| News Letter |
* Optiune de intrebare prioritara!
* Intrebare publicata pe prima pagina!
* Caracter privat si confidential!
* Raspunsul nu se publica pe CJO!
* Sfatul se trimite pe email sau ramburs!
* Presupune acordarea unui numar de consultatii juridice si redactare!
* Serviciile sunt private si confidentiale!
* Plata anuala!
* Creat pentru persoane juridice!
* Platforma securizata!
| CODUL PENAL | CODUL CIVIL | CODUL DE PROCEDURA CIVILA | CODUL DE PROCEDURA PENALA |
| CODUL MUNCII | CODUL FAMILIEI | CODUL DE PROCEDURA FISCALA | CODUL COMERCIAL |
| NOUL COD CIVIL | |||
Codul Familiei | Codul Familiei actualizat | Codul Familiei 2012
- abrogat prin intrarea in vigoare a Noului Cod Civil la 1.10.2011
- verificati daca vi se aplica Noul Cod civil prin lecturarea urmatorului articol: Mi se aplica Noul Cod Civil?
- aplicabil raporturilor juridice nascute pana la data de 1.10.2011
- actualizat pana la data de 1.10.2011.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 119/1996, denumirea "delegat de stare civila" a fost înlocuita cu denumirea "ofiter de stare civila"
Art. 1
În Republica Socialista România statul ocroteste casatoria si familia; el sprijina, prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei.
Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii.
Familia are la baza casatoria liber consimtita între soti.
În relatiile dintre soti, precum si în exercitiul drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale.
Drepturile parintesti se exercita numai în interesul copiilor.
modificat de
Decret nr. 779/1966 - pentru modificarea unor dispozitii legale privitoare la divort din 7 octombrie 1966, M. Of. 64/1966;
Art. 2
Relatiile de familie se bazeaza pe prietenie si afectiune reciproca între membrii ei, care sînt datori sa-si acorde unul altuia sprijin moral si material.
Titlul I
CASATORIA
Capitolul I
Încheierea casatoriei
Art. 3
Numai casatoria încheiata în fata delegatului de stare civila da nastere drepturilor si obligatiilor de soti prevazute în prezentul cod.
Art. 4
Vârsta minima de casatorie este de optsprezece ani.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de saisprezece ani se poate casatori în temeiul unui aviz medical, cu încuviintarea parintilor sai ori, dupa caz, a tutorelui si cu autorizarea directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului în a carei raza teritoriala îsi are domiciliul.
Daca unul dintre parinti este decedat sau se afla în imposibilitate de a-si manifesta vointa, încuviintarea celuilalt parinte este suficienta.
Daca nu exista nici parinti, nici tutore care sa poata încuviinta casatoria, este necesara încuviintarea persoanei sau a autoritatii care a fost abilitata sa exercite drepturile parintesti.
modificat de
Lege nr. 288/2007 - pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei din 29 octombrie 2007, M. Of. 749/2007;
Art. 6
Este oprita casatoria între rudele în linie dreapta, precum si între cele în linie colaterala pîna la al patrulea grad inclusiv.
Pentru motive temeinice, casatoria între rudele în linie colaterala de gradul al patrulea poate fi încuviintata de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Capitalei Republicii Populare Romîne sau al regiunii în cuprinsul careia cel care cere aceasta încuviintare îsi are domiciliul.
Art. 7
Este oprita casatoria:
a) între cel care înfiaza sau ascendentii lui, de o parte, si cel înfiat ori descendentii acestuia, de alta;
b) între copiii celui care înfiaza, de o parte, si cel înfiat sau copiii acestuia, de alta;
c) între cei înfiati de aceeasi persoana.
Pentru motive temeinice, casatoria între persoanele prevazute la lit. b si c de mai sus poate fi încuviintata potrivit dispozitiilor art. 6, alin. 2.
Art. 8
În timpul tutelei, casatoria este oprita între tutore si persoana minora ce se afla sub tutela sa.
Art. 9
Este oprit sa se casatoreasca alienatul mintal, debilul mintal, precum si cel care este lipsit vremelnic de facultatile mintale, cît timp nu are discernamîntul faptelor sale.
Art. 10
Casatoria nu se va încheia daca viitorii soti nu declara ca si-au comunicat reciproc starea sanatatii lor. În cazul în care, prin lege speciala, este oprita casatoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozitiile acelei legi.
Art. 11
Casatoria se încheie în fata delegatului de stare civila al sfatului popular al comunei, orasului sau raionului orasenesc în cuprinsul caruia se afla domiciliul sau resedinta oricaruia dintre viitorii soti.
Art. 12
Cei care vor sa se casatoreasca vor face, personal, declaratia de casatorie la serviciul de stare civila la care urmeaza a se încheia casatoria.
Daca unul dintre viitorii soti nu se afla în localitatea unde urmeaza a se încheia casatoria, el va putea face declaratia de casatorie în localitatea unde se afla, la serviciul de stare civila, care o va transmite, din oficiu si fara întîrziere, serviciului de stare civila competent pentru încheierea casatoriei.
Art. 13
În declaratia de casatorie, viitorii soti vor arata ca nu exista nici o piedica legala la casatorie. O data cu declaratia de casatorie, ei vor prezenta dovezile cerute de lege.
Art. 131
În aceeasi zi cu primirea declaratiei de casatorie, ofiterul de stare civila va dispune publicarea acesteia, prin afisarea în extras, într-un loc special amenajat, la sediul primariei unde urmeaza sa se încheie casatoria.
Extrasul din declaratia de casatorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afisarii, datele de stare civila ale viitorilor soti, precum si înstiintarea ca orice persoana poate face opunere la casatorie, în termen de 10 zile de la data afisarii.
modificat de
Lege nr. 23/1999 - pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul familiei si din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila din 26 ianuarie 1999, M. Of. 35/1999;
Art. 14
Orice persoana poate face opunere la casatorie, daca exista o piedica legala ori daca alte cerinte ale legii nu sînt îndeplinite.
Opunerea la casatorie se va face numai în scris, cu aratarea dovezilor pe care ea se întemeiaza.
Art. 15
Delegatul de stare civila va refuza sa constate încheierea casatoriei daca, în temeiul verificarilor ce este dator sa faca, al opunerilor primite sau al informatiilor ce are, gaseste ca cerintele legii nu sînt îndeplinite.
Art. 16
Casatoria se încheie prin consimtamântul viitorilor soti. Acestia sunt obligati sa fie prezenti împreuna, însotiti de doi martori, la sediul primariei, pentru a-si da consimtamântul personal si în mod public în fata ofiterului de stare civila.
Cu toate acestea, în cazurile aratate de legea speciala, delegatul de stare civila va putea încheia casatoria si în afara sediului serviciului de stare civila, cu respectarea conditiilor prevazute în alineatul precedent.
modificat de
Lege nr. 23/1999 - pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul familiei si din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila din 26 ianuarie 1999, M. Of. 35/1999;
Art. 17
Ofiterul de stare civila, luând consitamântul viitorilor soti, va întocmi, de îndata, în registrul actelor de stare civila, actul de casatorie, care se semneaza de catre soti, de cei doi martori si de catre ofiterul de stare civila.
modificat de
Lege nr. 23/1999 - pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul familiei si din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila din 26 ianuarie 1999, M. Of. 35/1999;
Capitolul II
Nulitatea casatoriei
Art. 19
Este nula casatoria încheiata cu încalcarea dispozitiilor prevazute la art. 4, 5, 6, 7 lit. a), art. 9, 131 si 16.
modificat de
Lege nr. 23/1999 - pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul familiei si din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila din 26 ianuarie 1999, M. Of. 35/1999;
Art. 20
Casatoria încheiata împotriva dispozitiilor privitoare la vîrsta legala nu va fi declarata nula daca, între timp acela dintre soti care nu avea vîrsta ceruta pentru casatorie a împlinit-o ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas însarcinata.
Art. 21
Casatoria poate fi anulata la cererea sotului al carui consimtamînt a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot, prin viclenie sau prin violenta.
Anularea casatoriei din aceste cauze poate fi ceruta de cel al carui consimtamînt a fost viciat, în termen de sase luni de la încetarea violentei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.
Art. 22
În cazul în care sotul unei persoane declarate moarta s-a recasatorit si, dupa aceasta, hotarîrea declarativa de moarte este anulata, casatoria cea noua ramîne valabila.
Prima casatorie este desfacuta pe data încheierii noii casatorii.
Art. 23
Sotul care a fost de buna-credinta la încheierea casatoriei, declarata nula sau anulata, pastreaza, pîna la data cînd hotarîrea instantei judecatoresti ramîne definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila.
Declaratia nulitatii casatoriei nu are nici o urmare în privinta copiilor, care îsi pastreaza situatia de copii din casatorie.
Art. 24
În cazul prevazut în art. 23, alin. 1, cererea de întretinere a sotului de buna-credinta si raporturile patrimoniale dintre barbat si femeie sînt supuse, prin asemanare, dispozitiilor privitoare la divort.
Tot astfel, în cazul prevazut în art. 23, alin. 2 se vor aplica, prin asemanare, dispozitiile prevazute la divort, în ce priveste drepturile de obligatie dintre parinti si copii.
Capitolul III
Efectele casatoriei
Sectiunea I
Drepturile si obligatiile personale ale sotilor
Art. 27
La încheierea casatoriei, viitorii soti vor declara, în fata delegatului de stare civila, numele pe care s-au învoit sa-l poarte în casatorie.
Sotii pot sa-si pastreze numele lor dinaintea casatoriei, sa ia numele unuia sau altuia dintre ei sau numele lor reunite.
Art. 28
(Modificat prin legea nr. 4 din 4.IV.1956). Sotii sînt obligati sa poarte în timpul casatoriei numele comun declarat.
Daca sotii s-au învoit sa poarte în timpul casatoriei un nume comun si l-au declarat la încheierea casatoriei potrivit dispozitiilor art. 27 din codul de fata, fiecare din soti nu va putea cere schimbarea acestui nume, pe cale administrativa, decît cu consimtamîntul celuilalt sot.
Sectiunea a II-a
Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor
Art. 29
Sotii sînt obligati sa contribuie, în raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei.
Art. 30
Bunurile dobîndite în timpul casatoriei, de oricare dintre soti, sînt, de la data dobîndirii lor, bunuri comune ale sotilor.
Orice conventie contrarie este nula.
Calitatea de bun comun nu trebuie sa fie dovedita.
Art. 31
Nu sînt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot:
a) bunurile dobîndite înainte de încheierea casatoriei;
b) bunurile dobîndite în timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti;
d) bunurile dobîndite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
e) indemnitatea de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
f) valoarea care reprezinta si înlocuieste un bun propriu sau bunul în care a trecut aceasta valoare.
Art. 32
Sotii raspund cu bunurile comune pentru:
a) cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune;
b) obligatiile ce au contractat împreuna;
c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru împlinirea nevoilor obisnuite ale casniciei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate socialista, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.
Art. 33
Bunurile comune nu pot fi urmarite de creditorii personali ai unuia dintre soti.
Cu toate acestea, dupa urmarirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul sau personal poate cere împartirea bunurilor comune, însa numai în masura necesara pentru acoperirea creantei sale.
În acest din urma caz, bunurile atribuite prin împartire fiecarui sot devin proprii.
Art. 34
Creditorii comuni vor putea urmari si bunurile proprii ale sotilor, însa numai dupa urmarirea bunurilor comune.
Art. 35
Sotii administreaza si folosesc împreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele.
Oricare dintre soti, exercitînd singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamîntul celuilalt sot. Cu toate acestea, nici unul dintre soti nu poate înstraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamîntul expres al celuilalt sot.
Art. 36
La desfacerea casatoriei, bunurile comune se împart între soti, potrivit învoirii acestora. Daca sotii nu se învoiesc asupra împartirii bunurilor comune, va hotarî instanta judecatoreasca.
Pentru motive temeinice, bunurile comune, în întregime sau numai o parte din ele, se pot împarti prin hotarîre judecatoreasca si în timpul casatoriei. Bunurile astfel împartite devin bunuri proprii. Bunurile neîmpartite, precum si cele ce se vor dobîndi ulterior, sînt bunuri comune.
Capitolul IV
Desfacerea casatoriei
Art. 37
Casatoria înceteaza prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei.
Casatoria se poate desface prin divort.
Casatoria se poate desface prin divort. Divortul poate avea loc:
a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila;
c) la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Lege nr. 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi din 23 iulie 1993, M. Of. 177/1993;
Decret nr. 779/1966 - pentru modificarea unor dispozitii legale privitoare la divort din 7 octombrie 1966, M. Of. 64/1966;
Art. 38
Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat de catre instanta judecatoreasca indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie.
Divortul prin acordul sotilor nu poate fi admis daca unul dintre soti este pus sub interdictie.
Instanta este obligata sa verifice existenta consimtamântului liber si neviciat al fiecarui sot.
La solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la încredintarea copiilor minori, obligatia de întretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Lege nr. 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi din 23 iulie 1993, M. Of. 177/1993;
Decret nr. 779/1966 - pentru modificarea unor dispozitii legale privitoare la divort din 7 octombrie 1966, M. Of. 64/1966;
Art. 381
Daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, nascuti din casatorie sau adoptati, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberându-le un certificat de divort, potrivit legii.
Dispozitiile art. 38 alin. 2 ramân aplicabile.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Art. 382
Cererea de divort se depune de soti împreuna. Ofiterul de stare civila sau notarul public înregistreaza cererea si le acorda un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divort.
La expirarea acestui termen, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, în acest sens, consimtamântul lor este liber si neviciat.
Daca sotii staruie în divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.
Dispozitiile art. 40 alin. 1 se aplica în mod corespunzator. Daca sotii nu se înteleg asupra numelui de familie pe care sa îl poarte dupa divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si îndruma sotii sa se adreseze instantei de judecata, potrivit prevederilor art. 38.
Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se înteleg este de competenta instantei judecatoresti.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Art. 383
Când cererea de divort este depusa la primaria unde s-a încheiat casatoria, ofiterul de stare civila, dupa emiterea certificatului de divort, face cuvenita mentiune în actul de casatorie.
În cazul depunerii cererii la primaria în a carei raza teritoriala sotii au avut ultima locuinta comuna, ofiterul de stare civila emite certificatul de divort si înainteaza, de îndata, o copie certificata de pe acesta la primaria locului unde s-a încheiat casatoria, spre a se face mentiune în actul de casatorie.
În cazul constatarii divortului de catre notarul public, acesta emite certificatul de divort si înainteaza, de îndata, o copie certificata de pe acesta la primaria locului unde s-a încheiat casatoria, spre a se face mentiune în actul de casatorie.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Art. 384
Daca nu sunt îndeplinite conditiile art. 381, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public respinge cererea de divort.
Împotriva refuzului ofiterului de stare civila sau notarului public nu exista cale de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecata, pentru a dispune desfacerea casatoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevazut de lege.
Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiterului de stare civila sau notarului public de a constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor si de a emite certificatul de divort, oricare dintre soti se poate adresa, pe cale separata, instantei competente.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Art. 39
Casatoria este desfacuta din ziua când hotarârea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.
În cazul prevazut la art. 381, casatoria este desfacuta pe data eliberarii certificatului de divort.
Fata de cel de-al treilea, efectele patrimoniale ale casatoriei înceteaza de la data când s-a facut mentiune despre hotarârea de divort sau, dupa caz, despre certificatul de divort pe marginea actului de casatorie ori de la data când ei au cunoscut divortul pe alta cale.
modificat de
Lege nr. 202/2010 - privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor din 25 octombrie 2010, M. Of. 714/2010;
Lege nr. 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi din 23 iulie 1993, M. Of. 177/1993;
Decret nr. 174/1974 - pentru modificarea unor dispozitii privitoare la divort din Codul de procedura civila si Codul familiei din din 30 iulie 1974, M. Of. 108/1974;
Decret nr. 779/1966 - pentru modificarea unor dispozitii legale privitoare la divort din 7 octombrie 1966, M. Of. 64/1966;
Art. 40
La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot învoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei.
Instanta judecatoreasca va lua act de aceasta învoiala prin hotarîrea de divort. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa încuviinteze acest drept chiar în lipsa unei învoieli între soti.
Daca nu a intervenit o învoiala sau daca instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea înainte de casatorie.
Art. 41
Pîna la desfacerea casatoriei în conditiile prevazute de art. 39, sotii îsi datoreaza întretinere.
Sotul divortat are dreptul la întretinere, daca se afla în nevoie din pricina unei incapacitati de munca survenite înainte de casatorie, ori în timpul casatoriei; el are drept la întretinere si atunci cînd incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea casatoriei, însa numai daca incapacitatea se datoreaza unei împrejurari în legatura cu casatoria.
Întretinerea datorata potrivit dispozitiilor alin. 2 poate fi stabilita pîna la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la plata ci, potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati. Aceasta întretinere, împreuna cu întretinerea datorata copiilor, nu va putea depasi jumatate din venitul net din munca al sotului obligat la plata.
Cînd divortul este pronuntat numai din vina unuia dintre soti, acesta nu va beneficia de prevederile alineatelor 2 si 3, decît timp de un an de la desfacerea casatoriei.
În toate cazurile, dreptul la întretinere înceteaza prin recasatorirea sotului îndreptatit sa o primeasca.
modificat de
Decret nr. 779/1966 - pentru modificarea unor dispozitii legale privitoare la divort din 7 octombrie 1966, M. Of. 64/1966;
Art. 42
Instanta judecatoreasca va hotarî, o data cu pronuntarea divortului, caruia dintre parinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta parintii si autoritatea tutelara si, tinînd seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta daca au împlinit vîrsta de zece ani, va hotarî pentru fiecare dintre copii, daca va fi încredintat tatalui sau mamei.
Pentru motive temeinice, copiii pot fi încredintati unor rude ori unor alte persoane, cu consimtamîntul acestora, sau unor institutii de ocrotire.
Totodata instanta judecatoreasca va stabili contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Învoiala parintilor privitoare la încredintarea copiilor si la contributia fiecarui parinte la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala a acestora va produce efecte numai daca a fost încuviintata de instanta judecatoreasca.
Art. 43
Parintele divortat, caruia i s-a încredintat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile parintesti.
Cînd copilul a fost încredintat unei alte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va stabili care dintre parinti va exercita dreptul de a-i administra bunurile si de a-l reprezenta sau de a-i încuviinta actele. Persoana sau institutia de ocrotire careia i s-a încredintat copilul va avea fata de acesta numai drepturile si îndatoririle ce revin parintilor privitor la persoana copilului. Dispozitiile art. 108 se aplica prin asemanare.
Parintele divortat, caruia nu i s-a încredintat copilul, pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu acesta, precum si de a veghea la cresterea, educarea, învatatura si pregatirea lui profesionala.
Art. 44
(Modificat prin legea nr. 4 din 4.IV.1956). În cazul schimbarii împrejurarilor, la cererea oricaruia dintre parinti sau a copilului, daca acesta a împlinit vîrsta de paisprezece ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatoreasca va putea modifica masurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale între parintii divortati si copii.
Modificarea masurilor luate potrivit dispozitiilor art. 42, alin. 1 si 2 se va face cu paza cerintelor prevazute de acele dispozitii.
Titlul II
RUDENIA
Capitolul I
Dispozitii generale
Art. 45
Rudenia este legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun.
În primul caz rudenia este în linie dreapta, iar în al doilea în linie colaterala. Rudenia în linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta.
Art. 46
Gradul de rudenie se stabileste astfel:
a) în linie dreapta, dupa numarul nasterilor; astfel, fiul si tatal sînt rude în gradul întîi, nepotul de fiu si bunicul sînt rude în gradul al doilea;
b) în linie colaterala, dupa numarul nasterilor, urcînd de la una dintre rude pîna la ascendentul comun si coborînd de la acesta pîna la cealalta ruda; astfel, fratii sînt rude în gradul al doilea, unchiul si nepotul în gradul ai treilea, verii primari în gradul al patrulea.
Capitolul II
Filiatia
Sectiunea I
Filiatia fata de mama
Art. 47
Filiatia fata de mama rezulta din faptul nasterii.
Ea se dovedeste prin certificatul constatator al nasterii.
Art. 48
Daca nasterea nu a fost înregistrata în registrul de stare civila ori daca copilul a fost trecut în registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti, mama poate recunoaste pe copil.
Recunoasterea se poate face, fie prin declaratie la serviciul de stare civila, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.
Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
Art. 49
Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata.
Art. 50
În cazul în care, din orice împrejurari, dovada filiatiei fata de mama nu se poate face prin certificatul constatator al nasterii, ori în cazul în care se contesta realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, dovada filiatiei fata de mama se poate face în fata instantei judecatoresti prin orice mijloc de proba.
Art. 51
Copilul nu poate reclama o stare civila contrarie aceleia care rezulta din certificatul de nastere si folosirea starii civile conforme cu acest certificat.
De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civila a copilului care are folosirea unei stari civile conforme cu certificatul sau de nastere.
Art. 52
Actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama apartine numai copilului; ea poate fi pornita de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdictie.
Dreptul de a porni actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornita de acesta.
Actiunea pentru stabilirea filiatiei fata de mama poate fi pornita si împotriva mostenitorilor pretinsei mame.
Actiunea nu se prescrie în timpul vietii copilului.
Sectiunea a II-a
Filiatia fata de tata
Art. 53
Copilul nascut în timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.
Copilul nascut dupa desfacerea, declararea nulitatii sau anularea casatoriei are ca tata pe fostul sot al mamei, daca a fost conceput în timpul casatoriei si nasterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua casatorie.
Dispozitiile art. 51 sînt aplicabile si situatiilor prevazute în prezentul articol.
Art. 54
Paternitatea poate fi tagaduita, daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.
Actiunea în tagaduirea paternitatii poate fi pornita de oricare dintre soti, precum si de catre copil; ea poate fi continuata de mostenitori.
Actiunea se introduce de catre sotul mamei împotriva copilului; daca acesta este decedat, actiunea se porneste împotriva mamei sale.
Mama sau copilul introduce actiunea împotriva sotului mamei; daca acesta este decedat, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor lui.
Daca titularul actiunii este pus sub interdictie, actiunea va putea fi pornita de tutore.
Mama copilului va fi citata în toate cazurile în care nu formuleaza ea însasi actiunea.
modificat de
Lege nr. 288/2007 - pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei din 29 octombrie 2007, M. Of. 749/2007;
Art. 55
Actiunea în tagaduirea paternitatii se prescrie în termen de 3 ani de la data nasterii copilului. Pentru sotul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunostinta de nasterea copilului.
Daca actiunea nu a fost introdusa în timpul minoritatii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului sau.
Reclamantul poate fi repus în termen, în conditiile legii.
modificat de
Lege nr. 288/2007 - pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei din 29 octombrie 2007, M. Of. 749/2007;
Art. 56
Filiatia fata de tata se stabileste, în afara de cazurile prevazute în art. 53, prin recunoastere sau hotarîre judecatoreasca.
Art. 57
Copilul conceput si nascut în afara de casatorie poate fi recunoscut de catre tatal sau; dupa moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai daca a lasat descendenti firesti.
Recunoasterea se face prin declaratie facuta la serviciul de stare civila, fie o data cu înregistrarea nasterii, fie dupa aceasta data; recunoasterea poate fi facuta si prin înscris autentic sau prin testament.
Recunoasterea, chiar facuta prin testament, nu se poate revoca.
Art. 58
Recunoasterea care nu corespunde adevarului poate fi contestata de orice persoana interesata.
Daca recunoasterea este contestata de mama, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitatii este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sai.
Art. 59
Actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine copilului si se porneste în numele sau de catre mama, chiar daca este minora, ori de reprezentantul lui legal.
Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitatii nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornita de acesta.
Actiunea în stabilirea paternitatii poate fi pornita si împotriva mostenitorilor pretinsului tata.
Art. 60
Actiunea în stabilirea paternitatii din afara casatoriei poate fi pornita de mama într-un termen de un an de la nasterea copilului.
Daca, în cazul prevazut în art. 54, alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din casatorie prin efectul unei hotarîri judecatoresti, termenul de un an pentru pornirea actiunii în stabilirea paternitatii dinafara casatoriei va curge de la data cînd acea hotarîre a ramas definitiva.
În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tata ori daca acesta din urma a prestat copilului întretinere, termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii ori a întretinerii.
Actiunea apartinând copilului nu se prescrie în timpul vietii acestuia.
modificat de
Lege nr. 288/2007 - pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 – Codul familiei din 29 octombrie 2007, M. Of. 749/2007;
Sectiunea a III-a
Situatia legala a copilului
Art. 62
Copilul din casatorie ia numele de familie comun al parintilor.
Daca parintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala parintilor si se va declara, o data cu nasterea copilului, la serviciul de stare civila. În lipsa unei, asemenea învoieli, autoritatea tutelara de la domiciliul copilului va hotarî, ascultînd pe parinti, daca copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite.
Art. 63
Copilul dinafara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarîre judecatoreasca are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie.
Art. 64
Copilul dinafara casatoriei dobîndeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai întîi stabilita.
În cazul în care filiatia a fost stabilita ulterior si fata de celalalt parinte, instanta judecatoreasca va putea da încuviintare copilului sa poarte numele acestuia din urma.
În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelasi timp de ambii parinti, se aplica dispozitiile art. 62, alin. 2.
Art. 65
Daca filiatia copilului dinafara casatoriei este stabilita fata de ambii parinti, încredintarea lui, precum si contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, învatatura si pregatire profesionala se vor hotarî potrivit dispozitiilor art. 42–44 inclusiv, care se aplica prin asemanare.
Capitolul III
Adoptia
modificat de
Ordonanta de urgenta nr. 25/1997 - cu privire la adoptie din 9 iunie 1997, M. Of. 120/1997;
Capitolul IV
Obligatia de întretinere
Art. 86
Obligatia de întretinere exista între sot si sotie, parinti si copii, cel care înfiaza si înfiat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevazute de lege.
Are drept la întretinere numai acela care se afla în nevoie, neavînd putinta unui cîstig din munca, din cauza incapacitatii de a munci.
Descendentul, cît timp este minor, are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla.
Art. 87
Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este obligat sa continue a da întretinere copilului, cît timp acesta este minor, însa numai daca parintii sai firesti au murit, sînt disparuti ori sînt în nevoie.
Copilul va putea îi obligat sa dea întretinere celui care l-a întretinut timp de 10 ani, astfel cum se arata în alineatul precedent.
Art. 88
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 272/2004 - privind protectia si promovarea drepturilor copilului din 21 iunie 2004, M. Of. 557/2004;
Art. 89
Întretinerea se datoreaza în ordinea urmatoare:
a) sotii îsi datoreaza întretinere înaintea celorlalti obligati;
b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar, daca sînt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepartat;
c) cel care înfiaza este obligat la întretinere înaintea parintilor firesti;
d) fratii si surorile îsi datoreaza întretinere dupa parinti însa înaintea bunicilor.
Art. 90
În cazul în care mai multe dintre persoanele prevazute în art. 89 sînt obligate sa întretina aceeasi persoana, ele vor contribui la plata întretinerii, proportional cu mijloacele ce au.
Daca parintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de urgenta, sa porneasca actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a platit întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecaruia.
Art. 91
În cazul în care, cel obligat în primul rînd la întretinere nu are mijloace îndestulatoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanta judecatoreasca va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere sa o completeze, în ordinea stabilita în art. 89.
Art. 92
Cînd cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinere tuturor celor care sînt în drept sa i-o ceara, instanta judecatoreasca, tinînd seama de nevoile fiecareia dintre aceste persoane, poate hotarî, fie ca întretinerea sa se plateasca numai uneia dintre ele, fie ca întretinerea sa se împarta între mai multe sau toate persoanele îndreptatite sa o ceara. În acest caz instanta va hotarî totodata modul în care se va împarti întretinerea între persoanele care urmeaza a o primi.
Art. 93
Obligatia de întretinere se executa în natura sau prin plata unei pensii în bani.
Instanta judecatoreasca va stabili felul si modalitatile executarii, tinînd seama de împrejurari.
Art. 94
Întretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati.
Instanta judecatoreasca va putea mari sau micsora obligatia de întretinere sau hotarî încetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui care da întretinerea sau nevoia celui ce o primeste.
Cînd întretinerea este datorata de parinte sau de cel care înfiaza, ea se stabileste pîna la o patrime din cîstigul sau din munca pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Art. 95
Obligatia de întretinere se stinge, în afara de cazul prevazut în art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptatit la pensia de întretinere.
Art. 96
Mostenitorul persoanei care a fost obligata la întretinerea unui minor sau care i-a dat întretinerea fara a avea obligatia legala, este tinut, în masura valorii bunurilor mostenite, sa continue întretinerea, daca parintii minorului au murit, sînt disparuti sau sînt în nevoie, însa numai cît timp cel întretinut este minor.
În cazul în care sînt mai multi mostenitori, obligatia este solidara, fiecare dintre ei contribuind proportional cu valoarea bunurilor mostenite.
Titlul III
OCROTIREA CELOR LIPSITI DE CAPACITATE, A CELOR CU CAPACITATE RESTRINSA SI A ALTOR PERSOANE
Capitolul I
Ocrotirea minorului
Sectiunea I
Drepturile si îndatoririle parintilor fata de copiii minori
Art. 97
Ambii parinti au aceleasi drepturi si îndatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sînt din casatorie, dinafara casatoriei ori înfiati.
Ei exercita drepturile lor parintesti numai în interesul copiilor.
Art. 98
Masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord.
Daca unul dintre parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau, din orice împrejurare, se afla în neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti.
Art. 99
De cîte ori se iveste neîntelegere între parinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor parintesti, autoritatea tutelara, dupa ce asculta pe parinti, hotaraste, potrivit cu interesul copilului.
Art. 100
Copilul minor locuieste la parintii sai.
Daca parintii nu locuiesc împreuna, acestia vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.
În caz de neîntelegere între parinti, instanta judecatoreasca, ascultînd autoritatea tutelara, precum si pe copil, daca acesta a împlinit vîrsta de 10 ani, va decide, tinînd seama de interesele copilului.
Art. 101
Parintii sînt datori sa îngrijeasca de persoana copilului.
Ei sînt obligati sa creasca copilul, îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului democrat-popular, spre a-l face folositor colectivitatii.
Art. 102
Autoritatea tutelara poate da încuviintare copilului, la cererea acestuia, dupa împlinirea vîrstei de 14 ani, sa-si schimbe felul învataturii ori pregatirii profesionale stabilita de parinti sau sa aiba locuinta pe care o cere desavîrsirea învataturii ori pregatirii profesionale.
Art. 103
Parintii au dreptul sa ceara înapoierea copilului de la orice persoana care îl tine fara drept.
Instanta judecatoreasca va respinge cererea, daca înapoierea este contrarie intereselor copilului. Acesta va fi ascultat, daca a împlinit vîrsta de 10 ani.
Art. 104
Abrogat.
modificat de
Lege nr. 3/1970 - privind regimul ocrotirii unor categorii de minori din din 28 martie 1970, B. Of. 28/1970;
Art. 105
Parintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a-l reprezenta în actele civile, pîna la data cînd el împlineste vîrsta de 14 ani.
Dupa împlinirea vîrstei de 14 ani, minorul îsi exercita singur drepturile si îsi executa tot astfel obligatiile, însa numai cu încuviintarea prealabila a parintilor spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
Dispozitiile sectiunii a II-a din prezentul capitol vor fi aplicabile prin asemanare. Cu toate acestea, nu se va întocmi inventarul prevazut în art. 126, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decît cele de uz personal.
Art. 106
Parintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintelui, în afara de dreptul la mostenire si la întretinere.
Art. 107
(Modificat prin legea nr. 4 din 4.IV.1956). Copilul minor este întretinut de parintii sai.
Daca minorul are un venit propriu, care nu este îndestulator, parintii au îndatorirea sa asigure conditiile necesare pentru cresterea, educarea, învatatura si pregatirea sa profesionala.
În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere datorata de parinti minorului, felul si modalitatile executarii, precum si contributia fiecaruia dintre parinti se vor stabili de instanta judecatoreasca cu ascultarea autoritatii tutelare.
Art. 108
Autoritatea tutelara este obligata sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului în care parintii îsi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului.
Delegatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sînt îngrijiti în ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea, învatatura si pregatirea lor profesionala, în conformitate cu telurile statului democrat-popular, pentru o activitate folositoare colectivitatii; la nevoie, ei vor da îndrumarile necesare.
Art. 109
Daca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtarea abuziva sau prin neglijenta grava în îndeplinirea îndatoririlor de parinte, ori daca educarea, învatatura sau pregatirea profesionala a copilului nu se face în spirit de devotament fata de Republica Populara Romîna, instanta judecatoreasca, la cererea autoritatii tutelare, va pronunta decaderea parintelui din drepturile parintesti.
Citarea parintilor si a autoritatii tutelare este obligatorie.
Art. 110
Decaderea din drepturile parintesti nu scuteste pe parinte de îndatorirea de a da întretinere copilului.
Art. 111
Autoritatea tutelara va îngadui parintelui decazut din drepturile parintesti sa pastreze legaturi personale cu copilul, afara numai daca, prin asemenea legaturi, cresterea, educarea, învatatura sau pregatirea profesionala a copilului ar fi în primejdie.
Art. 112
Instanta judecatoreasca va reda parintelui decazut din drepturile parintesti exercitiul acestor drepturi, daca au încetat împrejurarile care au dus la decadere, astfel încît, prin redarea acestor drepturi, cresterea, educarea, învatatura, pregatirea profesionala si interesele patrimoniale ale copilului nu mai sînt primejduite.
Sectiunea a II-a
Tutela minorului
Art. 113
În cazul în care ambii parinti fiind morti, necunoscuti, decazuti din drepturile parintesti, pusi sub interdictie, disparuti ori declarati morti, copilul este lipsit de îngrijirea ambilor parinti, precum si în cazul prevazut în art. 85, copilul va fi pus sub tutela.
Art. 115
Au obligatia ca în termen de cel mult cinci zile de la data cînd afla de existenta unui minor lipsit de îngrijire parinteasca în cazurile prevazute în art. 113, sa înstiinteze autoritatea tutelara:
a) persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei în care locuieste minorul;
b) serviciul de stare civila, cu prilejul înregistrarii mortii unei persoane, precum si biroul notarial de stat, cu prilejul deschiderii unei mosteniri;
c) instantele judecatoresti, procuratura si militia, cu prilejul pronuntarii, luarii sau executarii unor masuri privative de libertate;
d) organele administratiei de stat, organizatiile obstesti, institutiile de ocrotire, precum si orice alta persoana.
Art. 116
Numirea tutorelui se face de autoritatea tutelara, din oficiu sau la încunostintarea acesteia, de catre cei aratati în art. 115.
Art. 117
Nu poate fi tutore:
a) minorul sau cel pus sub interdictie;
b) cel decazut din drepturile parintesti sau declarat incapabil de a fi tutore;
c) cel caruia i s-a restrîns exercitiul unor drepturi politice sau civile, fie în temeiul legii, fie prin hotarîre judecatoreasca, precum si cel cu rele purtari;
d) cel lipsit, potrivit legii speciale, de dreptul de a alege si de a fi ales deputat;
e) cel care exercitînd o alta tutela, a fost îndepartat din aceasta;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei.
Cînd vreuna dintre împrejurarile aratate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele va îi îndepartat.
Art. 118
Cel numit tutore nu poate refuza aceasta sarcina.
Cu toate acestea, poate refuza sarcina tutelei:
a) cel care are vîrsta de 60 de ani împliniti;
b) femeia însarcinata sau mama unui copil mai mic de opt ani;
c) cel care creste si educa doi sau mai multi copii;
d) cel care exercita o alta tutela sau o curatela;
e) cel care din cauza bolii, a infirmitatii, a felului îndeletnicirii, a departarii domiciliului de locul unde se afla bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea sa îndeplineasca aceasta sarcina.
Daca vreuna dintre împrejurarile aratate în prezentul articol se iveste în timpul tutelei, tutorele poate cere sa fie înlocuit.
Art. 119
Autoritatea tutelara va comunica în scris tutorelui numirea sa si va afisa decizia de numire la sfatul popular de la domiciliul minorului.
Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la primirea comunicarii.
Intre timp autoritatea tutelara poate lua masuri provizorii cerute de interesele minorului.
Art. 120
Tutorele care, fiind în exercitiul atributiilor sale, a cerut înlocuirea este obligat sa-si exercite aceste atributii, pîna la rezolvarea cererii sale de înlocuire.
Art. 121
Tutela este o sarcina gratuita.
Cu toate acestea autoritatea tutelara, tinînd seama de munca depusa în administrarea averii si de starea materiala a minorului si a tutorelui, va putea acorda acestuia din urma o remuneratie, care nu va depasi zece la suta din veniturile bunurilor minorului. Autoritatea tutelara, potrivit împrejurarilor, va putea modifica sau suprima aceasta remuneratie.
Art. 122
Minorul pus sub tutela locuieste la tutore. Numai cu încuviintarea autoritatii tutelare, minorul poate avea o alta locuinta.
Art. 123
Tutorele are obligatia de a îngriji de persoana minorului.
El este obligat sa creasca copilul, îngrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, învatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu însusirile lui, în conformitate cu telurile statului democrat-popular, spre a-l face folositor colectivitatii.
Art. 124
Tutorele are obligatia de a administra bunurile minorului si de a-l reprezenta în actele civile, însa numai pîna la data cînd acesta împlineste vîrsta de 14 ani.
Dupa împlinirea vîrstei de paisprezece ani, minorul îsi exercita singur drepturile si îsi executa tot astfel obligatiile, însa numai cu încuviintarea prealabila a tutorelui, spre a-l apara împotriva abuzurilor din partea celor de-al treilea.
Art. 126
Dupa numirea tutorelui, si în prezenta acestuia, un delegat al autoritatii tutelare va verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila, un inventar, care. va fi supus aprobarii autoritatii tutelare.
Creantele pe care le au fata de minor tutorele, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, pot fi platite numai cu aprobarea autoritatii tutelare.
Art. 127
Autoritatea tutelara va stabili suma anuala necesara pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale. Ea va putea modifica, potrivit împrejurarilor, aceasta suma.
Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acopera din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sînt îndestulatoare, autoritatea tutelara va dispune vînzarea bunurilor minorului.
Daca minorul este lipsit de bunuri si nu are parinti sau alte rude care sînt obligati de lege sa-i dea întretinere, autoritatea tutelara va cere Asigurarilor Sociale de Stat sa contribuie la întretinerea lui.
Art. 128
Este oprit sa se încheie acte juridice între tutore, sotul, o ruda în linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui, de o parte, si minor, de alta.
Art. 129
Tutorele nu poate, în numele minorului, sa faca donatii si nici sa garanteze obligatia altuia.
Tutorele nu poate, fara prealabila încuviintare a autoritatii tutelare, sa faca valabil înstrainarea ori gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si sa încheie orice alte acte care depasesc dreptul de a administra.
Actele facute cu calcarea dispozitiilor de mai sus sînt anulabile.
Cu toate acestea, tutorele poate înstraina, fara prealabila încuviintare a autoritatii tutelare, bunurile supuse pieirii ori stricaciunii, precum si bunurile devenite nefolositoare pentru minor, daca valoarea acestora din urma nu depaseste suma de doua sute cincizeci de lei.
Art. 130
Autoritatea tutelara va acorda încuviintarea, numai daca actul raspunde unei nevoi sau prezinta un folos neîndoielnic pentru minor.
Încuviintarea se va da pentru fiecare act în parte.
În caz de vînzare, încuviintarea va arata daca vînzarea se va face prin buna învoiala sau în alt mod.
În toate cazurile, autoritatea tutelara poate indica tutorelui modul în care se întrebuinteaza sumele de bani obtinute.
Art. 131
Sumele de bani care întrec nevoile întretinerii minorului si ale administrarii bunurilor sale, precum si hîrtiile de valoare, vor fi depuse, pe numele minorului, la o casa de pastrare de stat, de unde nu vor putea fi ridicate decît cu încuviintarea autoritatii tutelare.
Tutorele poate depune si sumele necesare întretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se vor trece într-un cont separat si vor putea fi ridicate de tutore, fara încuviintarea prevazuta în alineatul precedent.
Art. 132
Ori de cîte ori se ivesc între tutore si minor interese contrarii, care nu sînt dintre cele care trebuie sa duca la înlocuirea tutorelui, autoritatea tutelara va numi un curator.
Art. 133
Minorul care a împlinit vîrsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviintarea prealabila a tutorelui, iar în cazurile prevazute în art. 132 si 152, lit. c, cu încuviintarea prealabila a curatorului.
Daca actul pe care minorul urmeaza sa-l încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate încheia decît cu încuviintarea autoritatii tutelare, va fi necesara si prealabila încuviintare a acesteia.
Minorul nu poate sa faca, nici chiar cu încuviintare, donatii si nici sa garanteze obligatia altuia.
Actele facute cu calcarea dispozitiilor de mai sus sînt anulabile.
Art. 134
Tutorele este dator sa prezinte anual autoritatii tutelare o dare de seama despre modul cum a îngrijit de persoana minorului, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
Darea de seama se va prezenta autoritatii tutelare în termen de 30 zile de la sfîrsitul anului calendaristic.
În afara de darea de seama anuala, tutorele este obligat, la cererea autoritatii tutelare, sa dea oricînd dari de seama despre felul cum a îngrijit de persoana minorului, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
Art. 135
Autoritatea tutelara va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile facute cu întretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si, daca sînt regulat întocmite si corespund realitatii, va da descarcare tutorelui.
Art. 136
Autoritatea tutelara va exercita un control efectiv si continuu asupra modului în care tutorele îsi îndeplineste îndatoririle sale cu privire la persoana si bunurile minorului, dispozitiile art. 108, alin. 2 fiind aplicabile.
Pentru înlesnirea controlului, autoritatea tutelara va putea cere colaborarea organelor administratiei de stat si institutiilor de ocrotire.
Art. 137
Felul învataturii sau pregatirii profesionale, ce minorul primea la data numirii tutorelui, nu poate fi schimbat de acesta, decît cu încuviintarea autoritatii tutelare.
Art. 138
Minorul, precum si toti cei prevazuti în art. 115, pot face plîngere autoritatii tutelare cu privire la actele sau faptele tutorelui pagubitoare pentru minor.
Tutorele va fi îndepartat daca savîrseste un abuz, o neglijenta grava sau, fapte care îl fac nevrednic de a fi tutore, precum si daca nu îsi îndeplineste multumitor sarcina.
Art. 140
La încetarea tutelei, tutorele este dator ca în termen de cel mult 30 zile, sa prezinte autoritatii tutelare o dare de seama generala. El are aceeasi îndatorire si în caz de îndepartare din tutela.
Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate dupa caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore.
Art. 141
Dupa predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, autoritatea tutelara va da tutorelui descarcare de gestiunea sa.
Chiar daca autoritatea tutelara a dat tutorelui descarcare de gestiune, acesta raspunde pentru paguba pricinuita prin culpa sa.
Tutorele care înlocuieste pe un alt tutore are obligatia sa ceara fostului tutore repararea pagubelor ce acesta a pricinuit minorului prin culpa sa.
Capitolul II
Interdictia
Art. 142
Cel care nu are discernamînt pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei mintale ori debilitatii mintale, va fi pus sub interdictie.
Pot fi pusi sub interdictie si minorii.
Art. 143
Interdictia poate îi ceruta de autoritatea tutelara, precum si de toti cei prevazuti în art. 115.
Art. 144
(Modificat prin legea nr. 4 din 4.IV.1956). Interdictia se pronunta de instanta judecatoreasca cu concluziile procurorului si îsi produce efectele de la data cînd hotarîrea a ramas definitiva.
Dupa ce a ramas definitiva, hotarîrea se va comunica, fara întîrziere, de catre instanta judecatoreasca ce a pronuntat-o, instantei locului unde actul de nastere al celui pus sub interdictie a fost înregistrat, spre a fi transcrisa în registrul anume destinat.
Cînd sentinta tribunalului prin care s-a pronuntat interdictia a fost atacata cu recurs si acesta a fost respins, instanta de recurs va face ea însasi comunicarea prevazuta de acest articol, trimitînd, în copie, dispozitivul sentintei.
Incapacitatea celui pus sub interdictie nu va putea fi opusa unui al treilea decît de la data transcrierii hotarîrii, afara numai daca cel de-al treilea a cunoscut interdictia pe alta cale.
Art. 145
Hotarîrea de punere sub interdictie ramasa definitiva va fi comunicata de instanta judecatoreasca autoritatii tutelare, care va desemna un tutore.
De asemenea, hotarîrea de punere sub interdictie ramasa definitiva va fi comunicata sectiei sanatatii publice a comitetului executiv al sfatului popular raional, orasenesc sau de raion orasenesc, pentru ca aceasta sa instituie asupra celui interzis, potrivit instructiunilor Ministerului Sanatatii, o supraveghere medicala permanenta.
Art. 146
În caz de nevoie si pîna la rezolvarea cererii de punere sub interdictie, autoritatea tutelara va putea numi un curator pentru îngrijirea persoanei si reprezentarea celui a carui interdictie a fost ceruta, precum si pentru administrarea bunurilor.
Art. 147
Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vîrsta de paisprezece ani se aplica si în cazul tutelei celui pus sub interdictie, în masura în care legea nu dispune altfel.
Art. 148
Tutorele celui pus sub interdictie este îndrept sa ceara înlocuirea sa dupa trei ani de la numire.
Art. 149
Tutorele este dator sa îngrijeasca de persoana celui pus sub interdictie, spre a-i grabi vindecarea si; a-i îmbunatati conditiile de viata; în acest scop, se vor întrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie.
Autoritatea tutelara, de acord cu serviciul sanitar competent si tinînd seama de împrejurari, va hotarî daca cel pus sub interdictie va fi îngrijit la locuinta lui ori într-o institutie sanitara.
Art. 150
Minorul care, la epoca punerii sub interdictie, se afla sub ocrotirea parintilor, va ramîne sub aceasta ocrotire pîna la data cînd devine major, fara a i se numi un tutore. Dispozitiile art. 149 sînt aplicabile si situatiei prevazute în prezentul alineat.
Daca la data cînd minorul devine major el se afla înca sub interdictie, autoritatea tutelara va numi un tutore.
În cazul în care la epoca punerii sub interdictie, minorul se afla sub tutela, autoritatea tutelara va hotarî daca fostul tutore al minorului pastreaza sarcina tutelei sau va numi un nou tutore.
Art. 151
(Modificat prin legea nr. 4 din 4.IV.1956). Daca au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecatoreasca va pronunta, ascultînd concluziile procurorului, ridicarea ei.
Cererea se va putea face de cel pus sub interdictie, de tutore, precum si de toti cei prevazuti în art. 115.
Hotarîrea care pronunta ridicarea interdictiei îsi produce efectele de la data cînd a ramas definitiva. Ea se va comunica, de catre instanta judecatoreasca care a pronuntat-o, instantei locului unde s-a transcris hotarîrea de punere sub interdictie, spre a fi de asemenea transcrisa în registrul prevazut de art. 144 si tot odata spre a se face în acelasi registru mentiune despre ridicarea interdictiei, pe marginea hotarîrii care a pronuntat interdictia.
Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusa unui al treilea decît de la data cînd, potrivit dispozitiilor alineatului precedent, a fost facuta mentiune despre ridicarea interdictiei, afara numai daca cel de-al treilea a cunoscut ridicarea interdictiei pe alta cale.
Capitolul III
Curatela
Art. 152
În afara de alte cazuri, prevazute de lege, autoritatea tutelara va putea institui curatela:
a) daca, din cauza batrînetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate, personal, sa-si administreze bunurile sau sa-si apere interesele în conditii multumitoare si, din motive temeinice, nu-si poate numi un reprezentant;
b) daca, din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, desi capabila, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia masurile necesare în cazuri a caror rezolvare nu sufera amînare;
c) daca, din cauza bolii sau alte motive, parintele sau tutorele este împiedicat sa îndeplineasca un anumit act în numele persoanei ce reprezinta sau ale carei acte le încuviinteaza;
d) daca o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme îndelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar general;
e) daca o persoana a disparut fara a se avea stiri despre ea si nu a lasat un mandatar general.
Art. 153
În cazurile prevazute în art. 152, instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacitatii celui pe care curatorul îl reprezinta.
Art. 154
Curatela se poate institui la cererea celui care urmeaza a fi reprezentat, a sotului sau, a rudelor, a celor aratati în art. 115, precum si a tutorelui, în cazul prevazut în art. 152, lit. c. Autoritatea tutelara poate institui curatela si din oficiu.
Curatela nu se poate institui decît cu consimtamîntul celui reprezentat, în afara de cazurile în care consimtamîntul nu poate fi dat.
Capitolul IV
Autoritatea tutelara
Art. 158
Atributiile de autoritate tutelara apartin organelor executive si de dispozitie ale sfaturilor populare comunale, orasenesti sau de raion orasenesc.
Art. 159
Autoritatea tutelara competenta este:
a) pentru ocrotirea parinteasca si tutela minorului, cea de la domiciliul minorului;
b) pentru tutela persoanei pusa sub interdictie, cea de la domiciliul acesteia;
c) pentru curatela prevazuta în art. 152, lit. a sau c, cea de la domiciliul persoanei reprezentate sau al minorului de paisprezece ani;
d) în cazul prevazut în art. 152, lit. b, fie autoritatea tutelara de la domiciliul persoanei reprezentate, fie autoritatea tutelara de la locul unde trebuie luate masurile urgente;
e) pentru curatela prevazuta în art. 152, lit. d sau e, cea de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori al celui disparut.
Dispozitii finale
Art. 161
Prezentul cod intra în vigoare la data de 1 februarie 1954.
Textele actelor actualizate sunt reproduceri neoficiale ale unor acte ce au suferit numeroase modificari de-a lungul timpului, dar care nu au fost republicate în Monitorul Oficial. La astfel de texte nu se va face referire în nici un document oficial ele având numai un caracter informativ. CJO.ro nu îsi asuma raspunderea pentru consecintele juridice generate de folosirea acestor acte.