furnizarea de muzică, de filme şi de jocuri, inclusiv jocuri de noroc, transmiterea şi difuzarea de emisiuni şi evenimente politice, culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, de divertisment şi furnizarea de servicii de învăţământ la distanţă. Atunci când furnizorul de servicii şi clientul său comunică prin curier electronic, aceasta nu înseamnă în sine că serviciul furnizat este un serviciu electronic;
27.taxă înseamnă taxa pe valoarea adăugată, aplicabilă conform prezentului titlu;
28.taxă colectată reprezintă taxa aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoana impozabilă, precum şi taxa aferentă operaţiunilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei, conform art. 150–1511;
29.taxă deductibilă reprezintă suma totală a taxei datorate sau achitate de către o persoană impozabilă pentru achiziţiile efectuate;
30.taxă de dedus reprezintă taxa aferentă achiziţiilor, care poate fi dedusă conform art. 145 alin. (2)–(4);
31.taxă dedusă reprezintă taxa deductibilă, care a fost efectiv dedusă;
32.vânzarea la distanţă reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea prevăzută la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (2)–(7).
(2) În înţelesul prezentului titlu:
a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România este considerată a fi stabilită în România;
b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României se consideră că este stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile;
c) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României şi care are un sediu fix în România conform lit. b) este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în România pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate la care sediul fix de pe teritoriul României nu participă.
(3) Mijloacele de transport noi la care se face referire la art. 126 alin. lit. b) şi la art. 143 alin. (2) lit. b) sunt cele prevăzute la lit. a) şi care îndeplinesc condiţiile de la lit. b), respectiv:
a) mijloacele de transport reprezintă o navă care depăşeşte 7,5 m lungime, o aeronavă a cărei greutate la decolare depăşeşte 1.550 kg sau un vehicul terestru cu motor a cărui capacitate depăşeşte 48 cm3 sau a cărui putere depăşeşte 7,2 kW, destinate transportului de pasageri sau bunuri, cu excepţia:
1. navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare; şi
2. aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internaţional de persoane şi/sau de bunuri cu plată;
b) condiţiile care trebuie îndeplinite sunt:
1. în cazul unui vehicul terestru, acesta să nu fi fost livrat cu mai mult de 6 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări care depăşesc 6.000 km;
2. în cazul unei nave, aceasta să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat deplasări a căror durată totală depăşeşte 100 de ore;
3. în cazul unei aeronave, aceasta să nu fi fost livrată cu mai mult de 3 luni de la data intrării în funcţiune sau să nu fi efectuat zboruri a căror durată totală depăşeşte 40 de ore.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1252
Aplicare teritorială
(1) În sensul prezentului titlu:
a)Comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol;
b)stat membru şi teritoriul statului membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunităţii pentru care se aplică Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene, în conformitate cu art. 299 din acesta, cu excepţia teritoriilor prevăzute la alin. (2) şi (3);
c)teritorii terţe sunt teritoriile prevăzute la alin. (2) şi (3);
d)ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene.
(2) Următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:
a) Republica Federală Germania:
1. Insula Heligoland;
2. teritoriul Busingen;
b) Regatul Spaniei:
1. Ceuta;
2. Melilla;
c) Republica Italiană:
1. Livigno;
2. Campione d’Italia;
3. apele italiene ale Lacului Lugano.
(3) Următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:
a) Insulele Canare;
b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;
c) Muntele Athos;
d) Insulele Aland;
e) Insulele Channel.
(4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:
a) Republica Franceză: Principatul Monaco;
b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;
c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL II
Operaţiuni impozabile

Art. 126
Operaţiuni impozabile
(1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) operaţiunile care, în sensul art. 128–130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;
c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;
d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);
(2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 1322.
(3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 1321:
a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 132 alin. 2) cu privire la vânzările la distanţă;
b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin norme.
(5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.
(6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru derogarea prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.
(7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin norme.
(8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:
a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 143 alin. (1) lit. h)–m);
b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru, dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
1. achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri pe teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este stabilită în România;
2. bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia din aceştia, direct dintr-un stat membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;
3. beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România, conform art. 153 sau 1531;
4. beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuată de persoana impozabilă care nu este stabilită în România;
c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi de antichităţi, în sensul prevederilor art. 1522, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 313 şi 326 din Directiva 112, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112;
d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.
(9) Operaţiunile impozabile pot fi:
a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;
b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143–1441;
c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;
d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 142;
e) operaţiuni prevăzute la lit. a)–c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL III
Persoane impozabile

Art. 127
Persoane impozabile şi activitatea economică
(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
(21) Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.
(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.
(4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6).
(5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.
(6) Instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:
a) telecomunicaţii;
b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;
c) transport de bunuri şi de persoane;
d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;
e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;
f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;
g) depozitarea;
h) activităţile organismelor de publicitate comercială;
i) activităţile agenţiilor de călătorie;
j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;
k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.
(8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, este considerat drept grup fiscal unic un grup de persoane impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic.
(9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.
(10) Asocierile în participaţiune nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL IV
Operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei

Art. 128
Livrarea de bunuri
(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.
(2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin norme.
(3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):
a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;
b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;
c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.
(4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:
a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;
c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;
d) abrogată.
(5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.
(6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.
(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.
(8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):
a) abrogată;
b) abrogată;
c) abrogată;
d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;
e) acordarea în mod gratuit de bunuri în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor sau, mai general, în scopuri legate de desfăşurarea activităţii economice, în condiţiile stabilite prin norme;
f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, în condiţiile stabilite prin norme.
(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.
(10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia non-transferurilor prevăzute la alin. (12).
(11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.
(12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:
a) livrarea bunului respectiv realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţă;
b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;
c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. d);
d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;
e) livrarea de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, livrarea de electricitate, livrarea de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire sau de răcire, în conformitate cu condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;
f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică evaluarea bunurilor mobile corporale sau lucrări asupra bunurilor mobile corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea ori transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;
g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;
h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de import.
(13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.
(14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10)–(13).
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 129
Prestarea de servicii
(1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 128.
(2) Atunci când o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi serviciile respective.
(3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:
a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;
b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum sunt: transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;
d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;
e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.
(4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:
a) utilizarea bunurilor, altele decât bunurile de capital, care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile în folosul propriu sau de către personalul acesteia ori pentru a fi puse la dispoziţie în vederea utilizării în mod gratuit altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial, cu excepţia bunurilor a căror achiziţie face obiectul limitării la 50% a dreptului de deducere potrivit prevederilor art. 1451;
b) serviciile prestate în mod gratuit de către o persoană impozabilă pentru uzul propriu sau al personalului acesteia ori pentru uzul altor persoane, pentru alte scopuri decât desfăşurarea activităţii sale economice.
(5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată în sensul alin. (4), fără a se limita la acestea, operaţiuni precum:
a) utilizarea bunurilor care fac parte din activele folosite în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile sau prestarea de servicii în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, în condiţiile stabilite prin norme;
b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;
c) serviciile prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.
(6) Abrogat.
(7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 130
Schimbul de bunuri sau servicii
În cazul unei operaţiuni care implică o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii în schimbul unei livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, fiecare persoană impozabilă se consideră că a efectuat o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii cu plată.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1301
Achiziţiile intracomunitare de bunuri
(1) Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune, ca şi un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinaţia indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.
(2) Sunt asimilate unei achiziţii intracomunitare cu plată următoarele:
a) utilizarea în România, de către o persoană impozabilă, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, a unor bunuri transportate sau expediate de aceasta sau de altă persoană, în numele acesteia, din statul membru pe teritoriul căruia aceste bunuri au fost produse, extrase, achiziţionate, dobândite ori importate de către aceasta, în scopul desfăşurării activităţii economice proprii, dacă transportul sau expedierea acestor bunuri, în cazul în care ar fi fost efectuat din România în alt stat membru, ar fi fost tratat ca transfer de bunuri în alt stat membru, în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (10) şi (11);
b) preluarea de către forţele armatei române, pentru uzul acestora sau pentru personalul civil din cadrul forţelor armate, de bunuri pe care le-au dobândit în alt stat membru, care este parte a Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi la a căror achiziţie nu s-au aplicat regulile generale de impozitare din acel alt stat membru, în situaţia în care importul bunurilor respective nu a putut beneficia de scutirea prevăzută la art. 142 alin. (1) lit. g).
(3) Se consideră, de asemenea, că este efectuată cu plată achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare, dacă ar fi fost realizată în România, ar fi fost tratată drept o livrare de bunuri efectuată cu plată.
(4) Este asimilată unei achiziţii intracomunitare şi achiziţionarea de către o persoană juridică neimpozabilă a unor bunuri importate de acea persoană în Comunitate şi transportate sau expediate într-un alt stat membru decât cel în care s-a efectuat importul. Persoana juridică neimpozabilă va beneficia de rambursarea taxei plătite în România pentru importul bunurilor, dacă dovedeşte că achiziţia sa intracomunitară a fost supusă taxei în statul membru de destinaţie a bunurilor expediate sau transportate.
(5) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot reglementa măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (2) lit. a).
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 131
Importul de bunuri
Importul de bunuri reprezintă:
a) intrarea pe teritoriul Comunităţii de bunuri care nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 24 din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene;
b) pe lângă operaţiunile prevăzute la lit. a), intrarea în Comunitate a bunurilor care se află în liberă circulaţie, provenite dintr-un teritoriu terţ, care face parte din teritoriul vamal al Comunităţii.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL V
Locul operaţiunilor cuprinse în sfera de aplicare a taxei

Art. 132
Locul livrării de bunuri
(1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:
a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;
b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;
c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;
d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:
1.partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă partea transportului, efectuată fără nici o oprire în afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;
2.locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;
3.locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;
e) în cazul livrării de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie electrică ori al livrării de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră a fi locul în care acel comerciant persoană impozabilă îşi are sediul activităţii economice sau un sediu fix pentru care se livrează bunurile ori, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de gaz, de energie electrică şi de energie termică sau agent frigorific, o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;
f) în cazul livrării de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, al livrării de energie electrică ori al livrării de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire, în situaţia în care unei astfel de livrări nu i se aplică lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv bunurile. Atunci când cumpărătorul nu consumă efectiv gazul, energia electrică, energia termică sau agentul frigorific ori le consumă doar parţial, se consideră că bunurile în cauză neconsumate au fost utilizate şi consumate în locul în care cumpărătorul îşi are sediul activităţii economice ori un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau
b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.
(3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).
(4) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:
a) de mijloace de transport noi;
b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;
c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 313, 326 sau 333 din Directiva 112, privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 1522alin. (1);
d) de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire;
e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.
(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau
b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.
(6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.
(7) Derogarea prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:
a) de mijloace de transport noi;
b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;
c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 1522;
d) de gaz printr-un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem, de energie electrică, de energie termică sau agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire ori de răcire;
e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.
(8) În aplicarea alin. (2)–(7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1321
Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri
(1)Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.
(2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 126 alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis codul de înregistrare în scopuri de TVA.
(3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1).
(5) Prevederile alin. (2) nu se vor aplica în cazul operaţiunilor triunghiulare, atunci când cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 153 face dovada că a efectuat o achiziţie intracomunitară neimpozabilă pe teritoriul altui stat membru, în condiţii similare celor prevăzute la art. 126 alin. (8) lit. b), în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru. Obligaţiile persoanelor implicate în operaţiuni triunghiulare sunt prevăzute în norme.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1322
Locul importului de bunuri
(1)Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul comunitar.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), atunci când bunurile la care se face referire la art. 131 lit. a), care nu se află în liberă circulaţie, sunt plasate, la intrarea în Comunitate, în unul dintre regimurile sau situaţiile la care se face referire la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1–7, locul importului pentru aceste bunuri se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate în astfel de regimuri sau situaţii.
(3) Atunci când bunurile la care se face referire în art. 131 lit. b), care se află în liberă circulaţie la intrarea în Comunitate, sunt în una dintre situaţiile care le-ar permite, dacă ar fi fost importate în Comunitate, în sensul art. 131 lit. a), să beneficieze de unul dintre regimurile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1–7 sau sunt sub o procedură de tranzit intern, locul importului este considerat a fi statul membru pe teritoriul căruia se încheie aceste regimuri sau această procedură.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 133
Locul prestării de servicii
(1) În vederea aplicării regulilor referitoare la locul de prestare a serviciilor:
a) o persoană impozabilă care desfăşoară şi activităţi sau operaţiuni care nu sunt considerate impozabile în conformitate cu art. 126 alin. (1)–(4) este considerată persoană impozabilă pentru toate serviciile care i-au fost prestate;
b) o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.
(2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.
(3) Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabilă şi-a stabilit sediul activităţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:
a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier;
b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de călători;
c)abrogată;
d) locul prestării efective, pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în cadrul Comunităţii;
e) locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului, în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile;
f) locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate. Parte a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate înseamnă acea parte a operaţiunii efectuate, fără escală în afara Comunităţii, între punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de călători. Punctul de plecare a unui transport de călători înseamnă primul punct stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Comunităţii, dacă este cazul, după o oprire în afara Comunităţii. Punctul de sosire a unui transport de călători înseamnă ultimul punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunităţii a călătorilor care s-au îmbarcat în Comunitate, dacă este cazul înaintea unei opriri în afara Comunităţii. În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este considerat o operaţiune de transport separată.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), locul următoarelor servicii este considerat a fi:
a) locul în care este efectuată operaţiunea principală în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane şi beneficiarul este o persoană neimpozabilă;
b) locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile;
c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate către persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a două state membre diferite. Loc de plecare înseamnă locul unde începe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se găsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnă locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri;
d) locul în care se prestează efectiv serviciile către persoane neimpozabile, în cazul următoarelor:
1. servicii constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora;
2. servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale;
3. evaluări ale bunurilor mobile corporale;
e) locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, dacă respectivul beneficiar este o persoană neimpozabilă care este stabilită sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, în cazul următoarelor servicii:
1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;
3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;
4. serviciile de publicitate;
5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;
6. operaţiunile de natură financiar-bancară şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;
7. punerea la dispoziţie de personal;
8. acordarea accesului la un sistem de gaze naturale situat pe teritoriul Comunităţii sau la o reţea conectată la un astfel de sistem, la reţeaua de energie electrică ori la reţelele de încălzire sau de răcire, transportul şi distribuţia prin intermediul acestor sisteme ori reţele, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;
9. serviciile de telecomunicaţii. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
10. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii sale economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;
11. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul serviciilor furnizate pe cale electronică, prestate de o persoană care îşi are sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care deţine un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;
12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă.
f) locul în care activităţile se desfăşoară efectiv, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau de activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv în cazul serviciilor prestate de organizatorii acestor activităţi, prestate către persoane neimpozabile;
g) locul de închiriere, cu excepţia închirierii pe termen scurt, a unui mijloc de transport unei persoane neimpozabile este locul în care clientul este stabilit, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită. Prin închiriere se înţeleg inclusiv serviciile de leasing de mijloace de transport. Prin excepţie, locul de închiriere a unei ambarcaţiuni de agrement unei persoane neimpozabile, cu excepţia închirierii pe termen scurt, este locul unde ambarcaţiunea de agrement este pusă efectiv la dispoziţia clientului, în cazul în care serviciul respectiv este prestat efectiv de către prestator din locul în care este situat sediul activităţii sale economice sau sediul său fix. Prin termen scurt se înţelege deţinerea sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile.
(6) Abrogat.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), locul următoarelor servicii este considerat a fi:
a) în România, pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;
b) locul în care evenimentele se desfăşoară efectiv, pentru serviciile legate de acordarea accesului la evenimente culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte evenimente similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, precum şi pentru serviciile auxiliare legate de acordarea acestui acces, prestate unei persoane impozabile.
(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă stabilită în România, locul prestării se consideră a fi în afara Comunităţi, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii. În aplicarea prezentului alineat serviciile de transport de bunuri efectuate în afara Comunităţii sunt serviciile de transport al cărui punct de plecare şi punct de sosire se află în afara Comunităţii, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate în afara Comunităţii.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 1331.
Locul operaţiunilor legate de podul de frontieră peste fluviul Dunărea între Calafat şi Vidin
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 132–133, pentru operaţiunile legate de podul de frontieră peste fluviul Dunărea între Calafat şi Vidin, se aplică prevederile alin. (2) şi (3).
(2) Pentru a determina locul operaţiunilor impozabile în ceea ce priveşte întreţinerea sau repararea podului de frontieră, frontiera teritorială este considerată ca fiind la mijlocul podului, pentru livrările de bunuri, prestările de servicii, achiziţiile intracomunitare şi importurile de bunuri, destinate întreţinerii sau reparării podului.
(3) Pentru a determina locul operaţiunii impozabile în ceea ce priveşte perceperea taxei de trecere a podului, se consideră toată lungimea podului ca fiind:
a) parte a teritoriului României, pentru călătoriile dinspre România spre Bulgaria;
b) parte a teritoriului Bulgariei, pentru călătoriile dinspre Bulgaria spre România.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL VI
Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Art. 134
Faptul generator şi exigibilitatea – definiţii
(1)Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condiţiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.
(2)Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.
(3)Exigibilitatea plăţii taxei reprezintă data la care o persoană are obligaţia de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină şi momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.
(4) Regimul de impozitare aplicabil pentru operaţiunile impozabile este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1342alin. (2), pentru care se aplică regimul de impozitare în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(41) În cazul operaţiunilor pentru care se aplică sistemul de TVA la încasare prevăzut la art. 1342alin. (3), regimul de impozitare aplicabil este regimul în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care se emite o factură sau se încasează un avans, înainte de data la care intervine faptul generator. În aceste situaţii se aplică regimul de impozitare în vigoare la data emiterii facturii sau la data încasării avansului, după caz.
(5) În cazul schimbării regimului de impozitare se va proceda la regularizare pentru a se aplica regimul de impozitare în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii pentru cazurile prevăzute la art. 1342alin. (2) lit. a), numai dacă factura este emisă pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, şi la art. 1342alin. (2) lit. b), dacă a fost încasat un avans pentru valoarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii, mai puţin în cazul operaţiunilor pentru care se aplică sistemul TVA la încasare pentru care se aplică regulile stabilite la art. 1342alin. (7). Prevederile acestui alineat nu se aplică pentru micile întreprinderi prevăzute la art. 152, care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153, pentru facturile emise înainte de trecerea la regimul de taxare.
(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (4)–(5), în cazul modificărilor de cote se aplică prevederile art. 140 alin. (3) şi (4), iar pentru operaţiunile prevăzute la art. 160 regimul aplicabil este cel de la data la care intervine exigibilitatea taxei conform art. 1342alin. (1) şi (2).
(7) În cazul prestărilor de servicii pentru care au fost încasate avansuri pentru valoarea parţială a prestării de servicii şi/sau au fost emise facturi pentru valoarea parţială a prestării de servicii până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv, dar faptul generator de taxă intervine după această dată, se aplică prevederile alin. (4) şi (5).
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1341
Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
(1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.
(2) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi.
(3) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar.
(4) Pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de producţie.
(5) Prin norme sunt definite contractele de consignaţie, stocurile la dispoziţia clientului, bunurile livrate în vederea testării sau a verificării conformităţii.
(6) Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. Prin excepţie, în cazul contractelor care prevăd că plata se efectuează în rate sau al oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing, data livrării este data la care bunul este predat beneficiarului.
(7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.
(8) În cazul livrărilor de bunuri şi al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, altele decât cele prevăzute la alin. (7), cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile de telefonie, livrările de energie electrică şi altele asemenea, se consideră că livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăşi un an.
(9) În cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct şi superfida, asupra unui bun imobil, serviciul se consideră efectuat la fiecare dată specificată în contract pentru efectuarea plăţii.
(10) Pentru prestările de servicii pentru care taxa este datorată de către beneficiarul serviciilor în conformitate cu art. 150 alin. (2), care sunt prestate continuu pe o perioadă mai mare de un an şi care nu determină decontări sau plăţi în cursul acestei perioade, se consideră efectuate la expirarea fiecărui an calendaristic, atât timp cât prestarea de servicii nu a încetat.
(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), livrarea continuă de bunuri, altele decât cele prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f), pe o perioadă care depăşeşte o lună calendaristică, care sunt expediate sau transportate într-un alt stat membru decât cel în care începe expedierea ori transportul bunurilor şi care sunt livrate în regim de scutire de TVA sau care sunt transferate în regim de scutire de TVA într-un alt stat membru de către o persoană impozabilă în scopul desfăşurării activităţii sale economice, în conformitate cu condiţiile stabilite la art. 143 alin. (2), se consideră ca fiind efectuată în momentul încheierii fiecărei luni calendaristice, atât timp cât livrarea de bunuri nu a încetat.
(12) Prestările de servicii care nu se regăsesc la alin. (7)–(10) se consideră efectuate la data finalizării prestării serviciului respectiv.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1342.
Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii
(1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:
a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;
b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării ori prestării acestora;
c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi alin. (2) lit. a) se aplică sistemul TVA la încasare, respectiv exigibilitatea taxei intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, astfel:
a) în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251alin. (2) lit. a), a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei. Persoana impozabilă care în anul precedent nu a aplicat sistemul TVA la încasare, dar a cărei cifră de afaceri pentru anul respectiv este inferioară plafonului de 2.250.000 lei, aplică sistemul TVA la încasare începând cu prima zi a celei de-a doua perioade fiscale din anul următor celui în care nu a depăşit plafonul. Cifra de afaceri pentru calculul plafonului de 2.250.000 lei este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, precum şi a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, conform art. 132 şi 133, realizate în cursul unui an calendaristic;
b) în cazul persoanelor impozabile, care au sediul activităţii economice în România conform art. 1251alin. (2) lit. a), care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 în cursul anului calendaristic curent, începând cu data înregistrării în scopuri de TVA.
(4) Dacă în cursul anului calendaristic curent cifra de afaceri a persoanelor impozabile prevăzute la alin. (3) depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei, sistemul TVA la încasare se aplică până la sfârşitul perioadei fiscale următoare celei în care plafonul a fost depăşit.
(5) În cazul în care persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare nu au încasat contravaloarea integrală sau parţială a livrării de bunuri ori a prestării de servicii în termen de 90 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, calculate conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, exigibilitatea taxei aferente contravalorii neîncasate intervine în cea de-a 90-a zi calendaristică, de la data emiterii facturii. În situaţia în care factura nu a fost emisă în termenul prevăzut de lege, exigibilitatea taxei aferente contravalorii neîncasate intervine în cea de-a 90-a zi calendaristică de la termenul-limită prevăzut de lege pentru emiterea facturii, calculată conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(6) Aplicarea prevederilor sistemului de TVA la încasare este obligatorie pentru persoanele impozabile prevăzute la alin. (3), dar nu se aplică de persoanele impozabile care fac parte dintr-un grup fiscal unic conform prevederilor art. 127 alin. (8). Sistemul TVA la încasare se aplică numai pentru operaţiuni pentru care locul livrării, conform prevederilor art. 132, sau locul prestării, conform prevederilor art. 133, se consideră a fi în România. Persoanele impozabile care au obligaţia aplicării sistemului TVA la încasare nu aplică sistemul pentru următoarele operaţiuni care intră sub incidenţa regulilor generale privind exigibilitatea TVA:
a) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru care beneficiarul este persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (2)–(6), art. 1523alin. (10) sau art. 160;
b) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii care sunt scutite de TVA;
c) în cazul operaţiunilor supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 1521–1523;
d) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii a căror contravaloare este încasată, parţial sau total, cu numerar de către persoana impozabilă eligibilă pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de la beneficiari persoane juridice, persoane fizice înregistrate în scopuri de TVA, persoane fizice autorizate, liber-profesionişti şi asocieri fără personalitate juridică. În cazul în care, ulterior emiterii facturii, se încasează în numerar o parte sau contravaloarea integrală a acesteia, pentru taxa aferentă acestor sume nu se aplică regulile de exigibilitate prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) lit. a);.
e) în cazul livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit art. 7 alin. (1) pct. 21.
(7) În cazul facturilor emise de persoanele impozabile înainte de intrarea sau ieşirea în/din sistemul de TVA la încasare se aplică următoarele reguli:
a) în cazul facturilor pentru contravaloarea totală a livrării de bunuri ori a prestării de servicii emise înainte de data intrării în sistemul de TVA la încasare, indiferent dacă acestea sunt sau nu încasate, pentru care faptul generator de taxă intervine după intrarea în sistemul TVA la încasare, nu se aplică prevederile alin. (3) şi (5). În cazul facturilor pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii emise înainte de data intrării în sistemul de TVA la încasare, care au fost ori nu încasate, pentru care faptul generator de taxă intervine după data intrării persoanei impozabile în sistem, se vor aplica prevederile alin. (3) şi (5) pentru diferenţele care vor fi facturate după data intrării în sistemul de TVA la încasare al persoanei impozabile;
b) în cazul facturilor pentru contravaloarea totală a livrării de bunuri sau a prestării de servicii emise înainte de data ieşirii din sistemul de TVA la încasare, indiferent dacă acestea sunt ori nu încasate, pentru care faptul generator de taxă intervine după ieşirea din sistemul TVA la încasare, se continuă aplicarea sistemului, respectiv exigibilitatea taxei intervine conform alin. (3) şi (5). În cazul facturilor pentru contravaloarea parţială a livrării de bunuri sau a prestării de servicii emise înainte de data ieşirii din sistemul de TVA la încasare, pentru care faptul generator de taxă intervine după data ieşirii persoanei impozabile din sistemul TVA la încasare, se vor aplica prevederile alin. (3) şi (5) numai pentru taxa aferentă contravalorii parţiale a livrărilor/prestărilor facturate înainte de ieşirea din sistem a persoanei impozabile.
(8) Pentru determinarea taxei aferente încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, care devine exigibilă potrivit prevederilor alin. (3), fiecare încasare totală sau parţială se consideră că include şi taxa aferentă aplicându-se următorul mecanism de calcul pentru determinarea sumei taxei, respectiv 24 × 100/124, în cazul cotei standard, şi 9 × 100/109 ori 5 × 100/105, în cazul cotelor reduse. Aceleaşi prevederi se aplică corespunzător şi pentru situaţiile prevăzute la alin. (5).
(9) În cazul evenimentelor menţionate la art. 138, taxa este exigibilă la data la care intervine oricare dintre evenimente, iar regimul de impozitare, cotele aplicabile şi cursul de schimb valutar sunt aceleaşi ca şi ale operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente.
(10) În situaţia livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru se aplică sistemul TVA la încasare, în cazul evenimentelor menţionate la art. 138, regimul de impozitare, cotele aplicabile şi cursul de schimb valutar sunt aceleaşi ca şi ale operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente, dar pentru stabilirea exigibilităţii taxei se aplică următoarele prevederi:
a) pentru situaţia prevăzută la art. 138 lit. a):
1. în cazul în care operaţiunea este anulată total înainte de livrare/prestare, exigibilitatea taxei intervine la data anulării operaţiunii, pentru contravaloarea pentru care a intervenit exigibilitatea taxei. Pentru contravaloarea pentru care nu a intervenit exigibilitatea taxei se operează anularea taxei neexigibile aferente;
2. în cazul în care operaţiunea este anulată parţial înainte de livrare/prestare, se operează reducerea taxei neexigibile aferente contravalorii pentru care nu a intervenit exigibilitatea taxei, iar în situaţia în care cuantumul taxei aferente anulării depăşeşte taxa neexigibilă, pentru diferenţă exigibilitatea taxei intervine la data anulării operaţiunii;
b) pentru situaţia prevăzută la art. 138 lit. b) se aplică corespunzător prevederile lit. a);
c) pentru situaţia prevăzută la art. 138 lit. c) se aplică corespunzător prevederile lit. a) pct. 2;
d) pentru situaţia prevăzută la art. 138 lit. d) se operează anularea taxei neexigibile aferente;
e) pentru situaţia prevăzută la art. 138 lit. e) se aplică corespunzător prevederile lit. a).
(11) În situaţia livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii pentru se aplică sistemul TVA la încasare, dacă evenimentele menţionate la art. 138 intervin după cea de-a 90-a zi de la data emiterii facturii sau, după caz, de la data termenului-limită pentru emiterea acesteia, taxa este exigibilă la data la care intervine evenimentul.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1343.
Exigibilitatea pentru livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1342, în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri, scutite de taxă conform art. 143 alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute la art. 155 alin. (14) sau, după caz, la emiterea autofacturii prevăzute la art. 155 alin. (8) ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.
(2) Prevederile art. 1342alin. (2) lit. b) nu se aplică în ceea ce priveşte livrările şi transferurile de bunuri prevăzute la alin. (1).
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 135.
Faptul generator şi exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri
(1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.
(2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (14) sau, după caz, la data emiterii autofacturii prevăzute la art. 155 alin. (8) ori în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data respectivă.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

Art. 136
Faptul generator şi exigibilitatea pentru importul de bunuri
(1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.
(2) În cazul în care, la import, bunurile nu sunt supuse taxelor comunitare prevăzute la alin. (1), faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe comunitare dacă bunurile importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe.
(3) În cazul în care, la import, bunurile sunt plasate într-un regim vamal special, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d), faptul generator şi exigibilitatea taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL VII
Baza de impozitare

Art. 137
Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării
(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:
a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;
b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă:
c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 128 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 1301alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin norme;
d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;
e) pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 21, baza de impozitare este considerată valoarea de piaţă în următoarele situaţii:
1. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar beneficiarul livrării sau al prestării nu are drept complet de deducere în conformitate cu prevederile art. 145, 1451 şi 147;
2. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piaţă, iar furnizorul sau prestatorul nu are un drept complet de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 şi 147 şi livrarea sau prestarea este scutită conform art. 141;
3. atunci când contrapartida este mai mare decât valoarea de piaţă, iar furnizorul sau prestatorul nu are drept complet de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 şi 147.
(11) În sensul alin. (1) lit. e), valoare de piaţă înseamnă suma totală pe care, pentru obţinerea bunurilor ori serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeaşi etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiţii de concurenţă loială unui furnizor ori prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoare de piaţă înseamnă:
1. pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unui preţ de cumpărare, preţul de cost, stabilit la momentul livrării;
2. pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului.
(2) Baza de impozitare cuprinde următoarele:
a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;
b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.
(3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:
a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;
b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate;
c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;
d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;
e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, precum şi sumele încasate de o persoană impozabilă în numele şi în contul unei alte persoane.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 138
Ajustarea bazei de impozitare
Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:
a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;
b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum şi în cazul anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părţi sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau în urma unui arbitraj;
c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;
d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;
e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1381
Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare
(1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 1301alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c) şi ale art. 137 alin. (2).
(2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele datorate sau achitate în România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară a unui produs supus accizelor. Atunci când după efectuarea achiziţiei intracomunitare de bunuri, persoana care a achiziţionat bunurile obţine o rambursare a accizelor achitate în statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 139
Baza de impozitare pentru import
(1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.
(2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1), precum şi cele care decurg din transportul către alt loc de destinaţie din Comunitate, în cazul în care locul respectiv este cunoscut la momentul la care intervine faptul generator. Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document în baza căruia bunurile sunt importate în România ori, în absenţa unei astfel de menţiuni, primul loc de descărcare a bunurilor în România.
(3) Baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a)–d).
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1391
Cursul de schimb valutar
(1) Dacă elementele folosite la stabilirea bazei de impozitare a unui import de bunuri se exprimă în valută, cursul de schimb valutar se stabileşte conform prevederilor comunitare care reglementează calculul valorii în vamă.
(2) Dacă elementele folosite pentru stabilirea bazei de impozitare a unei operaţiuni, alta decât importul de bunuri, se exprimă în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau ultimul curs de schimb publicat de Banca Centrală Europeană ori cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, valabil la data la care intervine exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză, iar, în cazul operaţiunilor suspuse sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 1342alin. (3)–(8), la data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei pentru operaţiunea în cauză dacă nu ar fi fost supusă sistemului TVA la încasare. În situaţia în care se utilizează cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană, conversia între monede, altele decât moneda euro, se realizează prin intermediul cursului de schimb al monedei euro pentru fiecare dintre monede. În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb al unei bănci comerciale, în caz contrar aplicându-se cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb publicat de Banca Centrală Europeană.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL VIII
Cotele de taxă

Art. 140
Cotele
(1) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.
(2) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:
a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);
b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;
c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;
d) livrarea de produse ortopedice;
e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;
f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.
g) livrarea următoarelor bunuri:
1. toate sortimentele de pâine, precum şi următoarele specialităţi de panificaţie: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe şi împletituri, care se încadrează în grupa produse de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071;
2. făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu şi făină de secară, care se încadrează la codul CAEN/CPSA 1061;
3. triticum spelta, grâu comun şi meslin, care se încadrează la codul NC 1001 99 00, şi secară, care se încadrează la codul NC 1002 90 00, prevăzute în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012.
(21) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:
a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;
b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:
1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;
2. în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;
d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.
(3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1342alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.
(31) În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care este emisă o factură sau este încasat un avans, înainte de data livrării/prestării, pentru care se aplică cota în vigoare la data la care a fost emisă factura ori la data la care a fost încasat avansul.
(4) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 1342alin. (2), precum şi în situaţia prevăzută la alin. (31).
(5) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.
(6) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, M. Of. 431/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL IX
Operaţiuni scutite de taxă

Art. 141
Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării
(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:
a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;
b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;
c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;
d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;
e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;
f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;
g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);
h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;
i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;
j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;
k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;
l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;
m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi Cultelor;
n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i)–m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;
o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;
p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;
q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.
r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j).
(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:
a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:
1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;
2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;
3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;
4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;
5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;
6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;
b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;
c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;
d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;
e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, acordarea unor drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct şi superficia, cu plată, pe o anumită perioadă. Fac excepţie următoarele operaţiuni:
1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;
3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;
4. închirierea seifurilor;
f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:
1.teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;
2.construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;
3.livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;
4.o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, dacă costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei sau a părţii din construcţie, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;
g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (5) lit. b) sau al limitării totale a dreptului de deducere conform art. 1451.
(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

Art. 142
Scutiri pentru importuri de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare
(1) Sunt scutite de taxă:
a) importul şi achiziţia intracomunitară de bunuri a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de taxă în interiorul ţării;
b) achiziţia intracomunitară de bunuri al căror import în România este în orice situaţie scutit de taxă, conform prezentului articol;
c) achiziţia intracomunitară de bunuri pentru care, în conformitate cu art. 145 alin. (2) lit. b)–d), persoana care cumpără bunurile în orice situaţie ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei care s-ar datora, dacă respectiva achiziţie nu ar fi scutită;
d) importul definitiv de bunuri care îndeplinesc condiţiile pentru scutire prevăzute de: Directiva 83/181/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 ce determină domeniul art. 14 (1) (d) al Directivei 77/388/CEE privind scutirea de plată a taxei pe valoarea adăugată la importul final al anumitor mărfuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxă pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 346 din 29 decembrie 2007, şi Directiva 79/2006/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind exceptarea de la taxele de import a micului trafic de bunuri cu caracter necomercial din ţările terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006;
e) importul, în regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;
e1) importul de bunuri de către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau de către organismele instituite de Comunităţi cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în limitele şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare a respectivului protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei.
f) importul de bunuri efectuat în România de organismele internaţionale, altele decât cele menţionate la lit. e1), recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi de către membrii acestora, în limitele şi în condiţiile stabilite de convenţiile internaţionale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
g) importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale statelor străine membre NATO, pentru uzul acestora sau al personalului civil însoţitor ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor, în cazul în care aceste forţe iau parte la efortul comun de apărare. Acesta include importul realizat de forţele Marii Britanii şi ale Irlandei de Nord stabilite în insula Cipru, conform Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate sau al personalului civil care însoţeşte forţele armate ori pentru aprovizionarea cantinelor lor;
h) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, dacă bunurile se află în aceeaşi stare în care se aflau la momentul exportului şi dacă importul respectiv beneficiază de scutire de taxe vamale;
i) reimportul de bunuri în România, efectuat de persoana care a exportat bunurile în afara Comunităţii, pentru a fi supuse unor reparaţii, transformări, adaptări, asamblări sau altor lucrări asupra bunurilor mobile corporale, cu condiţia ca această scutire să fie limitată la valoarea bunurilor în momentul exportului acestora în afara Comunităţii;
j) importul, efectuat în porturi de către întreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite, neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării, dar înainte de livrare;
k) importul de gaz prin intermediul unui sistem de gaze naturale sau prin orice reţea conectată la un astfel de sistem ori importul de gaz introdus de pe o navă care transportă gaz într-un sistem de gaze naturale sau într-o reţea de conducte cu alimentare din amonte, importul de energie electrică, importul de energie termică ori agent frigorific prin intermediul reţelelor de încălzire sau de răcire;
l) importul în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ sau o ţară terţă, atunci când livrarea acestor bunuri de către importator constituie o livrare scutită conform art. 143 alin. (2);
m) importul de aur efectuat de Banca Naţională a României.
(2) Prin norme se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 143
Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi intracomunitar
(1) Sunt scutite de taxă:
a) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
b) livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcaţiunilor şi a avioanelor de agrement sau a oricărui alt mijloc de transport de uz privat. Este scutită, de asemenea, şi livrarea de bunuri care sunt transportate în bagajul personal al călătorilor care nu sunt stabiliţi în Comunitate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
– călătorul nu este stabilit în Comunitate, respectiv adresa sau domiciliul permanent nu este în interiorul Comunităţii. Adresa sau domiciliul permanent înseamnă locul specificat astfel în paşaport, carte de identitate sau în alt document recunoscut ca document de identitate de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative;
– bunurile sunt transportate în afara Comunităţii înainte de sfârşitul celei de-a treia luni ce urmează lunii în care are loc livrarea;
– valoarea totală a livrării, plus TVA, este mai mare decât echivalentul în lei a 175 euro, stabilit anual prin aplicarea cursului de schimb obţinut în prima zi lucrătoare din luna octombrie şi valabil de la data de 1 ianuarie a anului următor;
– dovada exportului se va face prin factură sau alt document care ţine locul acesteia, purtând avizul biroului vamal la ieşirea din Comunitate;
c) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141, legate direct de exportul de bunuri;
d) prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141, dacă acestea sunt direct legate de importul de bunuri şi valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139;
e) prestările de servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate sau importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate în afara Comunităţii de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia dintre aceştia;
f) transportul intracomunitar de bunuri, efectuat din şi în insulele care formează regiunile autonome Azore şi Madeira, precum şi serviciile accesorii acestuia;
g) transportul internaţional de persoane;
h) în cazul navelor destinate navigaţiei maritime, utilizate pentru transportul internaţional de persoane şi/sau de bunuri, pentru pescuit ori altă activitate economică sau pentru salvare ori asistenţă pe mare, următoarele operaţiuni:
1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, navlosirea, leasingul şi închirierea de nave, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea de echipamente încorporate sau utilizate pe nave, inclusiv echipamente de pescuit;
2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave, inclusiv pentru navele de război încadrate în Nomenclatura Combinată (NC) cod 8906 10 00 care părăsesc ţara şi se îndreaptă spre porturi străine unde vor fi ancorate, cu excepţia proviziilor în cazul navelor folosite pentru pescuitul de coastă;
3. prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1, efectuate pentru nevoile directe ale navelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
i) în cazul aeronavelor utilizate de companiile aeriene care realizează în principal transport internaţional de persoane şi/sau de bunuri cu plată, următoarele operaţiuni:
1. livrarea, modificarea, repararea, întreţinerea, leasingul şi închirierea aeronavelor, precum şi livrarea, leasingul, închirierea, repararea şi întreţinerea echipamentelor încorporate sau utilizate pe aeronave;
2. livrarea de carburanţi şi provizii destinate utilizării pe aeronave;
3. prestarea de servicii, altele decât cele prevăzute la pct. 1 sau la art. 1441, efectuate pentru nevoile directe ale aeronavelor şi/sau pentru încărcătura acestora;
j) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, a personalului acestora, precum şi a cetăţenilor străini cu statut diplomatic sau consular în România ori într-un alt stat membru, în condiţii de reciprocitate;
j1) livrările de bunuri şi prestările de servicii către Comunitatea Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, Banca Centrală Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau către organismele cărora li se aplică Protocolul din 8 aprilie 1965 privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene, în limitele şi în condiţiile stabilite de protocolul respectiv şi de acordurile de punere în aplicare ale respectivului protocol sau de acordurile de sediu, în măsura în care nu conduc la denaturarea concurenţei;
k) livrările de bunuri şi prestările de servicii în favoarea organismelor internaţionale, altele decât cele menţionate la lit. j1), recunoscute ca atare de autorităţile publice din România, precum şi a membrilor acestora, în limitele şi condiţiile stabilite de convenţiile internaţionale de instituire a acestor organisme sau de acordurile de sediu;
l) livrările de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestările de servicii efectuate în România, destinate fie forţelor armate ale celorlalte state membre NATO pentru utilizarea de către forţele în cauză ori de către personalul civil care le însoţeşte, fie pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora atunci când forţele respective participă la o acţiune comună de apărare;
m) livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii către un alt stat membru decât România, destinate forţelor armate ale unui stat membru NATO, altul decât statul membru de destinaţie, pentru utilizarea de către forţele în cauză ori de către personalul civil care le însoţeşte sau pentru aprovizionarea popotelor ori cantinelor lor atunci când forţele respective participă la o acţiune comună de apărare; livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor către forţele armate ale Regatului Unit staţionate în insula Cipru ca urmare a Tratatului de înfiinţare a Republicii Cipru, datat 16 august 1960, care sunt destinate utilizării de către aceste forţe sau personalului civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor;
n) livrările de aur către Banca Naţională a României;
o) livrările de bunuri către organismele recunoscute care transportă sau expediază aceste bunuri în afara Comunităţii, ca parte a activităţilor umanitare, caritabile sau de instruire; scutirea se acordă prin restituirea taxei potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:
a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:
1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;
2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 1522;
b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA;
c) livrările intracomunitare de produse accizabile către o persoană impozabilă sau către o persoană juridică neimpozabilă care nu îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care transportul de bunuri este efectuat conform art. 7 alin. (4) şi (5) sau art. 16 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului, din 25 februarie 1992, privind regimul general, depozitarea, circulaţia şi controlul produselor supuse accizelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia:
1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică;
2. livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 1522;
d) livrările intracomunitare de bunuri, prevăzute la art. 128 alin. (10), care ar beneficia de scutirea prevăzută la lit. a) dacă ar fi efectuate către altă persoană impozabilă, cu excepţia livrărilor intracomunitare supuse regimului special privind bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 1522.
(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 144
Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri
(1) Sunt scutite de taxă următoarele:
a) livrarea de bunuri care urmează:
1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;
2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;
3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;
4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;
5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;
6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;
7. să fie admise în apele teritoriale:
– pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la continent;
– pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;
8. să fie plasate în regim de antrepozit de TVA, definit după cum urmează:
– pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificările şi completările ulterioare;
– pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin norme;
b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile prevăzute la lit. a), precum şi livrarea de bunuri care se află în unul dintre regimurile sau situaţiile precizate la lit. a);
c) prestările de servicii aferente livrărilor prevăzute la lit. a) sau efectuate în locaţiile prevăzute la lit. a), pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile prevăzute la lit. a);
d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prevăzute la art. 1441;
e) importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.
(2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxă.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1441
Scutiri pentru intermediari
Sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art. 143 şi 144, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. f) şi alin. (2), sau în legătură cu operaţiunile desfăşurate în afara Comunităţii.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL X
Regimul deducerilor

Art. 145
Sfera de aplicare a dreptului de deducere
(1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.
(11) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă de la o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 1342alin. (3)–(8) este amânat până în momentul în care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său.
(12) Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare conform prevederilor art. 1342alin. (3)–(8) este amânat până în momentul în care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său, chiar dacă o parte din operaţiunile realizate de persoana impozabilă sunt excluse de la aplicarea sistemului TVA la încasare conform art. 1342alin. (6). Aceste prevederi nu se aplică pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri, pentru importuri, pentru achiziţiile de bunuri/servicii pentru care se aplică taxare inversă potrivit prevederilor art. 150 alin. (2)–(6), art. 1523alin. (10) sau art. 160.
(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:
a) operaţiuni taxabile;
b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;
c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 1441;
d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1–5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;
e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.
(3) Dacă nu contravine prevederilor alin. (2), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 128 alin. (8) şi la art. 129 alin. (5).
(4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153.
(41) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate în cadrul procedurii de executare silită de către o persoană impozabilă de la un contribuabil declarat inactiv, potrivit art. 11, sau de la o persoană impozabilă în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii.
(5) Nu sunt deductibile:
a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e);
b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1451.
Limitări speciale ale dreptului de deducere
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 145 se limitează la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpărării, achiziţiei intracomunitare, importului, închirierii sau leasingului de vehicule rutiere motorizate şi a taxei aferente cheltuielilor legate de vehiculele aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, în cazul în care vehiculele nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice.
(2) Restricţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică vehiculelor rutiere motorizate având o masă totală maximă autorizată care depăşeşte 3.500 kg sau mai mult de 9 scaune, inclusiv scaunul şoferului.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică următoarelor categorii de vehicule rutiere motorizate:
a) vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;
b) vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii;
c) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
d) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru instruire de către şcolile de şoferi;
e) vehiculele utilizate pentru închiriere sau a căror folosinţă este transmisă în cadrul unui contract de leasing financiar ori operaţional;
f) vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial.
(4) Prevederile alin. (1)–(3) se aplică inclusiv în situaţia în care au fost emise facturi şi/sau au fost plătite avansuri, pentru contravaloarea parţială a bunurilor şi/sau serviciilor, înainte de data de 1 iulie 2012, dacă livrarea/prestarea intervine după această dată.
(5) În cazul vehiculelor care nu fac obiectul limitării dreptului de deducere conform alin. (1), fiind utilizate exclusiv în scopul activităţii economice, precum şi a celor exceptate de la limitarea deducerii potrivit alin. (3), se vor aplica regulile generale de deducere stabilite la art. 145 şi art. 146–1471.
(6) Modalitatea de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme.“
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;

Art. 146
Condiţii de exercitare a dreptului de deducere
(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile obligate la aplicarea sistemului TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare;
b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (2)–(6), să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 sau documentele prevăzute la art. 1551alin. (1);
c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA, pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import, trebuie să deţină o declaraţie de import pentru TVA şi accize;
d) pentru taxa datorată pentru importul de bunuri efectuat conform art. 157 alin. (4) şi (5), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;
e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri, să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 1551alin. (1);
f) pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară de bunuri, prevăzută la art. 1301alin. (2) lit. a), să deţină documentul prevăzut la art. 155 alin. (8), emis în statul membru din care bunurile au fost transportate ori expediate, sau documentul prevăzut la art. 1551alin. (1).
(2) Prin norme se vor preciza cazurile în care documentele sau obligaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 147
Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă
(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.
(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.
(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.
(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.
(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.
(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:
a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi
b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.
(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:
a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;
b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);
c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.
(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare. La decontul de taxă prevăzut la art. 1562, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (12), se anexează un document care prezintă metoda de calcul al pro-rata definitivă.
(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă, prevăzut la art. 1562.
(10) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), determinată pentru anul respectiv.
(11) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul respectiv.
(12) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu astfel:
a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (11), se scade taxa dedusă într-un an determinată provizoriu, conform alin. (10);
b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă, prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.
(13) În ceea ce priveşte taxa de dedus aferentă bunurilor de capital, definite conform art. 149 alin. (1), utilizate pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5):
a) prima deducere se determină în baza pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), pentru anul în care ia naştere dreptul de deducere. La finele anului, deducerea se ajustează, conform alin. (12), în baza pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8). Această primă ajustare se efectuează asupra valorii totale a taxei deduse iniţial;
b) ajustările ulterioare iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime, pentru bunurile imobile, după cum urmează:
1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;
2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;
3. taxa dedusă iniţial în primul an, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;
4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului.
(14) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:
a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;
b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.
(15) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:
a) să aplice o pro-rata specială;
b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;
c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;
d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.
(16) Prevederile alin. (6)–(13) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (14) şi (15). Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:
a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. a) sau la alin. (15) lit. b);
b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. b) sau la alin. (15) lit. b).
(17) Prevederile prezentului articol se aplică şi de persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Pentru determinarea pro-rata sumele de la numitor şi de la numărător se determină în funcţie de data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei conform regulilor generale.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1471
Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă
(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145–147.
(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.
(3) Prin norme se vor preciza condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.
(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1472
Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România
(1) În condiţiile stabilite prin norme:
a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în România;
b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;
c) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi scutită, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă. Dreptul de deducere ia naştere şi poate fi exercitat doar în momentul livrării intracomunitare a mijlocului de transport nou;
d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.
(2) Persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea TVA achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute în norme.
(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută prin fraudă sau printr-o altă metodă incorectă, organele fiscale competente vor recupera sumele plătite în mod eronat şi orice penalităţi şi dobânzi aferente, fără să contravină dispoziţiilor privind asistenţa reciprocă pentru recuperarea TVA.
(4) În cazul în care o dobândă sau o penalitate administrativă a fost impusă, dar nu a fost plătită, organele fiscale competente vor suspenda orice altă rambursare suplimentară către persoana impozabilă în cauză până la concurenţa sumei neplătite.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1473
Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153
(1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.
(2) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute în prezentul articol, prin decontul de taxă prevăzut la art. 1562.
(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat, şi a diferenţelor negative de TVA stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.
(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 1562, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare, şi a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului din diferenţele de TVA de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.
(5) Prin decontul de taxă prevăzut la art. 1562, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (3) şi (4), care reprezintă regularizările de taxă, şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.
(6) Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 153, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.
(7) În cazul persoanelor impozabile care sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul de taxă al persoanei care a preluat activitatea.
(8) În situaţia în care două sau mai multe persoane impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea celorlalte preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, precum şi soldul sumei negative a taxei, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.
(9) Rambursarea soldului sumei negative a taxei se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele în vigoare.
(10) Pentru operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), j), k), l) şi o), persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, pot beneficia de rambursarea taxei, potrivit procedurii prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 148
Ajustarea taxei deductibile în cazul achiziţiilor de servicii şi bunuri, altele decât bunurile de capital
(1)În condiţiile în care regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine nu se aplică, deducerea iniţială se ajustează în următoarele cazuri:
a) deducerea este mai mare sau mai mică decât cea pe care persoana impozabilă avea dreptul să o opereze;
b) dacă există modificări ale elementelor luate în considerare pentru determinarea sumei deductibile, intervenite după depunerea decontului de taxă, inclusiv în cazurile prevăzute la art. 138;
c) persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere a taxei pentru bunurile mobile nelivrate şi serviciile neutilizate în cazul unor evenimente precum modificări legislative, modificări ale obiectului de activitate, alocarea de bunuri/servicii pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi, ulterior, alocarea acestora pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, bunuri lipsă din gestiune, inclusiv bunuri furate.
(2) Nu se ajustează deducerea iniţială a taxei în cazul:
a) bunurilor distruse sau pierdute ca urmare a unor calamităţi naturale ori a unor cauze de forţă majoră, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător;
b) bunurilor de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activelor corporale fixe casate, altele decât bunurile de capital, în condiţii stabilite prin norme;
c) perisabilităţilor, în limitele prevăzute prin lege, precum şi a pierderilor tehnologice sau, după caz, al altor consumuri proprii, în condiţii stabilite prin norme;
d) situaţiilor prevăzute la art. 128 alin. (8).
(3) În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă poate anula ajustarea efectuată conform alin. (1) la data la care furtul este dovedit legal prin hotărâre judecătorească definitivă.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 149
Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital
(1) În sensul prezentului articol:
a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 1251alin. (1) pct. 3, precum şi operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a bunurilor imobile, exclusiv reparaţiile ori lucrările de întreţinere a acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau al oricărui alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane; nu sunt considerate bunuri de capital activele corporale fixe amortizabile a căror durată normală de utilizare stabilită pentru amortizarea fiscală este mai mică de 5 ani; activele corporale fixe de natura mijloacelor fixe amortizabile care fac obiectul leasingului sunt considerate bunuri de capital la locator/finanţator dacă limita minimă a duratei normale de utilizare este egală sau mai mare de 5 ani;
b) bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane;
c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;
d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.
(2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a)–d):
a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);
b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.
(3) Perioada de ajustare începe:
a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), dacă acestea au fost achiziţionate sau fabricate după data aderării;
b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt recepţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. , care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;
c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;
d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil transformat sau modernizat, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.
(4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:
a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:
1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice;
2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;
3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;
b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;
c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;
d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu următoarele excepţii:
1. bunul de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;
2. bunul de capital este pierdut sau distrus ca urmare a unor calamităţi naturale ori a unor cauze de forţă majoră, în condiţiile în care aceste situaţii sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător;
3. abrogat;
4. situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (8);
e) în cazurile prevăzute la art. 138.
(41) În cazul bunurilor furate, persoana impozabilă poate anula ajustarea efectuată conform alin. (4) lit. d) la data la care furtul este dovedit legal prin hotărâre judecătorească definitivă.
(5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:
a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. , ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;
b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. , ajustarea se efectuează de persoanele impozabile care au aplicat pro rata de deducere pentru bunul de capital. Ajustarea reprezintă o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial şi se efectuează în ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2);
c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. şi d), ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării;
d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 138, conform procedurii prevăzute în norme.
(51) Dacă pe parcursul perioadei de ajustare intervin evenimente care vor genera ajustarea în favoarea persoanei impozabile sau în favoarea statului, ajustările prevăzute la alin. (5) lit. a) şi c) se vor efectua pentru acelaşi bun de capital succesiv în cadrul perioadei de ajustare ori de câte ori apar respectivele evenimente.
(6) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.
(7) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din norme.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL XI
Persoanele obligate la plata taxei

Art. 150
Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România
(1) Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepţia cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2)–(6) şi art. 160.
(2) Taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestării în România conform art. 133 alin. (2) şi care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 1251alin. (2), chiar dacă este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) sau (5).
(3) Taxa este datorată de orice persoană înregistrată conform art. 153 sau 1531, căreia i se livrează produsele prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 1251alin. (2), chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 alin. (4) sau (5).
(4) Taxa este datorată de persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:
1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România, care nu este impozabilă conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi
2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; şi
3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă.
(5) Taxa este datorată de persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d).
(6) În alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2)–(5), în cazul în care livrarea de bunuri/prestarea de servicii este realizată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 1251alin. (2) şi care nu este înregistrată în România conform art. 153, persoana obligată la plata taxei este persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153, sau persoana nestabilită în România, dar înregistrată în România conform art. 153, care este beneficiar al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 151
Persoana obligată la plata taxei pentru achiziţii intracomunitare
(1) Persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.
(2) Atunci când persoana obligată la plata taxei pentru achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), este:
a) o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;
b) o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1511
Persoana obligată la plata taxei pentru importul de bunuri
Plata taxei pentru importul de bunuri supus taxării, conform prezentului titlu, este obligaţia importatorului.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1512
Răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei
(1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19):
a) nu este emisă;
b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;
c) nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei.
(3) Furnizorul sau prestatorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (2)–(4) şi (6), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19) sau autofactura prevăzută la art. 1551alin. (1):
a) nu este emisă;
b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: numele/denumirea, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.
(4) Furnizorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei pentru o achiziţie intracomunitară de bunuri este beneficiarul, conform art. 151, dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (19) sau autofactura prevăzută la art. 1551alin. (1):
a) nu este emisă;
b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.
(5) Persoana care îl reprezintă pe importator, persoana care depune declaraţia vamală de import sau declaraţia de import pentru TVA şi accize şi proprietarul bunurilor sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu importatorul prevăzut la art. 1511.
(6) Pentru aplicarea regimului de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, antrepozitarul şi transportatorul bunurilor din antrepozit sau persoana responsabilă pentru transport sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu persoana obligată la plata acesteia, conform art. 150 alin. (1), (5) şi (6) şi art. 1511.
(7) Persoana care desemnează o altă persoană ca reprezentant fiscal, conform art. 150 alin. şi/sau art. 151 alin. (2), este ţinută răspunzătoare individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL XII
Regimuri speciale

Art. 152
Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici
(1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 1251alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, respectiv 220.000 lei, poate aplica scutirea de taxă, denumită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).
(2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa, în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, a operaţiunilor rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. lit. b), a operaţiunilor scutite cu drept de deducere şi a celor scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:
a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 1251alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;
b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. .
(3) Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.
(4) O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).
(5) Pentru persoana impozabilă nou-înfiinţată care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire este plafonul prevăzut la alin. (1).
(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153.
(7) Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 care în cursul anului calendaristic precedent nu depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) poate solicita scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, în vederea aplicării regimului special de scutire, cu condiţia ca la data solicitării să nu fi depăşit plafonul de scutire pentru anul în curs. Solicitarea se poate depune la organele fiscale competente între data de 1 şi 10 a fiecărei luni următoare perioadei fiscale aplicate de persoana impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 1561. Anularea va fi valabilă de la data comunicării deciziei privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. Organele fiscale competente au obligaţia de a soluţiona solicitările de scoatere a persoanelor impozabile din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA cel târziu până la finele lunii în care a fost depusă solicitarea. Până la comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, persoanei impozabile îi revin toate drepturile şi obligaţiile persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153. Persoana impozabilă care a solicitat scoaterea din evidenţă are obligaţia să depună ultimul decont de taxă prevăzut la art. 1562, indiferent de perioada fiscală aplicată conform art. 1561, până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost comunicată decizia de anulare a înregistrării în scopuri de TVA. În ultimul decont de taxă depus, persoanele impozabile au obligaţia să evidenţieze valoarea rezultată ca urmare a efectuării tuturor ajustărilor de taxă, conform prezentului titlu.
(71) Dacă, ulterior scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, potrivit alin. (7), persoana impozabilă realizează în cursul unui an calendaristic o cifră de afaceri, determinată conform alin. (2), mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1), are obligaţia să respecte prevederile prezentului articol şi, după înregistrarea în scopuri de taxă conform art. 153, are dreptul să efectueze ajustările de taxă conform prezentului titlu. Ajustările vor fi reflectate în primul decont de taxă depus după înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 a persoanei impozabile sau, după caz, într-un decont ulterior.
(72) Persoana impozabilă care solicită, conform alin. (7), scoaterea din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, dar are obligaţia de a se înregistra în scopuri de taxă, conform art. 1531, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 1531, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153. Înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 1531, va fi valabilă începând cu data anulării înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în cazul în care persoana impozabilă optează pentru înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 1531, concomitent cu solicitarea de scoatere din evidenţa persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153.
(8) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:
a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor, în condiţiile art. 145 şi 146;
b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;
c) abrogată.
(9) Prin norme se stabilesc regulile de înregistrare şi ajustările de efectuat în cazul modificării regimului de taxă.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1521
Regimul special pentru agenţiile de turism
(1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent, intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi touroperatorii.
(2) În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie în beneficiul călătorului.
(3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.
(4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.
(5) În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Comunităţii, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.
(6) Fără să contravină prevederilor art. 145 alin. (2), agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).
(7) Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2), cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:
a) când călătorul este o persoană fizică;
b) în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componente pentru care locul operaţiunii se consideră ca fiind în afara României.
(8) Agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele care trebuie ţinute conform prezentului titlu, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.
(9) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special.
(10) Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.
(11) Regimul special prevăzut de prezentul articol nu se aplică pentru agenţiile de turism care acţionează în calitate de intermediar şi pentru care sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. e) în ceea ce priveşte baza de impozitare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1522
Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi
(1) În sensul prezentului articol:
a)operele de artă reprezintă:
1. tablouri, colaje şi plachete decorative similare, picturi şi desene, executate integral de mână, altele decât planurile şi desenele de arhitectură, de inginerie şi alte planuri şi desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată şi copii carbon obţinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus şi articolele industriale decorate manual (NC cod tarifar 9701);
2. gravuri, stampe şi litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planşe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice (NC cod tarifar 9702 00 00);
3. producţii originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului (NC cod tarifar 9703 00 00);
4. tapiserii (NC cod tarifar 5805 00 00) şi carpete de perete (NC cod tarifar 6304 00 00), executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiţia să existe cel mult 8 copii din fiecare;
5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist şi semnate de acesta;
6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepţia bijuteriilor din aur sau argint;
7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate şi limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile şi monturile;
b)obiectele de colecţie reprezintă:
1. timbre poştale, timbre fiscale, mărci poştale, plicuri «prima zi», serii poştale complete şi similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs (NC cod tarifar 9704 00 00);
2. colecţii şi piese de colecţie de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic (NC cod tarifar 9705 00 00);
c)antichităţile sunt obiectele, altele decât operele de artă şi obiectele de colecţie, cu o vechime mai mare de 100 de ani (NC cod tarifar 9706 00 00);
d)bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în norme;
e)persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;
f)organizatorul unei vânzări prin licitaţie publică este persoana impozabilă care, în desfăşurarea activităţii sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitaţie publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu preţul cel mai mare;
g)marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:
1.preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ;
2.preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare;
h)regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi la cota de marjă a profitului.
(2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:
a) o persoană neimpozabilă;
b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);
c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;
d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.
(3) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special pentru livrarea următoarelor bunuri:
a) opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat;
b) opere de artă achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei.
(4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru care se exercită opţiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepţie, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), preţul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 139, plus taxa datorată sau achitată la import.
(5) Orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuată în regim special, este scutită de taxă, în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a), bj, h)–m) şi o).
(6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.
(7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).
(8) În cazul în care persoana impozabilă revânzătoare aplică regimul normal de taxare pentru bunurile pentru care putea opta să aplice regimul special prevăzut la alin. (3), persoana respectivă va avea dreptul de deducere a taxei datorate sau achitate pentru:
a) importul de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi;
b) pentru opere de artă achiziţionate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora.
(9) Dreptul de deducere prevăzut la alin. (8) ia naştere la data la care este exigibilă taxa colectată aferentă livrării pentru care persoana impozabilă revânzătoare optează pentru regimul normal de taxă.
(10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziţionate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special.
(11) Regimul special nu se aplică pentru:
a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziţionate în interiorul Comunităţii de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 142 alin. (1) lit. a) şi e)–g) şi art. 143 alin. (1) lit. h)–m), la cumpărare, la achiziţia intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei;
b) livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 143 alin. (2) lit. b).
(12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienţilor.
(13) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 1561şi 1562;
b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special.
(14) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă, cât şi regimului special, trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:
a) să ţină evidenţe separate pentru operaţiunile supuse fiecărui regim;
b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 1561şi 1562.
(15) Dispoziţiile alin. (1)–(14) se aplică şi vânzărilor prin licitaţie publică efectuate de persoanele impozabile revânzătoare care acţionează ca organizatori de vânzări prin licitaţie publică în condiţiile stabilite prin norme.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1523
Regimul special pentru aurul de investiţii
(1)Aurul de investiţii înseamnă:
a) aurul, sub formă de lingouri sau plachete acceptate/cotate pe pieţele de metale preţioase, având puritatea minimă de 995‰, reprezentate sau nu prin hârtii de valoare, cu excepţia lingourilor sau plachetelor cu greutatea de cel mult 1 g;
b) monedele de aur care îndeplinesc următoarele condiţii:
1. au titlul mai mare sau egal cu 900‰;
2. sunt reconfecţionate după anul 1800;
3. sunt sau au constituit moneda legală de schimb în statul de origine; şi
4. sunt vândute în mod normal la un preţ care nu depăşeşte valoarea de piaţă liberă a aurului conţinut de monede cu mai mult de 80%;
(2) În sensul prezentului articol, monedele prevăzute la alin. (1) lit. b) nu se consideră ca fiind vândute în scop numismatic.
(3) Următoarele operaţiuni sunt scutite de taxă:
a) livrările, achiziţiile intracomunitare şi importul de aur de investiţii, inclusiv investiţiile în hârtii de valoare, pentru aurul nominalizat sau nenominalizat ori negociat în conturi de aur şi cuprinzând mai ales împrumuturile şi schimburile cu aur care conferă un drept de proprietate sau de creanţă asupra aurului de investiţii, precum şi operaţiunile referitoare la aurul de investiţii care constau în contracte la termen futures şi forward, care dau naştere unui transfer al dreptului de proprietate sau de creanţă asupra aurului de investiţii;
b) serviciile de intermediere în livrarea de aur de investiţii, prestate de agenţi care acţionează în numele şi pe seama unui mandant.
(4) Persoana impozabilă care produce aurul de investiţii sau transformă orice aur în aur de investiţii poate opta pentru regimul normal de taxă pentru livrările de aur de investiţii către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).
(5) Persoana impozabilă care livrează în mod curent aur în scopuri industriale poate opta pentru regimul normal de taxă, pentru livrările de aur de investiţii prevăzut la alin. (1) lit. a) către altă persoană impozabilă, care în mod normal ar fi scutite, conform prevederilor alin. (3) lit. a).
(6) Intermediarul care prestează servicii de intermediere în livrarea de aur, în numele şi în contul unui mandant, poate opta pentru taxare, dacă mandantul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (4).
(7) Opţiunile prevăzute la alin. (4)–(6) se exercită printr-o notificare transmisă organului fiscal competent. Opţiunea intră în vigoare la data înregistrării notificării la organele fiscale sau la data depunerii acesteia la poştă, cu confirmare de primire, după caz, şi se aplică tuturor livrărilor de aur de investiţii efectuate de la data respectivă. În cazul opţiunii exercitate de un intermediar, opţiunea se aplică pentru toate serviciile de intermediere prestate de respectivul intermediar în beneficiul aceluiaşi mandant care şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (5). În cazul exercitării opţiunilor prevăzute la alin. (4)–(6), persoanele impozabile nu pot reveni la regimul special.
(8) În cazul în care livrarea de aur de investiţii este scutită de taxă, conform prezentului articol, persoana impozabilă are dreptul să deducă:
a) taxa datorată sau achitată, pentru achiziţiile de aur de investiţii efectuate de la o persoană care şi-a exercitat opţiunea de taxare;
b) taxa datorată sau achitată, pentru achiziţiile intracomunitare sau importul de aur, care este ulterior transformat în aur de investiţii de persoana impozabilă sau de un terţ în numele persoanei impozabile;
c) taxa datorată sau achitată, pentru serviciile prestate în beneficiul său, constând în schimbarea formei, greutăţii sau purităţii aurului, inclusiv aurului de investiţii.
(9) Persoana impozabilă care produce aur de investiţii sau transformă aurul în aur de investiţii are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii legate de producţia sau transformarea aurului respectiv.
(10) Pentru livrările de aliaje sau semifabricate din aur cu titlul mai mare sau egal cu 325‰, precum şi pentru livrările de aur de investiţii, efectuate de persoane impozabile care şi-au exercitat opţiunea de taxare către cumpărători persoane impozabile, cumpărătorul este persoana obligată la plata taxei, conform normelor.
(11) Persoana impozabilă care comercializează aur de investiţii va ţine evidenţa tuturor tranzacţiilor cu aur de investiţii şi va păstra documentaţia care să permită identificarea clientului în aceste tranzacţii. Aceste evidenţe se vor păstra minimum 5 ani de la sfârşitul anului în care operaţiunile au fost efectuate.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1524
Regimul special pentru persoanele impozabile nestabilite care prestează servicii electronice persoanelor neimpozabile
(1) În înţelesul prezentului articol:
a)persoana impozabilă nestabilită înseamnă persoana impozabilă care nu are un sediu fix şi nici nu este stabilită în Comunitate, căreia nu i se solicită din alte motive să se înregistreze în Comunitate în scopuri de TVA şi care prestează servicii electronice persoanelor neimpozabile stabilite în Comunitate;
b)stat membru de înregistrare înseamnă statul membru ales de persoana impozabilă, nestabilită pentru declararea începerii activităţii sale ca persoană impozabilă pe teritoriul comunitar, conform prezentului articol;
c)stat membru de consum înseamnă statul membru în care serviciile electronice îşi au locul prestării, în conformitate cu art. 56 alin. (1) lit. k) din Directiva 112, în care beneficiarul, care nu acţionează în calitate de persoană impozabilă în cadrul unei activităţi economice, este stabilit, îşi are domiciliul sau reşedinţa obişnuită.
(2) Persoana impozabilă nestabilită care prestează servicii electronice, astfel cum sunt definite la art. 1251alin. (1) pct. 26, unor persoane neimpozabile stabilite în Comunitate sau care îşi au domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru poate utiliza un regim special pentru toate serviciile electronice prestate în Comunitate. Regimul special permite, printre altele, înregistrarea unei persoane impozabile nestabilite într-un singur stat membru, conform prezentului articol, pentru toate serviciile electronice prestate în Comunitate către persoane neimpozabile stabilite în Comunitate.
(3) În cazul în care o persoană impozabilă nestabilită optează pentru regimul special şi alege România ca stat membru de înregistrare, la data începerii operaţiunilor taxabile, persoana respectivă trebuie să depună în format electronic o declaraţie de începere a activităţii la organul fiscal competent. Declaraţia trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea/numele persoanei impozabile, adresa poştală, adresele electronice, inclusiv pagina de internet proprie, codul naţional de înregistrare fiscală, după caz, precum şi o declaraţie prin care se confirmă că persoana nu este înregistrată în scopuri de TVA în Comunitate. Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent, pe cale electronică.
(4) La primirea declaraţiei de începere a activităţii organul fiscal competent va înregistra persoana nestabilită cu un cod de înregistrare special în scopuri de TVA şi va comunica acest cod persoanei respective prin mijloace electronice. În scopul înregistrării nu este necesară desemnarea unui reprezentant fiscal.
(5) Persoana impozabilă nestabilită trebuie să notifice, prin mijloace electronice, organul fiscal competent, în caz de încetare a activităţii sau în caz de modificări ulterioare, care o exclud de la regimul special.
(6) Persoana impozabilă nestabilită va fi scoasă din evidenţă de către organul fiscal competent, dacă se îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a) persoana impozabilă informează organul fiscal că nu mai prestează servicii electronice;
b) organul fiscal competent constată că operaţiunile taxabile ale persoanei impozabile s-au încheiat;
c) persoana impozabilă nu mai îndeplineşte cerinţele pentru a i se permite utilizarea regimului special;
d) persoana impozabilă încalcă în mod repetat regulile regimului special.
(7) În termen de 20 de zile de la sfârşitul fiecărui trimestru calendaristic, persoana impozabilă nestabilită trebuie să depună la organul fiscal competent, prin mijloace electronice, un decont special de taxă, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent dacă au fost sau nu furnizate servicii electronice în perioada fiscală de raportare.
(8) Decontul special de taxă trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) codul de înregistrare prevăzut la alin. (4);
b) valoarea totală, exclusiv taxa, a prestărilor de servicii electronice, pentru perioada fiscală de raportare, cotele taxei aplicabile şi valoarea corespunzătoare a taxei datorate fiecărui stat membru de consum în care taxa este exigibilă;
c) valoarea totală a taxei datorate în Comunitate.
(9) Decontul special de taxă de întocmeşte în lei. În cazul în care prestările de servicii s-au efectuat în alte monede se va folosi, la completarea decontului, rata de schimb în vigoare în ultima zi a perioadei fiscale de raportare. Ratele de schimb utilizate sunt cele publicate de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau cele din ziua următoare, dacă nu sunt publicate în acea zi.
(10) Persoana impozabilă nestabilită trebuie să achite suma totală a taxei datorate Comunităţii într-un cont special, în lei, deschis la trezorerie, indicat de organul fiscal competent, până la data la care are obligaţia depunerii decontului special. Prin norme se stabileşte procedura de virare a sumelor cuvenite fiecărui stat membru, pentru serviciile electronice desfăşurate pe teritoriul lor, de persoana impozabilă nestabilită, înregistrată în România în scopuri de TVA.
(11) Persoana impozabilă nestabilită trebuie să ţină o evidenţă suficient de detaliată a serviciilor pentru care se aplică acest regim special, pentru a permite organelor fiscale competente din statele membre de consum să determine dacă decontul prevăzut la alin. (7) este corect. Aceste evidenţe se pun la dispoziţie electronic, la solicitarea organului fiscal competent, precum şi a statelor membre de consum. Persoana impozabilă nestabilită va păstra aceste evidenţe pe o perioadă de 10 ani de la încheierea anului în care s-au prestat serviciile.
(12) Persoana impozabilă nestabilită care utilizează regimul special nu exercită dreptul de deducere prin decontul special de taxă, conform art. 1471, dar va putea exercita acest drept prin rambursarea taxei achitate, în conformitate cu prevederile art. 1472alin. (1) lit. b), chiar dacă o persoană impozabilă stabilită în România nu ar avea dreptul la o compensaţie similară în ceea ce priveşte taxa sau un alt impozit similar, în condiţiile prevăzute de legislaţia ţării în care îşi are sediul persoana impozabilă nestabilită.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL XIII
Obligaţii

Art. 153
Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA
(1) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile, scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere şi/sau operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. (2) lit. b), trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, denumită în continuare înregistrare normală în scopuri de taxă, după cum urmează:
a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, în următoarele cazuri:
1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;
2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit acest plafon;
c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;
d) dacă efectuează operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3).
(2) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix, conform art. 1251alin. (2) lit. b), este obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România, astfel:
a) înaintea primirii serviciilor, în situaţia în care urmează să primească pentru sediul fix din România servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 150 alin. (2), dacă serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care este stabilită în sensul art. 1251alin. (2) în alt stat membru;
b) înainte de prestarea serviciilor, în situaţia în care urmează să presteze serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) de la sediul fix din România pentru un beneficiar persoană impozabilă stabilită în sensul art. 1251alin. (2) în alt stat membru care are obligaţia de a plăti TVA în alt stat membru, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 150 alin. (2);
c) înainte de realizarea unor activităţi economice de la respectivul sediu fix în condiţiile stabilite la art. 1251alin. (2) lit. b) şi c) care implică:
1. livrări de bunuri taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv livrări intracomunitare scutite de TVA conform art. 143 alin. (2);
2. prestări de servicii taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi b);
3. operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3);
4. achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile.
(3) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanei tratate ca persoană impozabilă numai pentru că efectuează ocazional livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.
(4) O persoană impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 1251alin. (2) şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente pentru operaţiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, altele decât serviciile de transport şi serviciile auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 143 alin. (1) lit. c)–m), art. 144 alin. (1) lit. c) şi art. 1441, înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni, cu excepţia situaţiilor în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (2)–(6). Nu sunt obligate să se înregistreze în România, conform prezentului articol, persoanele stabilite în afara Comunităţii Europene care prestează servicii electronice către persoane neimpozabile din România şi care sunt înregistrate într-un alt stat membru, conform regimului special pentru servicii electronice, pentru toate serviciile electronice prestate în Comunitatea Europeană. Persoana impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 1251alin. (2) şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 poate solicita înregistrarea în scopuri de TVA dacă efectuează în România oricare dintre următoarele operaţiuni:
a) importuri de bunuri;
b) operaţiuni prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), dacă optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3);
c) operaţiuni prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), dacă acestea sunt taxabile prin efectul legii sau prin opţiune conform art. 141 alin. (3).
(5) Va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform acestui articol, înainte de realizarea operaţiunilor, persoana impozabilă nestabilită în România şi neînregistrată în scopuri de TVA în România, care intenţionează:
a) să efectueze o achiziţie intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata taxei conform art. 151; sau
b) să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă.
(6) Persoana impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, care are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate, în condiţiile stabilite prin norme, să îşi îndeplinească această obligaţie prin desemnarea unui reprezentant fiscal. Persoana impozabilă nestabilită în Comunitate care are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în România este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să se înregistreze prin desemnarea unui reprezentant fiscal.
(7) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).
(71) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot stabili criterii pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA a societăţilor comerciale cu sediul activităţii economice în România înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt supuse înmatriculării la registrul comerţului. Organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, dacă persoana impozabilă justifică intenţia şi are capacitatea de a desfăşura activitate economică, pentru a fi înregistrată în scopuri de TVA. Prin excepţie de la prevederile alin. (7), organele fiscale competente nu vor înregistra în scopuri de TVA persoanele impozabile care nu îndeplinesc criteriile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(8) În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b), alin. (2), (4) sau (5), şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.
(9) Organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol:
a) dacă este declarată inactivă conform prevederilor art. 781din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data declarării ca inactivă;
b) dacă a intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului;
c) dacă asociaţii/administratorii persoanei impozabile sau persoana impozabilă însăşi au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării deciziei de anulare de către organele fiscale competente. În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA numai în situaţia în care asociaţii majoritari sau, după caz, asociatul unic au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) dacă nu a depus pe parcursul unui semestru calendaristic niciun decont de taxă prevăzut la art. 1562, dar nu este în situaţia prevăzută la lit. a) sau b), din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Aceste prevederi se aplică numai în cazul persoanelor pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul. Începând cu decontul aferent lunii iulie 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, respectiv începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane impozabile în scopuri de TVA dacă nu a depus niciun decont de taxă prevăzut la art. 1562pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei care are perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, dar nu este în situaţia prevăzută la lit. a) ori b), din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al şaselea decont de taxă în prima situaţie şi, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situaţie;
e) dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor care au perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două perioade fiscale consecutive în cursul unui semestru calendaristic, în cazul persoanelor impozabile care au perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a celei de-a doua luni următoare respectivului semestru calendaristic. Începând cu decontul aferent lunii iulie 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, respectiv începând cu decontul aferent trimestrului III al anului 2012, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, organele fiscale competente anulează înregistrarea unei persoane impozabile în scopuri de TVA dacă în deconturile de taxă depuse pentru 6 luni consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală luna calendaristică, şi pentru două trimestre calendaristice consecutive, în cazul persoanei impozabile care are perioada fiscală trimestrul calendaristic, nu au fost evidenţiate achiziţii de bunuri/servicii şi nici livrări de bunuri/prestări de servicii, realizate în cursul acestor perioade de raportare, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al şaselea decont de taxă în prima situaţie şi, respectiv, din prima zi a lunii următoare celei în care a intervenit termenul de depunere al celui de-al doilea decont de taxă în a doua situaţie;
f) dacă, potrivit prevederilor prezentului titlu, persoana impozabilă nu era obligată şi nici nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol;
g) în situaţia persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 152.
Pentru situaţiile prevăzute la lit. a)–e), anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile este realizată din oficiu de către organele fiscale competente. Pentru situaţia prevăzută la lit. f), anularea înregistrării în scopuri de TVA se realizează la solicitarea persoanei impozabile sau din oficiu de către organele fiscale competente, după caz. Pentru situaţia prevăzută la lit. g), anularea înregistrării în scopuri de TVA se realizează la solicitarea persoanei impozabile.
(91) Procedura de anulare a înregistrării în scopuri de TVA este stabilită prin normele procedurale în vigoare. După anularea înregistrării în scopuri de TVA conform alin. (9) lit. a)–e), organele fiscale competente înregistrează persoanele impozabile în scopuri de TVA astfel:
a) din oficiu, de la data la care a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării, pentru situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. şi b);
b) la solicitarea persoanei impozabile, în situaţia prevăzută la alin. (9) lit. c), dacă încetează situaţia care a condus la anulare, de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA. În cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ai căror asociaţi din cauza cărora s-a dispus anularea înregistrării în scopuri de TVA nu sunt majoritari la momentul solicitării reînregistrării, persoana impozabilă poate solicita reînregistrarea chiar dacă nu a încetat situaţia care a condus la anularea înregistrării conform alin. (9) lit. c);
c) la solicitarea persoanei impozabile, în situaţia prevăzută la alin. (9) lit. d), de la data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA, pe baza următoarelor informaţii/documente furnizate de persoana impozabilă:
1. prezentarea deconturilor de taxă nedepuse la termen;
2. prezentarea unei cereri motivate din care să rezulte că se angajează să depună la termenele prevăzute de lege deconturile de taxă;
d) la solicitarea persoanei impozabile, în situaţia prevăzută la alin. (9) lit. e), pe baza unei declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte că va desfăşura activităţi economice. Data înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile este data comunicării deciziei de înregistrare în scopuri de TVA.
Persoanele impozabile aflate în situaţiile prevăzute de prezentul alineat nu pot aplica prevederile referitoare la plafonul de scutire pentru mici întreprinderi prevăzut la art. 152 până la data înregistrării în scopuri de TVA, fiind obligate să aplice prevederile art. 11 alin. (11) şi (13).
(92) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 şi Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată. Registrele sunt publice şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Înscrierea în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată se face de către organul fiscal competent, după comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării. Data anulării înregistrării în scopuri de TVA înscrisă în decizie este data prevăzută la art. 153 alin. (9). Anularea înregistrării în scopuri de TVA produce la furnizor/prestator efectele prevăzute la art. 11 alin. (11) şi (13) de la data prevăzută la art. 153 alin. (9) şi în cazul beneficiarului produce efectele prevăzute la art. 11 alin. (12) şi alin. (14) din ziua următoare datei operării anulării înregistrării în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată.
(93) Când se constată că persoana impozabilă a fost înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 de organele fiscale, ca urmare a unei erori, această înregistrare se anulează din oficiu sau la cererea persoanei impozabile de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii. Pe perioada cuprinsă între data înregistrării şi data anulării înregistrării în scopuri de TVA:
a) persoana impozabilă care a fost înregistrată eronat în scopuri de TVA acţionează în calitate de persoană înregistrată în scopuri de TVA, cu excepţia situaţiei în care înregistrarea eronată a fost generată de organul fiscal, caz în care persoana impozabilă poate aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici prevăzut la art. 152;
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari de la persoanele impozabile respective se exercită în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 145–1471.
(94) Când se constată că persoanei impozabile i-a fost anulat din oficiu de organele fiscale codul de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153, ca urmare a unei erori, aceasta va fi înregistrată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente. Pe perioada cuprinsă între data anulării şi data înregistrării în scopuri de TVA persoana respectivă îşi păstrează calitatea de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, menţinându-se data înregistrării în scopuri de TVA anterioară. Dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate pe aceeaşi perioadă de beneficiari de la persoanele impozabile respective se exercită în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 145–1471, considerându-se că achiziţiile au fost efectuate de la o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153.
(10) Persoana înregistrată conform prezentului articol va anunţa în scris organele fiscale competente cu privire la modificările informaţiilor declarate în cererea de înregistrare sau furnizate prin altă metodă organului fiscal competent, în legătură cu înregistrarea sa, sau care apar în certificatul de înregistrare în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente.
(11) În cazul încetării desfăşurării de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei sau în cazul încetării activităţii sale economice, orice persoană înregistrată conform prezentului articol va anunţa în scris organele fiscale competente în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente în scopul scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Prin norme procedurale se stabilesc data de la care are loc scoaterea din evidenţă şi procedura aplicabilă.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 46/2009 – privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale din 13 mai 2009, M. Of. 347/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1531
Înregistrarea în scopuri de TVA a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare sau pentru servicii
(1) Are obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prezentului articol:
a) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România, neînregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 şi care nu sunt deja înregistrate conform lit. b) sau c) sau alin. (2), care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, înainte de efectuarea achiziţiei intracomunitare, dacă valoarea achiziţiei intracomunitare respective depăşeşte plafonul pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară;
b) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, neînregistrată şi care nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153 şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau c) sau a alin. (2), dacă prestează servicii care au locul în alt stat membru, pentru care beneficiarul serviciului este persoana obligată la plata taxei conform echivalentului din legislaţia altui stat membru al art. 150 alin. (2), înainte de prestarea serviciului;
c) persoana impozabilă care îşi are stabilit sediul activităţii economice în România, care nu este înregistrată şi nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153 şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau b) sau a alin. (2), dacă primeşte de la un prestator, persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 150 alin. (2), înaintea primirii serviciilor respective.
(2) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dacă nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze conform art. 153, şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România pot solicita să se înregistreze, conform prezentului articol, în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare, conform art. 126 alin. (6).
(3) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, orice persoană care solicită înregistrarea, conform alin. (1) sau (2).
(4) Dacă persoana obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în condiţiile alin. (1), nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.
(5) Persoana înregistrată în scopuri de TVA conform alin. (1) lit. a) poate solicita anularea înregistrării sale oricând, după expirarea anului calendaristic următor celui în care a fost înregistrată, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care face solicitarea sau în anul calendaristic anterior şi dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).
(6) Persoana înregistrată în scopuri de TVA conform alin. (2) poate solicita anularea înregistrării oricând după expirarea a 2 ani calendaristici care urmează anului în care a optat pentru înregistrare, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care depune această solicitare sau în anul calendaristic anterior, dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).
(7) Dacă după expirarea anului calendaristic prevăzut la alin. (5) sau a celor 2 ani calendaristici prevăzuţi la alin. (6), care urmează celui în care s-a efectuat înregistrarea, persoana impozabilă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza codului de înregistrare în scopuri de TVA, obţinut conform prezentului articol, se consideră că persoana a optat conform art. 126 alin. (6), cu excepţia cazului în care a depăşit plafonul de achiziţii intracomunitare.
(8) Persoana înregistrată conform alin. (1) lit. b) şi c) poate solicita anularea înregistrării sale oricând după expirarea anului calendaristic în care a fost înregistrată, cu excepţia situaţiei în care trebuie să rămână înregistrată conform alin. (5)–(7).
(9) Organele fiscale competente vor anula înregistrarea unei persoane, conform prezentului articol, din oficiu sau, după caz, la cerere, în următoarele situaţii:
a) persoana respectivă este înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153; sau
b) persoana respectivă are dreptul la anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform prezentului articol, şi solicită anularea conform alin. (5), (6) şi (8); sau
c) persoana respectivă îşi încetează activitatea economică.
(10) Înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol nu conferă persoanei impozabile calitatea de persoană înregistrată normal în scopuri de TVA, acest cod fiind utilizat numai pentru achiziţii intracomunitare sau pentru serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2), primite de la persoane impozabile stabilite în alt stat membru sau prestate către persoane impozabile stabilite în alt stat membru.
(11) Prevederile art. 153 alin. (9) lit. a), b) şi f) se aplică corespunzător şi pentru persoanele înregistrate în scopuri de TVA conform prezentului articol.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 154
Prevederi generale referitoare la înregistrare
(1) Codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 153 şi 1531, are prefixul «RO», conform Standardului internaţional ISO 3166 – alpha 2.
(2) Anularea înregistrării în scopuri de TVA a unei persoane nu o exonerează de răspunderea care îi revine, conform prezentului titlu, pentru orice acţiune anterioară datei anulării şi de obligaţia de a solicita înregistrarea în condiţiile prezentului titlu.
(3) Prin norme se stabilesc cazurile în care persoanele nestabilite în România care sunt obligate la plata TVA în România conform art. 150 alin. (1) pot fi scutite de înregistrarea în scopuri de TVA în România.
(4) Persoanele înregistrate:
a) conform art. 153 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor;
b) conform art. 1531vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA:
1. furnizorului/prestatorului, atunci când au obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2)–(6) şi art. 151;
2. beneficiarului, persoană impozabilă din alt stat membru, către care prestează servicii pentru care acesta este obligat la plata taxei conform echivalentului din alt stat membru al art. 150 alin. (2).
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 155.
Facturarea
(1) În înţelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul articol.
(2) Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi o factură.
(3) În înţelesul prezentului titlu, prin factură electronică se înţelege o factură care conţine informaţiile solicitate în prezentul articol şi care a fost emisă şi primită în format electronic.
(4) Fără să contravină prevederilor alin. (30)–(34) se aplică următoarele reguli de facturare:
a) pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării nu se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care are loc livrarea de bunuri/prestarea de servicii;
b) prin excepţie de la prevederile lit. a):
1. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă furnizorul/prestatorul nu este stabilit în statul membru în care are loc livrarea bunurilor ori prestarea serviciilor, conform prevederilor art. 132 şi 133, şi persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i se livrează bunurile sau i se prestează serviciile;
2. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform art. 132 şi 133, efectuate de un furnizor/prestator care nu este stabilit în România, dar este stabilit în Comunitate, conform prevederilor art. 1251alin. (2), iar persoana obligată la plata taxei conform art. 150 este beneficiarul către care s-au efectuat respectivele livrări/prestări, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statul membru în care este stabilit furnizorul/prestatorul.
În situaţia în care beneficiarul este persoana care emite factura în numele şi în contul furnizorului/prestatorului conform prevederilor alin. (17), se aplică prevederile lit. a);
c) prin excepţie de la prevederile lit. a), pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Comunitate în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133.
(5) Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:
a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;
b) pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art. 132 alin. (2) şi (3);
c) pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2) lit. a)–c);
d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit. a) şi b).
(6) Prin excepţie de la alin. (5) lit. a) şi d), persoana impozabilă nu are obligaţia emiterii de facturi pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere a taxei conform art. 141 alin. (1) şi (2).
(7) Persoana înregistrată conform art. 153 trebuie să autofactureze, în termenul prevăzut la alin. (15), fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine.
(8) Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură, în termenul prevăzut la alin. (14), pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru, în condiţiile prevăzute la art. 128 alin. (10), şi pentru fiecare operaţiune asimilată unei achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România în condiţiile prevăzute la art. 1301alin. (2) lit. a).
(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. a), persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:
a) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a), furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate, fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi: transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe baza de bilet la: spectacole, muzee, cinematografe, evenimente sportive, târguri, expoziţii;
c) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a) şi b), furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite. Prin norme se vor stabili documentele pe care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în vederea determinării corecte a bazei de impozitare şi a taxei colectate pentru astfel de operaţiuni.
(10) Persoana impozabilă care nu are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol poate opta pentru emiterea facturii.
(11) Persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (10) pot emite facturi simplificate în oricare dintre următoarele situaţii:
a) atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 1391;
b) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură conform alin. (2).
(12) În urma consultării Comitetului TVA instituit în temeiul prevederilor art. 398 din Directiva 112, prin ordin al ministrului finanţelor publice se aprobă ca persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (10) să înscrie în facturi doar informaţiile prevăzute la alin. (20), în următoarele cazuri, conform procedurii stabilite prin norme:
a) valoarea facturii, inclusiv TVA, este mai mare de 100 euro, dar mai mică de 400 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 1391; sau
b) în cazul în care practica administrativă ori comercială din sectorul de activitate implicat sau condiţiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca respectarea tuturor obligaţiilor menţionate la alin. (19) sau la alin. (22) să fie extrem de dificilă.
(13) Prevederile alin. (11) şi (12) nu se aplică în cazul operaţiunilor prevăzute la alin. (5) lit. b) şi c) sau atunci când persoana impozabilă, care este stabilită în România, efectuează livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorată în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile în acest alt stat membru.
(14) Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei.
(15) Pentru alte operaţiuni decât cele prevăzute la alin. (14), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.
(16) Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri, prestări separate de servicii, către acelaşi client, în următoarele condiţii:
a) să se refere la operaţiuni pentru care a luat naştere faptul generator de taxă sau pentru care au fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;
b) toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării de avansuri să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.
(17) Pot fi emise facturi de către beneficiar în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme.
(18) Pot fi emise facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme, cu excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.
(19) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:
a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b) data emiterii facturii;
c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;
d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;
f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;
g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;
h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 1251alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;
j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;
k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea «autofactură»;
l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;
m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, menţiunea «taxare inversă»;
n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea «regimul marjei – agenţii de turism»;
o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile «regimul marjei – bunuri second-hand», «regimul marjei – opere de artă» sau «regimul marjei – obiecte de colecţie şi antichităţi», după caz;
p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea «TVA la încasare»;
r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune.
(20) Facturile emise în sistem simplificat în condiţiile prevăzute la alin. (11) şi (12) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:
a) data emiterii;
b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
d) suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;
e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu prevederile alin. (2), o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.
(21) În situaţia prevăzută la alin. (4) lit. b) pct. 1, furnizorul/prestatorul stabilit în România poate să omită din factură informaţiile prevăzute la alin. (19) lit. i) şi j) şi să indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate/serviciilor prestate, referindu-se la cantitatea sau volumul acestora şi la natura lor. În cazul aplicării prevederilor alin. (4) lit. b) pct. 2, factura emisă de furnizorul/prestatorul care nu este stabilit în România poate să nu conţină informaţiile prevăzute la echivalentul din Directiva 112 al alin. (19) lit. i) şi j).
(22) Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă cu condiţia ca valoarea TVA colectată să fie exprimată în lei. În situaţia în care valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi convertită în lei utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 1391.
(23) Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.
(24) Autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent că este pe suport hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii. Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură şi o livrare de bunuri sau prestare de servicii. «Autenticitatea originii» înseamnă asigurarea identităţii furnizorului sau a emitentului facturii. «Integritatea conţinutului» înseamnă că nu a fost modificat conţinutul impus în conformitate cu prezentul articol.
(25) În afară de controalele de gestiune menţionate la alin. (24), alte exemple de tehnologii care asigură autenticitatea originii şi integrităţii conţinutului facturii electronice sunt:
a) o semnătură electronică avansată în sensul art. 2 alin. (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, bazată pe un certificat calificat şi creată de un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul art. 2 alin. (6) şi (10) din Directiva 1999/93/CE;
b) un schimb electronic de date (electronic data interchange – EDI), astfel cum a fost definit la art. 2 din anexa I la Recomandările Comisiei 1994/820/CE din 19 octombrie 1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date, în cazul în care acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează autenticitatea originii şi integritatea datelor.
(26) În cazul facturilor emise prin mijloace electronice de furnizori/prestatori care sunt stabiliţi în ţări cu care nu există niciun instrument juridic privind asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE a Consiliului Uniunii Europene din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri şi de Regulamentul (UE) 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au locul în România, asigurarea autenticităţii originii şi integrităţii conţinutului facturii trebuie realizată exclusiv prin una din tehnologiile prevăzute la alin. (25).
(27) În situaţia în care pachete care conţin mai multe facturi emise prin mijloace electronice sunt transmise sau puse la dispoziţia aceluiaşi destinatar, informaţiile care sunt comune facturilor individuale pot fi menţionate o singură dată, cu condiţia ca acestea să fie accesibile pentru fiecare factură.
(28) Semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.
(29) Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, şi de stocare şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.
(30) Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de client ori de un terţ în numele şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor primite.
(31) Persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiţia ca acestea sau informaţiile stocate conform alin. (30) să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru. Cu toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei ţări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (UE) 904/2010 sau la dreptul menţionat la alin. (36) de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective.
(32) Prin excepţie de la prevederile alin. (31), persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România are obligaţia de a stoca pe teritoriul României facturile emise şi primite, precum şi facturile emise de client sau de un terţ în numele şi în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă garantează accesul on-line organelor fiscale competente şi pentru care persoana impozabilă poate aplica prevederile alin. (31). Aceeaşi obligaţie îi revine şi persoanei impozabile stabilite în România printr-un sediu fix cel puţin pe perioada existenţei pe teritoriul României a sediului fix.
(33) În situaţia în care locul de stocare prevăzut la alin. (31) nu se află pe teritoriul României persoanele impozabile stabilite în România în sensul art. 1251alin. (2) trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a informaţiilor stocate conform alin. (30).
(34) Facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziţie. În cazul stocării electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, cu modificările ulterioare.
(35) În scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în limba română, în anumite situaţii sau pentru anumite persoane impozabile, a facturilor emise pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, precum şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România în sensul art. 1251alin. (2).
(36) În scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise sau primite în alt stat, garantând accesul online la date, persoana impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2) are obligaţia de a permite organelor fiscale competente din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi. De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii impozabile în România are obligaţia de a permite organelor fiscale din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi, indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.
modificat de
Ordonanţă nr. 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, M. Of. 490/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 1551
Alte documente
(1) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)–(4) şi (6) şi ale art. 151, trebuie să autofactureze operaţiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator.
(2) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)–(4) şi (6), trebuie să autofactureze suma avansurilor plătite în legătură cu operaţiunile respective cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a plătit avansurile, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator, cu excepţia situaţiei în care faptul generator de taxă a intervenit în aceeaşi lună, caz în care sunt aplicabile prevederile alin. (1).
(3) La primirea facturii privind operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă va înscrie pe factură o referire la autofacturare, iar pe autofactură, o referire la factură.
(4) În cazul livrărilor în vederea testării sau pentru verificarea conformităţii, a stocurilor în regim de consignaţie sau a stocurilor puse la dispoziţie clientului, la data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, persoana impozabilă va emite către destinatarul bunurilor un document care cuprinde următoarele informaţii:
a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;
b) denumirea/numele şi adresa părţilor;
c) data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor;
d) denumirea şi cantitatea bunurilor.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (4), persoana impozabilă trebuie să emită un document către destinatarul bunurilor, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor de către acesta din urmă. Acest document trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, care este înlocuită de data primirii bunurilor.
(6) Pentru operaţiunile menţionate la alin. (4), factura se emite în momentul în care destinatarul devine proprietarul bunurilor şi cuprinde o referire la documentele emise conform alin. (4) şi (5).
(7) Documentele prevăzute la alin. (4) şi (5) nu trebuie emise în situaţia în care persoana impozabilă efectuează livrări de bunuri în regim de consignaţie sau livrează bunuri pentru stocuri puse la dispoziţie clientului, din România în alt stat membru care nu aplică măsuri de simplificare, situaţie în care trebuie să autofactureze transferul de bunuri, conform art. 155 alin. (8).
(8) În cazul în care persoana impozabilă care pune la dispoziţie bunurile sau le expediază destinatarului nu este stabilită în România, nu are obligaţia să emită documentele prevăzute la alin. (4) şi (5). În acest caz, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va fi cea care va emite un document care cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data primirii bunurilor.
(9) Persoana impozabilă care primeşte bunurile în România, în cazurile prevăzute la alin. (8), va emite, de asemenea, un document, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor. Acest document cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data la care bunurile sunt returnate. În plus, se va face o referinţă la acest document în factura primită, la momentul la care persoana impozabilă devine proprietara bunurilor sau la momentul la care se consideră că bunurile i-au fost livrate.
(91) În situaţia bunurilor livrate în regim de consignaţie sau pentru stocuri puse la dispoziţia clientului de către o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va emite documentele prevăzute la alin. (8) şi (9) numai dacă se aplică măsuri de simplificare.
(10) Transferul parţial sau integral de active, prevăzut la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), se va evidenţia într-un document întocmit de părţile implicate în operaţiune, fiecare parte primind un exemplar al acestuia. Acest document trebuie să conţină următoarele informaţii:
a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;
b) data transferului;
c) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzut la art. 153, al ambelor părţi, după caz;
d) o descriere exactă a operaţiunii;
e) valoarea transferului.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 156
Evidenţa operaţiunilor
(1) Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor operaţiunilor efectuate în desfăşurarea activităţii lor economice.
(2) Persoanele obligate la plata taxei pentru orice operaţiune sau care se identifică drept persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform prezentului titlu, în scopul desfăşurării oricărei operaţiuni, trebuie să ţină evidenţe pentru orice operaţiune reglementată de prezentul titlu.
(3) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să ţină evidenţe corecte şi complete ale tuturor achiziţiilor intracomunitare.
(4) Evidenţele prevăzute la alin. (1)–(3) trebuie întocmite şi păstrate astfel încât să cuprindă informaţiile, documentele şi conturile, inclusiv registrul nontransferurilor şi registrul bunurilor primite din alt stat membru, în conformitate cu prevederile din norme.
(5) În cazul asociaţiilor în participaţiune care nu constituie o persoană impozabilă, drepturile şi obligaţiile legale privind taxa revin asociatului care contabilizează veniturile şi cheltuielile, potrivit contractului încheiat între părţi.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1561
Perioada fiscală
(1) Perioada fiscală este luna calendaristică.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România conform art. 132 şi 133, dar care dau drept de deducere conform art. 145 alin. (2) lit. b), care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează conform normelor, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.
(3) Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării conform art. 153, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.
(4) Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 153, în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră de afaceri recalculată depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul respectiv perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepţia situaţiei în care a efectuat în cursul anului calendaristic respectiv una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri înainte de înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153.
(5) Dacă cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.
(6) Persoana impozabilă care, potrivit alin. (2) şi (5), are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o declaraţie de menţiuni în care să înscrie cifra de afaceri din anul precedent şi o menţiune referitoare la faptul că nu a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat persoanele impozabile care solicită scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, în vederea aplicării regimului special de scutire prevăzut la art. 152.
(61) Prin excepţie de la prevederile alin. (2)–(6), pentru persoana impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:
a) prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;
b) a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă conform art. 1562alin. (1);
c) prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.
(62) Persoana impozabilă care potrivit alin. (61) este obligată să îşi schimbe perioada fiscală trebuie să depună o declaraţie de menţiuni la organul fiscal competent, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare care generează această obligaţie, şi va utiliza ca perioadă fiscală luna calendaristică pentru anul curent şi pentru anul următor. Dacă în cursul anului următor nu efectuează nicio achiziţie intracomunitară de bunuri, persoana respectivă va reveni conform alin. (1) la trimestrul calendaristic drept perioadă fiscală. În acest sens va trebui să depună declaraţia de menţiuni prevăzută la alin. (6).
(7) Prin norme se stabilesc situaţiile şi condiţiile în care se poate folosi o altă perioadă fiscală decât luna sau trimestrul calendaristic, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească un an calendaristic.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, M. Of. 249/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1562
Decontul de taxă
(1) Persoanele înregistrate conform art. 153 trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă.
(2) Decontul de taxă întocmit de persoanele înregistrate conform art. 153 va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere, în condiţiile prevăzute la art. 1471alin. (2), suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere exigibilitatea taxei, precum şi alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1563
Decontul special de taxă şi alte declaraţii
(1) Decontul special de taxă se depune la organele fiscale competente de către persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, astfel:
a) pentru achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 1531;
b) pentru achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, de către orice persoană, indiferent dacă este sau nu înregistrată conform art. 1531;
c) pentru achiziţii intracomunitare de produse accizabile, de către persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art. 1531;
d) pentru operaţiunile şi de către persoanele obligate la plata taxei, conform art. 150 alin. (2)–(4) şi (6);
e) pentru operaţiunile şi de către persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (5), cu excepţia situaţiei în care are loc un import de bunuri sau o achiziţie intracomunitară de bunuri.
(2) Decontul special de taxă trebuie întocmit potrivit modelului stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor menţionate la alin. (1). Decontul special de taxă trebuie depus numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei. Prin excepţie, persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art. 1531, sunt obligate să depună decontul special de taxă pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi, înainte de înmatricularea acestora în România, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare. De asemenea, persoanele care sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 1531, şi care au obligaţia plăţii taxei pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi, conform art. 1251alin. (3), au obligaţia să depună decontul special de taxă pentru respectivele achiziţii intracomunitare înainte de înmatricularea mijloacelor de transport în România, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare.
(3) În aplicarea alin. (2), organele fiscale competente în administrarea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), respectiv a persoanelor care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 1531, vor elibera, în scopul înmatriculării mijlocului de transport nou, un certificat care să ateste plata taxei, ale cărui model şi conţinut vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt noi în sensul art. 1251alin. , efectuate de persoanele înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 1531, în vederea înmatriculării, organele fiscale competente vor elibera un certificat care să ateste plata taxei în România sau din care să rezulte că nu se datorează taxa în România, în conformitate cu prevederile legale.
(4) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, a căror cifră de afaceri, astfel cum este prevăzută la art. 152 alin. (2), realizată la finele unui an calendaristic este inferioară sumei de 220.000 de lei, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale de care aparţin, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:
a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, precum şi suma taxei aferente;
b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, precum şi suma taxei aferente.
(5) Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, a căror cifră de afaceri, astfel cum este prevăzută la art. 152 alin. (2), dar excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, realizată la finele unui an calendaristic, este inferioară sumei de 220.000 de lei, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:
a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153;
b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153;
c) suma totală şi taxa aferentă achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153;
d) suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153.
(6) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care prestează servicii de transport internaţional, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane cu locul de plecare din România.
(7) Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să depună la organele vamale o declaraţie de import pentru TVA şi accize la data la care intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor art. 136.
(8) Persoana impozabilă care este beneficiar al transferului de active prevăzut la art. 128 alin. (7), care nu este înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, şi nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, trebuie să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a avut loc transferul, o declaraţie privind sumele rezultate ca urmare a ajustărilor taxei pe valoarea adăugată efectuate conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161.
(9) După anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153 alin. (9) lit. g), persoanele impozabile depun o declaraţie până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit obligaţia sau, după caz, dreptul de ajustare/corecţie a ajustărilor/regularizare a taxei pe valoarea adăugată privind sumele rezultate ca urmare a acestor ajustări/corecţii a ajustărilor/regularizări efectuate în următoarele situaţii:
a) nu au efectuat ajustările de taxă prevăzute de lege în ultimul decont depus înainte de scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau au efectuat ajustări incorecte, conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161;
b) trebuie să efectueze regularizările prevăzute la art. 134 alin. (5) sau să ajusteze baza de impozitare conform prevederilor art. 138, pentru operaţiuni realizate înainte de anularea înregistrării;
c) trebuie să efectueze alte ajustări ale taxei pe valoarea adăugată în conformitate cu prevederile din norme.
(10) Persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a)–e) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, a căror exigibilitate de taxă intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA, respectiv:
a) taxa colectată care trebuie plătită în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (11) şi (13) pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziţii de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, efectuate în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA;
b) taxa colectată care trebuie plătită pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare, dar a căror exigibilitate de taxă potrivit art. 1342alin. (3)–(8) intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.
(101) Persoanele impozabile care au aplicat sistemul TVA la încasare şi al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat potrivit prevederilor art. 153 alin. (9) lit. g) trebuie să depună o declaraţie privind taxa colectată care trebuie plătită, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA, dar a căror exigibilitate de taxă potrivit art. 1342alin. (3)–(8) intervine în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.
(11) Persoana impozabilă prevăzută la art. 1342alin. (3) lit. a), care trebuie să aplice sistemul TVA la încasare potrivit prevederilor art. 1342alin. (3)–(8), are obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o notificare din care să rezulte că cifra de afaceri din anul calendaristic precedent, determinată potrivit prevederilor art. 1342alin. (3), nu depăşeşte plafonul de 2.250.000 lei. Nu are obligaţia să depună notificarea persoana impozabilă care a aplicat sistemul TVA la încasare în anul calendaristic precedent şi care este obligată să continue aplicarea sistemului TVA la încasare ca urmare a faptului că cifra sa de afaceri nu a depăşit în anul calendaristic precedent plafonul de 2.250.000 lei. În situaţia în care persoana impozabilă prevăzută la art. 1342alin. (3) lit. a), care trebuie să aplice sistemul TVA la încasare, nu depune notificarea, aceasta va fi înregistrată din oficiu de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de înregistrare, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la alin. (13). În perioada cuprinsă între data la care persoana impozabilă avea obligaţia aplicării sistemului TVA la încasare şi data înregistrării din oficiu de către organele fiscale competente în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă este amânat până în momentul în care taxa aferentă bunurilor şi serviciilor care i-au fost livrate/prestate a fost plătită furnizorului/prestatorului său, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (12), iar pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se aplică regulile privind exigibilitatea taxei prevăzute la art. 1342alin. (3)–(8);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective se exercită aplicându-se regulile generale de deducere prevăzute la art. 145 alin. (1). De la data înregistrării din oficiu a furnizorului/prestatorului în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarul deduce TVA pentru achiziţiile realizate de la acesta pe măsura plăţii în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (11).
(111) Când se constată că persoana impozabilă a fost înregistrată de organele fiscale, în temeiul alin. (11) sau al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobată cu modificări prin Legea nr. 208/2012, ca urmare a unei erori, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi radiată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii materiale. Pe perioada cuprinsă între data înregistrării şi data radierii în/din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) persoana impozabilă care nu avea obligaţia de a aplica sistemul TVA la încasare aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 1342alin. (1) şi (2), iar dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se exercită în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1). Persoana impozabilă nu este însă sancţionată în cazul în care în perioada respectivă aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la art. 1342alin. (3)–(8) şi îşi exercită dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (12);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective nu se exercită pe măsura plăţii potrivit prevederilor art. 145 alin. (11), indiferent de regimul aplicat de furnizor/prestator în perioada respectivă.
(12) Persoana impozabilă care aplică sistemul TVA la încasare şi care depăşeşte în cursul anului calendaristic curent plafonul de 2.250.000 lei are obligaţia să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei fiscale în care a depăşit plafonul, o notificare din care să rezulte cifra de afaceri realizată, determinată potrivit prevederilor art. 1342alin. (3), în vederea schimbării sistemului aplicat potrivit prevederilor art. 1342alin. (4). În situaţia în care persoana impozabilă care depăşeşte plafonul nu depune notificarea, aceasta va fi radiată din oficiu de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de radiere, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare prevăzut la alin. (13). În perioada cuprinsă între data la care persoana impozabilă avea obligaţia de a nu mai aplica sistemul TVA la încasare şi data radierii din oficiu de către organele fiscale competente din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) pentru livrările de bunuri/prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă se aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 1342alin. (1) şi (2), iar dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de persoana impozabilă în perioada respectivă se exercită în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective se exercită pe măsura plăţii în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (11). De la data radierii din oficiu a furnizorului/prestatorului din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarul deduce TVA pentru achiziţiile realizate de la acesta în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1).
(121) Când se constată că persoana impozabilă a fost radiată de organele fiscale, ca urmare a unei erori, din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, aceasta va fi înregistrată, din oficiu sau la cererea persoanei impozabile, de organele fiscale competente, începând cu data înscrisă în decizia de îndreptare a erorii materiale, în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Pe perioada cuprinsă între data radierii şi data înregistrării din/în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare:
a) persoana impozabilă continuă aplicarea sistemului TVA la încasare prevăzut la art. 1342alin. (3)–(8) şi îşi exercită dreptul de deducere potrivit prevederilor art. 145 alin. (12). Persoana impozabilă nu este însă sancţionată în cazul în care, în perioada respectivă, aplică regulile generale privind exigibilitatea taxei, prevăzute la art. 1342alin. (1) şi (2), şi îşi exercită dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (1);
b) dreptul de deducere a TVA aferente achiziţiilor efectuate de beneficiari care nu aplică sistemul TVA la încasare de la persoanele impozabile respective nu se exercită pe măsura plăţii potrivit prevederilor art. 145 alin. (11), indiferent de regimul aplicat de furnizor/prestator în perioada respectivă.
(13) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare conform art. 1342alin. (3)–(8). Registrul este public şi se afişează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Înscrierea şi radierea în/din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare se fac de către organul fiscal competent, pe baza notificărilor depuse de persoanele impozabile potrivit alin. (11) şi (12), până la data de 1 a perioadei fiscale următoare celei în care a fost depusă notificarea, sau din oficiu, în condiţiile prevăzute la alin. (11) şi (12). Prin excepţie, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA în cursul anului calendaristic, prevăzute la art. 1342alin. (3) lit. b), sunt înregistrate din oficiu de către organele fiscale competente în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, de la data înregistrării acestora în scopuri de TVA. În cazul înregistrării persoanei impozabile în Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în situaţia în care data publicării în registru este ulterioară datei de la care persoana impozabilă aplică sistemul TVA la încasare, beneficiarii îşi exercită dreptul de deducere în conformitate cu prevederile art. 145 alin. (11), începând cu data publicării în registru.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, M. Of. 384/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 46/2009 – privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale din 13 mai 2009, M. Of. 347/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, M. Of. 705/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1564
Declaraţia recapitulativă
(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531 trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, o declaraţie recapitulativă în care menţionează:
a) livrările intracomunitare scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d), pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 1321alin. (5) efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
c) prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;
e) achiziţiile de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), efectuate de persoane impozabile din România care au obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2), pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă, de la persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate.
(2) Declaraţia recapitulativă se întocmeşte conform modelului stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru fiecare lună calendaristică în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru astfel de operaţiuni.
(3) Declaraţia recapitulativă cuprinde următoarele informaţii:
a) codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din România, pe baza căruia respectiva persoană a efectuat livrări intracomunitare de bunuri în condiţiile menţionate la art. 143 alin. (2) lit. a), a prestat servicii în condiţiile stabilite la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, a efectuat achiziţii intracomunitare taxabile de bunuri din alt stat membru sau a achiziţionat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;
b) codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care achiziţionează bunurile sau primeşte serviciile în alt stat membru decât România, pe baza căruia furnizorul sau prestatorul din România i-a efectuat o livrare intracomunitară scutită de TVA conform art. 143 alin. (2) lit. a) sau prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;
c) codul de identificare în scopuri de TVA din alt stat membru atribuit furnizorului/prestatorului care efectuează o livrare intracomunitară/o prestare de servicii în condiţiile stabilite la art. 133 alin. (2) sau, după caz, doar codul statului membru din care are loc livrarea intracomunitară sau prestarea de servicii, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare în scopuri de TVA în statul respectiv, pentru persoanele din România care realizează achiziţii intracomunitare taxabile sau achiziţionează serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;
d) codul de identificare în scopuri de TVA din România al persoanei impozabile care efectuează un transfer în alt stat membru şi pe baza căruia a efectuat acest transfer, în conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. d), precum şi codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor;
e) codul de identificare în scopuri de TVA din statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor al persoanei impozabile care efectuează în România o achiziţie intracomunitară taxabilă conform art. 1301alin. (2) lit. a) sau, după caz, doar codul statului membru respectiv, în cazul în care persoana impozabilă nu este identificată în scopuri de TVA în acel stat membru, precum şi codul de identificare în scopuri de TVA din România al acestei persoane;
f) pentru livrările intracomunitare de bunuri scutite de TVA conform art. 143 alin. (2) lit. a) şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, valoarea totală a livrărilor/prestărilor pe fiecare client în parte;
g) pentru livrările intracomunitare de bunuri ce constau în transferuri scutite conform art. 143 alin. (2) lit. d), valoarea totală a livrărilor, determinată în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c), pe fiecare cod de identificare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile de statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor;
h) pentru achiziţiile intracomunitare taxabile, valoarea totală pe fiecare furnizor în parte;
i) pentru achiziţiile intracomunitare asimilate care urmează unui transfer din alt stat membru, valoarea totală a acestora stabilită în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c), pe fiecare cod de identificare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile de statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor sau, după caz, pe codul statului membru respectiv, în cazul în care persoana impozabilă nu este identificată în scopuri de TVA în acel stat membru;
j) pentru achiziţiile de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA, valoarea totală a acestora pe fiecare prestator în parte;
k) valoarea ajustărilor de TVA efectuate în conformitate cu prevederile art. 138 şi art. 1381. Acestea se declară pentru luna calendaristică în cursul căreia regularizarea a fost comunicată clientului.
(4) Declaraţiile recapitulative se depun numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru operaţiunile menţionate la alin. (1).
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 157
Plata taxei la buget
(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 1562şi 1563.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145–1471, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile art. 150 alin. (2)–(6).
(3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligaţia depunerii declaraţiei de import pentru TVA şi accize.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. De la data de 1 ianuarie 2017, prin excepţie de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153.
(5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidenţiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145–1471.
(6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România şi este scutită, în condiţiile art. 154 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 153, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.
(7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. l), organele vamale pot solicita constituirea de garanţii privind taxa pe valoarea adăugată. Garanţia privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie şi se eliberează în conformitate cu condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
modificat de
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 22/2007 – pentru modificarea şi completarea art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 28 martie 2007, M. Of. 230/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 158
Responsabilitatea plătitorilor şi a organelor fiscale
(1) Orice persoană obligată la plata taxei poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a taxei către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a decontului şi declaraţiilor prevăzute la art. 1562–1564, la organul fiscal competent, conform prezentului titlu şi legislaţiei vamale în vigoare.
(2) Taxa se administrează de către organele fiscale şi de autorităţile vamale, pe baza competenţelor lor, aşa cum sunt prevăzute în prezentul titlu, în norme şi în legislaţia vamală în vigoare.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1581
Baza de date privind operaţiunile intracomunitare
Ministerul Finanţelor Publice creează o bază de date electronice care să conţină informaţii privind operaţiunile desfăşurate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, în vederea realizării schimbului de informaţii în domeniul taxei pe valoarea adăugată cu statele membre ale Uniunii Europene.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;

Art. 1582
Registrul operatorilor intracomunitari
(1) Începând cu data de 1 august 2010, se înfiinţează şi se organizează în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Registrul operatorilor intracomunitari care cuprinde toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare, respectiv:
a) livrări intracomunitare de bunuri care au locul în România potrivit art. 132 alin. (1) lit. a) şi care sunt scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d);
b) livrări ulterioare de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 1321alin. (5), efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T în România;
c) prestări de servicii intracomunitare, respectiv servicii pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2), efectuate de persoane impozabile stabilite în România în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile;
d) achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile care au locul în România potrivit prevederilor art. 1321;
e) achiziţii intracomunitare de servicii, respectiv cele pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2), efectuate în beneficiul unor persoane impozabile stabilite în România, inclusiv persoane juridice neimpozabile înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 sau 1531, de către persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, şi pentru care beneficiarul are obligaţia plăţii taxei potrivit art. 150 alin. (2).
(2) La data solicitării înregistrării în scopuri de TVA potrivit art. 153 sau 1531 persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile vor solicita organului fiscal competent şi înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Persoanele înregistrate în scopuri de TVA potrivit art. 153 şi 1531 vor solicita înscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la alin. (1), înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni.
(4) În vederea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari, persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere de înregistrare însoţită şi de alte documente doveditoare, stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul persoanelor impozabile este obligatorie prezentarea cazierului judiciar eliberat de autoritatea competentă din România al asociaţilor, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, şi al administratorilor.
(5) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), organul fiscal va analiza şi va dispune aprobarea sau respingerea motivată a cererii de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari, odată cu înregistrarea în scopuri de TVA sau, după caz, odată cu comunicarea deciziei de respingere a cererii de înregistrare în scopuri de TVA.
(6) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (3), organul fiscal va verifica îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (8) lit. b) şi va dispune aprobarea sau respingerea de îndată a cererii.
(7) Aprobarea sau respingerea cererii de înscriere în Registrul operatorilor intracomunitari se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, care se comunică solicitantului conform Codului de procedură fiscală. Înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării deciziei în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
(8) Nu pot fi înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari:
a) persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531;
b) persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală şi/sau care are înscrise în cazierul judiciar infracţiuni în legătură cu oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).
(81) Persoanele impozabile înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data modificării listei administratorilor să depună la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor administratori. Persoanele impozabile înscrise în Registrul operatorilor intracomunitari, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data modificării listei asociaţilor, să depună la organul fiscal competent cazierul judiciar al noilor asociaţi care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii.
(9) Organul fiscal competent va radia din Registrul operatorilor intracomunitari persoanele impozabile care depun o cerere în acest sens.
(10) Organul fiscal competent va radia din oficiu din Registrul operatorilor intracomunitari:
a) persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat din oficiu de organele fiscale competente potrivit prevederilor art. 153 alin. (9);
b) persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 care în anul următor înscrierii în registru nu au mai efectuat operaţiuni intracomunitare de natura celor prevăzute la alin. (1);
c) persoanele înregistrate conform art. 153 sau 1531 care solicită anularea înregistrării în scopuri de TVA, potrivit legii;
d) persoanele impozabile care au ca asociat sau administrator o persoană împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală în legătură cu oricare dintre operaţiunile prevăzute la alin. (1).
e) persoanele impozabile care nu respectă obligaţia prevăzută la alin. (81).
(11) Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari se face în baza deciziei emise de către organul fiscal competent, care se comunică solicitantului conform Codului de procedură fiscală. Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari produce efecte începând cu data comunicării deciziei în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
(12) Persoanele radiate din Registrul operatorilor intracomunitari conform alin. (9) şi (10) pot solicita reînscrierea în acest registru după înlăturarea cauzelor care au determinat radierea, dacă intenţionează să efectueze una sau mai multe operaţiuni intracomunitare, de natura celor prevăzute la alin. (1). Reînscrierea în Registrul operatorilor intracomunitari se efectuează de către organele fiscale în condiţiile prevăzute de prezentul articol. De asemenea pot solicita înregistrarea în Registrul operatorilor intracomunitari persoanele prevăzute la alin. (8) lit. a), dacă la data solicitării sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531, precum şi persoanele prevăzute la alin. (8) lit. b), după înlăturarea cauzelor pentru care persoanele respective nu au fost eligibile pentru înscrierea în registru.
(121) Persoanele impozabile înregistrate în Registrul operatorilor intracomunitari îşi păstrează această calitate, în cazul modificării tipului de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 sau 1531, cu actualizarea corespunzătoare a informaţiilor din acest registru.
(13) Organizarea şi funcţionarea Registrului operatorilor intracomunitari, inclusiv procedura de înscriere şi de radiere din acest registru, se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
(14) Persoanele care nu figurează în Registrul operatorilor intracomunitari nu au un cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare, chiar dacă acestea sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 sau 1531.
(15) În sensul prezentului articol, prin asociaţi se înţelege asociaţii care deţin minimum 5% din capitalul social al societăţii.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

CAPITOLUL XIV
Dispoziţii comune

Art. 159
Corectarea documentelor
(1) Corectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură se efectuează astfel:
a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează şi se emite un nou document;
b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului corectat.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 138 furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi sau alte documente, cu valorile înscrise cu semnul minus, când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 138 lit. d).
(3) Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal şi au fost constatate şi stabilite erori în ceea ce priveşte stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecţie conform alin. (1) lit. b) către beneficiari. Pe facturile emise se va face menţiunea că sunt emise după control şi vor fi înscrise într-o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145–1472.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 160
Măsuri de simplificare
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 150 alin. (1), în cazul operaţiunilor taxabile persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2). Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153.
(2) Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:
a) livrarea următoarelor categorii de bunuri:
1. livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv livrarea de produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;
2. livrarea de reziduuri şi alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase şi neferoase, aliajele acestora, zgură, cenuşă şi reziduuri industriale ce conţin metale sau aliajele lor;
3. livrarea de deşeuri de materiale reciclabile şi materiale reciclabile uzate constând în hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă şi sticlă;
4. livrarea materialelor prevăzute la pct. 1–3 după prelucrarea/transformarea acestora prin operaţiuni de curăţare, polizare, selecţie, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv a lingourilor de metale neferoase pentru obţinerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere;“.
b) livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.
c) livrarea de cereale şi plante tehnice menţionate în continuare, care figurează în nomenclatura combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun:
Cod NC Produs
1001 10 00 Grâu dur
1001 90 10 Alac (Triticum spelta), destinat însămânţării
ex 1001 90 91 Grâu comun destinat însămânţării
ex 1001 90 99 Alt alac (Triticum spelta) şi grâu comun, nedestinate însămânţării
1002 00 00 Secară
1003 00 Orz
1005 Porumb
1201 00 Boabe de soia, chiar sfărâmate
1205 Seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate
1206 00 Seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate
1212 91 Sfeclă de zahăr
d) transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu art. 12 din directivă, precum şi transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeaşi directivă.
e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 1251alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înţelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada ianuarie–noiembrie a fiecărui an calendaristic. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă de energie electrică cumpărătorul care deţine licenţa pentru activitatea de operator al pieţei de energie electrică eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacţiile pe piaţa pentru ziua următoare şi pe piaţa intrazilnică. De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă de energie electrică şi cumpărătorul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
1. deţine o licenţă valabilă de furnizare a energiei electrice eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică;
2. activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi consumul său propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil. În acest sens, trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplineşte această condiţie, care este valabilă pentru toate achiziţiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic următor. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are obligaţia să afişeze pe site-ul său cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile respective. Pentru achiziţiile de energie electrică efectuate în anul în care cumpărătorul obţine o licenţă valabilă de furnizare a energiei electrice eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia şi consumul său propriu estimat din energia electrică cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
f) transferul de certificate verzi, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. h) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute la alin. (2) furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă. Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145–1471.
(4) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. Prin norme se stabilesc responsabilităţile părţilor implicate în situaţia în care nu s-a aplicat taxare inversă.
(5) Prevederile prezentului articol se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării.
(6) Prevederile alin. (2) lit. c), e) şi f) se aplică până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
modificat de
Ordonanţă nr. 28/2013 – privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 27 august 2013, M. Of. 553/2013;
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă de urgenţă nr. 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, M. Of. 938/2011;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 49/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a altor prevederi financiar-fiscale din 31 mai 2011, M. Of. 381/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 1601
Măsuri de simplificare
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

CAPITOLUL XV
Dispoziţii tranzitorii

Art. 161
Dispoziţii tranzitorii
(1) În aplicarea alin. (2)–(14):
a) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat/considerată ca fiind construit/construită înainte de data aderării, dacă acel bun imobil sau o parte a acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată înainte de data aderării;
b) un bun imobil sau o parte a acestuia este considerat/considerată achiziţionat/achiziţionată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit înainte de data aderării;
c) transformarea sau modernizarea unui bun imobil sau unei părţi a acestuia se consideră efectuată până la data aderării dacă, după transformare sau modernizare, bunul imobil sau partea acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată înainte de data aderării;
d) transformarea sau modernizarea unui bun imobil sau unei părţi a acestuia se consideră efectuată după data aderării dacă, după transformare sau modernizare, bunul imobil sau partea acestuia a fost utilizat/utilizată prima dată după data aderării;
e) prevederile alin. (4), (6), (10) şi (12) se aplică numai pentru lucrările de modernizare sau transformare începute înainte de data aderării, care au fost finalizate după data aderării, care nu depăşesc 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare.
(2) Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei şi care, la sau după data aderării, nu optează pentru taxare sau anulează opţiunea de taxare a oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), pentru un bun imobil sau o parte din acesta, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa, conform normelor.
(3) Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente pentru un bun imobil sau o parte din acesta, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, optează pentru taxarea oricăreia dintre operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform normelor.
(4) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, care nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa, conform normelor.
(5) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform prevederilor art. 149.
(6) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa deductibilă aferentă, conform normelor.
(7) În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e), la sau după data aderării, va ajusta taxa, conform prevederilor art. 149.
(8) Persoana impozabilă care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, şi care, la sau după data aderării, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibilă aferentă, în condiţiile prevăzute la art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(9) Persoana impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente unei construcţii sau unei părţi din aceasta, terenului pe care este situată sau oricărui alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, şi care optează la sau după data aderării, pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), va ajusta taxa deductibilă aferentă conform art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(10) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, prin derogare de la prevederile art. 149, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa dedusă înainte şi după data aderării, conform art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(11) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa dedusă înainte şi după data aderării, conform art. 149.
(12) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f), la sau după data aderării, va ajusta taxa nededusă înainte şi după data aderării, conform art. 149, dar perioada de ajustare este limitată la 5 ani.
(13) În situaţia în care o construcţie sau o parte din aceasta, terenul pe care este situată sau orice alt teren care nu este construibil, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, sunt transformate sau modernizate după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării depăşeşte 20% din valoarea construcţiei, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, prin derogare de la prevederile art. 149, persoana impozabilă, care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) la sau după data aderării, va ajusta taxa nededusă înainte şi după data aderării, conform art. 149.
(14) Prevederile alin. (8)–(13) nu sunt aplicabile în cazul livrării unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta, astfel cum este definită la art. 141 alin. (2) lit. f).
(15) În cazul contractelor de vânzare de bunuri cu plata în rate, încheiate valabil, anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, care se derulează şi după data aderării, exigibilitatea taxei aferente ratelor scadente după data aderării intervine la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor. În cazul contractelor de leasing încheiate valabil, anterior datei de 31 decembrie 2006 inclusiv, şi care se derulează şi după data aderării, dobânzile aferente ratelor scadente după data aderării nu se cuprind în baza de impozitare a taxei.
(16) În cazul bunurilor mobile corporale introduse în ţară înainte de data aderării de societăţile de leasing, persoane juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu utilizatori, persoane fizice sau juridice române, şi care au fost plasate în regimul vamal de import, cu exceptarea de la plata sumelor aferente tuturor drepturilor de import, inclusiv a taxei pe valoarea adăugată, dacă sunt achiziţionate după data aderării de către utilizatori, se vor aplica reglementările în vigoare la data intrării în vigoare a contractului.
(17) Obiectivele de investiţii finalizate printr-un bun de capital, al căror an următor celui de punere în funcţiune este anul aderării României la Uniunea Europeană, se supun regimului de ajustare a taxei deductibile prevăzut la art. 149.
(18) Certificatele de scutire de taxă eliberate până la data aderării pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii finanţate din ajutoare sau împrumuturi nerambursabile acordate de guverne străine, de organisme internaţionale şi de organizaţii nonprofit şi de caritate din străinătate şi din ţară sau de persoane fizice îşi păstrează valabilitatea pe perioada derulării obiectivelor. Nu sunt admise suplimentări ale certificatelor de scutire după data de 1 ianuarie 2007.
(19) În cazul contractelor ferme, încheiate până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, se aplică prevederile legale în vigoare la data intrării în vigoare a contractelor, pentru următoarele operaţiuni:
a) activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru realizarea programelor, subprogramelor şi proiectelor, precum şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, în programele-nucleu şi în planurile sectoriale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate în parteneriat internaţional, regional şi bilateral;
b) lucrările de construcţii, amenajări, reparaţii şi întreţinere la monumentele care comemorează combatanţi, eroi, victime ale războiului şi ale Revoluţiei din decembrie 1989.
(20) Actelor adiţionale la contractele prevăzute la alin. (19), încheiate după data de 1 ianuarie 2007 inclusiv, le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare după data aderării.
(21) Pentru garanţiile de bună execuţie reţinute din contravaloarea lucrărilor de construcţii-montaj, evidenţiate ca atare în facturi fiscale până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, se aplică prevederile legale în vigoare la data constituirii garanţiilor respective, în ceea ce priveşte exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată.
(22) Pentru lucrările imobiliare care se finalizează într-un bun imobil, pentru care antreprenorii generali au optat, înainte de data de 1 ianuarie 2007, ca plata taxei să se efectueze la data livrării bunului imobil, se aplică prevederile legale în vigoare la data la care şi-au exprimat această opţiune.
(23) Asocierile în participaţiune dintre persoane impozabile române şi persoane impozabile stabilite în străinătate sau exclusiv din persoane impozabile stabilite în străinătate, înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, până la data de 31 decembrie 2006 inclusiv, conform legislaţiei în vigoare la data constituirii, se consideră persoane impozabile distincte şi rămân înregistrate în scopuri de TVA, până la data finalizării contractelor pentru care au fost constituite.
(24) Operaţiunile efectuate de la data aderării în baza unor contracte în derulare la această dată vor fi supuse prevederilor prezentului titlu, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol şi de art. 1611.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 110/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 21 decembrie 2006, M. Of. 1028/2006;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 1611
Operaţiuni efectuate înainte şi de la data aderării
(1) Prevederile în vigoare, la momentul în care bunurile au fost plasate în unul dintre regimurile suspensive prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 1–7 sau într-un regim similar în Bulgaria, se vor aplica în continuare de la data aderării, până la ieşirea bunurilor din aceste regimuri, atunci când respectivele bunuri, originare din Bulgaria sau din spaţiul comunitar, aşa cum era acesta înaintea datei aderării:
a) au intrat în România înaintea datei aderării; şi
b) au fost plasate într-un astfel de regim la intrarea în România; şi
c) nu au fost scoase din respectivul regim înaintea datei aderării.
(2) Apariţia oricăruia dintre evenimentele de mai jos la sau după data aderării se va considera ca import în România:
a) ieşirea bunurilor în România din regimul de admitere temporară în care au fost plasate înaintea datei aderării în condiţiile menţionate la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;
b) scoaterea bunurilor în România din regimurile vamale suspensive în care au fost plasate înaintea datei aderării, în condiţiile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;
c) încheierea în România a unei proceduri interne de tranzit iniţiate în România înaintea datei aderării, în scopul livrării de bunuri cu plata în România înaintea datei aderării, de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare. Livrarea de bunuri prin poştă va fi considerată în acest scop procedură internă de tranzit;
d) încheierea în România a unei proceduri de tranzit extern iniţiate înaintea datei aderării;
e) orice neregulă sau încălcare a legii, săvârşită în România în timpul unei proceduri interne de tranzit iniţiate în condiţiile prevăzute la lit. c) sau în timpul unei proceduri de tranzit extern prevăzute la lit. d);
f) utilizarea în România, de la data aderării, de către orice persoană, a bunurilor livrate acesteia înaintea datei aderării, din Bulgaria sau din teritoriul comunitar, aşa cum era acesta înaintea datei aderării, dacă:
1. livrarea bunurilor a fost scutită sau era probabil că va fi scutită, în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a) şi b); şi
2. bunurile nu au fost importate înaintea datei aderării, în Bulgaria sau în spaţiul comunitar, astfel cum era acesta înaintea datei aderării.
(3) Când are loc un import de bunuri în oricare dintre situaţiile menţionate la alin. (2), nu există niciun fapt generator de taxă dacă:
a) bunurile sunt expediate sau transportate în afara teritoriului comunitar, astfel cum este acesta de la data aderării; sau
b) bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), nu reprezintă mijloace de transport şi sunt reexpediate sau transportate către statul membru din care au fost exportate şi către persoana care le-a exportat; sau
c)bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), reprezintă mijloacele de transport care au fost achiziţionate sau importate înaintea datei aderării, în condiţiile generale de impozitare din România, Republica Bulgaria sau alt stat membru din teritoriul comunitar, astfel cum era acesta înaintea datei aderării, şi/sau care nu au beneficiat de scutire de la plata taxei ori de rambursarea acesteia ca urmare a exportului. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când data primei utilizări a respectivelor mijloace de transport este anterioară datei de 1 ianuarie 1999 şi suma taxei datorate la import este nesemnificativă, conform prevederilor din norme.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 94/2004 – privind reglementarea unor măsuri financiare din 26 august 2004, M. Of. 803/2004;

Art. 1612
Directive transpuse
Prezentul titlu transpune Directiva 112, Directiva 83/181/CEE a Consiliului din 28 martie 1983 de stabilire a domeniului de aplicare a articolului 14 alineatul (1) litera d) din Directiva 77/388/CEE privind scutirea de la taxa pe valoarea adăugată a anumitor importuri finale de bunuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 105 din 23 aprilie 1983, cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxă pe valoarea adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 346 din 29 decembrie 2007, Directiva 2006/79/CE a Consiliului din 5 octombrie 2006 privind scutirea de impozit la import pentru loturile mici de bunuri cu caracter necomercial din ţările terţe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 286 din 17 octombrie 2006, Directiva 86/560/CEE – a treisprezecea directivă a Consiliului Comunităţilor Europene din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 326 din 21 noiembrie 1986, Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 44 din 20 februarie 2008.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Titlul VII
Accize şi alte taxe speciale

CAPITOLUL I
Accize armonizate

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 162
Sfera de aplicare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;

Art. 163
Definiţii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 1631
Teritoriul comunitar
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 164
Faptul generator
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 165
Exigibilitatea
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 166
Eliberarea pentru consum
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 167
Importul
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 168
Producerea şi deţinerea în regim suspensiv
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 203/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 22 decembrie 2005, M. Of. 1193/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

SECŢIUNEA a 2-a
Produse accizabile

Art. 169
Bere
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 170
Vinuri
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 171
Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 172
Produse intermediare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 173
Alcool etilic
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 367/2009 – pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 20 noiembrie 2009, M. Of. 805/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 174
Tutun prelucrat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 175
Produse energetice
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 1751
Gaz natural
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1752
Cărbune şi cocs
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1753
Energie electrică
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1754
Excepţii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 3-a
Nivelul accizelor

Art. 176
Nivelul accizelor
(1) Nivelul accizelor armonizate este cel prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul titlu.
(2) Nivelul accizelor prevăzut la nr. crt. 5–9 din 4 cuprinde şi contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Sumele aferente acestei contribuţii se virează în contul Ministerului Sănătăţii Publice.
(3) Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul va fi măsurat la o temperatură de 15°C.
(4) Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se aplică o acciză redusă.
(5) Nivelul şi condiţiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;
Hotărâre nr. 977/2004 – pentru majorarea nivelului accizelor pentru unele produse din 25 iunie 2004, M. Of. 570/2004;

Art. 177
Calculul accizei pentru ţigarete
(1) Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem.
(2) Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, procent prevăzut în anexa nr. 6.
(3) Acciza specifică exprimată în echivalent euro/1.000 de ţigarete se determină anual, pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 6. Această acciză specifică se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu cel puţin 15 zile înainte de intrarea în vigoare a nivelului accizei totale.
(4) Acciza datorată determinată potrivit alin. (1) nu poate fi mai mică decât nivelul accizei minime exprimate în echivalent euro/1.000 de ţigarete, prevăzută în anexa nr. 6.
(5) Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul se calculează în funcţie de valoarea totală a tuturor ţigaretelor eliberate pentru consum, pe baza preţului de vânzare cu amănuntul incluzând toate taxele, împărţit la cantitatea totală de ţigarete eliberate pentru consum. Acest preţ mediu ponderat se stabileşte până la 1 martie în fiecare an, pe baza datelor privind cantităţile totale de ţigarete eliberate pentru consum în cursul anului calendaristic precedent şi va fi publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în termen de 30 de zile de la data stabilirii.
(6) Preţul de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de ţigarete se stabileşte şi se declară de către persoana care eliberează pentru consum ţigaretele în România sau care importă ţigaretele şi este adus la cunoştinţa publică, în conformitate cu cerinţele prevăzute de normele metodologice.
(7) Este interzisă vânzarea de către orice persoană a ţigaretelor pentru care nu s-au stabilit şi declarat preţuri de vânzare cu amănuntul.
(8) Este interzisă vânzarea de ţigarete de către orice persoană la un preţ ce depăşeşte preţul de vânzare cu amănuntul declarat.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 54/2010 – privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, M. Of. 421/2010;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

SECŢIUNEA a 4-a
Regimul de antrepozitare

Art. 178
Reguli generale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 367/2009 – pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 20 noiembrie 2009, M. Of. 805/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 179
Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 180
Condiţii de autorizare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 181
Autorizarea ca antrepozit fiscal
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 182
Respingerea cererii de autorizare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 183
Obligaţiile antrepozitarului autorizat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 184
Regimul de transfer al autorizaţiei
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 185
Anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

SECŢIUNEA a 41-a
Operatorul înregistrat şi operatorul neînregistrat

Art. 1851
Operatorul înregistrat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1852
Operatorul neînregistrat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 5-a
Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv

Art. 186
Deplasarea produselor accizabile aflate în regim suspensiv
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 187
Documentul administrativ de însoţire
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;

Art. 188
Primirea produselor accizabile aflate în regim suspensiv
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 189
Regimul accizelor pe durata deplasării
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 190
Deplasarea produselor energetice prin conducte fixe
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 191
Deplasarea unui produs accizabil între un antrepozit fiscal şi un birou vamal
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1911
Deplasarea unui produs accizabil în regim suspensiv după ce a fost pus în liberă circulaţie în procedură vamală simplificată
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, M. Of. 815/2008;

Art. 192
Momentul exigibilităţii accizelor
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1921
Restituiri de accize
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 51-a
Lipsuri şi nereguli pe parcursul circulaţiei intracomunitare în regim suspensiv a produselor accizabile

Art. 1922
Lipsuri pe timpul suspendării
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1923
Nereguli şi abateri
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 52-a
Deplasarea intracomunitară a produselor cu accize plătite

Art. 1924
Produse cu accize plătite, utilizate în scopuri comerciale în România
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1925
Documentul de însoţire simplificat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1926
Restituirea accizelor pentru produsele cu accize plătite
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1927
Persoane fizice
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1928
Vânzarea la distanţă
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 1929
Reprezentantul fiscal
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 19210
Declaraţii privind achiziţii şi livrări intracomunitare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 53-a
Înregistrarea operatorilor de produse accizabile

Art. 19211
Registrul electronic de date
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 6-a
Obligaţiile plătitorilor de accize

Art. 193
Plata accizelor la bugetul de stat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 194
Depunerea declaraţiilor de accize
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 195
Documente fiscale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 196
Evidenţe contabile
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 197
Responsabilităţile plătitorilor de accize
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 198
Garanţii
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 7-a
Scutiri la plata accizelor

Art. 199
Scutiri generale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 43/2006 – pentru modificarea art. 199 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 16 august 2006, M. Of. 722/2006;

Art. 200
Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 2001
Scutiri pentru tutun prelucrat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 201
Scutiri pentru produse energetice şi energie electrică
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, M. Of. 703/2007;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, M. Of. 1281/2004;
Ordonanţă de urgenţă nr. 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, M. Of. 263/2005;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

SECŢIUNEA a 8-a
Marcarea produselor alcoolice şi tutunului prelucrat

Art. 202
Reguli generale
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Rectificare m. of. 112/2004 din 6 februarie 2004, M. Of. 112/2004;

Art. 203
Responsabilitatea marcării
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

Art. 204
Proceduri de marcare
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 205
Eliberarea marcajelor
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă nr. 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, M. Of. 793/2004;

Art. 206
Confiscarea tutunului prelucrat
Abrogat.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;

SECŢIUNEA a 81-a
Înregistrarea operatorilor de produse accizabile
Abrogată.

Art. 2061
Registrul electronic de date
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;
modificat de
Lege nr. 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, M. Of. 662/2006;
Ordonanţă de urgenţă nr. 33/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 aprilie 2006, M. Of. 374/2006;

CAPITOLUL I1
Regimul accizelor armonizate

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 2062
Sfera de aplicare
Accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:
a) alcool şi băuturi alcoolice;
b) tutun prelucrat;
c) produse energetice şi electricitate.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2063
Definiţii
În înţelesul prezentului capitol, se vor folosi următoarele definiţii:
1.produsele accizabile sunt produsele prevăzute la art. 2062, supuse reglementărilor privind accizele potrivit prezentului capitol;
2.producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau transformate sub orice formă;
3.antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale, să producă, să transforme, să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal;
4.antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale, în condiţiile prevăzute de prezentul capitol şi de normele metodologice;
5.Tratat înseamnă Tratatul de instituire a Comunităţii Europene;
6.stat membru şi teritoriul unui stat membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunităţii căruia i se aplică Tratatul, în conformitate cu art. 299 din Tratat, cu excepţia teritoriilor terţe;
7.Comunitate şi teritoriul Comunităţii înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite la pct. 6;
8.teritorii terţe înseamnă teritoriile prevăzute la art. 2064alin. (1) şi (2);
9.ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu căruia nu i se aplică Tratatul;
10.procedură vamală suspensivă sau regim vamal suspensiv înseamnă oricare dintre procedurile speciale prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, al căror obiect îl constituie mărfurile necomunitare în momentul intrării pe teritoriul vamal al Comunităţii, depozitarea temporară, zonele libere sau antrepozitele libere, precum şi oricare dintre procedurile prevăzute la art. 84 alin. (1) lit. a) din acest regulament;
11.regim suspensiv de accize înseamnă un regim fiscal aplicat producerii, transformării, deţinerii sau deplasării de produse accizabile care nu fac obiectul unei proceduri ori al unui regim vamal suspensiv, accizele fiind suspendate;
12.import de produse accizabile înseamnă intrarea pe teritoriul Comunităţii de produse accizabile, cu excepţia cazului în care produsele, la intrarea lor pe teritoriul Comunităţii, sunt plasate sub un regim sau sub o procedură vamală suspensivă, precum şi ieşirea lor dintr-un regim ori o procedură vamală suspensivă;
13.destinatar înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale şi în condiţiile prevăzute în normele metodologice, să primească produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru;
14.expeditor înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică care importă produse accizabile şi este autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale şi în condiţiile prevăzute în normele metodologice, exclusiv să expedieze produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize în urma punerii în liberă circulaţie a acestora în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92;
15.codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau codul tarifar, aşa cum este prevăzută/prevăzut în Regulamentul CE nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, în vigoare de la 19 octombrie 1992, iar în cazul produselor energetice, în vigoare de la 1 ianuarie 2002. Ori de câte ori intervin modificări în nomenclatura combinată a Tarifului vamal comun, corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în prezentul capitol şi noile coduri NC se va realiza potrivit prevederilor din normele metodologice;
16.supraveghere fiscală reprezintă orice acţiune sau procedură de intervenţie a autorităţii competente pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea fraudei fiscale.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2064
Alte teritorii de aplicare
(1) Sunt considerate teritorii terţe următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii:
a) insulele Canare;
b) departamentele franceze de peste mări;
c) insulele Aland;
d) insulele Anglo-Normande (Channel Islands).
(2) Sunt considerate teritorii terţe şi teritoriile care intră sub incidenţa art. 299 alin. (4) din Tratat, precum şi următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii:
a) insula Helgoland;
b) teritoriul Büsingen;
c) Ceuta;
d) Melilla;
e) Livigno;
f) Campione d’Italia;
g) apele italiene ale lacului Lugano.
(3) Operaţiunile cu produse accizabile efectuate provenind din sau având ca destinaţie:
a) Principatul Monaco sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Franţa;
b) San Marino sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Italia;
c) zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Cipru;
d) insula Man sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Regatul Unit;
e) Jungholz şi Mittelberg (Kleines Walsertal) sunt tratate ca deplasări dinspre sau către Germania.
(4) Formalităţile stabilite prin dispoziţiile vamale comunitare cu privire la intrarea produselor pe teritoriul vamal al Comunităţii se aplică mutatis mutandis intrării pe teritoriul Comunităţii a produselor accizabile care provin din unul dintre teritoriile menţionate la alin. (1).
(5) Formalităţile stabilite prin dispoziţiile vamale comunitare cu privire la ieşirea produselor din teritoriul vamal al Comunităţii se aplică mutatis mutandis ieşirii produselor accizabile de pe teritoriul Comunităţii care au ca destinaţie unul dintre teritoriile menţionate la alin. (1).
(6) Secţiunile a 7-a şi a 9-a din prezentul capitol nu se aplică produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2065
Faptul generator
Produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul:
a) producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Comunităţii;
b) importului acestora pe teritoriul Comunităţii.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2066
Exigibilitatea
(1) Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum şi în statul membru în care se face eliberarea pentru consum.
(2) Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru în care are loc eliberarea pentru consum.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2067
Eliberarea pentru consum
(1) În înţelesul prezentului capitol, eliberarea pentru consum reprezintă:
a) ieşirea produselor accizabile, inclusiv neregulamentară, dintr-un regim suspensiv de accize;
b) deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol;
c) producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, în afara unui regim suspensiv de accize;
d) importul de produse accizabile, chiar şi neregulamentar, cu excepţia cazului în care produsele accizabile sunt plasate, imediat după import, în regim suspensiv de accize;
e) utilizarea de produse accizabile în interiorul antrepozitului fiscal altfel decât ca materie primă.
(2) Eliberare pentru consum se consideră şi deţinerea în scopuri comerciale de către un comerciant de produse accizabile, care au fost eliberate în consum în alt stat membru sau au fost importate în alt stat membru şi pentru care accizele nu au fost percepute în România.
(3) Momentul eliberării pentru consum este:
a) în situaţiile prevăzute la art. 20630 alin. (2) lit. a) pct. 2, momentul primirii produselor accizabile de către destinatarul înregistrat;
b) în situaţiile prevăzute la art. 20630 alin. (2) lit. a) pct. 4, momentul primirii produselor accizabile de către beneficiarul scutirii de la art. 20656;
c) în situaţiile prevăzute la art. 20630 alin. (3), momentul primirii produselor accizabile la locul de livrare directă.
(4) Nu se consideră eliberare pentru consum mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal, în condiţiile prevăzute în secţiunea a 9-a din prezentul capitol şi conform prevederilor din normele metodologice, către:
a) un alt antrepozit fiscal în România sau în alt stat membru;
b) un destinatar înregistrat din alt stat membru;
c) un teritoriu din afara teritoriului comunitar.
(5) Nu se consideră eliberare pentru consum distrugerea totală sau pierderea iremediabilă de produse accizabile, dacă acestea intervin în timpul în care se află într-un regim suspensiv de accize şi dacă:
a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, contaminării, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră;
b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deţinerii sau deplasării produsului;
c) distrugerea este autorizată de către autoritatea competentă.
(6) În sensul prezentului capitol, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile.
(61) Pentru produsele accizabile aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5) nu se datorează accize, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) se prezintă imediat autorităţii competente dovezi suficiente despre evenimentul produs, precum şi informaţii precise cu privire la cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România, în cazul prevăzut la alin. (5) lit. ;
b) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea distrugerii totale sau a pierderii iremediabile;
c) se încadrează, în cazul menţionat la alin. (5) lit. b), în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor şi instalaţiilor sau în coeficienţii maximi de pierderi specifice activităţilor de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport prevăzuţi în studiile realizate la solicitarea antrepozitarului interesat de către institute/societăţi comerciale care au înscris în obiectul de activitate una dintre activităţile cu codurile CAEN 7112, 7120 sau 7490 şi au implementate standardele de calitate ISO 9001, ISO 14001 şi OHSAS 18001; şi
d) sunt evidenţiate şi înregistrate în contabilitate.
(62) În situaţia prevăzută la alin. (61) lit. c) responsabilitatea faţă de corectitudinea coeficienţilor maximi de pierderi revine persoanei care a întocmit studiile respective.
(63) Antrepozitarii autorizaţi au obligaţia ca o copie de pe studiile prevăzute la alin. (61) lit. c) să fie depusă la autoritatea competentă.
(64) Condiţiile privind autorizarea distrugerii într-un antrepozit fiscal a produselor accizabile care nu au fost eliberate pentru consum, atunci când se datorează unor cauze fortuite sau de forţă majoră ori atunci când produsele nu mai îndeplinesc condiţiile de comercializare, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(65) În cazul pierderilor înregistrate într-un antrepozit fiscal autorizat pentru producţia şi/sau depozitarea de produse accizabile cu nivele diferite de accize, acciza aferentă pierderilor, atunci când acestea nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (5) şi când pierderile respective nu pot fi individualizate pe categorii de produse accizabile, se calculează cu cota cea mai mare practicată în antrepozitul fiscal respectiv.
(7) În cazul unui produs accizabil care are dreptul de a fi scutit de accize, utilizarea în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea este considerată eliberare pentru consum.
(8) În cazul unui produs energetic, pentru care accizele nu au fost anterior exigibile, eliberare pentru consum se consideră atunci când produsul energetic este oferit spre vânzare ori este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.
(9) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care s-a revocat ori s-a anulat autorizaţia. Acciza devine exigibilă la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efectele ori la data comunicării deciziei de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.
(10) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care autorizaţia a expirat şi nu a fost emisă o nouă autorizaţie.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2068
Importul
(1) În înţelesul prezentului titlu, import reprezintă orice intrare de produse accizabile din afara teritoriului comunitar, cu excepţia:
a) plasării produselor accizabile importate sub regim vamal suspensiv în România;
b) distrugerii sub supravegherea autorităţii vamale a produselor accizabile;
c) plasării produselor accizabile în zone libere, antrepozite libere sau porturi libere, în condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.
(2) Se consideră de asemenea import:
a) scoaterea unui produs accizabil dintr-un regim vamal suspensiv, în cazul în care produsul rămâne în România;
b) utilizarea în scop personal în România a unor produse accizabile plasate în regim vamal suspensiv;
c) apariţia oricărui alt eveniment care generează obligaţia plăţii accizelor la intrarea produselor accizabile din afara teritoriului comunitar.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 2069
Plătitori de accize
(1) Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este:
a) în ceea ce priveşte ieşirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize, astfel cum se menţionează la art. 2067alin. (1) lit. a):
1. antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare şi, în cazul ieşirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieşire;
2. în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definită la art. 20641 alin. (1), (2) şi (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor în conformitate cu art. 20654 alin. (1) şi (2), precum şi orice persoană care a participat la ieşirea neregulamentară şi care avea cunoştinţă sau care ar fi trebuit să aibă cunoştinţă în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieşiri;
b) în ceea ce priveşte deţinerea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 2067alin. (1) lit. b): persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora;
c) în ceea ce priveşte producerea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 2067alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;
d) în ceea ce priveşte importul unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 2067alin. (1) lit. d): persoana care declară produsele accizabile sau în numele căreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importul acestora.
(2) Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeaşi datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

SECŢIUNEA a 2-a
Alcool şi băuturi alcoolice

Art. 20610
Bere
(1) În înţelesul prezentului capitol, bere reprezintă orice produs încadrat la codul NC 2203 00 sau orice produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, încadrat la codul NC 2206 00, având, şi într-un caz, şi în altul, o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum.
(2) Pentru berea produsă de micii producători independenţi, cu o producţie ce nu depăşeşte 200.000 hl/an, se aplică accize specifice reduse. Acelaşi regim se aplică şi pentru berea provenită de la micii producători independenţi din alte state membre, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Prin mici producători de bere independenţi se înţelege toţi operatorii economici mici producători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt operatori economici producători de bere care, din punct de vedere juridic şi economic, sunt independenţi faţă de orice alt operator economic producător de bere; utilizează instalaţii fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere; folosesc spaţii de producţie diferite de cele ale oricărui alt operator economic producător de bere şi nu funcţionează sub licenţa de produs a altui operator economic producător de bere.
(31) Antrepozitarul autorizat care produce şi alte băuturi alcoolice decât bere nu poate beneficia de acciza specifică redusă prevăzută la alin. (2).
(4) Fiecare antrepozitar autorizat mic producător de bere are obligaţia de a depune la autoritatea competentă, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere privind producţia pe anul în curs, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(5) Este exceptată de la plata accizelor berea fabricată de persoana fizică şi consumată de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândută.
modificat de
Ordonanţă nr. 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, M. Of. 54/2013;
Ordonanţă nr. 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, M. Of. 621/2012;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 20611
Vinuri
(1) În înţelesul prezentului capitol, vinurile sunt:
a) vinuri liniştite, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 şi 2205, cu excepţia vinului spumos, aşa cum este definit la lit. b), şi care:
1. au o concentraţie alcoolică mai mare de 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare; sau
2. au o concentraţie alcoolică mai mare de 15% în volum, dar care nu depăşeşte 18% în volum, au fost obţinute fără nicio îmbogăţire şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;
b) vinuri spumoase, care cuprind toate produsele încadrate la codurile NC 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205 şi care:
1. sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip «ciupercă», fixat cu ajutorul legăturilor, sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari; şi
2. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar care nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
(2) Este exceptat de la plata accizelor vinul fabricat de persoana fizică şi consumat de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândut.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 20612
Băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri
(1) În înţelesul prezentului capitol, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, reprezintă:
a) băuturi fermentate liniştite, care se încadrează la codurile NC 2204 şi 2205 şi care nu sunt prevăzute la art. 20611, precum şi toate produsele încadrate la codurile NC 2206 00, cu excepţia altor băuturi fermentate spumoase, aşa cum sunt definite la lit. b), şi a produsului prevăzut la art. 20610, având:
1. o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 10% în volum; sau
2. o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 10% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare;
b) băuturi fermentate spumoase care se încadrează la codurile NC 2206 00 31, 2206 00 39, 2204 10, 2204 21 10, 2204 29 10 şi 2205, care nu intră sub incidenţa art. 20611 şi care sunt prezentate în sticle închise, cu un dop tip «ciupercă», fixat cu ajutorul legăturilor, sau care sunt sub presiune datorată dioxidului de carbon în soluţie egală sau mai mare de 3 bari şi care:
1. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 13% în volum; sau
2. au o concentraţie alcoolică care depăşeşte 13% în volum, dar nu depăşeşte 15% în volum, şi la care alcoolul conţinut în produsul finit rezultă în întregime din fermentare.
(2) Sunt exceptate de la plata accizelor băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, fabricate de persoana fizică şi consumate de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândute.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 20613
Produse intermediare
(1) În înţelesul prezentului capitol, produsele intermediare reprezintă toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum, dar nu depăşeşte 22% în volum, şi care se încadrează la codurile NC 2204, 2205 şi 2206 00, dar care nu intră sub incidenţa art. 20610–20612.
(2) Se consideră produs intermediar şi orice băutură fermentată liniştită prevăzută la art. 20612 alin. (1) lit. a), care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 5,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare, iar ponderea de alcool absolut (100%) este în proporţie de peste 50% provenită din baza fermentată liniştită, inclusiv vin şi bere.
(3) Se consideră produs intermediar şi orice băutură fermentată spumoasă prevăzută la art. 20612 alin. (1) lit. b), care are o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 8,5% în volum şi care nu rezultă în întregime din fermentare, iar ponderea de alcool absolut (100%) este în proporţie de peste 50% provenită din baza fermentată liniştită, inclusiv vin.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

Art. 20614
Alcool etilic
(1) În înţelesul prezentului capitol, alcool etilic reprezintă:
a) toate produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum şi care sunt încadrate la codurile NC 2207 şi 2208, chiar atunci când aceste produse fac parte dintr-un produs încadrat la alt capitol al nomenclaturii combinate;
b) produsele care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 22% în volum şi care sunt cuprinse în codurile NC 2204, 2205 şi 2206 00;
c) ţuică şi rachiuri de fructe;
d) băuturi spirtoase potabile care conţin produse, în soluţie sau nu.
(2) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(3) Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte 10 hectolitri alcool pur/an, se aplică accize specifice reduse.
(4) Beneficiază de nivelul redus al accizelor micile distilerii care sunt independente din punct de vedere juridic şi economic de orice altă distilerie, nu funcţionează sub licenţa de produs a unei alte distilerii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice.
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

SECŢIUNEA a 3-a
Tutun prelucrat

Art. 20615
Tutun prelucrat
(1) În înţelesul prezentului capitol, tutun prelucrat reprezintă:
a) ţigarete;
b) ţigări şi ţigări de foi;
c) tutun de fumat:
1. tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete;
2. alte tutunuri de fumat.
(2) Se consideră ţigarete:
a) rulourile de tutun destinate fumatului ca atare şi care nu sunt ţigări sau ţigări de foi, în sensul alin. (3);
b) rulourile de tutun care se pot introduce într-un tub de hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
c) rulourile de tutun care se pot înfăşura în hârtie de ţigarete, prin simpla mânuire neindustrială;
d) orice produs care conţine total sau parţial alte substanţe decât tutunul, dar care respectă criteriile prevăzute la lit. a), b) sau c).
(3) Se consideră ţigări sau ţigări de foi, dacă, având în vedere proprietăţile acestora şi aşteptările obişnuite ale clienţilor, pot şi au rolul exclusiv de a fi fumate ca atare, după cum urmează:
a) rulourile de tutun cu un înveliş exterior din tutun natural;
b) rulourile de tutun cu umplutură mixtă mărunţită şi cu înveliş exterior de culoarea obişnuită a unei ţigări de foi, din tutun reconstituit, care acoperă în întregime produsul, inclusiv, după caz, filtrul, cu excepţia vârfului în cazul ţigărilor de foi cu vârf, dacă masa unitară, fără a include filtrul sau muştiucul, nu este mai mică de 2,3 g şi nici mai mare de 10 g şi circumferinţa a cel puţin o treime din lungime nu este mai mică de 34 mm;
c) produsele alcătuite parţial din substanţe altele decât tutun şi care îndeplinesc criteriile prevăzute la lit. a) şi b);
(4) Se consideră tutun de fumat:
a) tutunul tăiat sau fărâmiţat într-un alt mod, răsucit ori presat în bucăţi şi care poate fi fumat fără prelucrare industrială ulterioară;
b) deşeuri de tutun puse în vânzare cu amănuntul care nu intră sub incidenţa alin. (2) şi (3) şi care pot fi fumate. În sensul prezentului articol, deşeurile de tutun sunt considerate ca fiind resturi de foi de tutun şi produse secundare obţinute la prelucrarea tutunului sau fabricarea produselor din tutun;
c) orice produs care constă total sau parţial din alte substanţe decât tutunul, dar care îndeplineşte, pe de altă parte, criteriile prevăzute la lit. a) sau b).
(5) Se consideră tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete:
a) tutunul de fumat aşa cum este definit la alin. (4), pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun ce au o lăţime de tăiere sub 1,5 mm;
b) tutunul de fumat pentru care mai mult de 25% din greutate o reprezintă particulele de tutun care au o lăţime de tăiere mai mare de 1,5 mm sau mai mult, dacă tutunul de fumat este vândut ori destinat vânzării pentru rularea în ţigarete.
(51) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2) lit. d) şi alin. (4) lit. c), produsele care nu conţin tutun şi care sunt utilizate exclusiv în scopuri medicale nu sunt tratate ca tutun prelucrat, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(6) Un rulou de tutun prevăzut la alin. (2) este considerat, pentru aplicarea accizei, ca două ţigarete, atunci când are o lungime, excluzând filtrul sau muştiucul, mai mare de 8 cm, fără să depăşească 11 cm, ca 3 ţigarete, excluzând filtrul sau muştiucul, când are o lungime mai mare de 11 cm, fără să depăşească 14 cm, şi aşa mai departe.
(7) Toţi operatorii economici plătitori de accize pentru tutunul prelucrat, potrivit prezentului capitol, au obligaţia de a prezenta autorităţii competente liste cuprinzând date cu privire la produsele accizabile eliberate pentru consum, în conformitate cu prevederile din normele metodologice.
modificat de
Ordonanţă nr. 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, M. Of. 627/2011;
Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, M. Of. 891/2010;
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;
modificat de
Ordonanţă de urgenţă nr. 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, M. Of. 689/2009;

SECŢIUNEA a 4-a
Produse energetice

Art. 20616
Produse energetice
(1) În înţelesul prezentului capitol, produsele energetice sunt:
a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
b) produsele cu codurile NC 2701, 2702 şi de la 2704 la 2715;
c) produsele cu codurile NC 2901 şi 2902;
d) produsele cu codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
e) produsele cu codul NC 3403;
f) produsele cu codul NC 3811;
g) produsele cu codul NC 3817;
h) produsele cu codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.
(2) Intră sub incidenţa prevederilor secţiunilor a 7-a şi a 9-a doar următoarele produse energetice:
a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;
b) produsele cu codurile NC 2707 10, 2707 20, 2707 30 şi 2707 50;
c) produsele cu codurile NC de la 2710 11 la 2710 19 69. Pentru produsele cu codurile NC 2710 11 21, 2710 11 25 şi 2710 19 29, prevederile secţiunii a 9-a s